Decizia nr. 321/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și ale art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 195/2004 25 mai 2004 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și com…
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Aurelia Rusu - procuror
Irina Loredana Lăpădat - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și ale
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de Victor Truță, prin mandatar Marin Frunză, în Dosarul nr. 178/CAF/2005 al Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal lipsesc părțile. Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească ca inadmisibilă, arătând că aceste prevederi legale au fost abrogate prin
privind organizarea judiciară, or, potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum și ale Legii nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată, invocând în acest sens jurisprudența Curții Constituționale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 8 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 178/CAF/2005, Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și ale
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de Victor Truță, prin mandatar Marin Frunză.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține în esență că prevederile legale criticate "sunt neconstituționale, discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziționale, deoarece conferă competență de soluționare a recursului unei instanțe locale inferioare în grad Înaltei Curți de Casație și Justiție", fiind astfel încălcate "dreptul la apărare, dreptul privind interzicerea discriminării, dreptul la un proces echitabil, principiul universalității, principiul statului de drept, dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională". Invocă în acest sens dispozițiile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 și 126 din Constituție, ale art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Curtea de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal consideră că excepția este neîntemeiată. Se arată în acest sens că excepția are "un caracter evident formal", deoarece nu pune în discuție neconstituționalitatea unui text de lege, ci mai degrabă nemulțumirea față de faptul că în cauza dedusă judecății recursul nu poate fi judecat de cea mai înaltă instanță din România. Se mai arată că instanțele judecătorești au competența stabilită prin lege, "astfel încât nimic nu se opune ca în anumite cauze recursul să fie dat și în competența altor instanțe în afară de instanța supremă din România".
Potrivit
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 299 din Codul de procedură civilă, precum și ale Legii nr. 195/2004
este neîntemeiată. În acest sens se arată că, potrivit dispozițiilor constituționale, "numărul gradelor de jurisdicție, precum și repartizarea competenței materiale pe niveluri de instanțe nu sunt stabilite prin norme de natură constituțională, legiuitorul constituant abilitând forul legislativ să stabilească aceste aspecte, prin lege". Se apreciază că exercitarea controlului de legalitate pe calea recursului de o altă instanță decât Înalta Curte de Casație și Justiție nu contravine dreptului la un proces echitabil, nici dreptului la un recurs efectiv și nici principiului constituțional al liberului acces la justiție, deoarece acestea nu presupun, în mod necesar, accesul la toate gradele de jurisdicție. În ceea ce privește prevederile
art. 25 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, se arată că acestea au fost abrogate o dată cu intrarea în vigoare a
privind organizarea judiciară.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale
art. 299 din Codul de procedură civilă, precum și ale Legii nr. 195/2004
este neîntemeiată. Se arată în acest sens că prevederile legale criticate stabilesc reguli privind competența instanțelor în judecarea căilor de atac și nu este contrară principiului constituțional al egalității cetățenilor în fața legii. Se precizează că art. 145 din Constituție nu are incidență în cauză, iar în ceea ce privește prevederile
art. 25 alin. (3) din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, acestea au fost abrogate prin
privind organizarea judiciară, astfel încât excepția este inadmisibilă.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională constată că a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 3 și ale
art. 299 alin. (3) din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, precum și ale
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare.
- Articolul 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, și prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, are următorul cuprins: "Curțile de apel judecă:
1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel;
2^1. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competența lor."
- Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă a fost introdus prin
art. I pct. 5 din Legea nr. 195/2004
și are următorul cuprins: În situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute prin lege."
Din motivarea excepției rezultă că sunt criticate pentru motive de neconstituționalitate dispozițiile
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, dispoziții potrivit cărora: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.
(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."
-
Articolul 25
alin. 3 din Legea nr. 92/1992
prevede: "Ca instanțe de recurs, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cauze prevăzute de lege."
În opinia autorului excepției de neconstituționalitate, prevederile legale criticate contravin dispozițiilor constituționale cuprinse în art. 1 - Statul român, art. 11 - Dreptul internațional și dreptul intern, art. 15 - Universalitatea, art. 20 - Tratatele internaționale privind drepturile omului, art. 21 - Accesul liber la justiție, art. 24 - Dreptul la apărare, art. 124 - Înfăptuirea justiției și art. 126 - Instanțele judecătorești.
De asemenea, autorul excepției consideră că prin prevederile legale criticate sunt încălcate următoarele dispoziții cuprinse în Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale: la art. 6, referitoare la dreptul la un proces echitabil, la art. 13, referitoare la dreptul la un recurs efectiv, la art. 14, referitoare la interzicerea discriminării, și la art. 17, referitoare la interzicerea abuzului de drept.
În sfârșit, sunt invocate ca fiind încălcate și dispozițiile art. 1, 2, 6, 7, 8, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
I. În ceea ce privește prevederile
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că, la data sesizării sale prin Încheierea din 8 martie 2005, acestea erau abrogate în mod expres prin
art. 133 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, astfel încât, în temeiul prevederilor
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 , excepția de neconstituționalitate urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
II. Prevederile art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă au mai făcut obiectul controlului de constituționalitate, prin raportare la aceleași dispoziții constituționale și cu o motivare identică. Astfel, prin
Decizia nr. 130 din 1 martie 2005 , referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, ale
pentru organizarea judecătorească, precum și a celor ale
art. 57 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 2 iunie 2005, Curtea a constatat că nu există nici o incompatibilitate între aceste prevederi legale și dispozițiile cuprinse în art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 și 126 din Constituție.
Cu privire la exercitarea căilor de atac și la concordanța Codului de procedură civilă cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, Curtea Constituțională s-a pronunțat, de exemplu prin
Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând că, "în sensul practicii europene, conceptul de «proces echitabil» nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac a hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părțile din proces".
Cele statuate prin deciziile anterior menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, astfel încât excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă este neîntemeiată.
De asemenea, în prezenta cauză autorul excepției de neconstituționalitate susține și încălcarea dispozițiilor art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, care stipulează că orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de această convenție au fost încălcate are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale.
Curtea constată că prevederile art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă cuprind norme referitoare la competența materială a instanțelor judecătorești și sunt în deplină concordanță cu dispozițiile art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, precum și cu cele ale art. 8 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, potrivit cărora exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de Convenție trebuie să fie asigurată, fără nici o deosebire bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație, Curtea constată că aceasta nu este întemeiată.
Prevederile art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, reglementând competența curților de apel, respectiv judecarea recursului împotriva încheierilor sau altor hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești ce sunt supuse numai acestei căi de atac, se aplică în mod egal tuturor persoanelor aflate în aceeași situație și nu creează discriminări între cetățeni pe criterii de rasă, de naționalitate, de origine etnică, de limbă, de religie, de sex, de opinie, de apartenență politică, de avere sau de origine socială, criterii ale egalității în drepturi, prevăzute atât în art. 4 alin. (2) din Constituție, cât și în art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și în art. 2 și 7 din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Referitor la pretinsa contrarietate între prevederile legale criticate și dispozițiile art. 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale, referitoare la interzicerea abuzului de drept, Curtea constată că aceste dispoziții ale Convenției nu au relevanță în cauză.
III. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, prin aceeași
Decizie nr. 130 din 1 martie 2005 , Curtea Constituțională, respingând excepția ca neîntemeiată, a constatat că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate, deoarece sunt norme de procedură, iar stabilirea lor este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție.
Cele statuate prin decizia anterior menționată sunt valabile și în prezenta cauză, deoarece nu au intervenit elemente care să conducă la o reconsiderare a jurisprudenței Curții.
În ceea ce privește invocarea încălcării dispozițiilor art. 1, 6, 10, 11 și 30 din Declarația Universală a Drepturilor Omului, Curtea constată că acestea nu au incidență în cauză.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de Victor Truță, prin mandatar Marin Frunză, în Dosarul nr. 178/CAF/2005 al Curții de Apel Galați - Secția de contencios administrativ și fiscal.
2. Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum și ale
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 14 iunie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Irina Loredana Lăpădat
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.