Decizia nr. 6/1996
cu privire la constituționalitatea Legii pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991 privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României
prezumat în vigoare republicat
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Republică 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Are ca temei 2
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
- HG nr. 635/1993 19 noiembrie 1993 cu privire la aprobarea Normelor privind constituirea și utilizarea fondului pentru stimul…
Guvernul României, cu adresa nr. 5/6.017 din 29 decembrie 1995, a sesizat Curtea Constituțională cu obiecția de neconstituționalitate a
art. I din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991
privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată.
Prin această lege s-au adoptat, în esenta, următoarele măsuri:
- un spor de 10-25%, calculat la salariul de baza, pentru salariații din aparatul Parlamentului, care, prin natura atribuțiilor de serviciu, prestează, în mod sistematic, activitate peste durata normală a timpului de lucru, precum și pentru activitățile desfășurate în zilele nelucrătoare și cărora nu li se poate acorda timp liber corespunzător; sporul face parte din salariul de baza, iar categoriile de salariați ce vor putea beneficia de el, cît și condițiile în care va fi acordat se stabilesc de către Biroul permanent al fiecărei Camere, printr-un regulament;
- o modificare a majorării de la 30%, cît este în prezent, la 45%, a salariilor de baza pentru funcțiile de execuție din aparatul Parlamentului, altele decît funcțiile de execuție de specialitate specifice, față de funcțiile de execuție din ministere și celelalte organe centrale;
- o majorare cu 15% a salariilor persoanelor încadrate pe funcțiile prevăzute la pozițiile 4, 5, 6, 7, 8 și 9 din anexa nr. 3 la
Legea nr. 53/1991 , privind funcțiile de execuție de specialitate specifice din aparatul Parlamentului.
În sesizare se considera ca legea atacată este neconstitutionala, fiind contrară prevederilor art. 16 alin. (1), ale art. 137 alin. (5) și ale art. 110 alin. (1) din Constituție.
Astfel se apreciază ca sporurile și majorările de salarii instituite încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
În acest sens, se arata ca
art. 13 alin. (1) din Legea nr. 53/1991
are același conținut cu art. 15 alin. (1) din Legea nr. 40/1991 și cu art. 9 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, de unde rezultă ca legiuitorul a consacrat, în legătură cu plata orelor suplimentare, un principiu unic de salarizare, corespunzător exigențelor art. 16 alin. (1) din Constituție.
Prin instituirea sporului de 10-25% pentru prestarea sistematica de ore suplimentare s-a modificat însă aceasta opțiune legislativă, creându-se pentru salariații din aparatul funcțional al Parlamentului un regim diferit, ceea ce este contrar principiului egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice.
În același sens, în sesizare se considera ca principiul constituțional din art. 16 alin. (1) este încălcat și prin sporul de salariu de 15%, prevăzut la art. I pct. 2 al legii, ca urmare a majorării de la 30% la 45% a sporului de salariu pentru funcțiile din aparatul Parlamentului față de funcțiile de execuție din ministere și celelalte organe centrale.
De asemenea, în sesizare se susține ca legea este neconstitutionala, deoarece contravine prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare, în lege neprecizându-se aceasta sursa.
Un alt motiv de neconstituționalitate invocat se întemeiază pe prevederile art. 110 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora este obligatorie solicitarea informării Guvernului în cazul în care o inițiativă legislativă implica modificarea prevederilor bugetului de stat și ale bugetului asigurărilor sociale de stat. Deși nu se arata expres, aceasta critica presupune că nu s-a solicitat Guvernului informarea necesară.
În concluzie, Guvernul apreciază ca "Diferențele de salarizare operate prin Legea pentru modificarea și completarea
nu sunt justificate, întrucît atât salariații din aparatul Parlamentului, cărora li s-ar aplica dispozițiile acestora, cît și personalul cu funcții identice din alte sectoare de activitate lucrează în aceleași condiții de muncă și prestează, în mod sistematic, activități profesionale peste durata normală a timpului de lucru". În acest sens, la sesizare este anexată o situație comparativa pentru unele funcții de execuție din aparatul Parlamentului, al Presedentiei și al Guvernului.
În vederea soluționării obiectiei de neconstituționalitate, în temeiul art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului, care însă nu le-au comunicat.
CURTEA,
având în vedere obiecția de neconstituționalitate, raportul judecătorului-raportor, prevederile Legii pentru modificarea și completarea
privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, republicată, raportate la principiile și dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În baza art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea constata ca este competența să soluționeze cauza, în temeiul art. 144 lit. a) din Constituție, sesizarea facindu-se cu respectarea cerințelor legale.
Primul motiv de neconstituționalitate invocat se referă la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.
În practica jurisdicțională a Curții Constituționale s-a statuat în mod constant ca principiul egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice nu presupune uniformitate ci, dimpotriva, soluții diferite pentru situații diferite. Principiul egalității impune, de aceea, un tratament egal pentru situații care, în funcție de scopul urmărit, nu sunt diferite, în caz contrar el presupunind un drept la diferentiere. În acest sens sunt deciziile nr. 70/1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 27 decembrie 1993, nr. 1/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, și nr. 74/1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 189 din 22 iulie 1994.
Raportind aceasta practica la prevederile art. I pct. 1 din legea atacată ca fiind neconstitutionala, se constata următoarele:
a)
Articolul 13
prevede:
"(1) Orele prestate peste durata normală a timpului de lucru de personalul încadrat în funcții de execuție se compensează cu timp liber corespunzător. Dacă munca astfel prestată nu a putut fi compensata cu timp liber corespunzător, orele suplimentare se vor salariza cu un spor din salariul de baza astfel:
a) 50% din salariul de baza pentru primele doua ore de depasire a duratei normale a zilei de lucru;
b) 100% din salariul de baza pentru orele următoare. Cu spor de 100% se plătesc și orele lucrate în zilele de repaus săptămînal sau în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează.
(2) Munca peste durata normală poate fi prestată și sporurile prevăzute la alin. (1) se pot plati numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de conducătorul compartimentului sau sectorului de activitate, fără a depăși 360 de ore anual."
Alin. (1) al art. 13 sus-menționat este identic cu alin. (1) al art. 15 din Legea nr. 40/1991 și cu alin. (1) al art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 281/1993, iar alin. (2) al art. 13 este similar cu alin. (2) al celorlalte doua articole, cu singura deosebire ca, potrivit acestor articole, limitele plafonului activității suplimentare sunt de 120 de ore anual, de regula, și de 360 de ore anual, în mod excepțional.
Prin noua reglementare se exclud de la acordarea sporurilor pentru orele prestate peste durata normală a timpului de lucru salariații care, în mod sistematic, prestează activități peste durata normală, datorită naturii atribuțiilor de serviciu, acordindu-li-se un spor la salariu.
Dacă alin. (1) și (2) ale
art. 13 din Legea nr. 53/1991
reglementează ipoteza orelor suplimentare efectuate din dispoziția conducătorului compartimentului sau al sectorului de activitate, dispoziție ce nu poate fi data decît în limita plafonului de 360 de ore anual, alin. (3), introdus prin noua reglementare, se referă la ipoteza în care activitatea prestată peste durata normală a timpului de lucru are un caracter sistematic, fiind inerenta funcției îndeplinite, întrucît este consecința naturii atribuțiilor de serviciu.
În consecința, prestarea activității suplimentare în limita a 360 de ore anual, din dispoziția conducătorului ierarhic, pe de o parte, și prestarea activității suplimentare în mod sistematic, ca urmare a naturii atribuțiilor de serviciu, pe de altă parte, sunt doua situații juridice diferite, astfel încât soluția legală nu poate fi aceeași.
În sesizare se arata ca "salariații din alte sectoare decît aparatul Parlamentului prestează, în mod sistematic, activități peste durata normală a timpului de lucru." Dacă prin aceasta constatare se înțelege ca la acei salariați orele suplimentare efectuate sunt peste plafonul de 360 de ore, o asemenea situație nu poate fi reținută, deoarece textul de lege nu permite plata și efectuarea de ore suplimentare peste plafonul anual de 360 de ore, dincolo de care activitatea prestată ar avea caracter voluntar, nefiind plătită. Efectuarea de ore suplimentare, în condițiile legii, reprezintă o alta situație juridică decît aceea ce face obiectul alin. (3) al
art. 13 din Legea nr. 53/1991 , care se referă la prestarea în mod sistematic de ore suplimentare, datorită naturii atribuțiilor de serviciu.
De aceea critica adusă prin sesizare, în sensul că prevederile
art. I pct. 1 din Legea pentru modificarea și completarea Legii nr. 53/1991
ar încalcă prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, nu este justificată.
b) În prezent, salariile de baza pentru funcțiile de execuție, altele decît cele de specialitate specifice, din aparatul Parlamentului, al Presedentiei și al Guvernului, sunt mai mari cu 30% față de funcțiile de execuție din ministere și celelalte organe centrale. Prin noua reglementare se majorează acest coeficient, pentru aparatul Parlamentului, de la 30% la 45%, deci cu 15% . Aceasta majorare este criticata în sesizare ca fiind neconstitutionala, întrucît "personalul cu funcții identice din alte sectoare de activitate lucrează în aceleași condiții de muncă".
Potrivit principiului separației dintre puterea legiuitoare și puterea executivă,
reglementează indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului, iar Legea nr. 40/1991 reglementează salarizarea Președintelui României, a Guvernului, precum și a personalului Presedentiei, al Guvernului și al celorlalte organe ale puterii executive. Aceasta conceptie legislativă corespunde prerogativelor diferite ale autorității legislative și ale autorităților executive, față de statutul lor constituțional.
De aceea funcția publică este diferita, după cum ea se realizează în cadrul unei structuri a administrației publice, a Guvernului, a Presedentiei sau a aparatului Parlamentului, asa încât nici condițiile de muncă nu pot fi aceleași. În consecința, de principiu, teza egalizarii nivelurilor de salarizare a personalului din structurile functionale ale acestor autorități, susținută în sesizare, nu se justifica.
De asemenea, salariul are și semnificatia unei oferte publice pentru atragerea cetățenilor într-o activitate sau alta. Acesta este un alt element ce justifica diversitatea situațiilor juridice în funcție de condițiile concrete ale fiecărei autorități.
În concluzie, situațiile fiind diferite, impunerea unui tratament egal ar avea semnificatia unei uniformizari care, care prin natura ei, întrucît nu tine seama de imperativul diferentierii, este contrară principiului egalității în fața legii, prevăzut la art. 16 alin. (1) din Constituție.
De altfel, se constată că pentru situații specifice au fost legiferate unele stimulente pentru anumite categorii de salariați ai administrației publice, cum sunt:
- trimestrial, până la nivelul unui salariu de baza lunar, pentru încasarea contribuțiilor datorate pentru plata ajutorului de șomaj, la bugetul asigurărilor sociale de stat, la fondurile pentru pensia suplimentară și pentru asigurările sociale și pensii pentru agricultori, potrivit Hotărârii Guvernului nr. 635/1993;
- lunar, cel mult trei salarii de baza, pentru salariații care contribuie la confiscarea de bunuri, la aplicarea și încasarea de penalități, la valorificarea bunurilor confiscate și a penalitatilor aplicate, la restructurarea economică, supravegherea financiară, repatrierea valutei și la realizarea altor acțiuni dispuse de conducere, pentru acțiuni deosebite în cadrul garzilor mobile din cadrul Direcției de supraveghere și control vamal etc.;
- lunar, cel mult un salariu de baza pentru salariații care contribuie indirect la aceste acțiuni, precum și alte stimulente reglementate de Hotărârea Guvernului nr. 498/1993.
Comparând stimulentele sus-menționate cu cele instituite prin noua reglementare, se constata nu numai ca sunt mai mari, dar, în plus, nu sunt supuse prelevarilor pentru șomaj și asigurări sociale.
Rezultă deci ca, în funcție de specificul activității, exista o diversitate de mijloace de stimulare materială, a căror necesitate este de competența exclusiva a legiuitorului, fiind o problemă de oportunitate și nu de constituționalitate, cît timp nu sunt incalcate criteriile de nediscriminare prevăzute la art. 4 din Constituție.
În sesizare, prevederile art. I pct. 2 din lege sunt considerate ca fiind contrare celor ale art. 16 alin. (1) din Constituție numai în ce privește majorarea cu 15% a sporului de salariu pentru salariații care îndeplinesc funcții similare cu cele din ministere și alte organe centrale. De aceea cealaltă prevedere, referitoare la majorarea cu 15% a salariilor pentru funcțiile specifice - pozițiile nr. 4-9 din anexa nr. 3 la
-, nu face obiectul sesizării în ce privește respectarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituție. Este de observat însă ca, dacă numai această categorie, a funcțiilor specifice, ar fi legiferata, s-ar crea un dezechilibru în conceptia generală a legii, care ar putea avea semnificatia încălcării egalității în fața legii.
Al doilea motiv de neconstituționalitate invocat se referă la încălcarea prevederilor art. 137 alin. (5) din Constituție, potrivit cărora nici o cheltuiala bugetară nu poate fi aprobată fără stabilirea sursei de finanțare. În sesizare se arata ca aceasta prevedere constituțională nu ar fi respectata, întrucît noua reglementare nu prevede expres sursa de finanțare.
Potrivit art. 61 alin. (1) din Constituție, resursele financiare ale Camerelor sunt prevăzute în bugetele aprobate de acestea.
Noua reglementare ce face obiectul sesizării fiind o lege de completare și de modificare a
Legii nr. 53/1991 , rezultă ca sporurile și majorările pe care le-a instituit urmează a fi suportate, ca toate celelalte drepturi reglementate de
Legea nr. 53/1991 , în limita fondurilor prevăzute pentru salarii în bugetele Camerelor, potrivit principiului autonomiei bugetare a acestora. De aceea, nici sub acest aspect, critica formulată nu este justificată.
Ultimul motiv de neconstituționalitate se intemeieaza pe prevederile art. 110 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora, dacă o inițiativă legislativă implica modificarea prevederilor bugetului de stat sau ale bugetului asigurărilor sociale de stat, solicitarea informării Guvernului este obligatorie. În sesizare se arata că nu s-a solicitat aceasta informare.
În motivarea obiectiei de neconstituționalitate nu se precizează ca aplicarea noii legi ar impune modificarea prevederilor bugetare, respectiv ca nivelul cheltuielilor necesare pentru aplicarea acestei legi nu s-ar încadra în sumele aprobate prin buget. Potrivit art. 110 alin. (1) din Constituție, obligativitatea solicitării informării de la Guvern este condiționată însă de necesitatea modificării prevederilor bugetare, întrucît o asemenea modificare nu se poate face decît cu respectarea dispozițiilor art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituție, potrivit cărora bugetul de stat și bugetul asigurărilor sociale de stat se aproba în ședința comuna a Camerelor Parlamentului. De aceea, cît timp fondurilor pentru salarizare prevăzute în buget nu au fost modificate, acordarea unor sporuri de salarii nu se poate face decît în limitele aprobate, prin buget, pentru salarii. Aceasta este consecința faptului că nu orice modificare a salarizarii implica necesarmente modificarea alocației bugetare pentru salarii, astfel încât, dacă o asemenea consecința nu se impune, prevederile referitoare la solicitarea informării de la Guvern, potrivit art. 110 alin. (1) din Constituție, nu-și găsesc aplicarea.
Rezultă deci ca noua reglementare nu a fost adoptată prin încălcarea art. 110 alin. (1) din Constituție, cît timp cheltuielile necesare pentru aplicarea noii legi se încadrează în bugetul aprobat conform art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituție.
Având în vedere considerentele expuse, vazind și dispozițiile art. 16 alin. (1), art. 110 alin. (1), art. 137 alin. (5) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și prevederile art. 2 alin. (2) și ale art. 20 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca Legea pentru modificarea și completarea
privind indemnizațiile și celelalte drepturi ale senatorilor și deputaților, precum și salarizarea personalului din aparatul Parlamentului României, este constituțională, în măsura în care cheltuielile necesare pentru aplicarea acestei legi se încadrează în bugetul aprobat, conform art. 62 alin. (2) lit. b) din Constituție.
Deliberarea a avut loc la data de 24 ianuarie 1996 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Antonie Iorgovan, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu, Victor Dan Zlatescu, judecători.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.