Decizia nr. 120/1994

Vasile Geonea - președinte

Mihai Constantinescu - judecător

Miklos Fazakas - judecător

Ion Filipescu - judecător

Ioan Muraru - judecător

Raul Petrescu - procuror

Constantin Burada - magistrat-asistent

Pe rol soluționarea recursului declarat de către Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" - S.R.L. Zalau împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 66 din 13 iunie 1994.

La apelul nominal a lipsit recurenta.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă ca recursul este declarat în termen și motivat.

Procurorul pune concluzii de respingere a recursului.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

examinînd decizia atacată cu recurs, motivele invocate, prevederile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 66 din 13 iunie 1994, Curtea Constituțională a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991 privind regimul investițiilor străine, invocată de Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" - S.R.L. în Dosarul nr. 3005/1993 al Judecătoriei Zalau. În motivarea deciziei s-a reținut, în esenta, ca art. 41 alin. (2) teza a II-a din Constituție se referă în mod expres la cetățenii străini sau apatrizi, iar dispoziția avută în vedere de art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991, potrivit art. 3 din aceeași lege, privește persoanele fizice sau persoanele juridice cu domiciliul ori, după caz, cu sediul în străinătate, situație în care interdicția din textul contestat este în concordanta cu prevederile constituționale.

Prin recursul formulat de Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" - S.R.L. Zalau se critica aceasta decizie pentru următoarele motive: amînarea pentru a doua oara a pronunțării este nelegală, fiind contrară art. 20 din Codul de procedură civilă și, ca atare, are drept consecința nulitatea absolută a deciziei; datorită inconsecventei în motivarea deciziei, prin extinderea interpretării interdicției stabilite în art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991 și la persoanele juridice cu sediul în străinătate, se încalcă principiul egalității în drepturi; din considerentele deciziei criticate se poate trage concluzia ca nici o societate cu participare de capital străin nu va putea dobîndi terenuri în România, or, societatea fiind de naționalitate română are toate drepturile și obligațiile pe care le are și o societate cu asociați numai români, deci va putea dobîndi în proprietate și bunuri imobile.

Recursul nu este întemeiat.

În legătură cu prima critica adusă deciziei se constată că, potrivit art. 16 din Legea nr. 47/1992, procedura jurisdicțională prevăzută de lege se completează cu regulile proceduri civile, în măsura în care este sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale, iar compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte. Art. 260 din Codul de procedură civilă prevede că, dacă instanța nu poate hotărî de îndată, pronunțarea se va amina pentru un termen pe care președintele îl va anunta și care nu va putea fi mai mare de 7 zile. Rezultă deci ca textul nu exclude posibilitatea aminarii pronunțării de mai multe ori, singura obligație pentru instanța fiind anunțarea ei și nedepasirea, pentru fiecare amînare, a termenului de 7 zile. De asemenea, o dispoziție similară exista și în Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale care prevede în art. 30 ca pronunțarea se poate amina pentru o altă dată, ținând seama de urgenta cauzei. De aceea, primul motiv de recurs nu este fondat.

Cu privire la cel de-al doilea motiv invocat, se constată că nici acesta nu este întemeiat. Într-adevăr, interdicția pentru persoanele juridice cu sediul în străinătate de a putea dobîndi dreptul de proprietate asupra terenurilor, prevăzută în art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991, nu este neconstitutionala ci, dimpotriva, este în deplina concordanta cu art. 41 alin. (2) din Constituție, astfel cum corect s-a reținut de către prima instanța. În ce privește invocarea în recurs a art. 16 din Constituție, se retine că nu este concludenta în speta, ținând seama de faptul ca aceasta dispoziție constituțională se referă exclusiv la egalitatea în drepturi a cetățenilor.

Referitor la al treilea motiv de recurs, este de menționat ca, în realitate, se reintereaza susținerea facuta în fața instanței de fond în sensul că, în speta, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991, deoarece, fiind vorba de o societate comercială română cu participare străină, aceasta poate avea în proprietate și terenuri. Nici acest motiv de recurs nu este fondat, întrucît, astfel cum s-a reținut corect prin decizia criticata, interpretarea textelor de lege, chiar dacă este legată și de respectarea unei prevederi constituționale, este de competența instanței judecătorești, iar controlul acestei interpretări se realizează prin exercitarea căilor de atac. De altfel, aceasta este practica constanta a Curții Constituționale, astfel cum rezultă din Decizia nr. 42/1993 și din Decizia nr. 5/1993, asa încât solicitarea recurentei de a se da o interpretare obligatorie a art. 1 lit. d) din Legea nr. 35/1991 nu poate fi primită.

Examinînd și din oficiu decizia recurată, se constată că nu sunt motive care să justifice modificarea ei, astfel încât recursul urmează a fi respins.

Vazind și prevederile art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 1, 3, 13 alin. (1) lit. A. c) și ale art. 25 din Legea nr. 47/1992.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Germa-Rom-Trans" - S.R.L. Zalau împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 66 din 13 iunie 1994

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 16 noiembrie 1994.