Decizia nr. 641/2010

Tudorel Toader - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Augustin Zegrean - judecător

Marinela Mincă - procuror

Doina Suliman - magistrat-asistent-șef

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispozițiile art. 146 din același cod, excepție ridicată de Dan Gabriel Boric în Dosarul nr. 5.469/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 29 iunie 2008, pronunțată în Dosarul nr. 5.469/1/2009, Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispozițiile art. 146 din același cod.

Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Dan Gabriel Boric cu ocazia soluționării recursului declarat împotriva Încheierii din 16 iunie 2009, pronunțată de Curtea de Apel București - Secția I penală în Dosarul nr. 1/98/2004.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate sunt neconstituționale, deoarece condiționarea incriminării infracțiunii de înșelăciune de cuantumul unui prejudiciu care nu ar putea fi stabilit decât prin hotărâre judecătorească definitivă nu asigură predictibilitatea normei juridice și echitatea procesului și ignoră prezumția de nevinovăție, încălcând astfel prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), art. 23 alin. (11) și (12), art. 73 alin. (3) lit. h), precum și prevederile constituționale ale art. 11 și art. 20 raportate la art. 6 și art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Potrivit dispozițiilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit art. 146 lit. d) din Constituție, art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 248^1 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispozițiile art. 146 din același cod, dispoziții care au următorul cuprins:

- Art. 146: "Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice.";

- Art. 215 alin. 5: "înșelăciunea care a avut consecințe deosebit de grave se pedepsește cu închisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.";

- Art. 248^1: "Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 și 248 au avut consecințe deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin prevederilor constituționale ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 23 alin. (11) și (12) privind prezumția de nevinovăție și principiul legalității și art. 73 alin. (3) lit. h) privind domeniul de reglementare al legii organice. De asemenea, sunt invocate prevederile art. 6 și ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că, asupra dispozițiilor

art. 146 din Codul penal, s-a pronunțat prin Decizia nr. 50 din 26 ianuarie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 188 din 28 februarie 2006, statuând că acestea sunt constituționale.

Cu acel prilej, Curtea a reținut că art. 146 din Codul penal cuprinde o normă cu caracter explicativ prin care se lămurește înțelesul expresiei "consecințe deosebit de grave". Această reglementare este necesară cu atât mai mult cu cât legiuitorul a prevăzut consecințele deosebit de grave ca element circumstanțial în conținutul agravant al mai multor infracțiuni.

În continuare, Curtea constată că este neîntemeiată și susținerea autorului excepției, referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 21 alin. (3) din Constituție, deoarece aplicarea cerinței procesului echitabil se impune numai în legătură cu procedura de desfășurare a procesului, iar nu și în ceea ce privește cadrul juridic sancționator al faptelor, adică în materia dreptului substanțial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituție și nici din cel al art. 6 al Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale sau al jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului nu se poate desprinde concluzia că aplicarea cerinței procesului echitabil ar trebui să excedeze necesității asigurării garanțiilor procesuale, spre a se intră în materii din câmpul dreptului substanțial.

De asemenea, având în vedere că în speță nu există o hotărâre judecătorească definitivă, nu poate fi reținută nici critica referitoare la încălcarea art. 23 alin. (11) din Constituție privind prezumția de nevinovăție, care prevede că "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată".

Cu privire la critica de neconstituționalitate referitoare la încălcarea prevederilor art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituție, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, deoarece infracțiunea de înșelăciune este reglementată în Codul penal, lege organică, în deplină concordanță cu prevederile constituționale invocate.

Referitor la critica de neconstituționalitate privind previzibilitatea și accesibilitatea normei penale și la încălcarea principiului legalității incriminării, Curtea reține că dispozițiile de lege criticate nu contravin normelor constituționale și nici celor ale art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ci, dimpotrivă, prin explicarea conținutului noțiunii "consecințe deosebit de grave" în textul art. 146 din Codul penal se asigură caracterul de previzibilitate și accesibilitate al normei juridice penale.

De altfel, Curtea s-a mai pronunțat asupra dispozițiilor art. 248^1 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la art. 146 din același cod, cu raportare la aceleași prevederi constituționale și cu motivare similară, de exemplu, prin

Decizia nr. 1.051 din 9 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, și

Decizia nr. 1.340 din 22 octombrie 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 9 decembrie 2009.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, atât considerentele, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 248^1 și art. 215 alin. 5 din Codul penal, cu trimitere la dispozițiile art. 146 din același cod, excepție ridicată de Dan Gabriel Boric în Dosarul nr. 5.469/1/2009 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 11 mai 2010.