Ordinul nr. 1666/1994
pentru aprobarea Normelor metodologice privind corectarea prețurilor de cumpărare a unor mărfuri existente în stoc la 31 decembrie 1994, al căror regim privind taxa pe valoarea adăugată a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 33/1994
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Are ca temei 5
- Legea nr. 82/1991 24 decembrie 1991 a contabilității
- OG nr. 3/1992 27 iulie 1992 (prevederi anume) privind taxa pe valoarea adăugată
- HG nr. 449/1994 29 iulie 1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor
- OG nr. 33/1994 5 august 1994 referitoare la perfecționarea unor reglementări privind taxa pe valoarea adăugată
- HG nr. 729/1994 21 octombrie 1994 cu privire la negocierea prețurilor cu amănuntul la unele produse de baza în consumul popu…
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
în baza Hotărârii Guvernului nr. 449/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor,
având în vedere Ordonanța Guvernului nr. 33/1994 referitoare la perfecționarea unor reglementări privind taxa pe valoarea adăugată,
emite următorul ordin:
1. Se aprobă Normele metodologice privind corectarea prețurilor de cumpărare unor mărfuri existente în stoc la 31 decembrie 1994, al căror regim privind taxa pe valoarea adăugată a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 33/1994.
2. Direcția generală a impozitelor indirecte, Direcția generală de reglementare și administrare a monopolurilor și direcțiile generale ale finanțelor publice și controlului financiar de stat județene și a municipiului București vor aduce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.
Ministru de stat, ministrul finanțelor,
Florin Georgescu
NORME METODOLOGICE
privind corectarea prețurilor de cumpărare a unor mărfuri existente în stoc la 31 decembrie 1994, al căror regim privind taxa pe valoarea adăugată a fost modificat prin Ordonanța Guvernului nr. 33/1994
1. În vederea menținerii prețurilor cu amănuntul, în vigoare la data de 31 decembrie 1994, la produsele scutite de taxa pe valoarea adăugată conform art. 6 lit. A. i) 11 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992, republicată, și care începând cu data de 1 ianuarie 1995 se vor supune cotei reduse de 9%, agenții economici din rețeaua comercială vor corecta prețurile de cumpărare ale mărfurilor rămase în stoc la data de 31 decembrie 1994 prin eliminarea taxei pe valoarea adăugată cuprinsă în acestea.
2. Mărfurile supuse prevederilor de mai sus sunt:
a) carnea de animale și păsări domestice, inclusiv organe și măruntaie, peste, exclusiv icre, vîndute în stare proaspăta sau care au fost supuse unor operațiuni prin care se urmărește exclusiv conservarea calității;
b) lapte de consum și lapte praf;
c) ulei comestibil de floarea-soarelui și soia;
d) unt;
e) medicamente de uz uman și veterinar, inclusiv substanțe farmaceutice și plante medicinale.
3. Corectarea prețurilor se va face numai pentru stocurile de mărfuri aprovizionate după data introducerii taxei pe valoarea adăugată, respectiv 1 iulie 1993.
4. Cantitățile rămase în stoc la finele zilei de 31 decembrie 1994 se determina pe bază de inventar și se consemnează în liste de inventariere potrivit normelor elaborate în baza Legii contabilității nr. 82/1991.
5. Corectarea prețurilor de cumpărare ale mărfurilor existente în stoc la data de 31 decembrie 1994 prin eliminarea taxei pe valoarea adăugată se face aplicind cota de 9% recalculata, respectiv 8.257% . Agenții economici care comercializează un număr mare de sortimente de mărfuri pot efectua corectarea prețurilor prin aplicarea cotei de 8,257% asupra valorii rezultate din listele de inventariere pe grupe de mărfuri sau, după caz, pe total gestiune.
6. Suma rezultată ca urmare a corectării prețurilor, în condițiile de mai sus, se înregistrează în luna ianuarie 1995 în contul contabil 4426 "T.V.A. deductibilă" prin creditarea contului 371 "Mărfuri" și se va înscrie în decontul de T.V.A. aferent lunii ianuarie 1995.
7. Prețurile cu amănuntul în vigoare la 31 decembrie 1994 nu se vor modifica ca urmare a aplicării taxei pe valoarea adăugată în cota de 9% . În acest sens, taxa pe valoarea adăugată aferentă vinzarilor de mărfuri din stoc, efectuate după data de 1 ianuarie 1995, se determina prin aplicarea cotei recalculate de 8,257% asupra prețurilor cu amănuntul, se înregistrează în contul 4427 "T.V.A. colectata" și se reflecta în decontul aferent lunii în care s-a efectuat vânzarea.
8. În scopul menținerii nemodificate a prețurilor cu amănuntul, în vigoare la data de 31 decembrie 1994, pentru produsele existente în stoc la agenții economici producători și prețurile cu ridicată negociate în vigoare la aceeași dată, se vor diminua aplicind taxa pe valoarea adăugată în cota de 9% recalculata, respectiv 8,257% . Prețurile astfel stabilite constituie baza de impozitare pentru determinarea taxei pe valoarea adăugată, conform art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992.
9. Prețurile cu amănuntul la produsele existente în stoc la 31 decembrie 1994 pentru care, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 33/1994, cota de taxa pe valoarea adăugată se reduce de la 18% la 9% și anume: produse din carne, conserve din carne, semiconserve și conserve din peste, produse lactate, grăsimi comestibile, aparatura de tehnica medicală și alte bunuri destinate exclusiv utilizării în scopuri medicale, chirurgicale, dentare sau veterinare nu pot fi majorate, iar influentele favorabile din reducerea taxei pe valoarea adăugată se vor reflecta în rezultatele financiare ale agenților economici.
10. Prețurile aferente mărfurilor achiziționate după data de 1 ianuarie 1966 se vor negocia conform legii, exclusiv taxa pe valoarea adăugată, conform art. 13 din Ordonanța Guvernului nr. 3/1992.
La produsele la care agenții economici producători negociaza cu beneficiarii și prețurile cu amănuntul, în conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului nr. 729/1994, se va ține seama de noua cota de taxa pe valoarea adăugată, care conduce la reducerea prețurilor.
11. Agenții economici care nu au fost înregistrați ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată ca urmare a realizării exclusiv de vinzari de mărfuri scutite de taxa pe valoarea adăugată vor fi luati în evidenta de organele fiscale ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată pe baza cererii depuse de aceștia.
Agenții economici care nu au fost înregistrați ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată datorită realizării unei cifre de afaceri de sub 10 milioane lei vor aplica prevederile prezentelor norme numai în condițiile înregistrării ca plătitori de taxa pe valoarea adăugată prin opțiune.
Cererile de luare în evidenta ca plătitori de taxe pe valoarea adăugată vor fi prezentate de agenții economici cel mai tirziu până la data de 15 ianuarie 1995, iar aprobarea se va da începând cu data de 1 ianuarie 1995.
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.