Decizia nr. 471/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Zega Nicusor Aristide împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 48 din 7 martie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 11 noiembrie 1997, în prezenta recurentului și a reprezentantului Ministerului Public și în lipsa celorlalte părți legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 18 noiembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Judecătoria Sectorului 6 - Municipiul București, prin Încheierea din 4 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 2 alin. 2, art. 13 și ale

art. 26 alin. 1 din Legea nr. 112/1995

pentru reglementarea situației juridice a unor imobile cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, ridicată de Zega Nicusor Aristide.

Prin Decizia nr. 48 din 7 martie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate invocată.

Pentru a pronunța aceasta soluție Curtea a reținut, în esenta, următoarele:

- cu privire la art. 2 alin. 2, s-a apreciat ca o interpretare corecta a textului presupune examinarea integrală a art. 2 și în acest mod reglementarea apare ca absolut echitabila, nefiind admis ca fostul proprietar sa reintre în drepturile sale de proprietate asupra imobilului și sa păstreze în același timp și despăgubirea primită la data trecerii acestuia la stat;

- în legătură cu art. 13, s-a apreciat ca excepția nu poate fi primită din moment ce curtea Constituțională s-a pronunțat, în cadrul controlului a priori, prin Decizia nr. 73/1995, în sensul că dispozițiile sale sunt constituționale și nu au intervenit elementele noi care să justifice schimbarea soluției;

- în legătură cu art. 26 alin. 1, s-a apreciat ca în fapt autorul excepției se referă la cuantumul insuficient al despăgubirii primite la data trecerii apartamentului sau în proprietatea statului or, aceasta problema nu constituie ea însăși o chestiune de constituționalitate a

Legii nr. 112/1995 , ci reprezintă obiectul unei reglementări legislative ulterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen legal, Zega Nicusor Aristide, pentru următoarele motive:

a) Curtea nu a ținut seama, astfel cum prevede art. 11 alin. (2) și art. 20 alin. (2) din Constituție, de faptul ca atunci când exista neconcordanta între reglementările internaționale și legile interne au prioritate primele și nu i se asigura, de aceea, un proces rezonabil și echitabil. În dezvoltarea motivului recurentul arata că nu poate, potrivit legii, sa beneficieze de restituirea în natura a locuinței, deoarece, obiectiv, nu putea îndeplini condiția de "a locui", din moment ce avea reședința în străinătate, iar locuinta era ocupată de un alt chiriaș;

b) Curtea a violat art. 1 din primul Protocol la Convenția Europeană a drepturilor omului - Paris 1952, potrivit căruia "orice persoană fizica sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale, numeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauza de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional". Se apreciază ca, din moment ce apartamentul a fost luat în baza Decretului nr. 223/1974, fără a exista a "utilitate publică", trebuie să i se asigure un proces echitabil și rezonabil;

c) Curtea soluționat în mod eronat excepția de neconstituționalitate a art. 26 alin. 1, deoarece, la invocarea acesteia, nu s-a avut în vedere cuantumul insuficient al despăgubirii primite la trecerea apartamentului sau în proprietatea statului, ci referirea din acest text al art. 2 alin. 2.

Din cererea de recurs rezultă ca recurentul a atacat Decizia nr. 48/1997 numai cu privire la art. 2 alin. 2 și art. 26 alin. 1, apreciind ca în temeiul art. 26 alin. 1, apreciind ca în temeiul art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 nu mai poate pune în discuție dispozițiile

art. 13 alin. 2 și 3 din Legea nr. 112/1995 , din moment ce Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra lor prin Decizia nr. 73/1995.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 2 alin. 2 și

art. 26 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Recursul vizează de fapt numai constituționalitatea

art. 2 alin. 2 din Legea nr. 112/1995 , invocandu-se faptul ca prin decizia de fond nu s-a dat prioritate reglementărilor internaționale, care, în opinia recurentului, ar fi condus la abrogarea textului atacat.

Este adevărat ca dispozițiile art. 20 din Constituție dau prioritate reglementărilor internaționale la care România este parte, în cazul în care legile interne nu concorda cu acestea, dar aceste dispoziții, ca și orice alte prevederi legale, nu pot avea caracter retroactiv și deci nu pot servi pentru aprecierea dispozițiilor Decretului nr. 223/1974 și nici pentru dezlegarea problemelor legate de raporturile juridice născute și stinse într-un regim constituțional în care acest principiu nu era recunoscut.

Legiuitorul, prin mai multe acte normative, recunoscând ca în trecut s-au săvârșit abuzuri, a prevăzut ca repararea lor se va face prin lege.

Legea nr. 112/1995 , constituie unul dintre mijloacele de reparare, iar art. 25 din aceeași lege stabilește ca prin legi speciale se vor reglementa situațiile juridice ale altor imobile trecute în proprietatea statului înainte de 22 decembrie 1989, indiferent de destinația lor inițială, inclusiv ale celor demolate pentru cauze de utilitate publică.

Asupra modului în care însă legiuitorul stabilește să se facă repararea - restituirea în natura, integrală sau parțială, ori despăgubiri - Curtea Constituțională nu se poate pronunța decât în măsura în care dispozițiile pe care le stabilește ar contraveni textelor sau principiilor constituționale, deci inclusiv reglementărilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

Or, asa cum s-a reținut și prin Decizia Curții Constituționale nr. 73/1995, stabilirea prin

Legea nr. 112/1995 , ținând seama de posibilitățile economice și financiare existente, în raport cu alte necesitați și prioritati economice și sociale, în a căror evaluare și satisfacere legiuitorul este suveran, nu poate fi apreciată ca neconstitutionala.

Recurentul este nemulțumit, în realitate, că nu poate beneficia de reparația în natura, ci numai de despăgubiri, astfel ca recursul sau reia argumentele de la judecata în fond și mai puțin se referă la decizia pronunțată. Astfel cum s-a arătat însă, Curtea nu este indreptatita sa cenzureze modul în care legiuitorul a stabilit modalitatea de reaparare a abuzului, din moment ce nu contravine Constituției, și, pe cale de consecința, recursul urmează să fie respins.

Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Zega Nicusor Aristide împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 48 din 7 martie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 18 noiembrie 1997.