Decizia nr. 298/2012
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă și art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 554/2004 2 decembrie 2004 (prevederi anume) contenciosului administrativ
Augustin Zegrean - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ștefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă și
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 7.655/314/2009 al Tribunalului Suceava - Secția civilă și care formează obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 1.259D/2011.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, având în vedere jurisprudența Curții Constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 13 septembrie 2011, pronunțată în Dosarul nr. 7.655/314/2009, Tribunalul Suceava - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă și
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de Ana Sorohan cu prilejul soluționării recursului formulat împotriva unei sentințe civile prin care s-a respins o contestație în anulare.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia consideră, în esență, că, în cazul în care cererea de recuzare a unui judecător poate fi soluționată de către alți judecători din cadrul aceleiași instanțe și al aceluiași complet de judecată, se încalcă dreptul părților la un proces echitabil. Mai arată că, în condițiile în care cererea de recuzare este formulată în faza procesuală a recursului, partea interesată este lipsită de calea de atac împotriva unei astfel de încheieri, în acest mod fiind încălcat dreptul la un proces echitabil. Autorul consideră că prevederile art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă sunt discriminatorii și în raport cu dispozițiile alin. 3 al aceluiași articol, care prevăd că atunci când "instanța superioară de fond constată că recuzarea a fost pe nedrept respinsă, reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță".
Totodată, mai arată că executorul judecătoresc poate cere părerea unui expert doar în cazul în care prețul imobilului nu este cunoscut, iar părțile nu se înțeleg. Executorul judecătoresc nu este o instanță de judecată, ca să modifice prețul imobilului stabilit printr-o hotărâre judecătorească, iar potrivit
art. 53 alin. (5) din Legea nr. 188/2000 , executorul judecătoresc este obligat să se conformeze hotărârii judecătorești rămase irevocabilă. Autorul mai consideră că, în baza actului de adjudecare, debitorul nu poate fi evacuat din imobil. Chiar dacă actul de adjudecare are valoare de titlu executoriu, în temeiul lui nu se poate proceda la evacuarea debitorului din imobilul vândut la licitație publică, întocmai cum o asemenea evacuare nu este posibilă nici în temeiul altui titlu de proprietate, precum un contract de vânzare-cumpărare, în acest scop fiind necesară promovarea unei acțiuni în justiție de către adjudecatar în calitate de nou proprietar. Nu există niciun motiv pentru a i se crea adjudecatarului un regim de favoare față de cel rezervat cumpărătorului obișnuit cu privire la exercitarea folosinței asupra imobilului dobândit.
În fine, cu privire la neconstituționalitatea
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , autorul arată că, prin sintagma "încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul", se încalcă dreptul la un proces echitabil, deoarece, în condițiile în care excepția de nelegalitate este formulată în faza procesuală a recursului, partea interesată este lipsită de calea de atac împotriva unei astfel de încheieri.
Tribunalul Suceava - Secția civilă, cu privire la critica art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă, consideră că acestea nu sunt de natură să încalce dreptul la un proces echitabil, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, iar prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a acestei cereri.
Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța arată că aceasta nu poate fi reținută, întrucât dispozițiile legale criticate reglementează o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului liber la justiție. Legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea și de cele prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. Instanța mai arată că prin dispozițiile legale criticate legiuitorul nu a instituit un regim discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existența unor situații procesuale diferite.
Cu privire la pretinsa neconstituționalitate a dispozițiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, instanța arată că împotriva oricărui act de executare silită se poate face contestație la executare de către cei interesați sau vătămați prin executare, potrivit art. 399 din Codul de procedură civilă, astfel încât prevederile legale criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate.
Instanța consideră neîntemeiată și critica de neconstituționalitate a art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă, aceste prevederi legale nu numai că nu contravin dispozițiilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, le dau expresie într-o manieră specifică, dar indubitabilă, executarea silită a unei obligații de plată rezultate dintr-un titlu executoriu emis conform legii asigurând realizarea drepturilor legale ale creditorilor.
Referitor la neconstituționalitatea art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ, instanța apreciază că excepția de nelegalitate vizează doar actele administrative unilaterale cu caracter individual și are semnificația excluderii actelor administrative cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, acest control realizându-se pe calea acțiunii directe separate și nu a incidentului principal al ridicării excepției de nelegalitate. Textul de lege criticat nu instituie privilegii sau discriminări, fiind în mod egal aplicabil tuturor persoanelor care înțeleg să se prevaleze de prevederile acestuia.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Avocatul Poporului menționează că își menține punctul de vedere anterior exprimat, astfel cum acesta a fost reținut în
deciziile Curții Constituționale nr. 265 din 6 martie 2008 , nr. 364 din 20 martie 2008, nr. 588 din 20 mai 2008, nr. 672 din 30 aprilie 2009, nr. 971 din 25 iunie 2009, nr. 1.026 din 9 iulie 2009, nr. 119 din 9 februarie 2010 și nr. 992 din 14 iulie 2011.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu aucomunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze prezenta excepție.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 500 alin. 2 și art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă și
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.154 din 7 decembrie 2004, texte de lege care au următorul cuprins:
- Art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă: "Recuzarea judecătorului se hotărăște de instanța respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să între cel recuzat.";
- Art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odată cu fondul.";
- Art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă: "Executorul va stabili de îndată prețul imobilului, iar în cazul în care consideră necesar va cere părerea unui expert. Dispozițiile art. 411 alin. 3 sunt aplicabile.";
- Art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă: "După plata integrală a prețului sau a avansului prevăzut la art. 515 și după expirarea termenului de 15 zile prevăzut la art. 401 alin. 1 lit. a), executorul, pe baza procesului-verbal de licitație, va întocmi actul de adjudecare, care va cuprinde următoarele mențiuni:
[...]
8. mențiunea că actul de adjudecare este titlu de proprietate și că poate fi înscris în cartea funciară, precum și a faptului că, pentru adjudecatar, constituie titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesiunea acestuia din urmă, sau împotriva oricărei persoane care are în posesiune ori deține în fapt, fără niciun titlu, imobilul adjudecat;";
-
Articolul 4
alin. (1) din Legea nr. 554/2004
: "Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza, încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia sa ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze."
Alin. (1) al
art. 4 din Legea nr. 554/2004
a fost modificat prin
art. VII din Legea nr. 202/2010
și are următorul cuprins:
"(1) Legalitatea unui act administrativ unilateral cu caracter individual, indiferent de data emiterii acestuia, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. În acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, sesizează, prin încheiere motivată, instanța de contencios administrativ competentă și suspendă cauza; încheierea de sesizare a instanței de contencios administrativ nu este supusă niciunei căi de atac, iar încheierea prin care se respinge cererea de sesizare poate fi atacată odată cu fondul. Suspendarea cauzei nu se dispune în ipoteza în care instanța în fața căreia s-a ridicat excepția de nelegalitate este instanța de contencios administrativ competentă să o soluționeze și nici atunci când excepția de nelegalitate a fost invocată în cauze penale."
Se constată că,în urma modificării survenite, soluția legislativă criticată de autorul excepției se păstrează, prin urmare Curtea se va pronunța asupra textului de lege în noua redactare.
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor din Constituție ale art. 1 alin. (4) privind separația puterilor în stat, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, art. 126 alin. (1) privind înfăptuirea justiției, art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil și art. 14 privind interzicerea discriminării din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art. 1 privind protecția proprietății private din Primul Protocol adițional la Convenție și art. 1 privind interzicerea generală a discriminării din Protocolul nr. 12 la Convenție.
Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituționale invocate, Curtea constată următoarele:
I. Asupra criticii de neconstituționalitate a art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin raportare la dispozițiile art. 21 alin. (3) din Constituție referitoare la dreptul la un proces echitabil, Curtea s-a pronunțat prin
Decizia nr. 121 din 19 februarie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 16 aprilie 2008, respingând excepția de neconstituționalitate. Cu acel prilej Curtea a reținut, în esență, că regulile de procedură instituite prin textul de lege criticat se justifică prin intenția legiuitorului de a împiedica tergiversarea nejustificată a înfăptuirii actului de justiție, ceea ce contribuie la respectarea dreptului părților la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, ținându-se seama și de interesele legitime ale celorlalte părți, nu numai de cele ale părții care a formulat cererea de recuzare. Curtea a mai reținut că relațiile de colegialitate dintre judecătorii aceleiași instanțe sau chiar din cadrul aceleiași secții nu justifică suspiciunea privind imparțialitatea judecătorilor care urmează să soluționeze cererea de recuzare îndreptată împotriva unui alt judecător și, cu atât mai puțin, nerespectarea regulilor și garanțiilor procedurale care asigură desfășurarea unui proces echitabil. De asemenea, Curtea a mai reținut în jurisprudența sa că cererea de recuzare nu vizează fondul cauzei și nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. Prin această reglementare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple și operative de soluționare a cererii de recuzare, iar încheierea prin care aceasta s-a respins se poate ataca odată cu fondul, instanța superioară urmând a reface toate actele și dovezile administrate la prima instanță, atunci când constată că cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsă. În acest sens este și
Decizia nr. 382 din 4 mai 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 12 iunie 2006.
II. Referitor la critica de neconstituționalitate a art. 34 alin. 2 din Codul de procedură civilă, Curtea reține că recuzarea nu constituie o acțiune de sine stătătoare, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfășurării normale a judecății, iar nu împiedicarea accesului la justiție, și că tocmai în considerarea acestui principiu constituțional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentală, legiuitorul a prevăzut posibilitatea atacării numai odată cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviințează sau se respinge abținerea, ca și aceea prin care se încuviințează recuzarea, care nu sunt supuse niciunei căi de atac. În ceea ce privește invocarea faptului că prevederile alin. 2 sunt discriminatorii în raport cu alin. 3 al aceluiași art. 34, se reține că nu intră în atribuțiile Curții Constituționale compararea unei prevederi legale în raport cu altă prevedere legală din cadrul aceluiași act normativ sau din acte normative distincte, ci verificarea conformității legilor cu dispozițiile Constituției .
III. Potrivit susținerilor orale ale apărătorului autorului excepției, consemnate în încheierea de sesizare, art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă contravine art. 1 alin. (4), art. 21, art. 44 și art. 126 alin. (1) din Constituție, art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și art. 1 din Primul Protocol la Convenție. Se constată că în realitate aspectele relevate de autorul excepției de neconstituționalitate în notele scrise depuse la dosar nu se constituie într-o veritabilă critică de neconstituționalitate, ci reprezintă chestiuni care țin de modul de interpretare și aplicare a legii.
IV. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă, cuprins în capitolul Codului de procedură civilă referitor la urmărirea silită asupra bunurilor imobile, Curtea reține că, după finalizarea adjudecării, executorul judecătoresc este obligat să întocmească actul de adjudecare prin care se realizează transferul dreptului de proprietate sau al unui alt drept real ce a făcut obiectul urmăririi silite asupra imobilului în favoarea adjudecatarului. Așa fiind, acest act constituie titlu de proprietate și titlu executoriu împotriva debitorului, dacă imobilul se află în posesia acestuia din urmă. În acest sens este și
Decizia Curții Constituționale nr. 56 din 17 februarie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 215 din 11 martie 2003.
Raportarea la art. 44 din Constituție, referitor la garantarea dreptului de proprietate privată, nu este întemeiată, întrucât prin executarea silită a unei obligații de plată rezultate dintr-un titlu executoriu emis conform legii se asigură realizarea drepturilor legale ale creditorului. Departe de a constitui o atingere a dreptului subiectiv în sine, asemenea reglementări creează condițiile indispensabile valorificării acestuia. În consecință, art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă nu numai că nu contravine prevederilor constituționale invocate, ci, dimpotrivă, le dă expresie într-o manieră specifică, dar indubitabilă.
V. Referitor la
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , Curtea constată că acesta reglementează posibilitatea contestării legalității unui act administrativ unilateral cu caracter individual pe calea excepției de nelegalitate, care poate fi ridicată oricând în cadrul unui proces, din oficiu sau la cererea părții interesate.
Analizând pretinsa încălcare a dreptului de acces liber la justiție, Curtea observă că împrejurarea că excepția de nelegalitate vizează, potrivit
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , doar actele administrative unilaterale cu caracter individual nu are semnificația excluderii actelor administrative unilaterale cu caracter normativ de la controlul de legalitate exercitat de instanța de contencios administrativ, acest control realizându-se pe calea acțiunii directe, separate, și nu a incidentului procedural al ridicării excepției de nelegalitate. Curtea a reținut că din cuprinsul dispozițiilor
art. 8 din Legea nr. 554/2004
rezultă că obiectul acțiunii judiciare în materia contenciosului administrativ îl constituie "actul administrativ unilateral" al unei autorități publice, fără nicio distincție cu privire la caracterul individual ori normativ al acestuia. În acest sens sunt, de exemplu,
Decizia nr. 342 din 17 martie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 276 din 28 aprilie 2009, o ri
Decizia nr. 944 din 25 iunie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al Românei, Partea I, nr. 646 din 1 octombrie 2009.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 500 alin. 2 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Ana Sorohan în Dosarul nr. 7.655/314/2009 al Tribunalului Suceava - Secția civilă.
2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 30 alin. 1, art. 34 alin. 2, art. 516 pct. 8 din Codul de procedură civilă și ale
art. 4 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 , excepție ridicată de același autor în aceeași cauză a aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 27 martie 2012.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, Augustin Zegrean Magistrat-asistent, Andreea Costin
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.