Decizia nr. 117/2003
referitoare la excepția de neconstituționalitate a Ordonanței Guvernului nr. 58/2000 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 37/2002 , precum și a dispozițiilor art. 7 lit. a) ultima liniuța din ordonanța
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 58/2000 30 ianuarie 2000 pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția cons…
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Nicolae Popa - președinte
Costica Bulai - judecător
Nicolae Cochinescu - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stanoiu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Ioan Vida - judecător
Florentina Balta - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent șef
Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a
Ordonanței Guvernului nr. 58/2000
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 37/2002 , precum și a dispozițiilor art. 7 lit. a) ultima liniuța din ordonanța, excepție ridicată de Societatea Comercială "PAN CAR" - S.R.L. din Fundulea în Dosarul nr. 1.512/2002 al Tribunalului Calarasi.
La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției, întrucât apreciază ca textele de lege criticate nu sunt contrare dispozițiilor constituționale invocate ca fiind incalcate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 3 septembrie 2002, pronunțată în Dosarul nr. 1.512/2002, Tribunalul Calarasi a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor
Ordonanței Guvernului nr. 58/2000
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor "și în special art. 7 lit. a) alin. ultim din O.G. nr. 58/2000", excepție ridicată de Societatea Comercială "PAN CAR" - S.R.L. din Fundulea într-o cauza având ca obiect plângerea formulată de aceasta împotriva unui proces-verbal de sancționare contravențională emis în temeiul ordonanței criticate.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține ca "prin textul pe care îl conține,
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000
este neconstitutionala în totalitate, deoarece este <<vadit partinitoare>>, incalcand prevederile art. 16 alin. (2), potrivit cărora <<Nimeni nu este mai presus de lege>>", precum și prin aceea ca ordonanța criticata "a fost emisă într-un domeniu în care exista deja o reglementare, și anume
Legea nr. 98/1994 ", contrarietatea față de aceleași dispoziții din Constituție constând în "faptul ca lasă autorităților un cadru foarte general privind normele de igiena și nemaiaplicand o lege". Se mai susține ca
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000 , "și implicit
art. 7 lit. a) alin. ultim", fiind emisă ulterior Legii nr. 98/1994 , are ca efect "punerea în umbra a puterii și valorii normei de drept care se numește Lege" și, în consecința, încalcă art. 51 din Constituție. În sfârșit, se considera ca dispozițiile criticate ingradesc activitatea economică și asigurarea existenței unei economii de piața, ceea ce încalcă prevederile constituționale ale art. 134 alin. (2) lit. a).
Tribunalul Calarasi apreciază ca excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă nici prevederile art. 16 din Constituție și nici alte prevederi constituționale.
Potrivit prevederilor
art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate. De asemenea, în conformitate cu dispozițiile
art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.
Guvernul apreciază ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată. În acest sens, arata următoarele:
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000
modifica și completează
Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, astfel ca, potrivit
art. 58 din Legea nr. 24/2000
privind normele de tehnica legislativă pentru elaborarea actelor normative, dispozițiile sale se incorporeaza de la data intrării în vigoare a acestei din urma ordonanțe, devenind
art. 7 lit. a) ultima liniuța din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 ; art. 16 alin. (2) din Constituție, invocat ca fiind încălcat, privește drepturile și libertățile fundamentale ale cetățenilor, nefiind aplicabil societăților comerciale;
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igiena și sănătate publică reprezintă o lege-cadru, în timp ce prevederea referitoare la obligația producătorului de a asigura în producție condiții igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare reprezintă o norma specială, aplicabilă într-un anumit domeniu; ordonanța criticata a fost adoptată în temeiul unei delegari legislative dispuse prin
și normele pe care le conține sunt de nivelul legii, asa încât nu se încalcă art. 51 din Constituție; măsurile dispuse prin ordonanța au ca scop protecția consumatorilor, iar faptul ca activitatea de producție, ca orice alta activitate economică, trebuie să se conformeze anumitor reguli nu înseamnă o restrangere a activității și nu contravine art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție.
Avocatul Poporului apreciază ca dispozițiile
art. 7 lit. a) alineatul ultim din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 , astfel cum a fost modificat prin
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000 , nu sunt contrare art. 16 alin. (2), art. 51 și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție. Astfel, în ceea ce privește principiul egalității în fața legii, consacrat prin art. 16 alin. (2), se arata ca acesta presupune instituirea unui tratament egal pentru situații identice, iar în cauza legiuitorul stabilește anumite condiții igienico-sanitare ce trebuie îndeplinite de producători pentru protecția consumatorului, deci situația producătorilor este diferita de cea a consumatorilor. Asadar, art. 16 alin. (2) din Constituție nu este încălcat, după cum nu este încălcat nici art. 51, întrucât prin aplicarea normelor igienico-sanitare se realizează tocmai îndatorirea fundamentală a respectării supremației Constituției, consacrată de acest text constituțional. În sfârșit, existenta unui alt act normativ care reglementează în același domeniu ca și
Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
nu este o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare a legii.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție și ale art. 1 alin. (1), ale
art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorului, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 37/2002 , precum și dispozițiile art. 7 lit. a) ultima liniuța din ordonanța, dispoziții care au următorul cuprins:
- Art. 7 lit. a) ultima liniuța: "Agenții economici sunt obligați:
a) producătorii: [...]
- să asigure în producție condiții igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare;".
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate aceste dispoziții de lege contravin art. 16 alin. (2), art. 51 și art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, care prevăd:
- Art. 16 alin. (2): "Nimeni nu este mai presus de lege.";
- Art. 51: "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";
- Art. 134 alin. (2) lit. a): "Statul trebuie să asigure: a) libertatea comerțului, protecția concurentei loiale, crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție;".
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea retine următoarele:
În esenta, în opinia autorului excepției,
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000 , aprobată cu modificări prin
Legea nr. 37/2002 , care modifica și completează
Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, este atât în integralitate, cat și prin dispozițiile art. 7 lit. a) ultima liniuța "vadit partinitoare" și are ca efect "punerea în umbra a puterii și valorii normei de drept care se numește Lege", întrucât a fost emisă într-un domeniu în care exista deja o reglementare, și anume
privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele legale de igiena și sănătate publică. Astfel, se considera ca sunt incalcate prevederile constituționale ale art. 16 alin. (2), potrivit cărora "Nimeni nu este mai presus de lege", precum și cele ale art. 51, conform cărora "Respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie."
În legătură cu aceste sustineri Curtea observa ca, potrivit
art. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, republicată, modificată și completată prin ordonanța criticata, "Statul, prin mijloacele prevăzute de lege, protejeaza cetățenii în calitatea lor de consumatori, asigurând cadrul necesar accesului neingradit la produse și servicii, informării lor complete despre caracteristicile esențiale ale acestora, apărării și asigurării drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor fizice împotriva unor practici abuzive, participării acestora la fundamentarea și luarea deciziilor ce îi interesează în calitate de consumatori". Reglementarea prin dispozițiile
Ordonanței Guvernului nr. 58/2000
a unor obligații ce revin agenților economici în calitate de producători, între care și cea prevăzută de art. 7 lit. a) ultima liniuța, constând în asigurarea în producție de condiții igienico-sanitare conform normelor sanitare în vigoare, este chiar în sensul protejării cetățenilor. Asa fiind, Curtea urmează sa respingă ca neîntemeiată critica referitoare la încălcarea art. 134 alin. (2) lit. a) din Constituție, întrucât prin dispozițiile de lege ce formează obiectul controlului de constituționalitate se stabilesc măsuri de protecție a consumatorilor, care nu contravin obligației statului de a asigura libertatea comerțului, protecția concurentei loiale și crearea cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producție.
Curtea urmează sa respingă și susținerile potrivit cărora ordonanța criticata este "vadit partinitoare" și a fost emisă într-un domeniu deja reglementat prin
Legea nr. 98/1994 , ceea ce încalcă prevederile art. 16 alin. (2) din Constituție, conform cărora "Nimeni nu este mai presus de lege". Dispozițiile art. 16 din Constituție privesc egalitatea în drepturi a cetățenilor, fără a include și persoanele juridice; or, în prezenta cauza, încălcarea acestora este invocată de o societate comercială.
În sensul celor arătate s-a statuat în mod constant în jurisprudenta Curții Constituționale, de exemplu, Decizia nr. 18 din 27 februarie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 70 din 8 aprilie 1996.
În sfârșit, Curtea constata ca
Ordonanța Guvernului nr. 58/2000
nu contravine nici dispozițiilor art. 51 din Constituție, referitoare la "Respectarea Constituției și a legilor", întrucât ordonanța a fost emisă în temeiul unei delegari legislative dispuse prin
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe și, de altfel, a și fost aprobată prin
Legea nr. 37 din 16 ianuarie 2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 2 februarie 2002.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 și al
art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a
Ordonanței Guvernului nr. 58/2000
pentru modificarea și completarea
Ordonanței Guvernului nr. 21/1992
privind protecția consumatorilor, aprobată cu modificări prin
Legea nr. 37/2002 , precum și a dispozițiilor art. 7 lit. a) ultima liniuța din ordonanța, excepție ridicată de Societatea Comercială "PAN CAR" - S.R.L. din Fundulea în Dosarul nr. 1.512/2002 al Tribunalului Calarasi.
Definitivă și obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 martie 2003.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. NICOLAE POPA Magistrat-asistent șef, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.