Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 885/2011

referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, ale art. 23 din Legea locuinței nr. 114/1996 , precum și ale art. 480, art. 1429 și art. 1436 din Codul civil

prezumat în vigoare

Data actului
30 iunie 2011
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 640 din 7 septembrie 2011
Citat de
1 act
Citează
9 acte
Structură
2 articole · 11.766 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2

  • Legea nr. 114/1996 11 octombrie 1996 (prevederi anume) privind locuințele
  • OUG nr. 40/1999 8 aprilie 1999 (prevederi anume) privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locui…

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, ale

art. 23 din Legea locuinței nr. 114/1996 , precum și ale art. 480, art. 1429 și art. 1436 din Codul civil, excepție ridicată de Elena Pica Stănescu (Purice) și Alexandru Ionuț Purice în Dosarul nr. 3.069/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 3.637D/2010.

La apelul nominal se prezintă, personal, partea Antoneta Engletina Pelegrino, fiind lipsă autorii excepției de neconstituționalitate, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul părții prezente, care solicită respingerea excepției, sens în care depune note scrise la dosar.

Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere jurisprudența în materie a Curții Constituționale, pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 14 iunie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3.069/300/2010, Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, ale

art. 23 din Legea locuinței nr. 114/1996 , precum și ale art. 480, art. 1429 și art. 1436 din Codul civil, excepție ridicată de Elena Pica Stănescu (Purice) și Alexandru Ionuț Purice într-o cauză civilă având ca obiect evacuare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorii acesteia susțin că prevederile criticate limitează și restricționează în mod ilegitim dreptul la un nivel de trai decent, dreptul la o locuință, precum și dreptul la protecție socială.

Judecătoria Sectorului 2 București - Secția civilă apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind conforme cu Constituția.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispozițiile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie 1999, aprobată prin

Legea nr. 241/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din 23 mai 2001, ale

art. 23 din Legea locuinței nr. 114/1996 , republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 31 decembrie 1997, precum și cele ale art. 480, art. 1429 și art. 1436 din Codul civil. Textele de lege criticate au următorul conținut:

-

Articolul 14

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 : "(1) La expirarea termenului de închiriere stabilit conform prezentei ordonanțe de urgență chiriașul are dreptul la reînnoirea contractului, pentru aceeași perioadă, dacă părțile nu modifică prin acord expres durata închirierii.

(2) Proprietarul poate refuza reînnoirea contractului de închiriere numai pentru următoarele motive:

a) locuința este necesară pentru a satisface nevoile sale de locuit, ale soțului, părinților ori copiilor oricăruia dintre aceștia, numai dacă sunt cetățeni români cu domiciliul în România;

b) locuința urmează să fie vândută în condițiile prezentei ordonanțe de urgență;

c) chiriașul nu a achitat chiria cel puțin 3 luni consecutive în executarea contractului de închiriere;

d) în cazurile prevăzute la art. 13 lit. f)-i).

(3) Proprietarul este obligat să îi notifice chiriașului refuzul de a reînnoi contractul de închiriere cu cel puțin un an înainte de expirarea acestuia, pentru situațiile prevăzute la alin. (2) lit. a) și lit. b). În cazurile prevăzute la alin. (2) lit. d) notificarea se face cu cel puțin 60 de zile înainte de expirarea contractului.

(4) Sunt permise mai multe reînnoiri succesive.

(5) Chiriașul este obligat să părăsească locuința în termen de 60 de zile de la expirarea termenului contractual, dacă locațiunea nu s-a reînnoit. Chiriașul este obligat să plătească întreaga chirie, precum și toate cheltuielile pentru servicii și întreținere aferente perioadei în care a ocupat efectiv locuința.";

-

Articolul 23

din Legea nr. 114/1996 : "În cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual.";

- Art. 480 din Codul civil: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, însă în limitele determinate de lege.";

- Art. 1429 din Codul civil: "Locatarul are două îndatoriri principale:

1. trebuie să întrebuințeze lucrul închiriat sau arendat ca un bun proprietar și numai la destinația determinată prin contract; iar în lipsă de stipulație specială, la destinația prezumată după circumstanțe;

2. trebuie să plătească prețul locațiunii la termenele statornicite.";

- Art. 1436 din Codul civil: "(1) Locațiunea făcută pentru un timp determinat încetează de la sine cu trecerea termenului, fără să fie trebuință de o prealabilă înștiințare.

(2) Dacă contractul a fost fără termen, concediul trebuie să se dea de la o parte la alta, observându-se termenele defipte de obiceiul locului".

În opinia autorilor excepției de neconstituționalitate, textele de lege criticate contravin dispozițiilor constituționale ale art. 47 referitoare la nivelul de trai, art. 48 privind familia, art. 49 privind protecția copiilor și a tinerilor și celor ale art. 50 referitoare la protecția persoanelor cu handicap.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituționalitate, prilej cu care s-a statuat că acestea nu contravin normelor constituționale de referință.

Astfel, referitor la

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999 , prin

Decizia nr. 240 din 19 februarie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 219 din 6 aprilie 2009, Curtea a statuat că "protecția temporară a chiriașilor, inclusiv în condițiile retrocedării imobilelor către foștii proprietari, fiind scopul declarat al ordonanței, se realizează prin diverse modalități juridice, cum sunt: prelungirea contractelor de închiriere pentru o perioadă de 5 sau 3 ani, după caz, asigurarea stabilității, în viitor, a drepturilor lor locative prin acordarea dreptului chiriașului la reînnoirea contractului de închiriere și crearea unor garanții împotriva unei evacuări abuzive, precum și a unui drept de preempțiune în cazul în care proprietarul intenționează să vândă locuința".

În ceea ce privește prevederile

art. 23 din Legea nr. 114/1996 , art. 480, art. 1429 și

art. 1436 din Codul civil, prin Decizia nr. 310 din 3 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 228 din 7 aprilie 2009, sau

Decizia nr. 338 din 25 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 7 mai 2010, Curtea a reținut că, potrivit acestor prevederi, în cazul în care părțile nu convin asupra reînnoirii contractului de închiriere, chiriașul este obligat să părăsească locuința la expirarea termenului contractual. Astfel, dacă pentru contractele în cauză nu a operat prorogarea legală (astfel cum s-a întâmplat în cazul contractelor de închiriere prelungite de drept conform

Legii nr. 17/1994

pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafețe locative), la expirarea termenului prevăzut în contract încetează dreptul de folosință al chiriașului, instanța urmând să dispună evacuarea lui. Reînnoirea contractului de închiriere putea interveni însă numai prin convenția părților, înțelegerea lor în acest sens putând fi expresă sau tacită, aceasta din urmă rezultând din folosința locuinței de către chiriaș, dacă locatorul nu s-a opus continuării raporturilor de locațiune prin anunțarea concediului înainte de expirarea termenului contractual sau dacă relocațiunea tacită nu a fost exclusă printr-o clauză expresă din contractul inițial. Prin urmare, conform prevederilor criticate, după expirarea termenului contractual, locatorul are dreptul să pună capăt raporturilor de închiriere oricând și necondiționat, cerând evacuarea chiriașului.

Totodată, cu privire la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 480 din Codul civil, Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri, exemplu fiind și

Decizia nr. 1.329 din 19 octombrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 812 din 6 decembrie 2010, statuând că acestea sunt conforme cu Legea fundamentală.

Rațiunile care au stat la baza adoptării soluției anterioare își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât aceasta se impune a fi menținută.

Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 40/1999

privind protecția chiriașilor și stabilirea chiriei pentru spațiile cu destinația de locuințe, ale

art. 23 din Legea locuinței nr. 114/1996 , precum și ale art. 480, art. 1429 și art. 1436 din Codul civil, excepție ridicată de Elena Pica Stănescu (Purice) și Alexandru Ionuț Purice în Dosarul nr. 3.069/300/2010 al Judecătoriei Sectorului 2 București - Secția civilă.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 30 iunie 2011.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
_________

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.