Decizia nr. 227/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Florin Bucur Vasilescu - judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Nanulescu Silvia și Stanescu Radu Corneliu împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 *).
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 iunie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 11 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului, pentru 17 iunie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 11 decembrie 1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, ridicată de Nanulescu Silvia și Stanescu Radu Corneliu.
Prin Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997, Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă. Aceasta soluție s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, prin care s-a statuat ca dispozițiile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 și art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, iar alin. 1 al art 330^2 este neconstitutional. Cat privește excepția de neconstituționalitate a art. 330^1 din Codul de procedură civilă, s-a statuat ca aceasta este lipsită de obiect, ca urmare a modificării acestui text prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997.
Împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997
au declarat recurs, în termen legal, Nanulescu Silvia și Stanescu Radu Corneliu, pentru următoarele motive: Decizia nr. 31 din 18 februarie 1997 a fost pronunțată fără citarea părților; dispozițiile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă și cele ale art. 24 din Legea nr. 112/1995 încalcă principiul "egalității armelor", în sensul că dreptul de a introduce recurs în anulare este rezervat numai procurorului general, "nefiind la indemana celorlalți cetățeni", iar exercițiul acestui drept "lasă un evident aspect de subiectivism, concretizat în ultima perioadă de timp prin promovarea acestor recursuri la cererea chiriașilor" și motivele prevăzute de lege pentru declanșarea recursului în anulare, "se regăsesc la alte cai de atac ce sunt la dispoziția părților".
Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
Nici una dintre autoritățile menționate nu a comunicat puncte de vedere până la pronunțare.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:
Primul motiv de recurs, referitor la necitarea părților la judecata în fond, este neîntemeiat și urmează a fi respins. Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale prevede la art. 24 alin. (2) ca, atunci când excepția de neconstituționalitate este vadit nefondata, soluția se adoptă cu unanimitatea voturilor completului de judecată, fără citarea părților. Împotriva deciziei se poate exercita calea de atac a recursului, care, în toate cazurile, se soluționează cu citarea părților și a Ministerului Public, asigurându-se în felul acesta posibilitatea pentru părți de a-și formula apărările în fața Curții Constituționale.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs nu este întemeiat și urmează a fi respins.
Recurentii susțin ca dispozițiile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă încalcă principiul egalității armelor, iar exercitarea caii de atac a recursului în anulare numai de către procurorul general, nu și de către ceilalți cetățeni, creează posibilități de subiectivism. Se susține și ca motivele prevăzute de lege pentru declararea recursului în anulare se regăsesc la alte cai de atac ce sunt la dispoziția tuturor părților.
Criticile formulate de recurenti nu țin seama de rolul și de funcțiile Ministerului Public în sistemul autorității judecătorești, reglementate de Constituția României. Potrivit art. 130 din Constituție, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apara ordinea de drept. Or, potrivit art. 330 din Codul de procedură civilă, recursul în anulare poate fi introdus doar în cazuri deosebite, care aduc direct atingere celor două valori superioare ale statului de drept, arătate mai sus. Spre exemplu, încălcarea principiului separației puterilor în stat sau săvârșirea unor infracțiuni de către judecători sunt fapte care lezeaza grav atât ordinea de drept, cat și interesele generale ale societății. Asemenea fapte impun intervenția Ministerului Public pe căile pe care legea i le pune la dispoziție, cea care va decide însă fiind, desigur, Curtea Suprema de Justiție. Dispozițiile art. 130 din Constituție, referitoare la rolul și funcțiile Ministerului Public, se coroboreaza cu cele ale art. 128 din legea fundamentală, care prevăd ca exercitarea căilor de atac se face în condițiile legii, astfel ca rezervarea recursului în anulare, doar în competența procurorului general, nu contravine nici unui text constituțional. De altfel, Codul de procedură civilă rezerva și părților posibilitatea exercitării unor cai de atac, inclusiv extraordinare, cum sunt revizuirea și contestația în anulare.
Cu referire la susținerile recurentilor, privind posibilul subiectivism în declararea recursului în anulare, revine instanței de judecată sa aprecieze dacă recursul introdus se încadrează sau nu în dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Nanulescu Silvia și Stanescu Radu Corneliu împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 1997.
----------------
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat-asistent,
Gabriela Dragomirescu
*) Decizia Curții Constituționale nr. 31 din 18 februarie 1997 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 163 din 21 iulie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.