Instrucțiuni · Banca Naționala a României Ministerul Finanțelor

Instrucțiunile nr. 1/1994

de aplicare a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 18/1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici

prezumat în vigoare

Data actului
2 martie 1994
Emitent
Banca Naționala a României Ministerul Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 68 din 15 martie 1994
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 11.913 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Pune în aplicare 1

  • OG nr. 18/1994 21 ianuarie 1994 privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici

Are ca temei 3

  • Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 privind adoptarea Codului penal al României
  • Legea nr. 30/1991 22 martie 1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare
  • Legea nr. 33/1991 29 martie 1991 privind activitatea bancară

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

În temeiul

art. 5 din Ordonanța Guvernului nr. 18 din 21 ianuarie 1994

privind măsuri pentru întărirea disciplinei financiare a agenților economici, se emit următoarele instrucțiuni:

1. Prevederile art. 7 din Legea nr. 76/1992, modificat prin

Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , se aplică astfel:

- pentru convențiile comerciale încheiate între agenții economici, indiferent de forma în care au fost încheiate, înainte de data la care ordonanța a intrat în vigoare, penalitatea pentru fiecare zi de întârziere este de 0,15%;

- pentru convențiile comerciale dintre agenții economici, indiferent de forma în care se încheie, după data intrării în vigoare a ordonanței, penalitatea pentru fiecare zi de întârziere este de 0,4%.

2. Dispozițiile de încasare trebuie însoțite de actele emise de organele teritoriale ale Ministerului Finanțelor, care constituie, potrivit legii, titluri executorii și urmează regimul juridic al acestora. În cazul în care aceste titluri nu pot fi onorate imediat din lipsa de disponibil, banca comercială va urmări executarea acestora din încasările zilnice realizate până la lichidarea creanțelor sau până la începerea urmăririi silite asupra elementelor patrimoniale ale debitorilor.

3. Prevederile

art. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

se aplică debitelor care devin scadente după data intrării în vigoare a acesteia.

4. Documentele de încasare aferente exportului de mărfuri, executarilor de lucrări, prestărilor de servicii în străinătate, precum și cele rezultate din orice alte operațiuni și tranzacții externe vor fi remise partenerilor străini și, respectiv, băncilor acestora numai prin băncile comerciale române sau străine autorizate sa funcționeze în România.

Băncile comerciale autorizate sa funcționeze în România au obligația gasirii celor mai rapide cai și metode de transmitere a documentelor la extern și încasarea valutei aferente acestora, avizând despre aceasta clienții lor.

În sensul aplicării unitare a prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

se definesc următoarele notiuni:

- data trecerii frontierei române se considera data înscrisă de organele vamale românești pe Declarația de încasare valutară (D.I.V.), data care trebuie să coincida cu cea înscrisă în Declarația vamală de export;

- termenul de încasare a valutei (scadenta) este cel înscris în D.I.V., în cazul exporturilor de mărfuri, sau în documentele depuse la bănci pentru a fi remise la încasare, pentru celelalte operațiuni, în funcție de natura operațiunilor;

- data repatrierii valutei este data la care suma de încasat a fost creditata în contul de corespondent al băncii exportatorului, prestatorului de servicii și celorlalți agenți economici cărora le-a aparținut creanta externa. În cazul încasării în numerar, data repatrierii valutei se considera data documentului care atesta depunerea sumei la ghiseele băncii exportatorului, prestatorului de servicii și celorlalți titulari cărora le-a aparținut creanta.

5. Băncile comerciale vor deconta în conturile valutare ale clienților sumele în valută încasate în favoarea acestora în termen de maximum 5 zile lucrătoare bancare de la primirea avizului de creditare de la corespondenții externi.

Decontarea se va face cu data valutei la care suma a fost creditata în contul de corespondent.

În cazul depășirii termenului de 5 zile lucrătoare bancare menționat mai sus, băncile comerciale datorează beneficiarului plății penalitățile prevăzute la

art. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .

6. În cazul operațiunilor de export de mărfuri cu încasare la vedere, termenele limita de repatriere a sumelor în valută, în funcție de zona geografică a partenerului extern, sunt următoarele:

- zona Europa și Orientul Mijlociu, maximum 5 zile de la data declarata în D.I.V., dar nu mai tirziu de 30 de zile calendaristice de la data trecerii frontierei române, atestata documentar;

- zona Australia, Oceania și Noua Zeelanda, maximum 5 zile de la data declarata în D.I.V., dar nu mai tirziu de 90 de zile calendaristice de la data trecerii frontierei române, atestata documentar;

- celelalte zone, maximum 5 zile de la data declarata în D.I.V., dar nu mai tirziu de 45 de zile calendaristice de la data trecerii frontierei române, atestata documentar.

La avizarea declarațiilor de încasări valutare, băncile comerciale vor solicita agenților economici sa completeze și pct. 10 din D.I.V. (termenul de încasare). Totodată, aceștia vor înscrie în D.I.V. (pct. 5 - specificația mărfurilor vamuite) grupa de produse unde se încadrează exportul în cadrul listei elaborate de Ministerul Comerțului și aprobate de Guvern.

7. Agenții economici, la încheierea contractelor de export, vor tine seama de listele grupelor de produse, întocmite de Ministerul Comerțului și aprobate de Guvern, care pot fi exportate cu plata până la 90 de zile calendaristice de la data livrării, precum și pentru cele cu plata peste un an de la data livrării. Produsele necuprinse în cele două categorii de grupe pot fi exportate cu plata la termene între 90 și 360 de zile calendaristice.

Totodată, pentru operațiunile legate de export-import destinate fondului de marfa pe piața interna, agenții economici au obligația ca la încheierea contractelor externe sa negocieze și sa prevadă clauza obligativitatii plății în devize convertibile a exporturilor, astfel încât să se asigure încasarea acestora în cazul în care importul nu se realizează în maximum 90 de zile calendaristice de la efectuarea exporturilor.

8. Încasarea sumelor în valută aferente exporturilor de mărfuri efectuate de către persoanele juridice și fizice autorizate în condițiile legii se urmărește de către băncile comerciale prin care s-au derulat operațiunile, pe baza "Declarației de încasare valutară" (D.I.V.), în conformitate cu Regulamentul nr. V/3616/2/1992 privind efectuarea operațiunilor valutare și cu normele și circularele Băncii Naționale a României emise în aplicarea acestuia.

Pe baza raportarilor întocmite de băncile comerciale potrivit unor proceduri stabilite de Banca Naționala a României, sucursalele Băncii Naționale a României (județene și a municipiului București) întocmesc săptămînal "Situația sumelor în valută nerepatriate din exporturi de mărfuri conform prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

a și normelor comune Banca Naționala a României - Ministerul Finanțelor date în aplicare".

Un exemplar se transmite la Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat ( judeteana sau a municipiului București).

9. Urmărirea încasărilor valutare aferente executarilor de lucrări, prestărilor de servicii în străinătate și altor operațiuni și tranzacții externe se efectuează de către băncile comerciale pe baza documentelor primite de la executanții de lucrări, prestatorii de servicii sau alte categorii de agenți economici, din care rezultă creanțele acestora față de străinătate.

Sucursalele Băncii Naționale a României (județene și a municipiului București), pe baza raportarilor băncilor comerciale întocmite potrivit unor proceduri stabilite de Banca Naționala a României, vor întocmi bilunar "Situația documentelor remise la încasare aferente executarilor de lucrări, prestărilor de servicii în străinătate și altor operațiuni externe neîncasate în termen".

Un exemplar se remite la Direcția generală a finanțelor publice și controlului financiar de stat judeteana sau a municipiului București.

10. În cazul plăților în avans pentru importuri, pentru care nu s-a livrat marfa, nu s-a executat lucrarea sau nu s-a prestat serviciul, băncile comerciale autorizate vor aplica prevederile Normelor Băncii Naționale a României nr. 3/1993.

Banca Naționala a României, în urma analizelor efectuate, va transmite lunar Ministerului Finanțelor lista agenților economici care nu au repatriat avansurile plătite la extern potrivit

art. 4 pct. 3 alin. 3 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .

11. Pentru urmărirea și controlul modului de efectuare a repatrierii sumelor în valută rezultate din operațiunile menționate la

art. 4 pct. 4 și 5 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , sucursalele Băncii Naționale a României (județene și a municipiului București) vor comunică lunar la Banca Naționala a României situația repatrierii de către agenții economici din raza lor teritorială a sumelor în valută încasate cu titlu de dividende din activitatea de investiții în străinătate, cote-părți provenite din lichidarea acestor investiții, rate și dobinzi aferente creditelor externe acordate, precum și alte venituri rezultate în urma unor transferuri externe de capital autorizate.

Situația va cuprinde și încasările în valută cuvenite agenților economici care au participat numai cu aport în natura la capitalul social al unor firme din străinătate.

Banca Naționala a României va transmite lunar la Ministerul Finanțelor lista agenților economici care nu au respectat termenele de repatriere a valutei, precum și orice alte informații necesare pentru identificarea agenților economici care au efectuat transferuri de capital în străinătate și sunt obligați sa repatrieze valuta cuvenită în urma efectuării unor astfel de operațiuni.

12. Persoanele juridice și fizice prevăzute la

art. 4 pct. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

au obligația ca în maximum 3 zile lucrătoare de la data înscrierii în conturile curente de valuta sa declare băncilor comerciale natura încasărilor, astfel încât acestea să poată identifica documentele care au stat la baza operațiunilor respective. Nerespectarea de către agenții economici a acestei obligații nu-i exonereaza de la aplicarea prevederilor

art. 4 pct. 7 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 .

13. Pentru contravențiile menționate la

art. 4 pct. 8 alin. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994 , amenzile ce se aplică de către organele de specialitate ale Ministerului Finanțelor sunt:

- 1 milion lei pentru datorii la intern scadente și neachitate de peste 60 de zile;

- 3 milioane lei pentru datorii la intern scadente și neachitate de peste 90 de zile;

- 5 milioane lei pentru datorii la intern scadente și neachitate de peste 120 de zile.

14. În vederea participării la licitațiile bancare pentru cumpărarea de valuta, agenții economici sunt obligați să prezinte o declarație semnată de conducerea executivă, din care să rezulte că nu au datorii la intern neachitate la scadenta.

Băncile comerciale nu vor accepta participarea la licitațiile bancare, pentru cumpărarea de valuta, a agenților economici care nu prezintă declarația prevăzută la alineatul precedent. Înscrierea în declarație a unor mențiuni neconforme cu realitatea constituie infracțiune și se pedepsește conform Codului penal.

15. Ministerul Finanțelor, în conformitate cu prevederile Legii nr. 30/1991 privind organizarea și funcționarea controlului financiar și a Gărzii financiare, va proceda la constatarea contravențiilor săvârșite de agenții economici și la aplicarea sancțiunilor prevăzute la

art. 4 pct. 7 și 8 din Ordonanța Guvernului nr. 18/1994

pe bază de proces-verbal de constatare a contravențiilor.

Banca Naționala a României, în conformitate cu prevederile Legii nr. 33/1991 privind activitatea bancară și cu prevederile Legii nr. 34/1991 privind Statutul Băncii Naționale a României, va organiza, la băncile comerciale autorizate sa funcționeze în România, controlul privind respectarea prevederilor

Ordonanței Guvernului nr. 18/1994

și a prezentelor instrucțiuni.

Guvernatorul Băncii Naționale
a României,
Mugur Isarescu
Ministru de stat,
ministrul finanțelor,
Florin Georgescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.