Decizia nr. 19/1996

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Ioan Deleanu - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Ambro" - S.A. Suceava împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 69 din 10 iulie 1995 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 20 februarie 1996, în prezenta recurentului și a reprezentatului Ministerului Public, lipsa fiind intimații, care, deși legal citați, nu s-au prezentat, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru 27 februarie 1996.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 69 din 10 iulie 1995 s-a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991 , invocată de Societatea Comercială "Ambro" - S.A. Suceava în Dosarul nr. 350/1995 al Curții de Apel Suceava. În motivarea deciziei s-a arătat ca prevederile textului amintit nu au caracter retroactiv, astfel ca ele nu încalcă dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție, deoarece negocierea privind drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului potrivit legii anterioare nu înseamnă nicidecum o aplicare retroactivă a legii noi.

Invocand principiul tempus regit actum, pârâtul a omis ca legiuitorul a avut în vedere datorii neachitate, deci situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă. Aplicarea legii noi la situațiile juridice în curs nu modifica și nici nu stinge efectele produse sub imperiul legii anterioare.

Negocierea recompensei este prevăzută de legea noua. Dacă recompensele nu ar fi actualizate prin negociere - s-a reținut în decizia atacată - ar insemna ca, în condițiile inflației, debitorul sa beneficieze de propria sa culpa. De asemenea, dacă negocierea n-ar fi aplicabilă și recompenselor neplătite, s-ar crea un regim discriminatoriu între inventatorii nerecompensati și cei recompensati, ceea ce ar conduce la încălcarea dispozițiilor art. 16 alin. (1) din Constituție.

Ca atare, excepția de neconstituționalitate a fost respinsă ca vadit nefondata.

Împotriva

Deciziei nr. 69/1995

parata, Societatea Comercială "Ambro" - S.A. Suceava, a declarat recurs pentru următoarele trei motive:

- cauza a fost judecata fără citarea părților și a Ministerului Public, ceea ce încalcă prevederile Codului de procedura civilă;

- acțiunea ar fi trebuit respinsă ca inadmisibila, ca urmare a faptului ca "ciclul administrativ s-a închis prin oferta de plată și refuzul de primire", drepturile rezultate neputând fi soluționate prin justiție;

- trimiterea facuta de

art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991

la prevederile art. 61 din aceeași lege este neconstitutionala, întrucât se aplică retroactiv, fapt pentru care încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile

art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991

raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

Primul motiv de recurs, referitor la soluționarea excepției fără citarea părților, nu este întemeiat.

Potrivit art. 16 din Legea nr. 47/1992: "Procedura jurisdicțională prevăzută de prezenta lege se completează cu regulile procedurii civile, în măsura în care ele sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale. Compatibilitatea se hotărăște exclusiv de Curte".

Din aceasta dispoziție legală se poate trage concluzia ca normele de desfășurare a procesului civil, înscrise în Codul de procedură civilă, au în materie de contencios constituțional doar un caracter subsidiar, ele neputând fi aplicate atunci când:

- printr-un text de lege se prevede altfel;

- chiar dacă nu exista un text expres derogatoriu, ele nu sunt compatibile cu natura procedurii în fața Curții Constituționale, aceasta fiind cea care stabilește compatibilitatea.

Cauza de fața a fost soluționată potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992. care sunt derogatorii de la Codul de procedură civilă. Textul menționat prevede că "în cazul în care judecătorul desemnat ca raportor considera ca excepția este vadit nefondata sau încalcă prevederile art. 23 alin. (3) îl va înștiința pe președinte pentru convocarea completului de judecată, care poate hotărî, cu unanimitate de voturi, sa respingă excepția fără citarea părților".

Rezultă ca soluția respingerii excepției fără citarea părților, în temeiul art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, este condiționată de unanimitatea opiniei membrilor completului de judecată în aprecierea excepției, unanimitate realizată la judecata de fond.

Cat privește cel de-al doilea motiv de recurs, se constată că nici acesta nu este întemeiat, deoarece nu evoca o problemă de constituționalitate de competența Curții Constituționale.

Dacă soluția pronunțată de instanțele ordinare nu este legală sau temeinica, partea are la dispoziție căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă, iar nu excepția de neconstituționalitate.

Referitor la al treilea motiv de recurs este de menționat ca, în realitate, se reitereaza susținerile făcute în fața instanței de fond, în sensul că dispozițiile

art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991

se aplică retroactiv, fapt care încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție.

Nici acest motiv de recurs nu este fondat, întrucât, astfel cum s-a reținut prin decizia atacată, negocierea reglementată de

art. 66 alin. 2 din Legea nr. 64/1991

pornește de la drepturile bănești maxime cuvenite inventatorului, stabilite potrivit legii anterioare. Soluția din noua lege nu are un caracter retroactiv. Inventatorul nerecompensat este titularul unei creanțe pe care noua reglementare nu face decât sa o recunoască.

Dimpotriva, dacă noua lege nu ar fi recunoscut-o ca atare, ea ar fi avut un caracter retroactiv.

Pe de altă parte, posibilitatea negocierii acestei creanțe, pornindu-se de la drepturile cuvenite potrivit legislației anterioare, nu are nici ea un caracter retroactiv.

Recurentul a invocat, astfel cum a făcut și în fața completului de judecată principiul tempus regit actum. Referitor la acest aspect, se constată că, în mod întemeiat, în decizia atacată s-a reținut ca se omite faptul ca ipoteza avută în vedere de legiuitor este cea a unei datorii neachitate, deci a unei situații juridice în curs, față de care noua reglementare nu poate fi decât imediat aplicabilă, tocmai în temeiul principiului invocat. Astfel cum în mod corect s-a apreciat în Decizia nr. 69/1995, aplicarea legii noi situațiilor juridice în curs nu are caracter retroactiv, ci, dimpotriva, exclude prin definiție retroactivitatea, deoarece nu atinge efectele produse anterior, legea referindu-se numai la efectele acestei situații, posterioare intrării sale în vigoare. S-a reținut ca posibilitatea negocierii recompensei neachitate se justifica atât prin faptul ca privește o obligație neexecutata de debitor, care, dacă nu ar fi reactualizata prin negociere, ar conduce ia aceea ca debitorul, în condițiile inflației, ar profita de propria sa culpa în detrimentul recurentilor, cat și de faptul ca negocierea - care este unul dintre principiile de baza ale noii reglementări -, dacă nu ar fi aplicabilă și recompenselor plătite anterior, s-ar crea o deosebire nejustificată între inventatori, cu caracter discriminatoriu față de cei nerecompensati, contrară principiului egalității cetățenilor în fața legii, instituit de art. 16 alin. (1) din Constituție.

Pentru considerentele arătate, recursul formulat împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 69 din 10 iulie 1995

urmează a fi respins.

Ca atare, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 1, art. 3, art. 13 alin. (1) lit. A.c) și art. 25 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Ambro" - S.A. Suceava împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 69 din 10 iulie 1995 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 27 februarie 1996.