Decizia nr. 27/1997

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursurilor formulate de Glod Florica (Dosarul nr. 110C/1996), Bejenar Ecaterina (Dosarul nr. 113C/1996), Tarik (Goinea) Speranta Eugenia (Dosarul nr. 118C/1996), Crinteanu Cristina (Dosarul nr. 127C/1996) și Tandreu Aristita-Valeria (Dosarul nr. 137C/1996) împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 *).

-------------------

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin încheierile din 27 martie 1996, 11 aprilie 1996, 17 mai 1996, 24 mai 1996 și 5 iunie 1996, pronunțate în dosarele nr. 2.410/1995, nr 3.212/1995, nr. 3.521/1995, nr. 2.002/1995 și nr. 1.160/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ridicate de Glod Florica, Bejenar Ecaterina, Tarik (Goinea) Speranta Eugenia, Crinteanu Cristina și Tandreu Aristita-Valeria.

Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996, Curtea Constituțională a respins, ca vadit nefondate, excepțiile de neconstituționalitate a art. 330 din Codul de procedură civilă și a constatat ca excepțiile privind dispozițiile art. 330^1 din același cod sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărîrilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993. Soluția s-a fundamentat pe Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, și pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, definitivă, ținând seama de obligativitatea, în temeiul art. 145 alin. (2) din Constituție, a deciziilor Curții Constituționale.

Împotriva acestei decizii au fost declarate, în termen legal, recursuri în dosarele Curții nr. 110C/1996, nr. 113C/1996, nr. 118C/1996, nr. 127C/1996 și nr. 137C/1996.

În Dosarul nr. 110C/1996 a declarat recurs Glod Florica, pentru următoarele motive:

- violarea dispozițiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, raportat la dispozițiile art. 23-26 din lege. Completul de judecată a interpretat greșit dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, când a respins excepția sa ca inadmisibila, invocind deciziile Curții Constituționale nr. 107/1994, nr. 92/1995 și nr. 96/1996 și susținând că nu sunt elemente noi care să justifice schimbarea soluției. Completul de judecată nu a ținut seama de principiul ca judecătorii oricărui complet de judecată pot sa îndepărteze o interpretare juridică dintr-o decizie definitivă a altui complet de judecată din cadrul Curții.

- completul de judecată a împărțit perioada de aplicare a art. 330^1 din Codul de procedură civilă în doua perioade: a) hotărârile pronunțate până la 26 iulie 1993, pentru care textul art. 330^1 este neconstitutional; și b) hotărârile pronunțate după 26 iulie 1993, pentru care textul își păstrează valabilitatea, întrucît nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea soluției;

- interpretarea data textului de lege este eronată, deoarece nu s-a sesizat ca dispoziția privind introducerea recursului în anulare oricând, adică nelimitat, în civil, "după bunul plac" al procurorului, încalcă principiul neretroactivitatii, reglementat de Constituție;

- s-a încălcat principiul egalității părților în proces, întrucît s-a dat dreptul procurorului general sa folosească în exclusivitate o cale de atac, deși procurorul nu a fost prezent la nici o faza a procesului;

- prin modul cum a rezolvat excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională a încălcat o serie de convenții internaționale ratificate de România: Declarația Universala a Drepturilor Omului din anul 1948, pactele internaționale privind drepturile civile, politice și economice ale omului elaborate de O.N.U. și ratificate de România în anul 1974 și Convenția europeană a drepturilor omului.

Recursurile declarate de Bejenar Ecaterina, Tarik (Goinea) Speranta Eugenia și Crinteanu Cristina, în dosarele nr. 113C/1996, nr. 118C/1996 și nr. 127C/1996, au un conținut identic, întemeindu-se pe următoarele motive:

- decizia atacată este nelegală, întrucît art. 330^1 din Codul de procedură civilă, care da dreptul exclusiv procurorului general de a introduce recurs în anulare oricând, creează o inegalitate evidenta între părțile din procesul civil și parchet, ceea ce este de natura sa încalce prevederile Constituției;

- textul, prin conținutul sau, afectează stabilirea raporturilor sociale și juridice, deoarece, în condițiile prevăzute de lege, o hotărâre judecătorească nu va fi pe deplin irevocabilă, ceea ce este inadmisibil;

- prin decizie se infringe principiul instituit de art. 128 din Constituție, deoarece, prin folosirea preferentiala a căilor de atac de către Ministerul Public, se vătăma interese majore ocrotite de Convenția europeană a drepturilor omului și stabilirea raporturilor juridice și sociale.

În Dosarul nr. 137C/1996 a declarat recurs Tandreu Aristita-Valeria pentru următoarele motive:

- dispozițiile art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, care permit procurorului general de a ataca cu recurs în anulare o hotărâre judecătorească irevocabilă, fără a se stabili un termen, creind astfel o inechitate în raport cu ceilalți participanți în procesul civil și perturbând stabilitatea raporturilor juridice, violeaza prevederile art. 1 alin. (3), art. 15, art. 16, art. 41 alin. (1) și ale art. 135 alin. (1) din Constituție.

Potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, întrucît excepțiile au fost respinse ca vadit nefondate, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca excepțiile de neconstituționalitate a prevederilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă au în vedere promovarea recursului în anulare numai pentru motive strict determinate, în scopul apărării anumitor valori generale, ce exclud interesul părților, cum este respectarea principiului constituțional al separarii puterilor în stat.

Dispozițiile speciale privind recursul în anulare, ca și regulile de desfășurare a activității de judecată, în general, își au temeiul în prevederile de principiu ale art. 125 și 128 din Constituție, potrivit cărora atât competența și procedura de judecată, cît și căile de atac exercitate de părțile interesate ori de Ministerul Public sunt stabilite de lege. Ca urmare, prevederile referitoare la recursul în anulare nu pot fi considerate neconstituționale. În consecința, se apreciază ca recursurile introduse împotriva

Deciziei nr. 110/1996

sunt neintemeiate.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, constata următoarele:

Recursurile sunt neintemeiate, pentru ca asupra criticilor formulate privind neconstituționalitatea dispozițiilor art. 330 și ale art. 330^1 din Codul de procedură civilă Curtea Constituțională s-a pronunțat prin decizii definitive, care, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție, sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor, asa cum se retine și în decizia atacată.

Prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 Curtea a statuat ca dispozițiile art. 330 din Codul de procedură civilă sunt constituționale. Excepțiile de neconstituționalitate privind aceste prevederi legale au fost respinse în mod întemeiat, la judecata în fond, când s-a constatat că nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea acestei soluții.

Cît privește dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, definitivă și obligatorie, Curtea Constituțională a modificat Decizia nr. 73/1996 prin care se respinsesera excepțiile de neconstituționalitate a acestor prevederi și a decis ca acestea sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărîrilor judecătorești pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993. Fața de aceasta situație, prin decizia recurată au fost respinse excepțiile de neconstituționalitate având ca obiect dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, ținând seama și de practica constanta a Curții, conform căreia o prevedere declarata neconstitutionala printr-o decizie definitivă a Curții nu mai poate face obiectul unei noi excepții.

Cele arătate reprezintă considerente comune pentru toate recursurile.

Referitor la susținerea din recursul declarat de Glod Florica, în sensul încălcării, prin art. 330^1 din Codul de procedură civilă, a principiului egalității părților în proces, se constată că Ministerul Public - prin procurorul general, în calitate de reprezentant al intereselor generale ale societății - poate exercita oricând recursul de anulare, dar nu în mod discretionar, ci în condițiile legii, pentru apărarea intereselor generale.

Nu se motiveaza în recursul formulat ce anume texte din convențiile internaționale ratificate de România au fost incalcate. În Decizia nr. 96/1996, la care face trimitere decizia recurată, Curtea Constituțională a constatat ca s-au respectat cerințele art. 6 pct. 1 din Convenția europeană a drepturilor omului privind soluționarea cauzelor într-un "termen rezonabil" și principiul egalității părților înscris în art. 16 alin. (1) din Constituție.

De asemenea, recursurile declarate de Bejenar Ecaterina, Tarik (Goinea) Speranta Eugenia și Crinteanu Cristina, care au același conținut, nu sunt întemeiate. Exercitarea recursului în anulare nu este de natura sa aducă atingere principiului înscris în Constituție privind egalitatea cetățenilor în fața legii și nici stabilitatii raporturilor juridice. Acest principiu privește egalitatea cetățenilor în fața legilor și autorităților publice și nu egalitatea de tratament juridic a acestora, în raport cu cel aplicat autorităților publice. Aceasta egalitate nu exclude, ci chiar implica un tratament diferențiat, ținând seama de natura activităților publice și de atribuțiile acestora. Ministerul Public este o astfel de autoritate care exercită atribuții și nu drepturi subiective. Pe de altă parte, asa cum s-a reținut în Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 a Curții Constituționale, egalitatea cetățenilor în fața instanțelor și dreptul la un proces echitabil nu pun în discuție necesitatea garantarii, pentru toate părțile dintr-un proces, a dreptului de a exercita toate căile extraordinare de atac împotriva hotărîrilor judecătorești.

În legătură cu autoritatea lucrului judecat și stabilirea raporturilor juridice recunoscute prin hotărârile judecătorești pronunțate, este de observat ca acestea nu sunt principii constituționale, dar, chiar dacă s-ar face abstractie de acest lucru, este de reținut ca hotărârile pot fi atacate și prin alte cai extraordinare de atac, cum ar fi contestația în anulare și revizuirea; faptul ca pentru recursul în anulare regimul termenului este diferit nu înseamnă ca prin acestea textul ar deveni neconstitutional.

Cît privește recursul declarat de Tandreu Aristita-Valeria, se constată că sunt reiterate motivele invocate la judecata de fond, care au fost avute în vedere la soluționarea excepției, neexistand temeiuri pentru a se reveni asupra celor statuate prin decizia recurată.

Pentru cele arătate și în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursurile formulate de Glod Florica, Bejenar Ecaterina, Tarik (Goinea) Speranta Eugenia, Crinteanu Cristina și Tandreu Aristita-Valeria împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 11 februarie 1997.