Decizia nr. 24/2026
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 697 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 134/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură civilă
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Ioana-Laura Paris
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Ioan-Sorin-Daniel Chiriazi.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 697 din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Marilena Carmen Popa în Dosarul nr. 8.865/300/2019 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 558D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate, având în vedere că procedura de executare silită se demarează la cererea creditorului, acesta fiind cel interesat ca cererea să își urmeze cursul firesc și executarea să nu se perimeze. Prin urmare, restricția prevăzută de sintagma „ce i-a fost solicitat în scris“ din cuprinsul
art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă
nu reprezintă o cerință excesivă impusă de lege.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Decizia civilă nr. 2.962A din 26 noiembrie 2020, pronunțată în Dosarul nr. 8.865/300/2019, Tribunalul București - Secția a III-a civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
art. 697 din Codul de procedură civilă . Excepția a fost invocată de Marilena Carmen Popa într-o cauză având ca obiect soluționarea apelului formulat împotriva unei sentințe civile pronunțate ca urmare a conexării a două dosare al căror obiect este reprezentat de contestații la executare. Printre criticile sentinței de fond se numără și greșita soluționare a cererii de constatare a intervenirii perimării executării silite. Prin sentința apelată, față de criticile cuprinse în prima contestație la executare formulată de autoare, instanța a constatat că nu sunt întrunite condițiile intervenirii perimării executării silite, iar a doua contestație la executare a fost respinsă ca inadmisibilă față de încheierea de stabilire a prețului de vânzare a imobilului emisă de executor și anulată ca netimbrată în rest.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că dispozițiile privind termenul de perimare a executării silite sunt neconstituționale, întrucât noua reglementare lasă la latitudinea executorului judecătoresc stabilirea momentului în care aceasta intervine, ceea ce generează o stare de incertitudine juridică pentru debitor. Se creează un dezechilibru grav între participanții le executarea silită, iar dacă executorul nu întreprinde acte de executare, aceasta poate continua la nesfârșit, fără a se putea perima. Deși legea prevede posibilitatea contestării pasivității executorului, în realitate debitorul nu are un interes juridic pentru a formula o astfel de contestație. În plus, se susține că termenul de perimare ar trebui să curgă de la data soluționării cererii de suspendare a executării silite, nu de la data pronunțării deciziei definitive, întrucât o interpretare contrară ar însemna o adăugare nepermisă la lege.
6.
Tribunalul București - Secția a III-a civilă, contrar dispozițiilor
art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , nu și-a exprimat opinia asupra excepției de neconstituționalitate.
7.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , actul de sesizare a fost comunicat președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
8.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând actul de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
9.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
10.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl reprezintă dispozițiile
art. 697 din Codul de procedură civilă , care au următorul cuprins:
(1)
În cazul în care creditorul, din culpa sa, a lăsat să treacă 6 luni fără să îndeplinească un act sau demers necesar executării silite, ce i-a fost solicitat, în scris, de către executorul judecătoresc, executarea se perimă de drept.
(2)
În caz de suspendare a executării, termenul de perimare curge de la încetarea suspendării. Termenul de perimare nu se suspendă pe timpul cât executarea silită este suspendată la cererea creditorului.
11.
În susținerea excepției de neconstituționalitate sunt invocate prevederile
art. 1 alin. (5) din Constituție
referitoare la principiul legalității în componenta privind condițiile de calitate a legii. Totodată, invocă și prevederile
art. 6
- Dreptul la un proces echitabil din
Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , așa încât Curtea reține drept normă de referință și
art. 21 din Constituție , astfel cum se interpretează, în temeiul
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor dispozițiilor convenționale antereferite.
12.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă faptul că autoarea acesteia nu formulează nicio critică de neconstituționalitate în privința dispozițiilor
art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă , ci doar își exprimă opinia cu privire la momentul care ar trebui luat în considerare drept începutul curgerii termenului de perimare a executării silite, în cazul intervenirii suspendării executării, dorind astfel modificarea legii în sensul indicat de ea.
13.
Curtea reamintește jurisprudența sa (de exemplu,
Decizia nr. 514 din 17 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 348 din 22 aprilie 2025, paragrafele 14, 16 și 17), reținând cu titlu prealabil că excepția de neconstituționalitate ridică o problemă de admisibilitate referitoare la limitele de competență a Curții Constituționale. Dispozițiile
art. 61 ,
art. 126 alin. (1) ,
art. 142 alin. (1)
și
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și
art. 2 alin. (2)
și
(3) din Legea nr. 47/1992
constituie un cadru referențial cu privire la condițiile de admisibilitate ce țin de limitele de competență a instanței constituționale atunci când aceasta procedează la soluționarea excepțiilor de neconstituționalitate, Curtea neputând modifica sau completa textul criticat și nici de a-l interpreta sau aplica în cauza a quo (a se vedea în acest sens
Decizia nr. 875 din 16 decembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 3 martie 2022, paragraful 19). Astfel, soluționarea aspectului relevat de autoare referitor la momentul care ar trebui luat în considerare drept începutul curgerii termenului de perimare a executării silite, în cazul intervenirii suspendării executării, nu ține de competența instanței de control constituțional, întrucât implică un act de legiferare, care intră în competența Parlamentului. Așadar, având în vedere
art. 61 din Constituție
și
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate modifica sau completa un text de lege, astfel că, din această perspectivă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă
urmează să fie respinsă ca inadmisibilă.
14.
Totodată, Curtea constată că motivul relevat de autoare nu tinde spre evidențierea unei reale contradicții între textul de lege supus controlului de constituționalitate și Legea fundamentală, ci vizează exclusiv aspecte referitoare la interpretarea și aplicarea normei juridice. O asemenea solicitare nu intră însă în competența de soluționare a Curții Constituționale, care, potrivit
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului. Modul de aplicare a dispozițiilor criticate, la care face referire autoarea excepției și care constituie, în realitate, cauza nemulțumirii acesteia, nu poate constitui motiv de neconstituționalitate a textelor de lege criticate și, prin urmare, nu intră sub incidența controlului de constituționalitate, fiind de competența instanței de judecată învestite cu soluționarea litigiului. A răspunde criticilor autoarei excepției în această situație ar însemna o ingerință a Curții Constituționale în activitatea de judecată, ceea ce ar contraveni prevederilor
art. 126 din Constituție , potrivit cărora justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege. În consecință, Curtea constată că și din această perspectivă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă
este inadmisibilă.
15.
Referitor la dispozițiile
art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă , Curtea a statuat în jurisprudența sa (de exemplu, prin
Decizia nr. 573 din 31 octombrie 2024 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 820 din 4 septembrie 2025, paragrafele 37-46, și prin
Decizia nr. 503 din 5 octombrie 2023 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 26 martie 2024, paragrafele 31-40) că dispoziția legală criticată reglementează perimarea executării silite în cazul în care se reține culpa creditorului care, deși i s-a solicitat în scris de către executorul judecătoresc, a lăsat să treacă un termen de 6 luni fără să îndeplinească actul sau demersul necesar executării silite solicitat de executor. Termenul în care operează perimarea este tot de 6 luni, la fel ca în reglementarea cuprinsă în
art. 389 alin. 1 din Codul de procedură civilă din 1865 , însă, potrivit
art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă , acesta nu mai curge de la data ultimului act de executare efectuat, ci de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite. Vechea lege procesual civilă nu prevedea cerința ca actul sau demersul să fie solicitat în scris de către executorul judecătoresc.
16.
Astfel, reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuțiilor sale conferite de
art. 126 alin. (2) din Constituție , potrivit căruia „Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, rațiunea avută în vedere la edictarea normei criticate fiind aceea de a-l determina pe creditor să depună toate diligențele necesare pentru valorificarea drepturilor dobândite prin titlul executoriu obținut. Stabilirea noilor condiții în care intervine perimarea executării silite este în concordanță cu obligația pozitivă a statului, ce rezultă din dispozițiile
art. 626 din Codul de procedură civilă , de a asigura în mod prompt și efectiv executarea hotărârilor judecătorești și a altor titluri executorii, dar și cu rolul activ al executorului judecătoresc în cadrul executării silite consacrat în mod expres prin
art. 627 din Codul de procedură civilă . În exercitarea rolului său activ, executorul judecătoresc folosește toate mijloacele prevăzute de lege în vederea realizării integrale și cu celeritate a obligației prevăzute în titlul executoriu. Executorii judecătorești sunt învestiți cu îndeplinirea unui serviciu de interes public ( art. 2 din Legea nr. 188/2000
privind executorii judecătorești), iar activitatea acestora se înfăptuiește în condițiile legii, cu respectarea drepturilor și intereselor legitime ale părților și ale altor persoane interesate, fără deosebire de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de apartenență politică, de avere sau de origine socială ( art. 5 din Legea nr. 188/2000 ).
17.
Curtea a mai reținut că debitorul trebuie să execute de bunăvoie obligația sa stabilită prin hotărârea unei instanțe sau printr-un alt titlu executoriu, potrivit
art. 622 din Codul de procedură civilă . În caz contrar, aceasta se aduce la îndeplinire prin executare silită. În situația declanșării procedurii de executare silită, debitorul, de regulă, nu are un interes în finalizarea executării silite împotriva sa, singura parte interesată în executare fiind creditorul. Așadar, prin reglementarea legală criticată, intervenția perimării executării silite este circumstanțiată la atitudinea creditorului, care, prin neîndeplinirea obligațiilor solicitate în scris de către executorul judecătoresc, lasă executarea silită în nelucrare timp de 6 luni. Referitor la termenul de perimare, Curtea a reținut prin
Decizia nr. 153 din 14 martie 2019 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 390 din 20 mai 2019, paragraful 26, și prin
Decizia nr. 503 din 5 octombrie 2023 , precitată, paragraful 31, că acesta începe să curgă de la data la care executorul a comunicat în scris creditorului solicitarea îndeplinirii unui act sau a efectuării unui demers necesar executării silite.
18.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia legiuitorul a lăsat la aprecierea executorului judecătoresc prerogativa de a determina incidența instituției perimării și efectele acesteia, în cadrul executărilor silite pe care le efectuează, Curtea a mai constatat că dispoziția legală criticată dă expresie rolului activ al executorului judecătoresc. Dacă executorul judecătoresc are obligația de a stărui prin toate mijloacele prevăzute de lege pentru realizarea interesului creditorului, în egală măsură și părțile din această procedură trebuie să își îndeplinească obligațiile prevăzute de lege. În privința creditorului, Curtea a reținut că, potrivit
art. 647 alin. (1) teza întâi din Codul de procedură civilă , acesta are obligația să acorde executorului judecătoresc, la cererea acestuia, sprijin efectiv pentru aducerea la îndeplinire, în bune condiții, a executării silite, punându-i la dispoziție și mijloacele necesare în acest scop, iar în privința debitorului, acesta trebuie să se conformeze titlului executoriu; în concluzie, perimarea operează ca o sancțiune pentru inactivitatea sau neglijența creditorului care a fost încunoștințat, în scris, de obligațiile sale de către executorul judecătoresc.
19.
De altfel, odată ce a fost legal sesizat, executorul judecătoresc trebuie să îndeplinească actele de executare în ordinea și la termenele stabilite de lege. În acest sens,
privind executorii judecătorești, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 738 din 20 octombrie 2011, prevede, la
art. 56 , că executorul judecătoresc trebuie să își motiveze refuzul de a îndeplini atribuțiile prevăzute de lege, dacă părțile stăruie în îndeplinirea acestora. În cazul refuzului nejustificat, partea interesată poate formula plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul biroul executorului judecătoresc, care se va judeca cu citarea părților. Executorul judecătoresc va fi obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase definitivă.
mai prevede că întârzierea sistematică și neglijența în efectuarea lucrărilor atrag răspunderea disciplinară a executorului judecătoresc.
20.
Așadar, partea interesată în executarea obligației este creditorul, debitorul fiind interesat, mai degrabă, în stingerea procedurii de executare prin intervenția perimării. Deci ceea ce primează este executarea obligației, și nu intervenirea perimării executării silite, dat fiind faptul că procesul civil a fost finalizat, iar creditorul a apelat la procedura executării silite pentru recuperarea creanței sale. Măsura legislativă criticată vine în susținerea realizării obligației de executare, reprezentând, totodată, o sancțiune a creditorului pentru lipsa de diligență, dar și o măsură de constrângere a debitorului care nu și-a executat de bunăvoie obligația. Prin urmare, condiționarea intervenirii perimării executării silite limitează libertatea de acțiune a debitorului. Creditorul are deschisă posibilitatea realizării efective a obligațiilor care incumbă în sarcina debitorului, realizându-și creanța în dauna voinței acestuia, însă cu respectarea obligațiilor legale.
21.
Curtea a mai reținut că legea procesual civilă pune la dispoziția părților posibilitatea contestării pasivității executorului judecătoresc, statuând prin
art. 712 alin. (1) teza a doua din Codul de procedură civilă
că „De asemenea, se poate face contestație la executare și în cazul în care executorul judecătoresc refuză să efectueze o executare silită sau să îndeplinească un act de executare silită în condițiile legii“.
22.
De asemenea, executorul poate fi sancționat cu amendă judiciară, precum și obligat la plata de despăgubiri, având în vedere că
art. 720 alin. (7) din Codul de procedură civilă
prevede că, în cazul în care constată refuzul nejustificat al executorului de a primi ori de a înregistra cererea de executare silită sau de a îndeplini un act de executare silită ori de a lua orice altă măsură prevăzută de lege, instanța de executare va putea obliga executorul, prin aceeași hotărâre, la plata unei amenzi judiciare de la 1.000 lei la 7.000 lei, precum și, la cererea părții interesate, la plata de despăgubiri pentru paguba astfel cauzată. Pentru aceste considerente, va fi înlăturată critica potrivit căreia legea nu pune la dispoziția părților o cale de sancționare a eventualei culpe a executorului.
23.
Prin aceeași
Decizie nr. 503 din 5 octombrie 2023 , Curtea a mai arătat, la paragraful 39, că dispozițiile legale criticate sunt clare, precise și previzibile, destinatarul normei juridice fiind capabil să își adapteze conduita în funcție de conținutul acesteia, motive pentru care nu a putut reține încălcarea
art. 1 alin. (5) din Constituție . În jurisprudența sa (de exemplu,
Decizia nr. 1 din 11 ianuarie 2012 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2012), Curtea a statuat că, de principiu, orice act normativ trebuie să îndeplinească anumite condiții calitative, printre acestea numărându-se previzibilitatea, ceea ce presupune că acesta trebuie să fie suficient de precis și clar pentru a putea fi aplicat; astfel, formularea cu o precizie suficientă a actului normativ permite persoanelor interesate - care pot apela, la nevoie, la sfatul unui specialist - să prevadă într-o măsură rezonabilă, în circumstanțele speței, consecințele care pot rezulta dintr-un act determinat. Desigur, poate să fie dificil să se redacteze legi de o precizie totală și o anumită suplețe poate chiar să se dovedească de dorit, suplețe care nu trebuie să afecteze însă previzibilitatea legii (a se vedea, în acest sens,
Decizia nr. 903 din 6 iulie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 17 august 2010, și
Decizia nr. 743 din 2 iunie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 579 din 16 august 2011, precum și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului cu privire la care se rețin, spre exemplu, Hotărârea din 15 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Cantoni împotriva Franței, paragraful 29, Hotărârea din 25 noiembrie 1996, pronunțată în Cauza Wingrove împotriva Regatului Unit, paragraful 40,
Hotărârea din 4 mai 2000 , pronunțată în Cauza Rotaru împotriva României, paragraful 55, Hotărârea din 9 noiembrie 2006, pronunțată în Cauza Leempoel & S.A. ED. Ciné Revue împotriva Belgiei, paragraful 59).
24.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să ducă la reconsiderarea jurisprudenței Curții, atât soluția, cât și considerentele deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
25.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , precum și al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1.
Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 697 alin. (2) din Codul de procedură civilă , excepție ridicată de Marilena Carmen Popa în Dosarul nr. 8.865/300/2019 al Tribunalului București - Secția a III-a civilă.
2.
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de aceeași autoare în același dosar al aceleiași instanțe și constată că dispozițiile
art. 697 alin. (1) din Codul de procedură civilă
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Tribunalului București - Secția a III-a civilă și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 15 ianuarie 2026.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Ioana-Laura Paris
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.