Decizia nr. 123/1996

Curtea Constituțională a fost sesizată la data de 5 octombrie 1996 de către 102 deputați, și anume: domnii Emil Roman, Nicolae Octavian Daramus, Lazar Ladariu, Gheorghe Dobre, Aurel Dragomir, Horia Pop, Ioan Pop, Petru Ioan, Costica Ciurtin, Ioan Sintu, Petru Steola, Aurel Jecan, Corneliu Balan, Vasile Potolinca, Gheorghe Branzei, Vasile Ionescu, Tudor Radu, Craciun M. Floruta, Vasile Suta, Ioan Sonea, Nicolae Bud, Coriolan Bucur, Mircea Leonte, Ion Dumitrescu, Ioan-Catalin Iamandi, Petrica Petre, Adrian Duta, Constantin Ivanovici, Anton Mangiurea, Gheorghe Zgondea, Francisc Toba, Daniel Frunzescu, Mircea Porojan, Florin Negoita, Nicolae Mischie, Gheorghe Roman, Ioan Costin, Ion Lazia, Vasile Dorin Munteanu, Vasile Cristea, Adrian-Constantin Pitca, Gheorghe Popa, Ionel Bondariu, Ion Cornita, Emilian Bratu, George Stanescu, Viorel Pavel, Petre Dugulescu, Valentin Argesanu, Constantin Ionescu, Alexandru Simionovici, Ion Berciu, Barbu Pitigoi, Mircea Ioan Popa, Aurelian Paul Alecu, Emil-Teodor Popescu, Mircea Ciumara, Otto-Ernest Weber, Ion Bold, Cornel Sturza Popovici, Costel Paunescu, Ștefan Tcaciuc, Slavomir Gvozdenovici, Anton Nicolau, Iohan-Peter Babias, Feuzia Rusid, Valentin Iuliano, Emeric Feric, Tasin Gemil, Ioan Victor Pica, Leonida Lari-Iorga, Cornel Brahas, Tudor Mohora, Grigore Raban, Teodor Vintilescu, Simion Silviu Somicu, Petre Turlea, Ion Dobrescu, Nicolae Draghinea, Mitica D. Balaet, Constantin Emil Hoara, Dumitru Dragut, Fanica Danila, Mihail Paraluta, Constantin Rotaru, Gheorghe Fition, Mircea Chiostec, Eugen Costel Popescu, Florea Danciu, Anghel Stanciu, Constantin Gheorghe, Viorel Burlacu, Toader Constantinescu, Iuliu Ioan Furo, doamna Smaranda Ionescu, domnii Marcel Moldoveanu, Ioan Tanasa, Ion Hortopan, Ion Dutu, Ion Muresan și Dan Cristian Popovici, în legătură cu neconstituționalitatea art. 200 alin. 1 în redactarea adoptată prin Legea pentru modificarea și completarea Codului penal.

În sesizare se susține, în esenta, ca art. 200 alin. 1, care incrimineaza relațiile sexuale între persoane de același sex, încalcă prevederile art. 26 alin. (1) și alin. (2), corelate cu art. 82 alin. (2) și art. 103 alin. (1) din Constituție.

Cu privire la dispozițiile art. 26 din Constituție, din sesizare rezultă ca acestea sunt incalcate prin faptul ca textul art. 200 alin. 1 nu incrimineaza, în toate cazurile, relațiile homosexuale, deși acestea sunt contrare bunelor moravuri chiar și atunci când nu au loc în public sau nu produc scandal public. Or, potrivit dispozițiilor din art. 26 alin. (2) din Constituție, persoana fizica are dreptul sa dispună de ea însăși numai dacă nu încalcă ordinea publică sau bunele moravuri, astfel încât "nici o persoană fizica nu poate invoca dreptul de a dispune de ea însăși și nici sa pretindă autorităților publice să-i respecte și să-i ocroteasca viața intima, familială și privată în scopul încălcării bunelor moravuri".

În ceea ce privește dispozițiile art. 82 alin. (2) și art. 103 alin. (1) din Constituție, privitoare la jurămîntul pe care autoritățile statale l-au depus angajindu-se, cu invocarea ajutorului lui Dumnezeu, de a-și darui toată puterea și priceperea pentru propășirea spirituală și materială a poporului român, acestea se considera incalcate prin textul în discuție, deoarece "legalizarea homosexualitatii ar insemna încălcarea jurământului de către toți cei care l-au depus: președinte, prim-ministru, miniștri, membri ai Guvernului etc.".

Pe lângă motivele de neconstituționalitate menționate mai sus, autorii sesizării expun mai multe contraargumente pentru combaterea susținătorilor textului de lege votat de Parlament. Astfel, se susține ca art. 20 din Constituție, privitor la prioritatea reglementărilor internaționale față de reglementările interne, nu se aplică în toate cazurile, ci numai pentru drepturile fundamentale ale omului, între care nu se poate include sodomia. De asemenea, se susține ca ar fi absurd să se dea prioritate în mod necondiționat reglementărilor internaționale, "deoarece ar insemna sa acceptam chiar și ceea ce este contrar intereselor naționale".

În sfârșit, autorii sesizării considera ca art. 200 alin. 1, în redactarea votată de Parlament, ar avea consecințe dezastruoase și ireparabile, deoarece ar incuraja manifestările publice ale homosexualilor. Totodată, se arata ca interzicerea prin lege doar a prozelitismului este o soluție iluzorie, care "duce la imposibilitatea practica de a proteja membrii normali ai societății".

În vederea soluționării sesizării, s-au solicitat, potrivit art. 19 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, punctele de vedere ale președinților Camerei Deputaților și Senatului, precum și al Guvernului.

În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca susținerile semnatarilor sesizării sunt neintemeiate, deoarece confunda "relațiile sexuale între persoane de același sex" cu abaterile" sau "încălcările" constiente ale normelor de conduita, dintre persoane cu o structura biologica normală. Or, se arata în continuare, este unanim acceptat în lumea medicală, cît și în plan social, ca "homosexualii și homosexualitatea" sunt "deviatii genetice", neimputabile subiectilor. Pornind tocmai de la aceasta realitate, legiuitorul român a înțeles sa sanctioneze astfel de manifestări nefirești atunci când se produc "în public" sau cu "scandal public", ceea ce tine de voința și controlul subiectului. Asa fiind, nu mai poate fi vorba de nerecunoasterea unor drepturi și libertăți fundamentale și nici de a lasă nepedepsite fapte care, prin gravitatea și consecințele lor, atentează la ordinea socială, la morala social-creștină.

În ceea ce privește critica semnatarilor sesizării cu privire la insuficienta incriminării doar a faptelor de prozelitism, se arata ca aceasta critica nu tine seama de dispoziția din alin. 5 al art. 200 din Codul penal, potrivit căreia se pedepsesc cu închisoare toate faptele privind "îndemnarea sau ademenirea unei persoane în vederea practicării de relații sexuale între persoane de același sex, precum și propaganda ori asocierea sau orice alte acte de prozelitism săvârșite în același scop". În general, se arata ca spiritul și litera art. 200 din Codul penal, dar mai ales ultimul alineat, demonstreaza intenția clara a legiuitorului român de a sanctiona relațiile sexuale între persoane de același sex, dacă s-au produs în public ori au fost urmate de scandal public, indiferent dacă autorii sau unul dintre ei fac parte integrantă din categoria "deviatilor biologic". Prin aceasta, atât societatea, cît și morala creștină sunt aparate împotriva acestor infracțiuni în aceeași măsura ca și împotriva altora.

În concluzie, se apreciază sesizarea Curții Constituționale ca fiind neîntemeiată.

Guvernul, în punctul sau de vedere, arata ca prevederile art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea din anul 1968, au fost declarate, prin deciziile Curții Constituționale nr. 81 din 15 iulie 1994 și nr. 136 din 7 decembrie 1994, ca fiind neconstituționale "în măsura în care se aplică relațiilor sexuale între persoane majore de același sex, liber consimțite, care nu sunt săvârșite în public ori nu produc scandal public". Întrucît în sesizarea de neconstituționalitate nu se invoca motive de fond diferite de cele avute în vedere de Curtea Constituțională în soluționarea excepției de neconstituționalitate a aceluiași art. 200 alin. 1 din Codul penal, care să pună în discuție soluțiile pronunțate ori sa impună modificarea lor, se susține ca menținerea nemodificata a dispoziției din art. 200 alin. 1 din Codul penal, asa cum arata autorii sesizării, ar insemna reiterarea, printr-o noua lege, a unei prevederi declarate în parte neconstitutionala, ceea ce nu este permis.

În legătură cu obiecțiile de neconstituționalitate cuprinse în sesizare, în punctul de vedere al Guvernului se considera ca acestea sunt neintemeiate. În esenta, se susține ca textul de lege criticat asigura dreptul persoanei fizice la viața sa intima și privată, drept prevăzut în art. 26 alin. (1) din Constituție, prin neincriminarea relațiilor între persoane de același sex, comise în particular. În același timp, art. 200 alin. 1 respecta și prevederile alin. (2) al art. 26 din Constituție, care permit persoanei fizice să-și exercite dreptul de a dispune de ea însăși, numai dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri, deoarece incrimineaza numai acele relații sexuale între persoane de același sex, care se săvârșesc în public sau care au produs scandal public, numai în acest caz aducindu-se atingere ordinii publice și bunelor moravuri.

Textul de lege în discuție se considera a fi în concordanta cu art. 8 din Convenția europeană a drepturilor omului, precum și cu art. 17 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice, care au un conținut asemănător cu cel al art. 26 din Constituția României.

Cu privire la termenul "bunele moravuri", prevăzut în art. 26 alin. (2) din Constituție, în același punct de vedere se subliniaza ca, atunci când acest termen este folosit într-o norma juridică, "nu se poate face abstractie de tendintele de evoluție ale societății contemporane, inclusiv ale relațiilor interumane, chiar dacă, la un moment dat, soluțiile legislative și jurisprudentiale par a veni în contradictie cu preceptele morale traditionale". Se arata, de asemenea, ca modificarea art. 200 alin. 1 din Codul penal a fost impusa de necesitatea punerii de acord a Codului penal cu Constituția României, care prin art. 20 a consacrat prioritatea convențiilor internaționale privitoare la drepturile omului față de prevederile din dreptul intern, atunci când acestea vin în contradictie cu prevederile internaționale în materie la care România este parte, precum și cu jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg.

În fine, se mai arata ca art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea votată de Parlamentul României, este în deplin acord și cu cele stabilite în Amendamentul nr. 8 al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei la Raportul asupra cererii de aderare a României la Consiliul Europei, în care se exprima speranta ca România nu va intirzia să-și modifice legislația în sensul că art. 200 din Codul penal sa nu mai considere ca infracțiune actele homosexuale săvârșite în privat, între adultii care au consimțit la aceasta.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere sesizarea grupului de deputați, punctele de vedere exprimate de președintele Camerei Deputaților și de Guvern, raportul judecătorului-raportor, precum și concordanta textului legal ce face obiectul sesizării cu dispozițiile constituționale, retine următoarele:

În temeiul art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, Curtea Constituțională constata ca este competența să soluționeze sesizarea care s-a înaintat cu respectarea prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale art. 17 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Textul art. 200 alin. 1 din Codul penal, care face obiectul criticii de neconstituționalitate, este următorul:

"Relațiile sexuale între persoane de același sex, săvârșite în public sau dacă au produs scandal public, se pedepsesc cu închisoare de la 1 la 5 ani".

Semnatarii sesizării considera ca art. 26 alin. (2) din Constituție este încălcat prin dispozițiile art. 200 alin. 1, avîndu-se în vedere condițiile în care poate fi exercitat dreptul persoanei de a dispune de ea însăși, și anume ca ea sa nu încalce drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. În același timp însă se pierde din vedere faptul ca dispozițiile art. 26 din Constituție consacra un drept fundamental al persoanei și ca aceste dispoziții trebuie să fie corelate cu cele ale art. 49 alin. (2) din legea fundamentală, care prevăd ca restrîngerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, chiar justificată, printre altele, de necesitatea apărării "sănătății ori a moralei publice", trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o și nu poate atinge existenta dreptului sau a libertății. De aceea afirmatia autorilor sesizării, în sensul că persoana nu poate invoca dreptul de a dispune de ea însăși și nici sa pretindă autorităților publice să-i respecte și să-i "ocroteasca viața intima, familială și privată", nu poate fi acceptată, atât timp cît acest drept se exercită cu limitarile și condiționarile impuse de lege. Or, prin dispoziția din art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea în discuție, legiuitorul instituie tocmai o astfel de restringere a dreptului persoanei de a dispune de ea însăși, consimtind liber la relații homosexuale, drept care nu se poate exercita decît sub o dubla condiție negativa alternativa: relațiile respective sa nu fie practicate în public sau sa nu producă scandal public, nerespectarea condițiilor făcând ca fapta sa constituie infracțiune. De aceea afirmatia autorilor sesizării despre o asa-numita legalizare a relațiilor homosexuale nu este reală. Legiuitorul incrimineaza relațiile homosexuale, dar condiționeaza existenta infracțiunii, în configurația ei tipica, de îndeplinirea cerințelor esențiale menționate, cerințe care nu se mai intilnesc în cazul variantelor agravante ale infracțiunii, prevăzute în art. 200 alin. 2-5 din Codul penal.

Nici invocarea dispozițiilor art. 82 alin. (2) și ale art. 103 alin. (1) din Constituție, privitoare la jurămîntul pe care autoritățile menționate în text sunt obligate sa-l depună, cu invocarea ajutorului lui Dumnezeu, nu este de natura sa susțină obiecția de neconstituționalitate, cita vreme se au în vedere numai anumite elemente din conținutul dispozițiilor respective. Astfel, jurămîntul prevăzut în art. 82 alin. (2) din Constituție include și angajamentul celui care îl depune privind respectarea Constituției și a legilor tarii, apărarea democrației și libertăților fundamentale ale cetățenilor și alte valori de maxima însemnătate. Or, nu se poate face abstractie de faptul ca, printre drepturile și libertățile fundamentale, Constituția prevede și dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăși, dacă nu încalcă drepturile și libertățile altora, ordinea publică sau bunele moravuri. În condițiile și deci în limitele prevăzute în Constituție, acest drept fundamental trebuie să constituie obiect de ocrotire din partea autorităților, inclusiv ca obligație asumată prin jurămîntul prestat.

În ceea ce privește critica adusă de autorii sesizării privitor la prioritatea reglementărilor internaționale față de cele interne, se constată că acestea nu pot fi acceptate. Astfel, se afirma ca art. 20 alin. (2) din Constituție n-ar putea fi invocat în sprijinul constituționalității textului în discuție, întrucît "sodomia" nu poate fi inclusă printre drepturile fundamentale ale omului. Se ignora însă faptul că nu despre un asemenea drept este vorba, ci, asa cum s-a arătat, despre dreptul fundamental la ocrotire a vieții intime, familiale și private, prevăzut în art. 26 din Constituție.

Nu poate fi acceptată nici teza ca ar putea fi ignorate obligațiile asumate de țara noastră prin convenții internaționale. Potrivit art. 11 din Constituție, statul român se obliga sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte și ca tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern. Pe de altă parte, potrivit art. 20 alin. (2) din Constituție, prioritatea convențiilor internaționale, astfel cum acestea au fost interpretate în jurisprudenta Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg (Afacerea Dudgeon - 1981; Afacerea Norris - 1987; Afacerea Modinas - 1993), nu poate fi pusă în discuție, judecătorul constituțional fiind ținut deci, în pronunțarea deciziei sale, de interpretarea consacrată prin aceasta jurisprudenta.

Curtea Constituțională a fost sesizată cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 200 alin. 1 din Codul penal în redactarea Codului penal din anul 1968. Prin Decizia nr. 81 din 15 iulie 1994, definitivă ca urmare a Deciziei nr. 136 din 7 decembrie 1994, ambele publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 14 din 25 ianuarie 1995, Curtea Constituțională a admis în parte excepția și a constatat ca dispozițiile art. 200 alin. 1 din Codul penal sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică relațiilor sexuale între persoane majore de același sex, liber consimțite, care nu sunt săvârșite în public ori nu produc scandal public.

După cum se poate constata, textul art. 200 alin. 1 din Codul penal, în redactarea votată de Parlament, este în concordanta deplina cu soluția Curții Constituționale, iar din examinarea motivelor invocate de autorii obiectiei de neconstituționalitate se constată că nu exista nici un element nou care ar putea determina Curtea Constituțională sa revină asupra deciziilor sale în aceasta materie.

În consecința, obiecția de neconstituționalitate urmează să fie respinsă.

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 26 alin. (1) și alin. (2), ale art. 82 alin. (2), ale art. 103 alin. (1) și ale art. 144 lit. a) din Constituție, precum și ale art. 20 alin. (2) și (3) din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Constata ca dispozițiile art. 200 alin. 1, în redactarea adoptată prin Legea pentru modificarea și completarea Codului penal, sunt constituționale.

Prezenta decizie se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Deliberarea a avut loc la data de 22 octombrie 1996 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Viorel Mihai Ciobanu, Mihai Constantinescu, Ioan Deleanu, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.