HG nr. 394/1996
privind modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 458/1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Învățământului
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce i s-a întâmplat acestui act
Republicat prin 1
- HG nr. 458/1994 29 iulie 1994 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Ministerului Învățământului
Ce face acest act
Modifică 1
- HG nr. 458/1994 29 iulie 1994 privind organizarea și funcționarea Ministerului Învățământului
Are ca temei 1
- Legea nr. 84/1995 24 iulie 1995 (prevederi anume) Legea învățământului
Guvernul României hotărăște:
Articolul 1
Hotărârea Guvernului nr. 458/1994
privind organizarea și funcționarea Ministerului Învățământului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 19 august 1994, se modifica și se completează după cum urmează:
1. Articolul 2 alineatul (2) va avea următorul cuprins:
"(2) În fiecare județ și în municipiul București sunt organizate, ca servicii publice descentralizate ale ministerului, inspectorate școlare, ai căror conducatori au calitatea de ordonatori secundari de credite și care au în subordine unități de învățământ preuniversitar, unități conexe acestuia și unități pentru activitatea extrașcolară."
2. După articolul 2 se introduce articolul 2^1, care va avea următorul cuprins:
"ART. 2^1 - (1) Inspectoratele școlare județene și al municipiului București asigura activitatea de distribuire a manualelor școlare către unitățile de învățământ din subordine, ca activitate extrabugetara, prin contabilitate distinctă.
(2) Veniturile înregistrate din activitatea extrabugetara prevăzută la alin. (1) pot fi obținute de la agenții economici care și-au asumat obligația editării, tipăririi și difuzării manualelor școlare sau pot fi virate direct de către Ministerul Învățământului în cazul în care prin contractul cu acești agenți economici s-a prevăzut reținerea și virarea de către Ministerul Învățământului a sumelor aferente difuzării manualelor școlare de la inspectoratele școlare la unitățile de învățământ.
(3) Cheltuielile activității extrabugetare menționate la alin. (2) constau în: cheltuieli de transport, manipulare și depozitare, precum și pentru dotarea cu bunuri de natura obiectelor de inventar sau a mijloacelor fixe, strict necesare desfășurării acestei activități.
(4) Disponibilitățile existente în cont la finele anului se reportează și se utilizează în anul următor pentru destinatiile prevăzute la alin. (3)."
3. Articolul 3 va avea următorul cuprins:
"ART. 3. - Ministerul Învățământului exercita atribuțiile cuprinse în art. 141 din Legea învățământului nr. 84/1995*) și îndeplinește orice alte atribuții stabilite prin acte normative pentru domeniul sau de activitate."
4. Alineatele (3), (4) și (5) ale articolului 4 se înlocuiesc cu alineatele (3)-(10), care vor avea următorul cuprins:
"(3) Pentru exercitarea atribuțiilor sale, Ministerul Învățământului se sprijină pe următoarele organisme consultative de nivel național, alcătuite, în temeiul art. 140 din Legea învățământului nr. 84/1995, din experți selectați pe criterii de prestigiu profesional și moral:
- Consiliul Național pentru Reforma Învățământului;
- Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare;
- Consiliul Național de Finanțare a Învățământului Superior;
- Consiliul Național al Cercetării Științifice din Învățământul Superior;
- Consiliul Național al Bibliotecilor;
- Consiliul Național al Rectorilor.
(4) Atribuțiile consiliilor naționale sunt stabilite prin regulamente de organizare și funcționare, aprobate prin ordin al ministrului învățământului.
(5) Consiliile au cîte un secretariat propriu format din 1-3 persoane încadrate în minister, care ajuta la elaborarea lucrărilor. Fiecare consiliu poate folosi în activitatea sa un corp de experți.
(6) Activitatea consiliilor este coordonata de ministrul învățământului sau de un secretar de stat, desemnat de acesta.
(7) Membrii consiliilor, precum și alți specialiști colaboratori ai acestora, din afară ministerului, pot fi remunerați în condițiile legii.
(8) Ministerul Învățământului va constitui structuri organizatorice necesare realizării reformei învățământului, în conformitate cu obligațiile asumate prin acordurile cu organismele internaționale și prin programele pentru integrare europeană.
(9) Numărul maxim de posturi în structura organizatorică a Ministerului Învățământului este de 287, exclusiv demnitarii.
(10) Întreaga activitate a Ministerului Învățământului este condusă de ministru, care are calitatea de ordonator principal de credite. Acesta reprezintă ministerul în raporturile cu celelalte ministere, cu alte autorități publice și organizații, precum și cu persoane juridice și fizice din țara și din străinătate. Pe lângă ministru funcționează colegiul ministerului, cu rol consultativ, numit prin ordinul ministrului învățământului."
5. Alineatele (6) și (7) ale articolului 4 devin alineatele (11) și (12).
6. Anexa nr. 1 se înlocuiește cu anexa la prezenta hotărâre.
7. Anexa nr. 2 se completează la capitolul A, după punctul III, cu punctul III bis, având următorul cuprins:
Nr. crt.
Denumirea unității
Surse de finanțare
"III. bis.
Institutul de Recuperare și Educație Specială a Persoanelor Handicapate București
Bugetul de stat"
Articolul 2
Hotărârea Guvernului nr. 458/1994 , cu modificările și completările aduse prin prezenta hotărâre, se va republica în Monitorul Oficial al României, dîndu-se articolelor o noua numerotare.
PRIM-MINISTRU NICOLAE VACAROIU Contrasemnează: p. Ministrul Învățământului, Ecaterina Andronescu, secretar de stat p. Ministru de stat, ministrul finanțelor, Nicolae Constantinescu, secretar de stat, p. Ministru de stat, ministrul muncii și protecției sociale, Dorel Mustatea, secretar de stat
Anexa MINISTERUL ÎNVĂȚĂMÎNTULUI Numărul maxim de posturi:
287 (exclusiv demnitarii)
MINISTRU
- CONTROLUL MINISTRULUI
- CONSILIERI
- DIRECȚIA CONTROL FINANCIAR PROPRIU
- CONTENCIOS
- DIRECȚIA RELAȚII INTERNAȚIONALE
- SECRETAR DE STAT
- SECRETAR DE STAT
- DIRECTA GENERALĂ ÎNVĂȚĂMÎNT SUPERIOR ȘI CERCETARE ȘTIINȚIFICĂ UNIVERSITARĂ
- DIRECTA GENERALĂ RESURSE UMANE ȘI FINANCIARE
- DIRECTA BAZA MATERIALĂ A ÎNVĂȚĂMÎNTULUI
- DIRECȚIA PENTRU INTEGRARE EUROPEANĂ
- DIRECȚIA GENERALĂ ÎNVĂȚĂMÎNT PREUNIVERSITAR
- DIRECȚIA ACTIVITĂȚI EDUCATIVE ȘCOLARE ȘI EXTRAȘCOLARE
- DIRECȚIA GENERALĂ STRATEGIA ȘI DEZVOLTAREA ÎNVĂȚĂMÎNTULUI
- DIRECȚIA ÎNVĂȚĂMÎNT PENTRU MINORITĂȚI NAȚIONALE
- STRUCTURI ORGANIZATORICE PENTRU REALIZAREA PROGRAMELOR DE COOPERARE
EUROPEANĂ*)
- CONSILII NAȚIONALE
- STRUCTURI ORGANIZATORICE PENTRU REALIZAREA REFORMEI ÎN ÎNVĂȚĂMÎNT*)
------------------
*) Pot fi conduse de către coordonatori de programe, salarizați în condițiile legii.
-------
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.