Decizia nr. 118/1996
referitoare la pronunțarea asupra recursului declarat de Mișcarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Făgăraș împotriva Deciziei nr. 83 din 17 iulie 1996
prezumat în vigoare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Ioan Deleanu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Raul Petrescu - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras împotriva
Deciziei nr. 83 din 17 iulie 1996 , prin care Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alineatul ultim și ale
art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992
privind măsuri pentru rambursarea creditelor rezultate din acțiunea de compensare, regimul plăților agenților economici, prevenirea incapacității de plată și a blocajului financiar, republicată.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 8 octombrie 1996 și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a aminat pronunțarea la data de 15 octombrie 1996.
CURTEA,
examinînd actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 26 februarie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 360/1995, Curtea Suprema de Justiție - Secția de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 7 alineatul ultim și
art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992 , republicată, invocată de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras.
Curtea, prin Decizia nr. 83 din 17 iulie 1996, a respins excepția de neconstituționalitate, retinind ca dispozițiile atacate nu ingradesc, ci usureaza accesul liber la justiție, reglementat de art. 21 din Constituție, constituind o facilitate legală acordată în vederea atenuarii efectelor blocajului financiar, iar aceasta facilitate nu are caracter discriminatoriu. Nici aplicarea dreptului comun pentru alte pretenții nu încalcă prevederile constituționale.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras, deoarece considera ca
art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992
este neconstitutional "dacă exclude din valoarea debitului diferența de moneda corespunzătoare devalorizarii pe durata intirzierii plății și o include la art. 7 alineatul ultim din aceeași lege".
Dezvoltind motivul de recurs, recurenta arata ca, în condițiile inflației, diferența valorii debitului, corespunzătoare devalorizarii monedei de plată pe durata intirzierii plății, este confundata cu prejudiciul prevăzut în
art. 7 alineatul ultim, astfel încât în Legea nr. 76/1992 , sub acest aspect, prevederea legală este neclara și conduce nu numai la îngrădirea accesului liber la justiție, prin taxa de timbru inaccesibila, ci și la îngrădirea recuperării prejudiciului.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată cu recurs, motivele de recurs, raportul întocmit în cauza de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile atacate, raportate la prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:
În esenta, recursul reitereaza considerentele formulate de autorul excepției de neconstituționalitate, anume ca prevederile art. 7 alineatul ultim și cele ale
art. 11 alineatul final din Legea nr. 76/1992
ingradesc accesul liber la justiție, reglementat în art. 21 din Constituție, dat fiind ca, prin art. 11 alineatul ultim, se stabilește o taxa de 10.000 lei, indiferent de valoarea litigiului, iar art. 7 alineatul final precizează ca pentru acțiunile privind daunele care depășesc prejudiciul și penalitățile legale se aplică taxele de timbru prevăzute de dreptul comun.
Instanța de fond a reținut corect ca taxa fixa de 10.000 lei constituie o facilitate legală care, întrucît usureaza accesul la justiție, nu încalcă dispozițiile art. 21 din Constituție, și aceasta facilitate nu are un caracter discriminatoriu. Nici aplicarea dreptului comun în ce privește taxa de timbru pentru alte pretenții nu încalcă prevederile constituționale.
Întrucît modalitatea de stabilire a taxei de timbru este o problemă de oportunitate legiuitoare, eventualul incident de neconstituționalitate ar putea fi considerat faptul dacă stabilirea unei taxe de timbru constituie o ingradire a accesului liber la justiție, garantat de art. 21 din Constituție. Asupra acestei probleme Curtea Constituțională s-a pronunțat deja și nu exista motive pentru a se abate de la soluția pronunțată. Astfel, prin Decizia nr. 7 din 2 martie 1993, rămasă definitivă ca urmare a Deciziei nr. 39 din 7 iulie 1993, Curtea a statuat ca accesul liber la justiție nu înseamnă gratuitatea acestuia, prin lege putind să se stabilească taxe pentru acțiunile în justiție. De altfel, taxa de timbru, incluzindu-se în cheltuielile de judecată, poate fi recuperată de la partea care cade în pretenții.
Recurenta pune însă în discuție nu atât stabilirea taxei de timbru, cît mai ales modul de calcul în raport cu valoarea debitului, "corespunzătoare devalorizarii pe durata intirzierii plății", sub acest aspect considerind ca legea este "neclara", iar "interpretarea legii este neconstitutionala". Dar astfel nu se invoca o problemă de constituționalitate, a carei dezlegare sa apartina competentei Curții Constituționale, ci o problemă de interpretare și de aplicare a legii care, în cazul dat, aparține în exclusivitate instanței judecătorești.
Fața de considerentele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 1, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), precum și al art. 23 și următoarele din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Miscarea Producătorilor Agricoli pentru Drepturile Omului - Fagaras împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 83 din 17 iulie 1996 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 15 octombrie 1996.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Doina Suliman
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.