Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 175/2005

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , ale art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , precum și cele ale art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004

prezumat în vigoare

Data actului
24 martie 2005
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 460 din 31 mai 2005
Citează
12 acte
Structură
0 articole · 15.689 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 3

  • Legea nr. 743/2001 6 decembrie 2001 (prevederi anume) PROIECT CAMERA DEPUTAȚILOR L E G E A bugetului de stat pe anul 2002
  • Legea nr. 631/2002 27 noiembrie 2002 (prevederi anume) bugetului de stat pe anul 2003
  • Legea nr. 507/2003 28 noiembrie 2003 (prevederi anume) a bugetului de stat pe anul 2004

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Cristina Toma - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , precum și ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , excepție ridicată de Edith-Susana Pascu în Dosarul nr. 1.975/2004 al Tribunalului Covasna.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă asupra cauzei și arată că Ministerul Justiției, în calitate de parte în proces, a depus la dosarul cauzei note scrise cu privire la inadmisibilitatea excepției de neconstituționalitate.

Președintele Curții Constituționale dispune să se facă apelul și în dosarele nr. 145D/2005, nr. 146D/2005, nr. 147D/2005, nr. 148D/2005, nr. 149D/2005, nr. 150D/2005, nr. 152D/2005, nr. 153D/2005, nr. 154D/2005, nr. 155D/2005, nr. 156D/2005, nr. 157D/2005, nr. 158D/2005, nr. 159D/2005, nr. 160D/2005, nr. 161D/2005 și nr. 162D/2005, care au ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată în fața Tribunalului Covasna de Viorica Barabas în Dosarul nr. 1.976/2004, de Cseh Eva în Dosarul nr. 1.977/2004, de Judit Dombai în Dosarul nr. 1.978/2004, de Ildiko Fetes în Dosarul nr. 1.979/2004, de Kis Rita în Dosarul nr. 1.980/2004, de Monika Voiculescu în Dosarul nr. 1.981/2004, de Anna-Maria Gavay-Gall în Dosarul nr. 1.983/2004, de Ildiko Csabai în Dosarul nr. 1.990/2004, de Kelemen Erika în Dosarul nr. 1.991/2004, de Olga Elisabeta Bakcsi în Dosarul nr. 1.992/2004, de Eva Todor Boer în Dosarul nr. 1.984/2004, de Aurica Rusu în Dosarul nr. 1.985/2004, de Nicolina Ciulea în Dosarul nr. 2.006/2004, de Edit Cîrstian în Dosarul nr. 1.986/2004, de Nagy Margit în Dosarul nr. 1.987/2004, de Ildiko Olah Ghiurca în Dosarul nr. 1.988/2004 și de Erzsebet Simon în Dosarul nr. 1.989/2004.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea, din oficiu, pune în discuție conexarea dosarelor, având în vedere obiectul identic al excepțiilor de neconstituționalitate ridicate.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

În temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea dispune conexarea dosarelor nr. 145D/2005, nr. 146D/2005, nr. 147D/2005, nr. 148D/2005, nr. 149D/2005, nr. 150D/2005, nr. 152D/2005, nr. 153D/2005, nr. 154D/2005, nr. 155D/2005, nr. 156D/2005, nr. 157D/2005, nr. 158D/2005, nr. 159D/2005, nr. 160D/2005, nr. 161D/2005 și nr. 162D/2005 la Dosarul nr. 144D/2005, care este primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca inadmisibilă, arătând că dispozițiile

Ordonanței de urgență nr. 177/2002

au abrogat prevederile

Legii nr. 50/1996

care reglementau drepturile salariale ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat acestora. De altfel, arată că, în cazul în care nu ar fi existat această cauză de inadmisibilitate, excepția ar fi fost neîntemeiată, întrucât drepturile salariale nu constituie un drept fundamental garantat de Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin încheierile din 10 februarie 2005, pronunțată în dosarele 1.975/2004, nr. 1.976/2004, nr. 1.977/2004, nr. 1.978/2004, nr. 1.979/2004, nr. 1.980/2004, nr. 1.981/2004, nr. 1.983/2004, nr. 1.990/2004, nr. 1.991/2004, nr. 1.992/2004, nr. 1.984/2004, nr. 1.985/2004, nr. 2.006/2004, nr. 1.986/2004, nr. 1.987/2004, nr. 1.988/2004 și nr. 1.989/2004, Tribunalul Covasna a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , precum și ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , excepție ridicată de Edith-Susana Pascu, Viorica Barabas, Cseh Eva, Judit Dombai, Ildiko Fetes, Kis Rita, Monika Voiculescu, Anna-Maria Gavay-Gall, Ildiko Csabai, Kelemen Erika, Olga Elisabeta Bakcsi, Eva Todor Boer, Aurica Rusu, Nicolina Ciulea, Edit Cîrstian, Nagy Margit, Ildiko Olah Ghiurca și Erzsebet Simon, făcând parte din personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești, în cauze ce au ca obiect pretenții pentru drepturi salariale.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorii acesteia susțin că, potrivit

art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996 , introdus prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 83/2000 , magistrații și celelalte categorii de personal salarizat, potrivit acestei legi, pe perioada concediului de odihnă, au dreptul, pe lângă indemnizația de concediu, și la o primă egală cu indemnizația brută sau cu salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu. Acest drept legal nu a fost acordat în practică datorită faptului că aplicarea

art. 41^1 din Legea nr. 50/1996

a fost suspendată prin legile bugetului de stat pe anul 2002, 2003 și 2004. Consideră că prin dispozițiile legale criticate a fost restrâns exercițiul dreptului legal la prima de concediu, fără a exista vreuna din situațiile prevăzute de art. 53 din Constituție, în care, prin lege, se poate restrânge exercițiul unor drepturi.

Tribunalul Covasna apreciază că dispozițiile legale criticate "nu sunt în contradicție cu prevederile Legii fundamentale, întrucât în speță nu este vorba de suspendarea unui drept constituțional, ci a unui drept instituit printr-o speță specială".

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Președintele Camerei Deputaților consideră că, întrucât excepția de neconstituționalitate ridicată nu este motivată și în cuprinsul acesteia nu se indică prevederea sau principiul constituțional pe care dispozițiile legale indicate l-ar încălca, aceasta este inadmisibilă.

Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată privește dispoziții legale temporare, care au fost în vigoare în cursul anilor la care se referă. întrucât, în conformitate cu prevederile art. 146 din Constituție și cu cele ale

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide numai asupra unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare, apreciază că excepția este inadmisibilă. Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv

Decizia nr. 61/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 269 din 23 aprilie 2002, și

Decizia nr. 283/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 889 din 29 septembrie 2004.

Avocatul Poporului apreciază că, potrivit principiului anualității bugetului de sat, care este de natură constituțională, în conformitate cu prevederile art. 138 din Legea fundamentală, textele de lege criticate nu mai sunt în vigoare, astfel încât în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 . Invocă în acest sens jurisprudența Curții Constituționale, respectiv Deciziile nr. 21/2003, nr. 61/2002 și nr. 283/2004, și consideră că excepția de neconstituționalitate ridicată este inadmisibilă.

Președintele Senatului nu a comunicat punctul său de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Președintelui Camerei Deputaților, Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului și dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2),

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 784 din 11 decembrie 2001, cele ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de sat pe anul 2003 nr. 631/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 863 din 29 noiembrie 2002, precum și cele ale

art. 9 alin.(7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 853 din 2 decembrie 2003, dispoziții prin care s-a suspendat succesiv până la 31 decembrie 2004 acordarea primelor de concediu pentru toate categoriile de personal pentru care acest drept a fost prevăzut în legi speciale. Dispoziția referitoare la suspendarea acordării primei pentru concediul de odihnă a fost preluată și în

Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , astfel încât obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , care au următorul cuprins: "Aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, precum și a celor ale

art. 32 alin. (2) din Legea nr. 188/1999

privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările ulterioare, se suspendă până la data de 31 decembrie 2005."

Autorii excepției susțin că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 53 din Constituție, care au următorul conținut: "(1) Exercițiul unor drepturi sau al unor libertăți poate fi restrâns numai prin lege și numai dacă se impune, după caz, pentru: apărarea securității naționale, a ordinii, a sănătății ori a moralei publice, a drepturilor și a libertăților cetățenilor; desfășurarea instrucției penale; prevenirea consecințelor unei calamități naturale, ale unui dezastru ori ale unui sinistru deosebit de grav.

(2) Restrângerea poate fi dispusă numai dacă este necesară într-o societate democratică. Măsura trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o, să fie aplicată în mod nediscriminatoriu și fără a aduce atingere existenței dreptului sau a libertății."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională reține următoarele:

Dispozițiile

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , cele ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , precum și cele ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003

nu mai sunt în vigoare, având în vedere că legile bugetului de stat sunt anuale, în conformitate cu prevederile art. 138 din Constituție, astfel încât excepția de neconstituționalitate a acestora urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

În ceea ce privește dispozițiile

art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , autorii excepției de neconstituționalitate consideră, în mod greșit, că anumite drepturi acordate temporar pentru unele categorii de persoane (demnitari și salariați) au același regim juridic ca și drepturile și libertățile fundamentale consacrate de Constituție.

De altfel, asupra constituționalității dispozițiilor criticate, prin raportare la prevederile art. 53 din Constituție, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii, prin care a respins ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate. Astfel, de exemplu, în

Decizia nr. 26 din 20 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 216 din 15 martie 2005, Curtea a arătat că "Beneficiul unor drepturi salariale suplimentare, cum este și prima de concediu, nu constituie un drept constituțional fundamental, iar prevederile art. 53 din Constituție nu sunt incidente în privința reglementării lor. În consecință, legiuitorul este în drept să le acorde, să le modifice ori să înceteze acordarea lor, precum și să stabilească perioada în care le acordă. De altfel, aplicând acest principiu, legiuitorul a înțeles ca prin prevederile

art. 50 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 177/2002

să abroge toate dispozițiile

Legii nr. 50/1996

referitoare la salarizarea și alte drepturi ale magistraților și personalului de specialitate juridică asimilat, astfel că prevederile

art. 41^1 alin. (1) din Legea nr. 50/1996

și-au încetat aplicarea cu privire la aceste categorii de persoane încă de la data intrării în vigoare a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 177/2002 ".

Întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile anterioare își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât excepția de neconstituționalitate invocată urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 12 alin. (4) din Legea bugetului de stat pe anul 2002 nr. 743/2001 , ale

art. 10 alin. (3) din Legea bugetului de stat pe anul 2003 nr. 631/2002 , precum și ale

art. 9 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2004 nr. 507/2003 , excepție ridicată în fața Tribunalului Covasna de Edith-Susana Pascu în Dosarul nr. 1.975/2004, de Viorica Barabas în Dosarul nr. 1.976/2004, de Cseh Eva în Dosarul nr. 1.977/2004, de Judit Dombai în Dosarul nr. 1.978/2004, de Ildiko Fetes în Dosarul nr. 1.979/2004, de Kis Rita în Dosarul nr. 1.980/2004, de Monika Voiculescu în Dosarul nr. 1.981/2004, de Anna-Maria Gavay-Gall în Dosarul nr. 1.983/2004, de Ildiko Csabai în Dosarul nr. 1.990/2004, de Kelemen Erika în Dosarul nr. 1.991/2004, de Olga Elisabeta Bakcsi în Dosarul nr. 1.992/2004, de Eva Todor Boer în Dosarul nr. 1.984/2004, de Aurica Rusu în Dosarul nr. 1.985/2004, de Nicolina Ciulea în Dosarul nr. 2.006/2004, de Edit Cîrstian în Dosarul nr. 1.986/2004, de Nagy Margit în Dosarul nr. 1.987/2004, de Ildiko Olah Ghiurca în Dosarul nr. 1.988/2004 și de Erzsebet Simon în Dosarul nr. 1.989/2004.

2. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 8 alin. (7) din Legea bugetului de stat pe anul 2005 nr. 511/2004 , excepție ridicată de aceleași părți în aceleași dosare ale Tribunalului Covasna.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 24 martie 2005.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Cristina Toma

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.