Decizia nr. 667/2025
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 475 din Codul de procedură penală
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 135/2010 1 iulie 2010 (prevederi anume) privind Codul de procedură penală
Are ca temei 1
- Decizia nr. 129/1995 6 decembrie 1995 privind excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 42 alin. 4 din Codul de proc…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Elena-Simina Tănăsescu
- președinte
Asztalos Csaba-Ferenc
- judecător
Mihai Busuioc
- judecător
Mihaela Ciochină
- judecător
Cristian Deliorga
- judecător
Dacian-Cosmin Dragoș
- judecător
Dimitrie-Bogdan Licu
- judecător
Laura-Iuliana Scântei
- judecător
Gheorghe Stan
- judecător
Andrei Grigoraș
- magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Nicoleta-Ecaterina Eucarie.
1.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 475 din Codul de procedură penală , excepție ridicată de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.335/271/2021/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.986D/2021.
2.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de înștiințare este legal îndeplinită.
3.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, în principal, ca inadmisibilă. Se reiterează că excepția de neconstituționalitate a fost invocată într-o cauză întemeiată pe dispozițiile
privind executarea pedepselor și a măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, având ca obiect controlul încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în cadrul căreia petentul a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile în vederea dezlegării unor chestiuni de drept. Referitor la acest aspect, se apreciază că prevederile
art. 475 din Codul de procedură penală , raportate la cele ale
art. 477 din același cod , impun ca textul criticat să fie o problemă de drept de care depinde soluționarea fondului cauzei penale. În subsidiar, solicită respingerea excepției ca neîntemeiată și arată că modalitatea de reglementare a procedurii prevăzute de normele de lege criticate reprezintă opțiunea legiuitorului în ceea ce privește politica penală a statului.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
4.
Prin Încheierea din 3 iunie 2021, pronunțată în Dosarul nr. 4.335/271/2021/a1, Judecătoria Oradea - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 475 din Codul de procedură penală . Excepția a fost ridicată de Erli Zsolt-Csaba într-o cauză având ca obiect soluționarea contestației formulate, în temeiul
Legii nr. 254/2013 , împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, cauză în care autorul excepției a formulat o cerere de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
5.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia arată că prevederile legale criticate contravin dispozițiilor
art. 1 alin. (5)
și ale
art. 21 alin. (2)
și
(3) din Constituție , întrucât persoanele private de libertate nu pot uza de procedura prevăzută de
art. 475 din Codul de procedură penală
în calea de atac a contestației împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate.
6.
În fapt, se arată că autorul excepției, aflat în stare de deținere, s-a adresat judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în temeiul
Legii nr. 254/2013 , reclamând încălcarea de către Administrația Penitenciarului Oradea a dreptului la vizită, plângerea astfel formulată fiind respinsă ca lipsită de obiect. În continuare, în temeiul dispozițiilor
art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013
- potrivit cărora împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul -, autorul excepției a formulat contestație, solicitând în fața instanței astfel învestite sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept privind interpretarea dispozițiilor
art. 56 alin. (2) din Legea nr. 254/2013 .
7.
Se arată că, în ceea ce privește titularii dreptului de sesizare, potrivit prevederilor
art. 475 din Codul de procedură penală , pot solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept numai completurile de judecată de la Înalta Curte de Casație și Justiție, de la curțile de apel, precum și de la tribunale învestite cu soluționarea cauzei în ultimă instanță. Prin urmare, prin modalitatea de reglementare a dispozițiilor prevăzute de
art. 475 din Codul de procedură penală , care exclude judecătoriile din rândul titularilor dreptului de a sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se încalcă prevederile
art. 1 alin. (5)
și ale
art. 21 alin. (1)
și
(2) din Constituție , precum și cele ale
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale .
8.
Se susține, în esență, că soluția legislativă din cuprinsul textului criticat, deși reprezintă opțiunea legiuitorului în ceea ce privește politica penală a statului, nu corespunde exigențelor constituționale și convenționale din perspectiva respectării accesului liber la justiție. Totodată, se reclamă că legislația actuală, potrivit căreia judecătoriile, sesizate în primă și ultimă instanță în vederea soluționării contestațiilor formulate în temeiul
art. 56 din Legea nr. 254/2013 , nu pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție cu solicitări privind pronunțarea unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, contravine și prevederilor
art. 126 alin. (3) din Constituție .
9.
Se face trimitere la
Decizia Curții Constituționale nr. 737 din 24 iunie 2008 , arătându-se că legiuitorul are posibilitatea să impună anumite condiții de formă, ținând de natura și de exigențele administrării justiției, fără însă ca aceste condiționări să aducă atingere substanței dreptului sau să îl lipsească de efectivitate.
10.
Judecătoria Oradea - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că modalitatea de reglementare a
art. 475 din Codul de procedură penală
reprezintă opțiunea legiuitorului în ceea ce privește condițiile și procedura de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. Arată că, în cauza de față, instanța a fost învestită cu soluționarea unei contestații formulate în temeiul
art. 56 alin. (9)-(12) din Legea nr. 254/2013 , aceasta fiind o procedură de judecată specială, derogatorie de la dreptul comun în materie.
11.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
12.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. În acest sens se susține că reglementarea criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii penale a statului, adoptată potrivit atribuțiilor sale constituționale și în marja de apreciere prevăzută de acestea. Se mai arată că excepția de neconstituționalitate a făcut deja obiectul controlului de constituționalitate al Curții pentru critici similare, iar soluția de respingere ca neîntemeiată se impune a fi menținută și în prezenta cauză.
13.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituției , precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
14.
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor
art. 146 lit. d) din Constituție , precum și ale
art. 1 alin. (2) , ale
art. 2 ,
3 ,
10
și
29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
15.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 475 din Codul de procedură penală , care au următorul conținut: „Dacă, în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, învestit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia Înalta Curte de Casație și Justiție nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita Înaltei Curți de Casație și Justiție să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.“
16.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale ale
art. 1 alin. (5)
privind calitatea legii, ale
art. 21 alin. (1)
și
(2)
privind accesul liber la justiție, astfel cum acesta se interpretează, potrivit
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma exigențelor
art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale , precum și dispozițiilor
art. 126 alin. (3)
privind atribuțiile Înaltei Curți de Casație și Justiție cu referire la asigurarea interpretării și aplicării unitare a legii.
17.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că dispozițiile
art. 475 din Codul de procedură penală
au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, fiind invocate critici similare cu cele din prezenta cauză, iar prin
Decizia nr. 498 din 30 iunie 2016 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 855 din 27 octombrie 2016,
Decizia nr. 590 din 30 septembrie 2021 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1109 din 22 noiembrie 2021, și
Decizia nr. 15 din 28 ianuarie 2025 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 3 aprilie 2025, excepția a fost respinsă ca neîntemeiată.
18.
Astfel, prin
Decizia nr. 590 din 30 septembrie 2021 , precitată, paragrafele 14-16, Curtea a reținut că sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept constituie un mecanism juridic ce are ca scop unificarea practicii judiciare, având, alături de recursul în interesul legii, menirea de a asigura crearea unei jurisprudențe previzibile în vederea scurtării duratei procesului penal. Spre deosebire de hotărârile pronunțate în recursul în interesul legii, hotărârile preliminare sunt pronunțate înaintea soluționării definitive a cauzelor, pentru a evita situația imposibilității producerii efectelor acestor hotărâri asupra cauzelor penale soluționate definitiv. Prin urmare, prevederile
art. 475-477^1 din Codul de procedură penală
preîntâmpină apariția unei practici neunitare în interpretarea și aplicarea legii de către instanțele judecătorești.
19.
Curtea a constatat că, astfel reglementată, procedura sesizării Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept nu are valoarea unei căi de atac, ci a unui incident procedural prin care se soluționează o problemă juridică apărută într-un proces în curs de desfășurare. Referitor la titularii dreptului de sesizare, potrivit textului de lege criticat, Curtea a reținut că aceștia sunt completurile de judecată ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, ale curților de apel sau ale tribunalelor, învestite cu soluționarea cauzelor în ultimă instanță. Prin urmare, judecătoriile nu pot sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării unor hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept. De asemenea, nu pot formula astfel de sesizări tribunalele, curțile de apel și Înalta Curte de Casație și Justiție, cu ocazia soluționării unor cauze în primă instanță.
20.
În continuare, Curtea reține că prin
Decizia nr. 590 din 30 septembrie 2021 , precitată, paragraful 17, a constatat că reglementarea criticată reprezintă opțiunea legiuitorului, conform politicii sale penale, adoptată potrivit atribuțiilor constituționale prevăzute la
art. 61 din Legea fundamentală
și în marja de apreciere prevăzută de acestea. Acesta este și sensul dispozițiilor
art. 126 alin. (2) din Constituție , conform cărora „competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“.
21.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.
22.
Curtea reține că, prin opțiunea legiuitorului de a exclude judecătoriile din rândul titularilor dreptului de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept s-a urmărit în principal instituirea unor condiții procedurale stricte, menite să asigure buna funcționare a mecanismului hotărârii prealabile. Așadar, în raport cu criticile formulate Curtea nu poate reține încălcarea prevederilor
art. 1 alin. (5) din Constituție
și nici pretinsa contrarietate dintre prevederile
art. 475 din Codul de procedură penală
și cele ale
art. 126 alin. (3) din Constituție .
23.
De altfel, analizând condițiile de admisibilitate din cuprinsul
art. 475 din Codul de procedură penală , Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală a reținut că un complet de judecată al unei judecătorii nu poate sesiza Înalta Curte de Casație și Justiție în scopul pronunțării unei hotărâri prealabile, chiar dacă respectiva cauză se judecă în ultimă instanță la judecătorie ( Decizia nr. 23 din 25 octombrie 2016 , pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1003 din 14 decembrie 2016).
24.
În ceea ce privește pretinsa încălcare a dispozițiilor constituționale ale
art. 21 alin. (1)-(3)
privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, astfel cum acesta se interpretează, potrivit
art. 20 alin. (1) din Constituție , și prin prisma dispozițiilor
art. 6 privind dreptul la un proces echitabil din Convenție , Curtea Constituțională a reținut, în repetate rânduri, în jurisprudența sa, că acesta este pe deplin respectat ori de câte ori partea interesată, în vederea valorificării unui drept sau interes legitim, se poate adresa, cel puțin o singură dată, unei instanțe naționale. Prin aceeași jurisprudență s-a arătat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești (a se vedea
Decizia nr. 17 din 21 ianuarie 2015 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 30 ianuarie 2015, paragraful 78) și, totodată, că dreptul de acces liber la justiție nu presupune accesul la toate structurile judecătorești și la toate mijloacele procesuale prevăzute de lege, legiuitorul putând stabili reguli diferite, în considerarea unor situații diferite ( Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996).
25.
În consecință, având în vedere dispozițiile
art. 56 alin. (9) din Legea nr. 254/2013 , potrivit cărora împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, și având în vedere că mecanismul prevăzut de
art. 475 din Codul de procedură penală
reprezintă un incident procedural ce nu consacră un drept subiectiv al părții, ci o prerogativă a instanței de judecată, exercitată în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că nu există nicio contrarietate între exigențele constituționale și cele privind drepturile omului, pe de o parte, și textul de lege supus controlului de constituționalitate, pe de altă parte.
26.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul
art. 146 lit. d)
și al
art. 147 alin. (4) din Constituție , al
art. 1-3 , al
art. 11 alin. (1) lit. A.d)
și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate ridicată de Erli Zsolt-Csaba în Dosarul nr. 4.335/271/2021/a1 al Judecătoriei Oradea - Secția penală și constată că dispozițiile
art. 475 din Codul de procedură penală
sunt constituționale în raport cu criticile formulate.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică Judecătoriei Oradea - Secția penală și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 25 noiembrie 2025.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE ELENA-SIMINA TĂNĂSESCU Magistrat-asistent, Andrei Grigoraș
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.