Decizia nr. 201/1999
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Legii nr. 140/1996 pentru modificarea și completarea Codului penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Promulgă 1
- Decretul nr. 544/1996 1 noiembrie 1996 privind promulgarea Legii pentru modificarea și completarea Codului penal
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 140/1996 5 noiembrie 1996 pentru modificarea și completarea Codului penal
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Lucian Mihai - președinte
Costica Bulai - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Ioan Muraru - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Laurentiu Cristescu - magistrat-asistent
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a
pentru modificarea și completarea Codului penal, excepție ridicată de Costica Calarasu în Dosarul nr. 3.662/1999 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, deoarece
a fost adoptată de Parlament în perioada mandatului de 4 ani.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea de Apel Pitesti - Secția penală, prin Încheierea din 16 septembrie 1999, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 140/1996 , ridicată, prin apărător, de inculpatul recurent Costica Calarasu în Dosarul nr. 3.662/1999 al acelei instanțe. Prin aceeași încheiere a dispus suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Autorul excepției considera ca
a fost adoptată cu încălcarea prevederilor art. 60 alin. (4) din Constituție, întrucât, deși este o lege organică în sensul prevederilor art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție, totuși a fost adoptată în perioada de prelungire a mandatului Parlamentului. Potrivit susținerilor autorului excepției, mandatul Parlamentului anterior a expirat la data de 3 noiembrie 1996, iar noul Parlament s-a întrunit legal la 23 decembrie 1996.
Exprimandu-și opinia, instanța considera ca excepția de neconstituționalitate este nefondata, întrucât mandatul Parlamentului a fost legal prelungit, acesta funcționând în limitele legii la data adoptării actului normativ în discuție.
Potrivit
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului pentru a putea formula și transmite punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca excepția ridicată este nefondata. Contrar susținerilor autorului excepției, mandatul Parlamentului ales în 1992 a expirat la data de 16 octombrie 1996, iar noul Parlament a fost convocat de Președintele României pentru data de 22 noiembrie 1996, intervalul dintre aceste doua date reprezentând perioada de prelungire a mandatului Camerelor conform prevederilor
art. 60 alin. (4) din Constituție. Adoptarea Legii nr. 140/1996 , se arata în continuare, nu s-a făcut în această perioadă de tranzitie, ci în zilele de 25 septembrie 1996 de către Senat și de 30 septembrie 1996 de către Camera Deputaților.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au transmis punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, legea criticata, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , constata următoarele:
Potrivit art. 144 lit. c) din Constituție și
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Autorul excepției critica
în integralitatea ei, considerând ca este neconstitutionala datorită nerespectării condițiilor de adoptare prevăzute la art. 60 alin. (4) și la art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca referirea la art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituție nu este relevanta, întrucât, în condițiile în care acest text constituțional prevede că "infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora" pot fi reglementate numai prin lege organică,
a fost adoptată cu votul majoritar prevăzut la art. 74 alin. (1) din Constituție pentru legi organice, fapt necontestat de autorul excepției. Acesta susține doar ca, la data adoptării legii, Parlamentul se afla în perioada de prelungire a mandatului sau.
Prin urmare, excepția ridicată urmează să fie examinata prin raportare la prevederile art. 60 alin. (4) din Constituție, potrivit cărora "Mandatul Camerelor se prelungește până la întrunirea legală a noului Parlament. În această perioadă nu poate fi revizuită Constituția și nu pot fi adoptate, modificate sau abrogate legi organice".
Sub acest aspect Curtea constata ca autorul excepției confunda data adoptării legii cu cea a înregistrării și numerotarii ei. De altfel, Curtea Constituțională a mai fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 140/1996 , dar a constatat ca excepția era nefondata și a respins-o ca atare. Astfel, prin Decizia nr. 120 din 23 septembrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 3 noiembrie 1999, s-a reținut ca perioada de prelungire a mandatului Parlamentului ales în 1992 s-a situat între 16 octombrie și 22 noiembrie 1996, interval în care îi era interzis prin Constituție sa adopte, sa modifice sau sa abroge legi organice. S-a mai arătat cu acel prilej ca prevederile art. 60 alin. (4) din Constituție se referă exclusiv la adoptarea, modificarea sau abrogarea unei legi organice, iar nu la promulgarea, înregistrarea, numerotarea sau publicarea
legii respective. Or, Legea nr. 140/1996
a fost adoptată de Senat la 25 septembrie 1996, iar de Camera Deputaților la 30 septembrie 1996, date anterioare perioadei de prelungire a mandatului Parlamentului care a adoptat legea. După adoptarea acestei legi, respectiv la 5 octombrie 1996, Curtea Constituțională a fost sesizată în vederea exercitării controlului de constituționalitate a legii înainte de promulgare, în condițiile art. 144 lit. a) din Constituție. Sesizarea a fost respinsă prin Decizia nr. 123 din 22 octombrie 1996, comunicată Președintelui României la aceeași dată. Astfel, legea a fost promulgată prin Decretul nr. 544 din 1 noiembrie 1996 și publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 289 din 14 noiembrie 1996 împreună cu decizia menționată a Curții Constituționale. Aceste din urma date sunt de altfel nerelevante sub aspectul constituționalității legii, importanța fiind doar data adoptării ei de către ambele Camere ale Parlamentului.
Considerentele deciziilor anterioare sunt valabile și în prezenta cauza, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale și, prin urmare, excepția urmează să fie respinsă.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 din Constituție, precum și al art. 1 și 2, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al
art. 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a
pentru modificarea și completarea Codului penal, excepție ridicată de Costica Calarasu în Dosarul nr. 3.662/1999 al Curții de Apel Pitesti - Secția penală.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 1999.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, LUCIAN MIHAI Magistrat-asistent, Laurentiu Cristescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.