Decizia nr. 133/1994

Articolul 19

din Legea nr. 12/1991 face obiect al excepției de neconstituționalitate și în Dosarul nr. 7.249/1994 al Judecătoriei Sibiu, cu care Curtea Constituțională a fost sesizată prin Încheierea acestei instanțe din 10 octombrie 1994. Excepția de neconstituționalitate a fost invocată de petenta Societatea Comercială "Phenix" - S.R.L. Sibiu, care arata ca art. 19 din Legea nr. 12/1991 constituie o încălcare a liberului acces la justiție, pentru ca în prezent organul constatator al contravenției se citeaza în proces, respectiv "judeca" în propria cauza.

Exprimindu-și opinia, instanța de judecată apreciază ca dispozițiile art. 19 din Legea nr. 12/1991 sunt neconstituționale, întrucît încalcă prevederile art. 16 din Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii, organul constatator având în prezent calitatea de parte în proces și judecător în propria cauza.

În temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Încheierea de sesizare din 30 iulie 1994, pronunțată de Judecătoria Sibiu în Dosarul nr. 4.796/1994, a fost înaintată celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului, pentru comunicarea punctelor lor de vedere.

Guvernul apreciază, în punctul sau de vedere, ca este neîntemeiată critica adusă art. 19 din Legea nr. 12/1991, în sensul că ar încalcă prevederile art. 16 și 21 din Constituție, întrucît, potrivit art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, actele administrative jurisdicționale pot fi atacate cu recurs. Excepția prevăzută la art. 4 din această lege, referitoare la dispozițiile art. 3, este abrogată implicit de prevederile art. 150 alin. (1) din Constituție, acesta fiind și sensul în care Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

Deoarece excepțiile invocate ce formează obiectele dosarelor Curții Constituționale nr. 70C/1994 și nr. 105C/1994 vizează neconstituționalitatea aceleiași dispoziții legale - art. 19 din Legea nr. 12/1991 -, pentru mai buna administrare a justiției, în ședința completului de judecată din 29 noiembrie 1994 s-a dispus conexarea celor două dosare.

CURTEA,

având în vedere încheierile de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispozițiile legale atacate ca neconstituționale, raportate la prevederile Constituției, ale Legii nr. 47/1992 și ale Regulamentului de organizare și funcționare a Curții Constituționale, retine:

Articolul 19

din Legea nr. 12/1991 privind impozitul pe profit, atacat ca neconstitutional, prevede:

"Contestațiile privind stabilirea, încasarea, urmărirea impozitului pe profit, a majorărilor de întârziere, precum și a altor sume datorate bugetului administrației centrale de stat sau bugetelor locale, potrivit prevederilor prezentei legi, se depun în termen de 30 de zile de la data înștiințării unității plătitoare și se rezolva de către direcțiile generale ale finanțelor publice județene și a municipiului București, după caz, în cel mult 30 de zile de la înregistrare.

Împotriva deciziei date se poate face contestație la Ministerul Finanțelor, care, în cel mult 40 de zile de la înregistrare, este obligat sa o soluționeze. Soluția data este definitivă.

Depunerea contestației nu suspenda obligația plătitorului cu privire la virarea la bugetul administrației centrale de stat sau la bugetele locale a sumelor datorate potrivit prezentei legi."

Prin excepțiile invocate se susține ca art. 19 din Legea nr. 12/1991 contravine prevederilor constituționale ale art. 21 - accesul liber la justiție - și ale art. 125 - instanțele judecătorești.

Problemele privind liberul acces la justiție și legitimitatea constituțională a procedurilor administrativ-jurisdicționale au mai făcut obiectul analizei de constituționalitate, asupra cărora Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994. Prin aceasta decizie s-a statuat ca instituirea unei proceduri administrativ-jurisdicționale nu este contrară principiului prevăzut la art. 21 din Constituție, privind liberul acces la justiție, cît timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața unei instanțe judecătorești, cu respectarea regulilor de competența și procedura de judecată stabilite de lege. În esenta, considerentele pentru care s-a decis astfel sunt următoarele:

- instituirea procedurilor administrativ-jurisdicționale, care este de competența exclusiva a legiuitorului, are drept scop soluționarea mai rapida a unor categorii de litigii, decongestionarea instanțelor de judecată de cauzele ce pot fi rezolvate pe aceasta cale și evitarea cheltuielilor de judecată. Acestea nu inlatura însă aplicarea art. 125 din Constituție, potrivit căruia justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești.

Ca urmare, hotărârea organului de jurisdicție administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ sau al altei instanțe competente, potrivit legii, iar părților nu li se poate limita exercitarea acestui drept consfintit prin Constituție;

- principiul liberului acces la justiție presupune libertatea neingradita a celor interesați de a utiliza procedurile instituite de legiuitor, deci și cele speciale stabilite în considerarea unor situații deosebite, în formele și în modalitățile prevăzute de lege.

În sensul asigurării accesului la instanțele judecătorești, Curtea Constituțională s-a pronunțat și prin alte decizii, precum Decizia nr. 35 din 1 iulie 1993 și Decizia nr. 59 din 18 mai 1994, iar cu referire la problema din cauza de fața, prin Decizia nr. 34 din 24 iunie 1993, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 1 iulie 1993. Prin aceasta decizie, Curtea Constituțională a constatat ca excepția prevăzută în art. 4 din Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990, referitoare la art. 3 din aceeași lege, este abrogată potrivit art. 150 alin. (1) din Constituție, astfel încât și în materie de impozite, taxe și amenzi, prevăzute în legile de impozite și taxe, este asigurata în prezent accesul la instanțele judecătorești.

Fața de considerentele expuse, rezultă ca instituirea unor proceduri administrativ-jurisdicționale nu încalcă principiul liberului acces la justiție, cît timp decizia organului administrativ de jurisdicție poate fi atacată în fața instanțelor judecătorești, cu respectarea regulilor de competența și procedura de judecată stabilite de lege, și în consecința excepțiile de neconstituționalitate privind art. 19 din Legea nr. 12/1991 urmează a fi respinse ca vadit nefondate.

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 24 din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondate excepțiile de neconstituționalitate ale art. 19 din Legea nr. 12/1991, ridicate de Societatea Comercială "Siroimpex" - S.R.L. Sibiu în Dosarul nr. 4.796/1994 al Judecătoriei Sibiu și de Societatea Comercială "Phenix" - S.R.L. Sibiu în Dosarul nr. 7.249/1994 al Judecătoriei Sibiu.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.