Ordinul nr. 66/2005

Capitolul I Introducere, obiective și definiții

(1) Pentru a se asigura proceduri uniforme pentru diagnosticul pestei porcine clasice, acest Manual:

a) asigură un ghid al cerințelor minime pentru procedurile de diagnostic, metodele de prelevare de probe și criteriile pentru evaluarea rezultatelor examinărilor post-mortem și a testelor de laborator, în vederea stabilirii diagnosticului corespunzător al pestei porcine clasice*1).

b) stabilește cerințe minime de Bio-securitate și standarde de calitate, pentru a fi urmărite de laboratoarele de diagnostic pentru pesta porcină clasică și pentru transportul probelor;

c) stabilește testele de laborator ce urmează a fi folosite pentru diagnosticul pestei porcine clasice și tehnicile de laborator folosite pentru tipizarea genetică a culturilor de virus izolat al pestei porcine clasice.

(2) Manualul pune accentul pe aplicațiile testelor și evaluarea rezultatelor acestora și nu pe tehnicile de laborator detaliate.

(3) În acest manual, în plus față de definițiile la care se face referire în art. 2 al Directivei 2001/89/CE, se aplică următoarele definiții:

a) "exploatație suspectă" înseamnă orice exploatație de porci care conține unul sau mai mulți porci suspecți de a fi infectați cu virusul pestei porcine clasice sau orice exploatație de contact, așa cum este definită în art. 2 alin. (v) al

Directivei 2001/89/CE

;

b) "unic reactant" înseamnă orice porc care prezintă un rezultat pozitiv la testele serologice pentru pesta porcină clasică, dar care nu are date anamnetice referitoare la un contact cu virusul pestei porcine clasice și de la care nu există nici un indiciu de răspândire a bolii la porcii de contact*2).

c) "subunitate epidemiologică" sau "subunitate", înseamnă clădirea, spațiul sau terenul apropiat, în care sunt ținute grupuri de porci în cadrul unei exploatații, în așa fel încât aceștia au contact frecvent direct sau indirect unul cu celălalt, dar separat de ceilalți porci din aceeași exploatație;

d) "porci în contact" desemnează porcii care trăiesc într-o exploatație în contact direct cu unul sau mai mulți porci suspecți de a fi infectați cu virusul pestei porcine clasice în ultimele 21 de zile.

--------

*1) Atunci când se decide numărul probelor ce urmează a fi prelevate pentru testele de laborator, trebuie să fie luată în considerare și sensibilitatea testelor care vor fi folosite. Numărul animalelor de la care vor fi prelevate probele, trebuie să fie mai mare decât cel indicat în acest manual, în cazul în care sensibilitatea testului care va fi folosit nu este prea mare.

*2) La unicii reactanți titrul de anticorpi virus neutralizanți poate varia de la limită (în majoritatea cazurilor) până la puternic pozitiv. La o repetare a prelevării probelor, unicii reactanți pot prezenta un titru constant sau descrescător. În general numai câțiva porci din lot prezintă aceste reacții fals pozitive.

Capitolul II Descrierea pestei porcine clasice cu accent pe diagnosticul diferențial

1. Introducere

(1) Pesta porcină clasică este cauzată de un virus ARN anvelopat care aparține genului Pestivirus din Familia Flaviviridae. Acest virus este înrudit cu un pestivirus întâlnit la rumegătoare care provoacă diareea virală bovină (DVB) și boala de graniță (BG). Această înrudire are serioase consecințe asupra diagnosticului ca urmare a reacțiilor încrucișate, care pot conduce la rezultate fals pozitive ale testelor de laborator.

(2) Virusul pestei porcine clasice este relativ stabil în excrețiile umede ale porcilor infectați, în carcasele de porci, în carnea proaspătă de porc și în unele produse din carne de porc. Este rapid inactivat de detergenți, solvenți lipidici, proteaze și substanțe dezinfectante obișnuite.

(3) Principala cale naturală de infecție este oro-nazală, prin contact direct sau indirect cu porcii infectați sau prin consumul de hrană contaminată cu virus, în zonele cu o densitate mare de porci, răspândirea virusului se realizează cu ușurință între exploatațiile de porci învecinate; transmiterea bolii se poate realiza și prin materialul seminal al vierilor infectați.

(4) Perioada de incubație pentru animale, individual, variază de la o săptămână până la zece zile, dar în condiții de teren, simptomele clinice pot deveni evidente într-o exploatație doar după 2-4 săptămâni de la introducerea virusului sau, chiar mai mult, dacă sunt implicați numai porcii adulți sau tulpini de patogenitate medie.

(5) Semnele clinice ale pestei porcine clasice sunt extrem de variabile și acestea pot fi confundate cu multe alte boli. Severitatea simptomelor depinde în principal de vârsta animalului și virulența virusului. În general, animalele tinere sunt afectate mai grav decât cele adulte. La porcii adulți de reproducție evoluția infecției este adesea moderată sau subclinică.

(6) Pot fi identificate forme acute, cronice și prenatale de pestă porcină clasică.

2. Forma acută

(1) Purceii înțărcați și cei la îngrășat, prezintă adesea forma acută de pestă porcină clasică; semnele de început sunt anorexia, letargie, febră, conjunctivită, tumefierea limfonodurilor, semne respiratorii și constipație urmată de diaree.

(2) Hemoragii tipice ale pielii sunt observate de obicei pe urechi, coadă, abdomen și pe partea internă a membrelor în timpul celei de-a doua și a treia săptămâni de la infecție și până la moarte; sunt frecvent observate semne neurologice, ca de exemplu mersul vaccilant, încoordonarea mișcărilor și convulsii.

(3) Febra este un semn constant; aceasta este în general mai mare de 40°C, dar la porcii adulți febra poate să nu depășească 39,5°C.

(4) Virusul pestei porcine clasice provoacă leucopenie și imunosupresie severă, ceea ce conduce adesea la infecții secundare respiratorii și enterice; semnele acestor infecții secundare pot masca sau se pot suprapune peste semnele cele mai caracteristice ale pestei porcine clasice și pot induce în eroare fermierul sau medicul veterinar.

(5) Moartea survine de obicei într-o lună de zile. Vindecarea cu producere de anticorpi, apare, cel mai adesea, la animalele adulte de reproducție care nu prezintă semne clinice severe. Anticorpii împotriva pestei porcine clasice sunt detectabili după 2-3 săptămâni de la producerea infecției.

(6) La examinarea post-mortem:

- modificările patologice vizibile sunt cel mai frecvent observate în limfonoduri și rinichi;

- limfonodurile devin tumefiate, edemațiate și hemoragice;

- hemoragiile în rinichi pot varia de la dimensiunea unei peteșii abia vizibile până la hemoragii echimotice;

- hemoragii similare pot fi de asemenea observate în vezica urinară, laringe, epiglotă și cord și uneori răspândite pe seroasele abdominale și toracale;

- este adesea întâlnită o encefalită non-purulentă;

- pot fi observate leziuni datorate infecțiilor secundare care pot induce în eroare medicul veterinar;

- infarctele splenice sunt considerate patognomonice dar nu sunt frecvent întâlnite.

(7) În general forma acută a pestei porcine africane prezintă o imagine clinică și patologică foarte similară cu cea a pestei porcine clasice. Atunci când sunt prezente hemoragii ale pielii și pe urechi, acestea sunt ușor de detectat și conduc la suspiciunea de pestă porcină africană sau pestă porcină clasică. Alte câteva boli pot provoca leziuni similare.

(8) Pesta porcină clasică acută, trebuie să fie de asemenea luată în considerație în cazul în care se suspectează rujet, sindromul reproductiv respirator al porcilor, intoxicații cumarinice, purpura hemoragică, sindromul de slăbire multisistemic după înțărcare, sindromul de dermatită porcină și nefroză, infecții cu Salmonella sau Pasteurella sau orice sindroame enterice sau respiratorii cu febră care nu răspund la tratamentul cu un antibiotic.

(9) Virusul pestei porcine clasice este eliminat prin salivă, urină și fecale de la apariția semnelor clinice până la moartea animalului. Virusul pestei porcine clasice, poate fi de asemenea eliminat prin spermă.

3. Forma cronică

(1) Forma cronică a bolii apare atunci când porcii nu pot dezvolta un răspuns imun împotriva virusului pestei porcine clasice. Inițial semnele unei infecții cronice sunt similare cu cele ale infecției acute. Mai târziu, sunt prezente semne nespecifice, cum ar fi febra intermitentă, enterita cronică și slăbirea. Lipsesc hemoragiile tipice de la nivelul pielii.

(2) Acești porci pot prezenta semne clinice de boală timp de 2-3 luni înainte de moarte. Virusul pestei porcine clasice este constant eliminat de la apariția primelor semne de boală până la moartea animalului. Anticorpii pot fi detectați temporar în probele de ser sanguin.

(3) Modificările patologice sunt mai puțin caracteristice, în special, nu pot fi observate hemoragii în organe și pe seroase. La animalele care prezintă diaree cronică, sunt prezente leziuni necrotice pe ileon, pe valvula ileocecală și rect.

(4) Semnele clinice ale formei cronice sunt mult mai nespecifice și fiind necesar să fie luate în considerație multe alte boli pentru realizarea diagnosticului diferențial. Temperatura ridicată a corpului nu este neapărat prezentă la fiecare animal, dar în exploatațiile infectate poate fi detectată cel puțin la câțiva porci.

4. Forma prenatală și izbucnirea târzie a bolii

(1) Virusul pestei porcine clasice poate trece prin placenta animalelor gestante și infectează fetușii, dar la scroafe boala este adesea subclinică.

(2) Rezultatul infecției transplacentare a fetușilor depinde în mare parte de stadiul gestației și de virulența virusului. Infecția din timpul unei gestații timpurii, poate avea ca rezultat avorturi, fătare de fetuși morți, mumificări și malformații. Toate acestea conduc la o reducere a indexului de fertilitate din exploatație.

(3) Infectarea scroafelor până într-a 90-a zi de gestație, poate duce la fătarea de purcei cu viremie persistentă care pot fi normali clinic la naștere și pot să supraviețuiască câteva luni. După naștere ei pot prezenta o creștere încetinită, slăbire sau ocazional tremur congenital. Această evoluție a infecției se numește "izbucnirea târzie a pestei porcine clasice". Acești purcei pot juca un rol crucial în răspândirea bolii și în menținerea persistenței virusului în interiorul populației, întrucât ei elimină constant virus până la moarte.

(4) Detectarea pestei porcine clasice poate fi deosebit de dificilă în exploatațiile de reproducție a porcilor, deoarece evoluția infecției poate fi foarte ușoară și poate fi ușor confundată cu multe alte aspecte patologice. Reducerea fertilității și avorturile pot fi provocate atât de virusul pestei porcine clasice ca și de infecția cu parvovirus, sindromul respirator reproductiv al porcilor, leptospiroză și boala lui Aujeszky. Materialul avortat datorită infecției cu virusul pestei porcine clasice nu poate fi deosebit patologic de avorturile produse de agenții altor boli.

(5) În cazul suspectării unei boli infecțioase a tractusului reproductiv, trebuie să fie efectuată imediat o anchetă pentru detectarea pestei porcine clasice în orice situație în care exploatația în cauză poate fi considerată în pericol (de exemplu datorită localizării exploatației într-o zonă unde pesta porcină clasică apare la porci sălbatici) și în orice caz cu atât mai repede cu cât au fost eliminate mai multe boli infecțioase comune ale tractusului respirator.

Capitolul III Ghid la principalele criterii care trebuie luate în considerare pentru recunoașterea unei exploatații ca fiind suspectă de pestă porcină clasică

Decizia de a recunoaște o exploatație ca fiind suspectă trebuie să fie luată pe baza următoarelor aspecte, criterii și motive:

a) Cele mai importante semne clinice ce trebuie luate în considerare sunt:

(i) febră cu morbiditate și mortalitate crescută;

(îi) febră cu sindrom hemoragic;

(iii) febră cu simptome neurologice;

(iv) febră de origine necunoscută la care tratamentul cu antibiotice nu a îmbunătățit starea de sănătate;

(v) avorturi și creșterea problemelor de fertilitate în ultimele 3 luni;

(vi) tremur congenital la purcei;

(vii) animale cu boli cronice;

(viii) animale tinere rămase în urmă cu creșterea;

(ix) hemoragii peteșiale și echimotice, în special în limfonoduri, rinichi, splină, vezică urinară și laringe;

(x) infarcte sau hematoame, cu predilecție în splină;

(xi) în cazuri cronice - butoni, ulcere în intestinul gros, în special în apropierea joncțiunii ileo-cecale.

b) Cele mai importante aspecte epidemiologice care trebuie să fie luate în considerare sunt:

(i) oricând porcii au avut contact direct sau indirect cu porcii unei exploatații dovedită a fi infectată cu virusul pestei porcine clasice;

(îi) oricând o exploatație a furnizat porci care ulterior au prezentat semne de infecție cu virusul pestei porcine clasice;

(iii) oricând scroafele au fost însămânțate cu spermă provenind dintr-o sursă suspectă;

(iv) oricând a existat un contact direct sau indirect între porci sălbatici și porcii unei populații în care a apărut pesta porcină clasică;

(v) oricând porcii sunt ținuți liberi într-o regiune în care porcii sălbatici sunt infectați cu virusul pestei porcine clasice;

(vi) oricând porcii au fost hrăniți cu resturi culinare și există suspiciunea că acestea nu au fost tratate astfel încât să fie, eventual, inactivat virusul pestei porcine clasice;

(vii) oricând există o posibilă expunere, de exemplu datorită intrării unor persoane, transporturi, etc.

c) Cele mai importante aspecte legate de rezultatele testelor serologice care trebuie luate în considere sunt:

(i) reacția serologică provocată de o infecție neobservată cu virusul pestei porcine clasice sau de vaccinare*1);

(îi) reacția încrucișată între anticorpii pestei porcine clasice și alte pestivirusuri*2);

(iii) detectarea porcilor unici reactanți*3);

------

*1) Dacă porcii au fost vaccinați contra pestei porcine clasice cu un vaccin convențional aceștia pot fi găsiți a fi pozitivi datorită doar vaccinării sau datorită unei infecții subclinice a animalelor vaccinate.

*2) În anumite circumstanțe, până la 10% din porcii dintr-un lot pot avea anticorpi împotriva pestivirusurilor rumegătoarelor ce produc diareea virală bovină și boala de graniță, de exemplu, atunci când porcii au contact direct cu bovine sau ovine infectate cu virusul BDV sau cu virusul BG sau atunci când porcii au intrat în contact cu materiale contaminante cu pestivirusuri de la rumegătoare.

*3) În toate testele serologice curente pentru pesta porcină clasică, o mică proporție din seruri dau rezultate fals pozitive, fie datorate lipsei de specificitate a sistemului de testare, sau datorită serurilor de la porcii unici reactanți.

Capitolul IV Proceduri de examinare și de prelevare a probelor

1. Linii directoare și proceduri pentru examinarea clinică și prelevarea de probe de la porcii din exploatațiile suspecte

(1) În exploatațiile suspecte trebuie să fie efectuate examinări clinice adecvate, prelevări de probe și să se efectueze investigații de laborator pentru a confirma sau exclude pesta porcină clasică, în concordanță cu regulile și procedurile stabilite la alin. de la 2 la 7;

(2) În exploatația vizată, se instituie măsurile la care se face referire în art. 4 alin. (2) al

Directivei 2001/89/CE

, cu aceleași proceduri care trebuie aplicate și în cazurile de boală, atunci când pesta porcină clasică este luată în considerare pentru diagnosticul diferențial. Sunt incluse și situațiile când semnele clinice și aspectele epidemiologice care se observă la porci, sugerând o probabilitate redusă a prezenței pestei porcine clasice.

(3) În toate cazurile, în care unul sau mai mulți porci sunt suspecți a fi infectați cu virusul pestei porcine clasice, în exploatațiile suspecte, trebuie să se adopte măsurile la care se face referire în art. 4 alin. (2) al

Directivei 2001/89/CE

.

(4) În cazul suspectării pestei porcine clasice la porci într-un abator sau un mijloc de transport, liniile directoare și procedurile stabilite în alin. 2-7, trebuie să se aplice mutatis mutandis.

(5) Atunci când un medic veterinar oficial vizitează o exploatație suspectă pentru a confirma sau infirma prezența pestei porcine clasice:

a) va efectua un control a producției și a înregistrărilor de sănătate, dacă aceste înregistrări sunt disponibile;

b) va efectua o inspecție în fiecare subunitate, pentru a selecta porcii care urmează să fie examinați clinic.

(6) Examinarea clinică trebuie să includă înregistrarea temperaturii corporale și trebuie, în principal, să vizeze următorii porci sau grupe de porci:

(i) porcii bolnavi sau anorexici;

(îi) porcii recent refăcuți după boală;

(iii) porcii introduși recent din focare confirmate sau alte surse suspecte;

(iv) porcii ținuți în subunități recent vizitate de vizitatori externi care au avut un recent contact strâns cu porci suspecți sau infectați cu virusul pestei porcine clasice sau pentru care au fost identificate alte contacte de risc cu o potențială sursă de virus al pestei porcine clasice;

(v) porcii de la care deja s-au prelevat probe și au fost testați serologic pentru pesta porcină clasică, în cazul în care rezultatele acestor teste nu au permis excluderea prezenței pestei porcine clasice și porcii în contact cu aceștia.

(7) Dacă inspecția în exploatațiile suspectate nu indică prezența porcilor sau grupelor de porci la care se face referire la alin. 6, punctul (v), Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, fără a aduce atingere altor măsuri care pot fi aplicate în exploatația vizată, în concordanță cu

Directiva 2001/89/CE

și ținând cont de situația epidemiologică, trebuie:

(i) să efectueze examinări ulterioare în exploatația vizată, în concordanță cu alin. (8) și (9) sau:

(îi) să se asigure că sunt prelevate probe de sânge de la porcii din exploatația în cauză, pentru testele de laborator. În acest caz procedurile de prelevare a probelor menționate la alin. 5 și la secțiunea 6, alin. (2), trebuie să fie folosite în scopuri de orientare; sau:

(iii) să adopte sau să mențină în exploatația vizată măsurile stabilite la art. 4 (2), pe parcursul investigațiilor ulterioare; sau:

(iv) să excludă suspiciunea de pestă porcină clasică.

(8) Atunci când se face referire la acest paragraf, examinarea clinică în exploatația vizată trebuie să fie efectuată la porci selectați randomizat din subunitățile pentru care a fost identificat sau suspectat un risc de introducere al virusului pestei porcine clasice.

(9) Numărul minim de porci ce urmează să fie examinați trebuie să permită detectarea febrei în aceste subunități, dacă aceasta apare la o prevalență de 10% cu 95% certitudine, cu următoarele particularități:

a) în cazul scroafelor de reproducție, numărul minim de scroafe ce urmează să fie examinate, pentru detectarea febrei dacă aceasta apare, trebuie să permită o prevalență de 5% cu 95% certitudine*1);

b) în cazul centrelor de colectare a spermei toți vierii trebuie să fie examinați.

(10) Dacă într-o exploatație suspectă, sunt detectați porci morți sau în agonie, examinările post-mortem trebuie să fie efectuate, de preferat, la cel puțin cinci porci și în special la porcii care înainte de moarte au prezentat sau prezintă semne foarte evidente de boală, cei cu febră mare sau cei morți recent.

(11) Dacă la aceste examinări nu s-au evidențiat leziuni care să indice pestă porcină clasică dar, datorită situației epidemiologice, sunt considerate necesare investigații ulterioare:

a) o examinare clinică, așa cum este menționat în subalin. 3 și prelevare de probe de sânge, așa cum este stabilit la subalin. 5, în subunitățile în care au fost ținuți porcii morți sau în agonie; și

b) trebuie să fie efectuate examinări post mortem la 3-4 porci de contact.

(12) Independent de prezența leziunilor care indică pesta porcină clasică, trebuie să fie colectate probe de organe sau țesuturi de la porcii care au fost examinați post-mortem, pentru efectuarea testelor virusologice, în concordanță cu capitolul V, secțiunea 2, alin. (1). Aceste probe trebuie să fie prelevate, de preferință, de la porcii morți recent.

(13) Când se efectuează examinarea post-mortem, Autoritate Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor trebuie să se asigure că:

a) sunt luate măsurile de precauție și de igienă necesare pentru a se preveni răspândirea bolii; și,

b) în cazul porcilor în agonie, aceștia sunt uciși în concordanță cu

Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 425/2002

pentru aprobarea "Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul sacrificării sau uciderii acestora" publicat în partea I a Monitorului Oficial al României nr. 887 din 9 decembrie 2002 și completat de

Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor și mediului nr. 924/2003 , publicat în partea I a Monitorului Oficial nr. 856 din 2 decembrie 2003.

(14) Dacă sunt depistate semne clinice sau leziuni ulterioare care pot sugera prezența pestei porcine clasice într-o exploatație suspectă dar autoritatea veterinară competentă consideră că aceste constatări nu sunt suficiente pentru a confirma un focar de pestă porcină clasică și de aceea sunt necesare teste de laborator, trebuie să fie prelevate probe de sânge pentru testele de laborator de la porcii suspecți și de la alți porci în fiecare subunitate în care sunt ținuți porcii suspecți, în concordanță cu procedura menționată anterior.

(15) Numărul minim de probe ce trebuie prelevate pentru testări serologice, trebuie să permită detectarea seroprevalenței de 10% cu 95% certitudine, în subunitatea vizată, cu următoarele particularități:

a) în cazul scroafelor de reproducție, numărul minim de scroafe de la care trebuie să se preleveze probe, trebuie să permită detectarea unei prevalențe de 5% cu 95% certitudine*1);

b) în cazul unui centru de colectare a spermei, trebuie prelevate probe de la toți vierii.

Numărul probelor ce urmează a fi prelevate pentru testele virusologice va fi în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente care va ține cont de varietatea testelor ce pot fi efectuate, de sensibilitatea testelor de laborator ce vor fi folosite și de situația epidemiologică.

-------

*1) În anumite cazuri, de exemplu, atunci când este suspectată pesta porcină clasică într-o exploatație cu număr limitat de porci tineri, proporția scroafelor infectate poate fi foarte mică. În aceste cazuri trebuie să se preleveze probe de la un număr mai mare de scroafe.

(16) Dacă suspectarea pestei porcine clasice în exploatația vizată este corelată cu rezultatele testelor serologice anterioare, în plus față de probele de sânge ce urmează a fi prelevate de la porcii la care se face referire în alin. (6), lit. (v), trebuie să se aplice următoarele proceduri:

a) dacă animalele seropozitive sunt scroafe gestante, câteva dintre ele, de preferință nu mai puțin de trei, vor fi eutanasiate și supuse unei examinări post-mortem. Înainte de eutanasiere, trebuie prelevate probe de sânge pentru testele serologice ulterioare. Fetușii trebuie să fie supuși examinării pentru detectarea virusului pestei porcine clasice, a antigenului sau genomului acestui virus, în concordanță cu capitolul VI, pentru a detecta infecția intrauterină;

b) dacă animalele seropozitive sunt scroafe cu purcei sugari, trebuie prelevate probe de sânge de la toți purceii și aceștia trebuie să fie supuși examinării pentru virusul pestei porcine clasice, a antigenului sau a genomului viral, așa cum se face referire în capitolul VI al prezentei anexe. De asemenea, trebuie să fie prelevate probe de sânge și de la scroafe pentru teste serologice ulterioare.

(17) Dacă după examinarea efectuată într-o exploatație suspectă, nu au fost detectate semne clinice sau leziuni care indică pestă porcină clasică, dar autoritatea veterinară competentă consideră necesară solicitarea unor teste de laborator ulterioare, pentru a infirma prezența pestei porcine clasice în scop de orientare, trebuie să fie utilizate procedurile de prelevare de probe menționate la capitolul IV, secțiunea 3, alin. (14) și (15) ale prezentei anexe.

2. Proceduri de prelevare a probelor într-o exploatație atunci când porcii sunt uciși în urma confirmării bolii

(1) Pentru a se stabili maniera introducerii virusului pestei porcine clasice într-o exploatație infectată și perioada de timp scursă de la introducerea acesteia, atunci când porcii sunt uciși în exploatație ca urmare a confirmării unui focar de pestă porcină clasică, în concordanță cu art. 5 alin. (1) al

Directivei 2001/89/CE

, de la acești porci, când aceștia sunt uciși, trebuie să fie prelevate probe de sânge în mod randomizat, în vederea efectuării testelor de laborator.

(2) Numărul minim de porci de la care urmează a fi prelevate probe de sânge, trebuie să permită detectarea unei seroprevalențe de 10% cu o certitudine de 95% la porcii din fiecare subunitate a exploatației.*1)

De asemenea, pot fi recoltate probe pentru testele virusologice, în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente, care va ține cont de varietatea testelor ce pot fi utilizate, sensibilitatea testelor de laborator utilizate și situația epidemiologică.

(3) Totuși, în cazul focarelor secundare, autoritatea veterinară competentă poate decide să facă o derogare de la alineatele (1) și (2) și să stabilească proceduri de prelevare de probe ad-hoc, ținând cont de informațiile epidemiologice disponibile deja de la sursă, mijloacele de introducere a virusului în exploatație și potențiala răspândire a bolii în exploatație.

3. Proceduri de prelevare de probe atunci când într-o exploatație suspectă porcii sunt uciși ca măsură de prevenție*1)

(1) Pentru a se putea confirma sau a infirma prezența pestei porcine clasice și se a obține informații epidemiologice suplimentare, atunci când porcii sunt uciși într-o exploatație, ca măsură de prevenție, în concordanță cu prevederile art. 4 alin. (3), lit. (a) sau art. 7, alin. (2) al

Directivei 2001/89/CEE

, probele de sânge pentru testele serologice precum și probele de sânge sau de tonsile pentru testele virusologice, trebuie să fie prelevate în concordanță cu procedura stabilită la alin. (2) al acestui punct.

(2) Prelevarea de probe trebuie să vizeze:

a) porcii prezentând semne clinice sau leziuni post-mortem care indică prezența pestei porcine clasice și porcii în contact;

b) alți porci care ar fi putut avea contacte de risc cu porci infectați sau suspecți sau cu porci suspecți de a fi fost contaminați cu virusul pestei porcine clasice.

(3) Prelevarea de probe de la acești porci trebuie să fie efectuată în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente, care va ține cont de situația epidemiologică. În acest caz, procedurile de prelevare a probelor stabilite la secțiunea 4, alin. (2), (3) și (4), trebuie să folosite în scopuri de orientare.

(4) De la porcii care provin din fiecare subunitate a exploatației trebuie prelevate probe în mod randomizat*2). În acest caz, numărul minim de probe ce vor fi prelevate pentru testele serologice, trebuie să permită în unitățile în cauză detectarea unei prevalente de 10% cu 95% certitudine, cu următoarele particularități:

a) în cazul scroafelor de reproducție, numărul minim de scroafe de la care vor fi prelevate probe, trebuie să permită detectarea unor seroprevalențe de 5% cu 95% certitudine*3);

b) în cazul unui centru de recoltare a materialului seminal, trebuie recoltate probe de sânge de la toți vierii.

(5) Tipul probelor care urmează a fi prelevate pentru testele virusologice și tipul testului care va fi folosit trebuie să fie în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente care va ține cont de varietatea testelor care pot fi utilizate, de sensibilitatea testelor și de situația epidemiologică.

------

*1) Totuși, dacă derogarea prevăzută de art. 6, alin. (1) al

Directivei 2001/89/CE

a fost aplicată, prelevarea de probe trebuie să intereseze subunitățile exploatației, atunci când porcii au fost uciși, fără a se prejudicia examinările și prelevările de probe ulterioare ce urmează a fi efectuate pentru porcii rămași în exploatație, prelevări care vor fi efectuate în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente.

*2) Totuși, dacă autoritatea veterinară competentă a limitat aplicarea uciderii preventive, la numai o parte a exploatației unde sunt ținuți porci suspecți de a fi infectați sau contaminați cu virusul pestei porcine clasice, în concordanță cu art. 4, alin. (3) al

Directivei 2001/89/CE

, prelevarea de probe trebuie să intereseze subunitățile exploatației unde s-a aplicat măsura, fără a se prejudicia examinările și prelevările de probe ulterioare ce urmează a fi efectuate la porcii rămași în exploatație și care se vor efectua în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente.

*3) În anumite cazuri, de exemplu când pesta porcină clasică este suspectată într-o exploatație cu un număr limitat de porci tineri, proporția de scroafe infectate poate fi foarte mică. În aceste cazuri, trebuie prelevate probe de la un număr mai mare de scroafe.

4. Proceduri de control și de prelevare a probelor înainte de acordarea autorizației de a muta porcii din exploatațiile situate în zone de protecție sau de supraveghere și în cazul în care acești porci sunt tăiați sau uciși

(1) Fără a se prejudicia prevederile art. 11, alin. (1), lit. (f), al doilea subalineat al

Directivei 2001/89/CE

, pentru acordarea autorizației de mutare a porcilor din exploatațiile situate în zonele de protecție sau de supraveghere, în concordanță cu art. 10, alin. (3) al actului comunitar menționat, examinarea clinică efectuată de medicul veterinar oficial, trebuie:

a) să fie efectuată într-o perioadă de 24 de ore înainte de mutarea porcilor;

b) să fie în concordanță cu prevederile stabilite la secțiunea 1, alin. (5) și (6);

(2) În cazul porcilor care vor fi mutați într-o altă exploatație, în plus față de investigațiile efectuate în concordanță cu alin. (1), trebuie să fie efectuată o examinare clinică a porcilor în fiecare subunitate a exploatației în care sunt ținuți porcii ce urmează să fie mutați. În cazul porcilor mai mari de trei până la patru luni, această examinare trebuie să includă și înregistrarea temperaturii corporale la o anumită proporție din porci.

(3) În aceste subunități numărul minim de porci ce urmează să fie controlați trebuie să permită detectarea febrei, dacă aceasta apare la o prevalență de 10% cu 95% certitudine, cu următoarele particularități:

a) în cazul scroafelor de reproducție din subunitățile în care sunt ținute scroafe care urmează a fi mutate, numărul minim de scroafe ce urmează să fie examinate trebuie să permită detectarea febrei, dacă aceasta apare, la o prevalență de 5% cu 95% certitudine.

b) în cazul vierilor, toți vierii ce urmează să fie mutați, trebuie examinați.

(4) În cazul porcilor care urmează să fie mutați la un abator, la o întreprindere de prelucrare sau în alte spații pentru a fi apoi uciși sau tăiați, în plus față de investigațiile care urmează a fi efectuate în concordanță cu alin. (1), trebuie să fie efectuată o examinare clinică a porcilor din fiecare subunitate în care sunt ținuți porcii ce vor fi mutați. În cazul porcilor mai mari de trei sau patru luni, această examinare trebuie să includă înregistrarea temperaturii corporale la o anumită proporție din porcii existenți.

(5) Numărul minim de porci ce urmează să fie controlați în subunitățile în cauză, trebuie să permită detectarea febrei dacă aceasta apare, cu o prevalență de 20% cu 95% certitudine.

(6) În cazul scroafelor de reproducție, numărul minim de porci ce urmează a fi examinați, trebuie să permită detectarea febrei dacă aceasta apare în subunitățile în care sunt ținuți porcii ce urmează a fi mutați, cu o prevalență de 5% cu 95% certitudine.

(7) Atunci când porcii la care se face referire la alin. (4), (5) și (6) sunt tăiați sau uciși, trebuie să fie prelevate probe de sânge pentru teste serologice sau probe de sânge sau de tonsile pentru testele virusologice, de la porcii proveniți din fiecare din subunitățile din care au fost mutați porci.

(8) Numărul minim de probe ce urmează a fi prelevate, trebuie să permită detectarea unei seroprevalențe sau virus prevalențe de 10% cu o certitudine de 95%, în fiecare subunitate.

(9) În cazul scroafelor de reproducție sau a vierilor, în subunitățile în care acești porci au fost ținuți, numărul minim de porci de la care urmează să se preleveze probe, trebuie să permită detectarea unei seroprevalențe sau virus prevalențe 5% cu o certitudine de 95%.

(10) Tipul probelor ce urmează să fie prelevate și testul ce urmează să fie utilizat vor fi în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente care va ține cont de varietatea testelor care pot fi efectuate, sensibilitatea testelor și situația epidemiologică.

(11) Totuși, dacă sunt depistate semne clinice sau leziuni post-mortem care indică pesta porcină clasică, atunci când porcii sunt uciși sau omorâți, prin derogare de la alin. (4) la alin. (10), trebuie să se aplice prevederile cu privire la prelevarea de probe stabilite la secțiunea 3.

5. Proceduri de control și de prelevare a probelor într-o exploatație în relație cu repopularea.

(1) Atunci când sunt reintroduși porci într-o exploatație, în concordanță cu art. 13 alin. (2), lit. (b) sau art. 19, alin. (8), lit. (b) al

Directivei 2001/89/CE

, trebuie să se aplice următoarele proceduri de prelevare a probelor:

a) în cazul în care sunt reintroduși porci santinelă, trebuie prelevate în mod randomizat probe de sânge pentru teste serologice din fiecare subunitate a exploatației, de la un număr de porci ce permite detectarea unei prevalențe de 10% cu o certitudine de 95%.

b) în cazul repopulării totale, probele de sânge pentru teste serologice trebuie prelevate în mod randomizat din fiecare subunitate a exploatației, de la un număr de porci care să permită detectarea unei seroprevalențe de 20% cu o certitudine de 95%.

În cazul scroafelor sau vierilor de reproducție, numărul probelor ce urmează să fie prelevate trebuie să permită detectarea unei seroprevalențe de 10% cu o certitudine de 95%.

(2) După reintroducerea porcilor, autoritatea veterinară competentă trebuie să se asigure că, în cazul oricărui caz de boală sau moarte la porcii din exploatație, cu cauze necunoscute, porcii vizați sunt imediat testați pentru pesta porcină clasică. Aceste prevederi trebuie să se aplice până când, în exploatația în cauză, sunt ridicate restricțiile la care se face referire la articolele 13, alin. (2), lit. (a) al doilea subalineat și 19, alin. (8) lit. (b), a doua propoziție a

Directivei 2001/89/CE

.

6. Proceduri de prelevare a probelor în exploatațiile din zona de protecție, înainte de ridicarea restricțiilor

(1) Într-o zonă de protecție, pentru a putea fi ridicate măsurile la care se face referire la art. 10 al

Directivei 2001/89/CE

, în toate exploatațiile din acea zonă:

a) trebuie să fie efectuată o examinare în concordanță cu procedurile stabilite la secțiunea 1, alin. (5), (6), (7), (8), (9);

b) trebuie să fie prelevate probe de sânge pentru testele serologice, așa cum este menționat în alin. (2).

(2) În fiecare subunitate din exploatație, numărul minim de probe de sânge ce urmează a fi prelevate trebuie să permită detectarea unei seroprevalențe de 10% cu o certitudine de 95% la porci, cu următoarele particularități:

a) în cazul scroafelor pentru reproducție, numărul minim al probelor ce urmează să fie prelevate trebuie să asigure detectarea unei seroprevalențe de 5% cu o certitudine de 95%.

b) în cazul unui centru de colectare a spermei, trebuie prelevate probe de sânge de la toți vierii.

7. Proceduri de prelevare a probelor în exploatații din zona de supraveghere, înainte de ridicarea restricțiilor

(1) Într-o zonă de supraveghere, pentru a putea fi ridicate restricțiile la care se face referire la art. 11 al

Directivei 2001/89/CE

, trebuie să fie efectuată o examinare clinică în toate exploatațiile din zonă, în concordanță cu procedurile menționate la secțiunea 1, alin. (5), (6), (7).

(2) Se prelevează probe de sânge pentru teste serologice de la porci:

a) din toate exploatațiile în care nu sunt ținuți porci între 2 și 8 luni;

b) ori de câte ori autoritatea veterinară competentă consideră că pesta porcină clasică ar putea fi răspândită neobservat printre scroafele de reproducție;

c) din orice altă exploatație în care prelevarea de probe este considerată necesară de către autoritatea veterinară competentă;

d) în toate centrele de colectare a spermei.

(3) Când se efectuează prelevări de probe de sânge pentru teste serologice în exploatațiile situate în zona de supraveghere, numărul probelor de sânge ce urmează a fi prelevate în aceste exploatații trebuie să fie în concordanță cu secțiunea 6, alin. (2). Totuși, dacă autoritatea veterinară competentă consideră că pesta porcină clasică ar putea fi răspândită neobservat printre scroafele de reproducție, prelevarea de probe poate fi efectuată numai în subunitățile în care sunt ținute aceste animale.

8. Monitorizarea serologică și procedurile de prelevare a probelor în zonele în care pesta porcină clasică este suspectată să apară sau a fost confirmată la porci sălbatici

(1) În cazul monitorizării serologice la porcii sălbatici din zonele în care pesta porcină clasică a fost confirmată sau este suspectată existența acesteia, mărimea și zona geografică a populației țintă de la care urmează să fie prelevate probe, trebuie să fie definite anticipat, pentru a se stabili numărul probelor ce urmează a fi prelevate. Numărul de probe trebuie să fie stabilit în funcție de numărul estimat de animale vii și nu în funcție de numărul animalelor împușcate.

(2) Dacă nu sunt disponibile date cu privire la densitatea și dimensiunea populației, zona geografică care face obiectul prelevării de probe, trebuie să fie identificată ținând cont de prezența continuă a porcilor sălbatici și de existența barierelor naturale sau artificiale eficiente pentru a preveni deplasarea masivă și continuă a animalelor. Dacă nu apar aceste circumstanțe, sau în cazul zonelor cu suprafețe mari, este recomandat să se identifice zone de prelevare a probelor de până la 200 Kmp în care poate trăi în mod obișnuit o populație de 400 până la 1000 de porci sălbatici.

(3) Fără a se prejudicia prevederile art. 15, alin. (2) al

Directivei 2001/89/CE

, în cadrul zonei de prelevare a probelor definite, numărul minim de porci de la care se vor preleva probe, trebuie să permită detectarea unei seroprevalențe de 5% cu o certitudine de 95%. În acest scop trebuie să fie supuse prelevării de probe cel puțin 59 de animale din fiecare zonă care a fost identificată.

(4) Se recomandă ca:

a) în zonele în care presiunea de vânătoare este mai mare și este realizată cu regularitate, sau se aplică vânătoarea selectivă ca o măsură de control, aproximativ 50% din animalele aparținând clasei de vârstă între 3 luni și 1 an, 35% aparținând clasei de vârstă între 1 și 2 ani și 15% aparținând clasei de vârstă mai mare de 2 ani - să fie supuse prelevării de probe;

b) în zonele în care vânătoarea este rară sau absentă, cel puțin 32 de animale trebuie să fie supuse prelevării de probe, pentru fiecare din aceste clase de vârstă;

c) prelevare de probe se efectuează într-o perioadă scurtă de timp, de preferat nu mai mare de 1 lună;

d) vârsta animalelor utilizate pentru prelevare de probe este stabilită în funcție de erupția dinților.

(5) Prelevarea probelor pentru testele virusologice de la porcii sălbatici împușcați sau găsiți morți, trebuie să fie efectuată așa cum este menționat la Capitolul V secțiunea 2, alin. (1).

(6) Atunci când este considerată necesară monitorizarea virusologică a porcilor sălbatici împușcați, aceasta trebuie să fie efectuată în primul rând la animalele în vârstă de 3 luni până la 1 an.

(7) Toate probele ce urmează să fie trimise la laborator trebuie să fie însoțite de chestionarul la care se face referire la art. 16, alin. (3) al

Directivei 2001/89/CE

.

Capitolul V Proceduri și criterii generale pentru colectarea și transportul probelor

1. Proceduri și criterii generale

(1) Înainte de efectuarea prelevării de probe dintr-o exploatație, trebuie să fie realizată o hartă a exploatației și trebuie să fie identificate subunitățile epidemiologice ale acesteia.

(2) De fiecare dată când se consideră că ar putea fi necesară o reprelevare de probe, toți porcii de la care se prelevează probe, trebuie să fie unic marcați în așa fel încât să fie ușor de efectuat reprelevarea.

(3) Fără a prejudicia capitolul IV secțiunea 1, alin. (14) și (15) lit. b, nu se prelevează probe pentru testare serologică de la purcei mai mici de 8 săptămâni.

(4) Toate probele trebuie trimise la laborator, însoțite de documente corespunzătoare, în concordanță cu cerințele stabilite de autoritatea veterinară competentă. Aceste documente vor include detalii despre anamneză porcilor de la care s-au prelevat probe și semnele clinice sau leziunile post-mortem identificate.

(5) În cazul porcilor ținuți în exploatații, trebuie să fie disponibile informații clare cu privire la vârstă, categorie și exploatația de originea a porcilor de la care s-au prelevat probe. Este recomandată ca localizarea fiecărui porc de la care s-au prelevat probe în exploatație, să fie înregistrată împreună cu marca sa unică de identificare.

2. Colectarea probelor pentru teste virusologice

(1) Pentru detectarea virusului, antigenului sau genomului virusului pestei porcine clasice de la porcii morți sau eutanasiați, cele mai potrivite probe sunt țesuturile din tonsile, splină și rinichi. În plus, este recomandat să se preleveze două probe din alte țesuturi limfatice, cum ar fi limfonodulul retrofaringian, parotidian, mandibular sau mezenteric și o probă din ileon. În cazul carcaselor autolizate, se alege un os lung întreg sau sternul.

(2) De la porcii care au prezentat febră sau alte semne de boală, trebuie prelevate probe de sânge pe anticoagulant sau sânge coagulat, în concordanță cu instrucțiunile autorității veterinare competente.

(3) Testele virusologice sunt recomandate în cazul animalelor bolnave. Acestea au de obicei o valoare limitată atunci când sunt utilizate în scopurile monitorizării animalelor care nu prezintă semne clinice. Totuși, dacă obiectivul unei prelevări de probe la scară largă este de a detecta virusul pestei porcine clasice, atunci când porcii sunt în perioada de incubație a bolii, tonsilele sunt cele mai adecvate probe.

3. Transportul probelor

(1) Este recomandat ca toate probele:

a) să fie transportate și depozitate în containere închise ermetic;

b) să nu fie înghețate dar să fie păstrate reci, la temperatura frigiderului;

c) să fie expediate la laborator cât mai repede posibil;

d) să fie menținute preferabil pe pachete de refrigerare și nu pe gheață carbonică pentru a le păstra reci;

e) țesuturile sau organele sunt puse într-o pungă de plastic separată, închisă și etichetată corespunzător; acestea trebuie să fie apoi puse în containere cu înveliș extern dur și împachetate cu suficient material absorbant pentru a le proteja de deteriorare și pentru a absorbi lichidele care se pot scurge;

f) să fie transportate direct la laborator, când este posibil, de către personal competent, pentru a se asigura un transport rapid și sigur.

(2) Exteriorul pachetului trebuie să fie etichetat cu adresa laboratorului destinatar și trebuie să fie înscris evident următorul mesaj: Material patologic animal; Perisabil; Fragil; A nu se deschide în afara unui laborator pentru pesta porcină clasică.

(3) Laboratorul care primește probele trebuie să fie informat în prealabil despre ora și modul sosirii acestora.

(4) Pentru transportul aerian al probelor la Laboratorul Comunitar de Referință pentru Pesta Porcină Clasică*1) din statele membre ale Uniunii Europene altele decât Germania sau la laboratoarele naționale de referință din alte țări, pachetul trebuie să fie etichetat în concordanță cu reglementările IATA.

-------

*1) Laboratorul Comunitar de Referință are posibilități nelimitate de a primi probe pentru diagnostic și izolarea virusului pestei porcine clasice. Copiile după permisul de import pot fi solicitate înainte de transport la laborator și trebuie atașate la exteriorul pachetului într-un plic.

Capitolul VI Principiile și utilizarea testelor virusologice și evaluarea rezultatelor acestora

1. Detectarea antigenului viral

(1) Testul cu anticorpi fluorescenți (FAT)

Principiul testului este detectarea antigenului viral în criosecțiuni subțiri de material din organe de la porci suspectați de a fi infectați cu virusul pestei porcine clasice.

Antigenul intracelular este detectat prin utilizarea unui anticorp conjugat cu FITC.

Un rezultat pozitiv trebuie să fie confirmat prin repetarea colorării cu un anticorp monoclonal specific.

Organele adecvate sunt tonsilele, rinichii, splina, diferiți limfonoduli și ileonul. Un frotiu din celulele măduvei spinării poate fi de asemenea utilizat în cazul porcilor sălbatici în cazul în care aceste organe nu sunt disponibile sau sunt autolizate.

Testul poate fi efectuat într-o zi. Deoarece probele de organe pot fi obținute doar de la animale moarte utilizarea acestuia în scop de testare pe un număr mare de probe este limitată. Încrederea în rezultatul testului e limitată de defectele de colorare, în special atunci când nu a fost acumulată experiența necesară în efectuarea testului sau dacă organele testate sunt autolizate.

(2) ELISA pentru detectarea antigenului.

Antigenul viral este detectat utilizând diferitele tehnici ELISA.

Sensibilitatea testului ELISA pentru detectarea antigenului trebuie să fie suficient de mare pentru a detecta un rezultat pozitiv la animale care prezintă semne clinice de pestă porcină clasică.

Utilizarea testului ELISA pentru detectarea antigenului este recomandată pentru probele prelevate de la animale cu semne clinice sau leziuni patologice de boală.

Nu este recomandată pentru investigarea individuală a animalelor.

Probele prelevate de la porcii suspectați de a fi infectați cu virusul pestei porcine clasice, sunt leucocitele, serul sanguin, sângele necoagulat precum și suspensii din organele la care se face referire la alin. 1*1).

-------

*1) În comerț sunt disponibile câteva kituri pentru antigen ELISA în pesta porcină clasică, care sunt validate cu diferite tipuri de probe.

ELISA poate fi efectuat într-o zi și poate fi executat de echipament automat. Cel mai important avantaj este numărul mare de probe care poate fi prelucrat într-o perioadă scurtă de timp.

Este recomandat să fie utilizat un test antigen ELISA, care produce rezultate satisfăcătoare pe material de referință.

În prezent toate testele ELISA sunt mai puțin sensibile decât izolarea virusului pe culturi celulare iar sensibilitatea lor este semnificativ mai bună pe probe de sânge de la purcei decât pe cele de la porcii adulți.

2. Izolarea virusului

(1) Izolarea virusului este bazată pe incubarea materialului din probă pe culturi celulare sensibile de origine porcină. Dacă virusul pestei porcine clasice există în probă, acesta se va replica în celule, putând fi detectat, prin imuno-colorarea celulelor infectate, cu anticorpi conjugați. Anticorpii specifici pentru pesta porcină clasică sunt necesari pentru diagnosticul diferențial față de alte pestivirusuri.

(2) Probele preferate pentru izolarea virusului pestei porcine clasice, sunt leucocitele, plasma sanguină și sângele integral obținut din probe de sânge necoagulat, sau organele la care se face referire la secțiunea 1, alin. (1).

(3) Izolarea virusului este indicată pentru investigarea probelor de la un număr redus de animale și nu pentru supravegherea în masă. Procedura de izolare a virusului este laborioasă și necesită cel puțin 3 zile pentru ca rezultatele să fie disponibile. Pot fi necesare două pasaje de culturi celulare pentru a fi detectat un nivel redus al virusului în probe. Izolarea virusului poate necesita un timp de investigare mai mare de 10 zile până la obținerea rezultatului final. Probele autolizate pot fi citotoxice pentru cultura celulară și în consecință pot limita utilizarea acestuia.

(4) Se recomandă, de asemenea, efectuarea izolării virale și în cazul unei confirmări anterioare a pestei porcine clasice prin alte metode. Acesta trebuie să fie utilizat ca test de referință pentru confirmarea rezultatelor pozitive obținute anterior prin metodele ELISA, PCR sau FAT, respectiv detecție indirectă cu peroxidază. Culturile de virus al pestei porcine clasice obținute pe această cale, sunt utile pentru caracterizarea virusului, incluzând tipizarea genetică și epidemiologia moleculară.

(5) Toate culturile de virus ale pestei porcine clasice din toate focarele primare, de la primele cazuri de boală la porcii sălbatici sau de la cazurile din abatoare sau din mijloacele de transport, trebuie să fie tipizate genetic de către un laborator național de referință sau de Laboratorul Comunitar de Referință, în concordanță cu prevederile secțiunii 5.

(6) În orice caz, aceste culturi de virus trebuie să fie trimise, fără întârziere, Laboratorului Comunitar de Referință pentru banca de virusuri.

3. Detectarea genomului viral

(1) Reacția de amplificare a lanțurilor de acizi nucleici cu polimerază (PCR), este folosită pentru a se detecta genomul viral în probe de sânge, țesut sau organ. Fragmente mici ale ARN viral sunt transcrise în fragmente de ADN care apoi sunt amplificate prin reacția PCR, producându-se cantități detectabile. Întrucât acest test detectează doar o secvență a genomului viral, PCR poate fi pozitiv chiar și atunci când nu este prezent virusul (ex. țesuturi autolizate sau probe de la porcii convalescenți).

(2) PCR poate fi folosit pentru un număr mic de probe, care au fost atent selectate de la animale suspecte sau din materii provenind de la fetușii avortați. Poate fi o metodă indicată pentru carcasele de porcii sălbatici, dacă materialul este autolizat și nu este posibilă izolarea virusului datorită citotoxicității.

(3) Materialele potrivite ca probă pentru diagnosticul prin PCR sunt organele descrise pentru izolarea virusului sau sângele necoagulat.

(4) PCR poate fi realizat în 48 de ore. Necesită un echipament de laborator adecvat, spații separate și personal calificat. Un avantaj este că particulele de virus nu sunt replicate în laborator. Metoda este foarte sensibilă, dar poate surveni ușor contaminarea, ceea ce conduce la rezultate fals pozitive. De aceea, este esențială existența unor proceduri eficiente pentru controlul calității. Unele metode sunt specifice mai degrabă pentru pestivirusuri decât pentru virusul pestei porcine clasice, necesitând teste de confirmare ulterioare, cum ar fi secvențarea materialului amplificat prin testul PCR.

4. Evaluarea rezultatelor testelor virusologice

(1) Testele virusologice sunt esențiale pentru confirmarea pestei porcine clasice.

Izolarea virusului trebuie să fie considerată ca test virusologic de referință și trebuie să fie folosit ca test de confirmare, atunci când este necesar. Utilizarea acestui test este recomandată, în special, în cazul rezultatelor pozitive la FAT, ELISA sau PCR, neasociate cu existența semnelor clinice sau a leziunilor de boală și în orice alt caz în care există incertitudini.

(2) Totuși, un focar primar de pestă porcină clasică poate să fie confirmat, dacă au fost depistate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauză și cel puțin două din testele de detecție de antigen sau genom au furnizat un rezultat pozitiv.

(3) Un focar secundar de pestă porcină clasică, poate să fie confirmat, dacă în plus față de aspectele de corelație epidemiologică cu un focar sau caz confirmat, au fost detectate semne clinice sau leziuni ale bolii la porcii în cauză și un test de detectarea a antigenului sau a genomului a avut un rezultat pozitiv.

(4) Un caz primar de pestă porcină clasică la porcii sălbatici poate fi confirmat după izolarea virusului sau dacă a fost obținut un rezultat pozitiv la cel puțin două teste de detectare a antigenului sau a genomului. Cazurile ulterioare de pestă porcină clasică la porcii sălbatici, pentru care a fost constatată o legătură epidemiologică cu cazurile confirmate anterior, pot fi confirmate, dacă un test de detectare a antigenului sau a genomului a dat un rezultat pozitiv.

(5) Un rezultat pozitiv pentru pesta porcină clasică al unui test de detectare a antigenului sau a genomului necesită ca testul în cauză să fi fost realizat folosind anticorpi specifici pentru virusul pestei porcine clasice sau primeri. Dacă testul utilizat nu a fost specific pentru virusul pestei porcine clasice dar specific doar pentru pestivirusuri, acest test trebuie să fie repetat, utilizând reagenți specifici pentru pestă porcină clasică.

5. Tipizarea genetică a culturilor de virus al pestei porcine clasice

(1) Tipizarea genetică a culturilor de virus al pestei porcine clasice este realizată prin determinarea secvenței de nucleotide a unei porțiuni a genomului viral, adică ale unor părți specifice ale segmentului 5 necodificat și/sau a genei glicoproteinei E(2). Similaritatea acestor secvențe cu cele deja obținute de la culturile virale anterioare poate indica dacă focarele de boală sunt sau nu provocate de tulpini noi sau deja cunoscute. Aceasta poate susține sau exclude ipoteza cu privire la căile de transmitere care a fost furnizată de ancheta epidemiologică.

(2) Tipizarea genetică a culturilor de virus al pestei porcine clasice este de o importanță majoră pentru determinarea sursei bolii. Totuși, o înrudire strânsă dintre tulpinile de virus obținute din diferite focare de boală, nu este o dovadă absolută pentru o legătură epidemiologică directă.

(3) Dacă tipizarea virusului nu poate fi efectuată într-un laborator național sau în orice alt laborator autorizat pentru diagnosticul pestei porcine clasice într-o perioadă scurtă de timp, proba originală sau cultura virală trebuie să fie trimisă cât mai rapid posibil Laboratorului Comunitar de Referință pentru tipizare.

(4) Datele cu privire la tipizarea și secvențarea tulpinilor virusului pestei porcine clasice disponibile laboratoarelor autorizate pentru diagnosticul acesteia, trebuie să fie trimise Laboratorului Comunitar de Referință, pentru ca această informație să fie introdusă în baza de dată deținută de acest laborator.

(5) Informațiile incluse în această bază de date trebuie să fie disponibile tuturor laboratoarelor naționale de referință din statele membre ale Uniunii Europene și din România. Totuși, în scopul publicării în publicații științifice, dacă este solicitat de laboratorul în cauză, Laboratorul Comunitar de Referință trebuie să garanteze confidențialitatea acestor date până când acestea sunt publicate.

Capitolul VII Principiile și utilizarea testelor serologice și evaluarea rezultatelor acestora

1. Principii de bază și valoare de diagnostic

(1) La porcii infectați cu virusul pestei porcine clasice, anticorpii sunt, de obicei, detectabili în probe de ser începând cu a doua - a treia săptămână după infecție. La porcii vindecați, anticorpii de neutralizare protectori pot fi detectați pe parcursul a câțiva ani sau chiar pe tot parcursul vieții. De asemenea, anticorpii sunt detectabili în mod sporadic în stadiul terminal al animalelor bolnave. La unii porci cu formă cronică de pestă porcină clasică, pot fi detectați anticorpii timp de câteva zile, la sfârșitul primei luni după infecție.

(2) Purceii infectați intrauterin pot să fie imunotoleranți față de virusul omolog al pestei porcine clasice și dezvoltă anticorpi nespecifici. Totuși, anticorpi de origine maternală pot fi detectați în timpul primelor zile de viață. Timpul de înjumătățire a anticorpilor maternali la purceii sănătoși neviremici este de aproximativ două săptămâni. Dacă se găsesc anticorpi ai pestei porcine clasice la purcei mai mari de trei luni, este puțin probabil ca aceștia să fie de origine maternală.

(3) Detectarea anticorpilor împotriva virusului pestei porcine clasice în probe de ser sau plasmă sangvină este efectuată pentru a asista diagnosticul pestei porcine clasice în exploatațiile suspecte, pentru stabilirea perioadei de infectare în cazul focarelor confirmate și în scopul monitorizării și supravegherii.

Totuși, testele serologice sunt de valoare limitată pentru detectarea pestei porcine clasice într-o exploatație în cazul unei infecții recente.

(4) Câțiva porci seropozitivi cu un titru de neutralizare scăzut pot să fie indicatori ai unei infecții recente (două până la patru săptămâni). Mulți porci cu titru de neutralizare mare pot indica intrarea în exploatație a virusului cu mai mult de o lună înainte. Poziționarea porcilor seropozitivi în exploatație poate furniza informații valoroase privind introducerea virusului pestei porcine clasice în exploatație.

(5) Se face o evaluare adecvată a rezultatelor testelor serologice ținând cont de toate constatările clinice, virusologice și epidemiologice, în cadrul anchetei ce trebuie să fie realizată în cazul suspectării sau confirmării pestei porcine clasice, în concordanță cu art. 8 al

Directivei 2001/89/CE

.

2. Teste serologice recomandate

(1) Testul de virus neutralizare (TVN) și ELISA sunt testele cele mai indicate pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice.

(2) Calitatea și eficacitatea diagnosticului serologic efectuat de laboratoarele naționale, trebuie să fie verificate cu regularitate în cadrul testelor comparative inter-laboratoare organizate periodic de Laboratorul Comunitar de Referință.

(3) TVN este bazat pe determinarea activității de neutralizare a anticorpilor din proba de ser, exprimată ca 50% din valoarea titrul final.

O cantitate constantă de virus al pestei porcine clasice este incubată la 37°C cu ser diluat, în scopul efectuării unui număr mare de teste (screening), serul este inițial diluat 1/10. Atunci când este necesară o titrare completă, se lucrează cu diluții binare ale serului, începând cu 1/2 sau 1/5. Fiecare diluție este amestecată cu un volum egal de suspensie de virus conținând 100 de doze infecțioase (TCID 50).

(4) După incubare amestecul este inoculat pe culturi celulare care sunt incubate 3-5 zile. După această perioadă de incubație, culturile sunt fixate și orice replicare virală în celulele infectate este detectată de un sistem de detecție prin imunolegare. Poate fi folosit atât testul de neutralizare cu detecție bazată pe utilizarea anticorpilor marcați cu peroxidază (NPLA) cât și testul de neutralizare cu detecție bazată pe utilizarea anticorpilor marcați cu fluorocrom (NIF).

(5) Rezultatele TVN sunt exprimate ca reciproce ale diluției inițiale a serului la care jumătate din culturile celulare inoculate (50% punct final), nu relevă replicarea virusului, detecția cu anticorpi marcați, furnizând rezultate negative. Este estimat un punct între două nivele de diluție. Sistemul final de diluție este bazat pe diluția actuală a serului în timpul reacției de neutralizare (ex. după adăugarea virusului, dar înainte de adăugarea suspensiei celulare).

(6) TVN este cel mai sensibil și sigur test pentru detectarea anticorpilor împotriva virusului pestei porcine clasice. De aceea, acesta este recomandat atât pentru examinarea serologică a unui singur animal cât și pentru un lot. Cu toate acestea, prin acest test pot fi detectați anticorpi specifici de neutralizare încrucișată specifici infectării porcilor cu pestivirusuri ale rumegătoarelor.

(7) TVN pentru detectarea anticorpilor împotriva virusului BVD și a virusului bolii de graniță urmează aceleași principii menționate mai sus și sunt realizate pentru diagnosticul diferențial al pestei porcine clasice.

(8) Tulpinile de pestivirusuri ce trebuie utilizate în testele de neutralizare trebuie să fie în concordanță cu recomandarea Laboratorului Comunitar de Referință.

(9) Au fost perfectate câteva tehnici ELISA ce folosesc anticorpi monoclonali specifici, care sunt bazate pe două variante: ELISA competitiv sau de blocare și ELISA necompetitiv.

(10) ELISA competitiv sau de blocare este, de obicei, bazat pe anticorpi monoclonali. Dacă proba de ser conține anticorpi ai virusului clasic, legătura unui anticorp monoclonal selectat conjugat cu peroxidază la antigenul viral va fi inhibată, rezultând un semnal redus.

(11) În testul ELISA necompetitiv legătura anticorpilor din ser cu antigenul viral este măsurată direct utilizând anticorpi anti IgG de porc conjugați cu peroxidază.

(12) Controlul calității, cu privire la sensibilitatea și specificitatea fiecărui lot de teste ELISA, trebuie să fie efectuat în mod regulat de către laboratorul național, utilizându-se lista serurilor de referință prevăzută de Laboratorul Comunitar de Referință. Această listă va cuprinde:

a) seruri de la porci în faza inițială a infecției cu virusul pestei porcine clasice (înainte de 21 de zile de la infectare);

b) seruri de la porci convalescenți (după 21 de zile de la infectare);

c) seruri de la porci infectați cu pestivirusuri ale rumegătoarelor.

(13) Testul ELISA ce urmează a fi utilizat pentru diagnosticul serologic al pestei porcine clasice, trebuie să recunoască toate serurile de referință de la porcii în convalescență. Toate rezultatele obținute cu seruri de referință trebuie să fie repetabile. Este de asemenea recomandat ca acestea să detecteze toate serurile pozitive provenite de la porci aflați în faza inițială a bolii și să prezinte o minimă reacție încrucișată cu serurile de la porcii infectați cu pestivirusuri ale rumegătoarelor. Rezultatele obținute cu seruri de la porci în faza inițială a infecției indică sensibilitatea testului ELISA.

(14) Sensibilitatea testului ELISA este evaluată ca fiind mai mică decât a testului de virus neutralizare și se recomandă ca să fie folosită ca un test screening aplicat la un lot de porcine. Totuși, ELISA necesită facilități mai puțin specializate și poate fi realizată mult mai rapid decât testul de virus neutralizare, grație sistemului automatic.

(15) Testul ELISA trebuie să asigure identificarea tuturor cazurilor de infecție cu virusul pestei porcine clasice în stadiul de convalescență și trebuie să fie cât de liber posibil de interferențe prin reacții încrucișate cu anticorpii anti pestivirusuri ale rumegătoarelor.

3. Interpretarea rezultatelor serologice și diagnosticul diferențial cu infecții datorate pestivirusurilor rumegătoarelor (BVDV și BDV)

(1) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 4, alin. (3) sau art. 7, alin. (2) ale

Directivei 2001/89/CE

, în cazul depistării unui titru de neutralizare a virusului pestei porcine mai mare sau egal cu 10 ND50 în probe de ser sanguin prelevate de la unul sau mai mulți porci, sau a unui rezultat pozitiv la testul ELISA, în probe de ser sanguin provenite de la un grup de porci, trebuie să fie aplicate imediat în exploatația respectivă, măsurile la care se face referire la art. 4, alin. (2) al

Directivei 2001/89/CE

, sau trebuie să se continue aplicarea acestora.

(2) Probele deja prelevate din această exploatație trebuie să fie retestate prin testul de virus neutralizare, prin titrarea comparativă a diluției finale a anticorpilor neutralizanți ai virusului pestei porcine clasice și a pestivirusurilor rumegătoarelor.

(3) Dacă testele comparative evidențiază anticorpi față de pestivirusurile rumegătoarelor și lipsa sau un titru de anticorpi în mod evident mai scăzut (mai puțin de trei ori) față de virusul pestei porcine clasice, suspiciunea de pestă porcină clasică trebuie să fie exclusă, cu excepția cazului în care există alte motive care garantează aplicarea în continuare în exploatația respectivă, a măsurilor la care se face referire în art. 4, alin. (2) al

Directivei 2001/89/CE

.

(4) Dacă testele comparative indică, la mai mulți porci, un titru de virus-neutralizare mai mare sau egal cu 10 ND(50), iar acest titru este mai mare sau egal cu titrurile existente față de alte pestivirusuri, pesta porcină clasică va fi confirmată, ca urmare a constatării în exploatația respectivă, a unor dovezi epidemiologice ale bolii.

(5) Fără a se aduce atingere prevederilor art. 4, alin. (3) al

Directivei 2001/89/CE

, dacă nu s-au constatat dovezi epidemiologice ale bolii sau dacă rezultatele testelor precedente nu sunt concludente, autoritatea competentă trebuie să se asigure că în exploatația vizată:

a) se va continua aplicarea măsurilor la care se face referire la art. 4, alin. (2) al

Directivei 2001/89/CE

;

b) sunt efectuate investigații ulterioare, cât mai curând posibil, pentru a se confirma sau a se exclude existența pestei porcine clasice, în concordanță cu capitolul IV.

(6) Dacă, în fapt, controalele ulterioare și testele la care se face referire la alineatul (5), nu permit excluderea pestei porcine clasice, trebuie să fie efectuate prelevări de probe ulterioare, pentru testare serologică a porcilor din exploatație, după ce trec cel puțin două săptămâni de la controlul precedent.

(7) În cadrul acestei prelevări ulterioare de probe, porcii de la care deja s-au recoltat probe și care sunt deja testați, trebuie să fie retestați, pentru o testare serologică comparativă cu probele prelevate anterior, pentru a se depista sero-conversia pentru virusul pestei porcine clasice sau pentru pestivirusurile rumegătoarelor.

(8) Dacă aceste controale și teste ulterioare nu permit confirmarea pestei porcine clasice, măsurile la care se face referire la art. 4 al

Directivei 2001/89/CE

, pot fi ridicate.

Capitolul VIII Teste de diferențiere în cazul vaccinării de urgență

1. Principii de bază

(1) În prezent, este disponibil un test serologic de diferențiere, pentru a se deosebi cu succes porcii care au fost vaccinați cu vaccinuri cu marker, care induc producere de anticorpi numai împotriva glicoproteinei E2 a virusului pestei porcine clasice, de porcii care au fost infectați cu tipul sălbatic al virusului pestei porcine clasice. Acest test este desemnat să detecteze anticorpii produși împotriva glicoproteinei E^(rns) a virusului pestei porcine clasice. Se bazează pe principiul că animale neinfectate, vaccinate cu vaccinuri cu marker, produc anticorpi numai împotriva glicoproteinei E2 a virusului pestei porcine clasice, în timp ce animalele infectate cu virusul sălbatic, reacționează și produc anticorpi inclusiv împotriva altor antigene virale.

(2) Acest test de diferențiere este sensibil și specific*1). Totuși, porcii care au fost infectați cu Pestivirusuri, altele decât virusul pestei porcine, cum este virusul DVB sau a bolii de graniță, vor reacționa de asemenea E^(rns) pozitiv. Mai mult, sensibilitatea acestui test nu este ideală, atât timp cât unele animale marker-vaccinate și infectate ulterior, pot să nu reacționeze pozitiv.

------

*1) În concordanță cu rezultatele unui studiu efectuat de către laboratorul comunitar de referință pentru pesta porcină clasică și laboratoare naționale de pestă porcină clasică, sensibilitatea testului de diferențiere este de cca. 94% iar specificitatea este de cca. 98%.

Datele disponibile în prezent, sugerează ca testul de diferențiere nu poate fi folosit cu încredere la probele de ser de testat provenind de la porcii sălbatici.

(3) Testul de diferențiere este un test bloking în fază lichidă. Probele care urmează să fie testate, se incubează în microplăci, în prealabil căptușite cu anticorpi monoclonali anti-E^(rns) împreună cu o cantitate definită de antigen E^(rns). Orice anticorp specific pentru E^(rns) se leagă de cantitatea definită de antigen E^(rns) din soluție și se formează un complex antigen/anticorp, care nu reacționează cu anticorpii anti-E^(rns) din placă. După spălarea plăcii pentru a îndepărta materialul nelegat, se adaugă un conjugat anti-E^(rns) marcat cu peroxidază, care se leagă de antigenul E^(rns) care formează un complex cu anticorpii cu care a fost căptușită suprafața microplăcii. Conjugatul care nu s-a legat se îndepărtează prin spălare și se adaugă un substrat ce conține cromogen. Intensitatea culorii care se dezvoltă, este invers proporțională cu cantitatea de anticorpi specifici pentru E^(rns) prezenți în probă. Dacă proba nu conține anticorpi (probă negativă) mare parte din cantitatea definită de antigen E^(rns) adăugat se poate lega de anticorpii anti-E^(rns) pe suprafața plăcii și se observă o reacție puternică de culoare.

(4) Rezultatul se obține prin compararea densității optice (DO) a godeurilor ce conțin probe de testat cu cele ce conțin seruri de control negative sau pozitive.

2. Linii directoare pentru folosirea testelor de diferențiere în contextul unei vaccinări de necesitate cu vaccin marker într-o exploatație de porci menționat la art. 19 al

Directivei 2001/89/CE

.

(1) Testul de diferențiere este desemnat să verifice prezența sau absența circulației virusului pestei porcine clasice într-o populație de porci vaccinată cu vaccin marker. Datele disponibile sugerează că acesta poate fi folosit cu succes în acest scop la loturi de animale, dar nu exclude cu certitudine infecția cu virusul pestei porcine clasice la nivel de individ. În mod deosebit, specificitatea testului de diferențiere, poate să nu fie suficientă pentru a deosebi cu certitudine porcii vaccinați cu vaccin marker de porcii infectați, în cazul vaccinării porcilor adulți. În cazul rezultatelor incerte, totuși, porcii vizați trebuie să fie abatorizați sau uciși într-o manieră umană în concordanță cu

Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 425/2002

pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul sacrificării sau uciderii acestora publicat în Partea I a Monitorului Oficial nr. 887 din 9 decembrie 2002 și completat de

Ordinul ministrului agriculturii, alimentației și pădurilor nr. 924/2003

pentru aprobarea Normei sanitare veterinare privind protecția animalelor în timpul sacrificării sau uciderii acestora, publicat în Partea I al Monitorului Oficial nr. 856 din 2 decembrie 2003, iar organele acestora trebuie să fie testate pentru virusul pestei porcine clasice. În acest scop, cele mai potrivite teste sunt izolarea de virus și testul PCR.

(2) De aceste aspecte trebuie să se țină cont în special când se proiectează o strategie de vaccinare de urgență cu vaccin marker și apoi se interpretează rezultatele supravegherii pestei porcine clasice pe o populație vaccinată cu vaccin marker.

(3) Procedura de prelevare a probelor și de testare a populației vaccinate înainte de ridicarea măsurilor de restricție ce urmează a fie aplicate într-o zonă vaccinată, în concordanță cu art. 19 al

Directivei 2001/89/CE

, trebuie să fie elaborată în funcție de vârsta porcilor vaccinați, categoria de porci (ținuți pentru îngrășare/abatorizare, reproducție) și de nivelul de securitate dorit în evaluarea absenței circulației virusului pestei porcine clasice în populația de porci.

(4) Prin urmare, detaliile pentru prelevarea de probe și testare trebuie să fie stabilite în planul de vaccinare de urgență ce urmează a fi transmis Comisiei în conformitate cu art. 19 alin. (3) al

Directivei 2001/89/CEE

.

Capitolul IX Cerințe minime de securitate pentru laboratoarele de pestă porcină clasică

(1) Cerințele minime stabilite la tabelul 1 al prezentei anexe, trebuie să fie îndeplinite de orice laborator în care urmează să fie manipulat virusul pestei porcine clasice, chiar și numai într-o cantitate mică, așa cum cer testele de izolare și neutralizare a virusului.

(2) Totuși, examinările post-mortem, prelucrarea țesuturilor pentru testul FAT și serologic ce utilizează antigene inactivate, pot fi efectuate la un nivel de biosecuritate mai scăzut, cu condiția să se aplice norme de igienă și decontaminări de bază și post-operaționale, împreună cu evacuarea în siguranță a deșeurilor de țesuturi și seruri.

(3) Cerințele suplimentare stabilite la tabelul 1 al prezentei anexe trebuie să fie îndeplinite de către orice laborator în care sunt efectuate experimente ce presupun o multiplicare extensivă a virusul pestei porcine clasice.

(4) Cerințele stabilite la tabelul 2 al prezentei anexe trebuie să fie îndeplinite de către orice laborator în care sunt efectuate experimente pe animale infectate cu virusul pestei porcine clasice.

(5) În orice caz, toate stocurile de virus al pestei porcine clasice trebuie să fie ținute într-un depozit sigur, fie congelate fie liofilizate. Se recomandă ca frigiderele și congelatoarele să nu fie folosite pentru alte virusuri decât cel al pestei porcine, sau pentru alte materii care nu au legătură cu diagnosticul pestei porcine clasice. Toate fiolele individuale trebuie să fie etichetate clar și trebuie să se țină evidențe comprehensive a stocurilor de virusuri, împreună cu datele și rezultatele controalelor de calitate. Trebuie, de asemenea, să se țină evidențe ale virusurilor adăugate la stoc, împreună cu detalii privind sursa acestora precum și a virusurilor livrate altor laboratoare.

(6) Se recomandă ca unitatea de biosecuritate pentru efectuarea lucrărilor cu virusul pestei porcine clasice, să fie înconjurată de spații în care nu se manipulează virusul menționat. Aceste spații trebuie să fie disponibile pentru prepararea sticlăriei și mediilor de cultură, menținerii și preparării culturilor de celule ne-infectate, pregătirii serurilor și testărilor serologice (altele decât metodele care folosesc virusul viu al pestei porcine clasice) și pregătirea suportului administrativ și de birou.

Tabel 1

Principii ale controlului biologic corespunzător pentru laboratoarele de diagnostic

*Font 8*

Cerințe suplimentare

Cerințe minime

Mediu general

Presiune atmosferică normală.

Filtrare dublă HEPA a aerului evacuat.

Camere speciale, folosite exclusiv

pentru procedurile de diagnostic al

pestei porcine clasice.

Presiune atmosferică normală.

Camere speciale, limitate la proceduri

definite.

Îmbrăcăminte

de laborator

Schimbare completă a hainelor la intrare

Îmbrăcămintea de laborator utilizată

numai în unitatea în care se lucrează cu

virusul pestei porcine clasice.

Mănuși de unică folosință pentru toate

tipurile de manipulare a materialului

infectat.

Îmbrăcăminte sterilizată înainte de

scoaterea din unitate sau spălată în

cadrul unității.

Îmbrăcăminte exterioară special

folosită numai în unitatea unde se

manipulează virusul pestei porcine

clasice.

Mănuși de unică folosință pentru toate

tipurile de manipulare a materialului

infectat.

Îmbrăcăminte exterioară sterilizată

înainte de părăsirea unității sau

spălată în cadrul unității.

Controlul

personalului

Intrarea în unitate se limitează la

persoanele numite, instruite.

Mâini spălate și dezinfectate la

părăsirea unității.

Nu se permite staționarea personalului

lângă porci timp de 48 de ore după

părăsirea unității.

Intrarea în unitate limitată la

persoanele numite, instruite.

Mâini spălate și dezinfectate la

părăsirea unității.

Nu se permite staționarea personalului

lângă porci timp de 48 de ore după

părăsirea unității.

Echipament

Cabinet de securitate biologică (clasa I sau II) folosit pentru toate tipurile

de manipulare a virusului viu. Cabinetul trebuie să aibă o dublă filtrare HEPA

a aerului evacuat.

Tot echipamentul necesar să fie disponibil pentru procedurile de laborator din

cadrul laboratorului specializat.

Tabel 2

Cerințe de biosecuritate pentru camerele de experiențe pe animale

*Font 8*

Cerințe

Mediu general

Ventilație controlată cu presiune negativă.

Dublă filtrare HEPA a aerului evacuat.

Spații pentru fumigare/dezinfecție completă la terminarea experimentului.

Toate lichidele reziduale tratate pentru inactivarea virusului pestei porcine

clasice (prin căldură sau chimic).

Îmbrăcăminte

de laborator

Schimbarea completă a hainelor la intrare.

Mănuși de unică folosință pentru toate tipurile de manipulare.

Îmbrăcăminte sterilizată înainte de scoaterea din unitate sau se spală în

cadrul unității.

Controlul

personalului

Intrarea în unitate se limitează la persoanele numite, instruite.

Se face duș integral la ieșirea din unitate.

Nu se permite contactul personalului cu porci timp de 48 de ore după părăsirea

unității.

Echipament

Tot echipamentul necesar pentru procedurile privind animalele, să fie

disponibil în cadrul unității.

Toate materialele se vor steriliza la evacuarea acestora din unitate sau, în

cazul probelor prelevate de la animale, să fie dublu ambalate într-un container

ermetic care este dezinfectat la suprafață pentru transportul către laboratorul

de pestă porcină clasică.

Animale

Toate animalele să fie tăiate înainte de părăsirea unității, examinările

post-mortem să fie finalizate în cadrul unei zone de biosecuritate, iar

carcasele incinerate la definitivarea examinărilor.

-----