Decizia nr. 251/2003

Nicolae Popa - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Cochinescu - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Lucian Stangu - judecător

Ioan Vida - judecător

Florentina Balta - procuror

Madalina Stefania Diaconu - magistrat-asistent

Pe rol se afla soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 și 44 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Ion Popescu în Dosarul nr. 348/2003 al Judecătoriei Targoviste.

La apelul nominal se constata lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, întrucât folosirea notiunii de "contravenient" și procedura prevăzută pentru plângerea împotriva proceselor-verbale de constatare a contravențiilor nu aduc atingere prezumției de nevinovatie și nici nu echivaleaza cu răsturnarea sarcinii probei.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Încheierea din 5 martie 2003, pronunțată în Dosarul nr. 348/2003, Judecătoria Targoviste a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 și 44 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată, prin avocat, de Ion Popescu într-o cauza având ca obiect o plângere împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține ca

Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor este "aproape în întregime neconstitutionala și contrară spiritului tratatelor și pactelor internaționale la care România a aderat, privind cadrul general de judecare al cauzelor civile și penale". Considera ca, în mod special, dispozițiile criticate rastoarna prezumția de nevinovatie, recunoscută de Constituție, iar "utilizarea în mod constant a notiunii de contravenient semnifica și aduce în fața instanței petentul ca pe o persoană vinovata de săvârșirea unei fapte prevăzute și sancționate de lege, fapta care prezintă pericol social și este săvârșită cu vinovăție". Prin urmare, ca efect al dispozițiilor legale criticate, se rastoarna și sarcina probei, în defavoarea persoanei care ar trebui să se bucure de prezumția de nevinovatie.

Judecătoria Targoviste apreciază ca excepția ridicată nu este intemeiata, deoarece prezumția de nevinovatie, consacrată de art. 23 alin. (8) din Constituție, se aplică doar în cadrul procesului penal, fiind prevăzută și de art. 66 din Codul de procedură penală, iar în materie contravențională se aplică regulile procedurii civile.

În conformitate cu dispozițiile

art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , republicată, încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, precum și Guvernului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția ridicată. De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 18^1 din Legea nr. 35/1997 , cu modificările ulterioare, s-a solicitat și punctul de vedere al instituției Avocatul Poporului.

Guvernul considera ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

sunt constituționale, iar critica potrivit căreia dispozițiile ordonanței ar încalcă principiul prezumției de nevinovatie, consacrat de art. 23 alin. (8) din Constituție, este nefondata, deoarece acest text constituțional "este aplicabil exclusiv în dreptul penal, nefiind valabil și în materia contravențiilor, care nu mai fac parte, potrivit sistemului nostru de drept, din sfera ilicitului penal".

Avocatul Poporului considera ca dispozițiile

Ordonanței Guvernului nr. 2/2001

sunt constituționale. Apreciază ca sunt nefondate criticile formulate de autorul excepției, având în vedere ca prezumția de nevinovatie, cu privire la care statuează art. 23 alin. (8) din Constituție, "este proprie doar procesului penal, neavând nici o legătură cu cauzele de natura civilă, comercială sau de contencios administrativ, fapt reținut în Decizia Curții Constituționale nr. 317 din 20 noiembrie 2001".

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului și cel al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența, potrivit dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (1), ale

art. 2, 3, 12 și 23 din Legea nr. 47/1992 , republicată, să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 și 44 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 180/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002. În esenta, prin aceste dispoziții legale se reglementează următoarele:

- art. 16 se referă la conținutul procesului-verbal de constatare a contravenției;

- art. 17 se referă la lipsa mențiunilor care atrag nulitatea procesului-verbal de contravenție;

- art. 19 se referă la semnarea procesului-verbal de constatare a contravenției;

- art. 21 se referă la aplicarea sancțiunii contravenționale;

- art. 24 se referă la confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenții;

- art. 25 se referă la comunicarea procesului-verbal de constatare a contravenției;

- art. 26 se referă la comunicarea înștiințării de plată;

- art. 27 se referă la comunicarea prin posta a procesului-verbal și a înștiințării de plată;

- art. 38 se referă la sancționarea cu avertisment;

- art. 44 se referă la contravenții săvârșite de militari în termen.

Autorul excepției susține ca dispozițiile legale criticate încalcă următoarele prevederi constituționale:

- art. 23 alin. (8): "Până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești de condamnare, persoana este considerată nevinovată."

De asemenea, a fost invocată și încălcarea art. 6 paragrafele 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin

Legea nr. 30/1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 31 mai 1994, reglementări care au următorul conținut:

"1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanța independenta și impartiala, instituită de lege, care va hotărî fie asupra drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzatii în materie penală îndreptate împotriva sa. [...]

2. Orice persoană acuzata de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită."

Examinând excepția de neconstituționalitate și dispozițiile legale criticate, cu raportare la prevederile constituționale și reglementările internaționale invocate, Curtea retine ca excepția de neconstituționalitate ridicată este neîntemeiată și urmează sa o respingă.

În jurisprudenta sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a invederat faptul ca noțiunea de "materie penală în sensul Convenției" este una autonomă în raport cu sensul dat în legislatiile naționale, iar în scopul aplicării art. 6 din convenție trebuie să se țină seama de trei criterii: 1. calificarea faptei în dreptul național; 2. natura faptei; 3. natura și gradul de severitate ale sancțiunii care ar putea fi aplicată persoanei în cauza. În acest sens Curtea a statuat, în cauza Engels și alții contra Olandei, 1976, ca "statului nu îi este suficient sa califice o faptă ca disciplinară pentru a o sustrage obligației fundamentale de a asigura un proces echitabil în materie penală". Prin urmare, cu toate ca statul în cauza atribuie un caracter administrativ-disciplinar sau contraventional unei fapte date, aceasta poate fi considerată, în sensul convenției, ca aparținând de domeniul penal, prin prisma criteriilor mai sus menționate. De asemenea, în cauza aztSrk contra Germaniei, 1994, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit ca modul de definire a faptelor în dreptul intern are o valoare relativă, esențiale fiind celelalte doua criterii (natura faptei și gravitatea sancțiunii), oricărui "acuzat" garantandu-i-se dreptul la un proces echitabil, indiferent de calificarea faptei în dreptul intern. În mod similar Curtea s-a pronunțat și în cauzele Campbell și Fell contra Regatului Unit, 1984, Demicoli contra Maltei, 1991, Garyfallou Aebe contra Greciei, 1997, Lauko contra Slovaciei, 1998, precum și Kadubec contra Slovaciei, 1998.

Referitor la textele criticate de autorul excepției, Curtea retine ca, în conformitate cu art. 23 alin. (8) din Constituție, utilizarea de către legiuitor a notiunii de "contravenient" în dreptul administrativ sau de "infractor" în dreptul penal nu are semnificatia unei infrangeri a prezumției de nevinovatie. Acest principiu constituțional este aplicabil atât în domeniul penal, cat și în cel contraventional, nici o persoană care a săvârșit o infracțiune (infractor) sau o contravenție (contravenient) neputând fi exclusa de la beneficiul acestei garanții procesuale atât timp cat nu exista o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Autorului contravenției i se asigura, fără nici o ingradire, dreptul de a se adresa justiției, cerând anularea procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției. Într-o asemenea situație este firesc ca el trebuie să dovedească netemeinicia ori nelegalitatea constatării contravenției sau a sancțiunii aplicate. Aceasta nu înseamnă răsturnarea sarcinii probei, ci aplicarea principiului general al procedurii civile, potrivit căruia cel ce face o afirmatie în cadrul judecații trebuie să o dovedească.

Săvârșirea contravenției se constata nemijlocit de către agentul constatator, abilitat în acest sens prin actul normativ de stabilire a contravenției, iar procesul-verbal de constatare are forta probanta până la dovada contrară, moment până la care persoana căreia i se imputa săvârșirea contravenției are calitatea de contravenient.

De altfel, cu privire la constituționalitatea textelor criticate de autorul excepției, cu aceeași motivare, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, și a respins acea excepție de neconstituționalitate ca neîntemeiată. Deoarece în cauza de fața nu s-au invederat elemente noi, de natura a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții în aceasta materie, soluția data în decizia mai sus menționată își menține valabilitatea.

Fața de cele de mai sus, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 alin. (1) și (3) și al

art. 25 alin. (1) și (3) din Legea nr. 47/1992 , republicată,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16, 17, 19, 21, 24, 25, 26, 27, 38 și 44 din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001

privind regimul juridic al contravențiilor, excepție ridicată de Ion Popescu în Dosarul nr. 348/2003 al Judecătoriei Targoviste.

Definitivă și obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 12 iunie 2003.