Decizia nr. 313/2001

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Șerban Viorel Stanoiu - judecător

Ioan Vida - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Marioara Prodan - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 180/2000

pentru modificarea și completarea

Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , excepție ridicată de Mircea Ursu în Dosarul nr. 4.713/2000 al Curții de Apel Iași.

La apelul nominal se prezintă Casa Naționala de Asigurări de Sănătate, prin consilier Daniela Hudelcu, lipsind autorul excepției și Casa de Asigurări de Sănătate Iași, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Partea prezenta, prin reprezentant, solicita respingerea excepției de neconstituționalitate considerând ca modificarea unei legi organice printr-o ordonanța de urgență este conformă prevederilor art. 114 din Constituție, interdicția reglementării în domenii rezervate legii organice fiind aplicabilă doar ordonanțelor Guvernului, iar nu și ordonanțelor de urgenta. Se invoca Decizia Curții Constituționale nr. 75 din 6 martie 2001, prin care a fost respinsă excepția de neconstituționalitate având același obiect. Depune, în acest sens, note scrise.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, precizând ca textul de lege criticat a mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, Curtea Constituțională stabilind ca acesta este conform prevederilor Constituției. În acest sens se invoca Decizia nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, prin care Curtea a statuat ca interdicția prevăzută la alin. (1) al art. 114 din Constituție nu este aplicabilă ordonanței de urgenta adoptate în condițiile alin. (4) al aceluiași articol. În final se considera ca, întrucât nu se invoca elemente noi, nu sunt motive pentru reconsiderarea jurisprudenței Curții.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 23 ianuarie 2000, pronunțată în Dosarul nr. 4.713/2000, Curtea de Apel Iași a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 180/2000

pentru modificarea și completarea

Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , excepție ridicată de Mircea Ursu.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca prin ordonanța de urgență criticata a fost modificată o lege organică, "fapt nelegal având în vedere ca legislația română prevede că modificarea unei legi organice nu se poate face decât printr-un act normativ de același rang și cu respectarea aceleiași proceduri". Se mai susține ca "prin aceasta ordonanța s-a modificat structura organelor de conducere a caselor de asigurări de sănătate, deși acestea sunt instituții publice autonome care au o structura organizatorică stabilită prin lege organică și prin propriul statut, structura care nu se poate modifica prin adoptarea unei ordonanțe de urgență, ci numai printr-o alta lege organică".

Exprimandu-și opinia asupra excepției, instanța de judecată considera ca aceasta este intemeiata, deoarece

Legea asigurărilor de sănătate nr. 145/1997

nu putea fi modificată decât printr-un "act normativ de același rang și cu respectarea aceleiași proceduri". Totodată instanța apreciază ca ordonanța de urgență criticata "modifica structura organelor de conducere ale caselor de asigurări județene, deși, în conformitate cu dispozițiile

Legii nr. 145/1997 , acestea sunt instituții publice autonome cu o structura organizatorică stabilită prin legea organică și prin propriul statut aprobat în condițiile legii".

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctul de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, referindu-se la jurisprudenta Curții Constituționale prin care s-a statuat ca "interdicția reglementării de către Guvern în domeniul legii organice privește numai ordonanțele Guvernului adoptate în baza unei legi speciale de abilitare, aceasta interdicție decurgând direct din textul constituțional". Guvernul indica în acest sens Decizia nr. 34/1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 88 din 25 februarie 1998, și Decizia nr. 15/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susținerile părții prezente, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum rezultă din încheierea de sesizare, îl constituie dispozițiile

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 180 din 26 octombrie 2000

pentru modificarea și completarea

Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 537 din 31 octombrie 2000.

Critica de neconstituționalitate vizează modificările și completările aduse unei legi organice prin ordonanța de urgență a Guvernului, modificări care, în opinia autorului excepției, contravin Constituției.

Deși autorul excepției nu invoca în motivarea excepției nici un text constituțional, din modul în care a formulat critica de neconstituționalitate este evident ca se referă la încălcarea dispozițiilor art. 114 din Constituție privind delegarea legislativă, text care reglementează atât condițiile emiterii ordonanțelor Guvernului în baza unei legi de abilitare adoptate de Parlament, cat și condițiile emiterii de către Guvern a ordonanțelor de urgenta.

Prevederile art. 114 din Constituție sunt următoarele: "(1) Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice.

(2) Legea de abilitare va stabili, în mod obligatoriu, domeniul și data până la care se pot emite ordonanțe.

(3) Dacă legea de abilitare o cere, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la împlinirea termenului de abilitare. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

(4) În cazuri excepționale, Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. Acestea intră în vigoare numai după depunerea lor spre aprobare la Parlament. Dacă Parlamentul nu se afla în sesiune, el se convoacă în mod obligatoriu.

(5) Aprobarea sau respingerea ordonanțelor se face printr-o lege în care vor fi cuprinse și ordonanțele ale căror efecte au încetat potrivit alineatului (3)."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constata ca aceasta este neîntemeiată pentru considerentele ce urmează:

Potrivit art. 114 alin. (4) din Constituție, în cazuri excepționale Guvernul poate adopta ordonanțe de urgență. În aceste cazuri delegarea legislativă a Guvernului se face printr-o prevedere constituțională, iar nu printr-o lege specială de abilitare, adoptată de Parlament, astfel cum este necesar pentru emiterea altor ordonanțe ale Guvernului, care nu au caracter de urgenta și în cazul cărora alin. (1) al aceluiași articol interzice reglementarea în domenii care fac obiectul legilor organice. Prin urmare, prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție, care se referă la cerințele constituționale ale emiterii de către Guvern a unor ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legii organice, nu sunt incidente în cauza, ordonanța criticata având caracter de urgenta și fiind adoptată în temeiul alin. (4) al art. 114 din Constituție.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat asupra unor excepții de neconstituționalitate referitoare la ordonanțe de urgență, statuand ca interdicția reglementării prin ordonanța în domenii rezervate legii organice nu este aplicabilă ordonanței de urgenta a Guvernului (spre exemplu, Decizia nr. 15/2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 267 din 14 iunie 2000).

În ceea ce privește critica potrivit căreia ordonanța de urgență criticata ar fi neconstitutionala, deoarece o lege organică, astfel cum este în speta

Legea nr. 145/1997 , nu ar putea fi completată sau modificată decât tot printr-o asemenea lege organică, Curtea constata nu numai ca este neîntemeiată, dar este chiar contrară prevederilor constituționale ale art. 114 alin. (4) referitoare la delegarea legislativă, conform cărora Guvernul este abilitat sa emita, în cazuri excepționale, ordonanțe de urgență, fără nici o restrictie de reglementare în domeniul legilor organice.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al

art. 25 alin. (1) și (4) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

Ordonanței de urgenta a Guvernului nr. 180/2000

pentru modificarea și completarea

Legii asigurărilor sociale de sănătate nr. 145/1997 , excepție ridicată de Mircea Ursu în Dosarul nr. 4.713/2000 al Curții de Apel Iași.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 20 noiembrie 2001.