Decizia nr. 280/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 2
- Decretul nr. 223/1974 3 decembrie 1974 privind reglementarea situației unor bunuri
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Carabas Ioan împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 *).
-------------
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 25 octombrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă, ridicată de Carabas Ioan.
Prin Decizia nr. 2 din 9 ianuarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale.
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997
a declarat recurs, în termen legal, Carabas Ioan, pentru următoarele motive: exercițiul căilor de atac trebuie să fie deschis în mod egal tuturor participanților la procesul civil, întrucât ei au drepturi și îndatoriri egale, în caz contrar incalcandu-se art. 128 din Constituție; părțile care doresc sa critice o decizie a instanțelor judecătorești au la dispoziție cai extraordinare de atac, care, absolut în toate cazurile, se pot exercita doar într-un anumit termen, în timp ce pentru recursul în anulare nu este stipulat un termen; prin recursul în anulare, procurorul general critica instanțele pentru ca și-ar fi depășit atribuțiile și ca ar urma să apară o lege care să soluționeze cazurile ivite în temeiul Decretului nr. 223/1974, ceea ce este profund eronat, deoarece instanțele dispun de această competență chiar potrivit art. 4 din decret; se instituie pentru Ministerul Public o poziție privilegiată, incalcandu-se astfel art. 128 din Constituție.
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Senatul apreciază ca excepția de neconstituționalitate este vadit neîntemeiată.
Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este nefondat, întrucât, cu privire la constituționalitatea art. 330 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin decizii definitive, care sunt obligatorii potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție.
Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului și raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Primul și ultimul motiv de recurs, care vizează aceeași poziție, pretins privilegiată, a Ministerului Public în raport cu celelalte părți din proces, incalcandu-se astfel dispozițiile art. 128 din Constituție, sunt neconstituționale și urmează a fi respinse.
*) Decizia Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 202 din 21 august 1997.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 17 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 24 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru 1 iulie 1997.
Articolul 128
din Constituție prevede că exercitarea căilor de atac se poate realiza în condițiile prevăzute de lege. O asemenea lege este Codul de procedură civilă și nici o dispoziție constituțională nu limitează dreptul legiuitorului la o anumită reglementare a unei cai de atac, cu condiția, desigur, de a nu aduce atingere altor texte constituționale. Cat privește dreptul exclusiv al procurorului general de a declara recurs în anulare, trebuie avute în vedere dispozițiile art. 130 din Constituție, care prevăd ca Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept. Cele doua situații prevăzute de art. 330 din Codul de procedură civilă - când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești și când s-au săvârșit infracțiuni de către judecători în legătură cu hotărârea pronunțată -, în care procurorul general poate promova recurs în anulare, releva tocmai apărarea acestor valori fundamentale ale statului de drept.
Rezultă ca, departe de a constitui un privilegiu, recursul în anulare reprezintă o modalitate legală de reparare a unor grave erori judiciare, ce se realizează printr-o autoritate publică abilitata constituțional în acest sens.
Motivul de recurs, potrivit căruia pentru recursul în anulare nu este stipulat un termen în care acesta poate fi promovat, nu poate fi reținut, deoarece acesta este un aspect ce privește art. 330^1 din Codul de procedură civilă, iar excepția de neconstituționalitate cu care Curtea a fost investită în acest dosar prin Încheierea din 10 decembrie 1996 privește dispozițiile art. 330 din cod. Rezultă ca excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă este ridicată pentru prima data în fața Curții, în recurs.
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție, Curtea Constituțională hotărăște "asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea legilor și a ordonanțelor".
Rezultă, pe cale de interpretare, ca ea nu hotărăște asupra excepțiilor de neconstituționalitate ridicate direct în fața ei. Soluția contrară nu poate fi primită și pentru faptul ca astfel s-ar încalcă prevederile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, în sensul cărora, în fața instanței judecătorești, părțile sunt în drept sa dezbata excepția, depunând dovezile și probele pe care le cred de cuviință și exercitandu-și astfel drepturile procesuale ce le aparțin, ca în orice cauza pendinte pe rolul unei instanțe judecătorești. În finalul acestei faze de dezbatere contradictorie, instanța însăși este obligată să-și exprime opinia cu privire la excepția de neconstituționalitate și sa sesizeze, prin încheiere, Curtea Constituțională. Dacă aceste reguli se referă la condițiile în care poate fi sesizată Curtea pentru judecata în fond, este limpede ca ele nu pot fi eludate în cazul în care Curtea soluționează pricina în recurs. Ceea ce imperativ nu este admisibil la judecata în fond nu poate deveni admisibil ca urmare a exercitării caii de atac a recursului.
Admiterea posibilității de a invoca excepția de neconstituționalitate pentru prima data în recursul declarat la Curtea Constituțională ar înlesni exercitarea abuzivă a caii de atac de acela care, nesocotind legea, ar pune instanța în situația de a se pronunța în legătură cu noi probleme litigioase care nu au fost avute în vedere la judecata în fond.
În sensul celor arătate sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 97 din 24 octombrie 1995 și nr. 77 din 25 iunie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 8 din 17 ianuarie 1996, și, respectiv, nr. 165 din 26 iulie 1996.
Și ultimul motiv de recurs, care privește modul în care a fost formulat recursul în anulare de către procurorul general, cu invocarea unui act normativ, Decretul nr. 223/1974, care nu mai este în vigoare, urmează a fi respins. Acest motiv de recurs privește fondul litigiului, care este de competența exclusiva a instanței judecătorești, Curtea Constituțională statuand, asa cum prevede art. 29 din regulamentul sau de organizare și funcționare, numai asupra problemelor de drept.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Carabas Ioan împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 9 ianuarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 1 iulie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.