Decizia nr. 130/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească, precum și a celor ale art. 57 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 195/2004 25 mai 2004 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și com…
Constantin Doldur - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Cristina Toma - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și
art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004
și ale
Legii nr. 92/1992 , excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galați - Secția civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 22 februarie 2005 și au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când Curtea, având în vedere cererea depusă de autorul excepției de neconstituționalitate prin care solicită asistență judiciară gratuită, pe care a respins-o, a dispus amânarea pronunțării la data de 1 martie 2005, pentru a oferi acestuia posibilitatea de a depune concluzii scrise.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin încheierea din 8 octombrie 2004, pronunțată în Dosarul nr. 1.257/C/2004, Tribunalul Galați - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și
art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale Legii nr. 195/2004
și ale
Legii nr. 92/1992 , excepție ridicată de Marin Frunză.
În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia arată că dispozițiile art. 3 și
art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cele ale Legii nr. 195/2004
și cele ale
sunt "discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchiziționale". Consideră că drepturile și principiile reglementate de dispozițiile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 și 126 din Constituție, precum și de art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale nu sunt respectate și garantate în situația în care justițiabilul nu poate exercita un recurs efectiv la o instanță națională.
Deși autorul excepției se referă la
în ansamblu, din motivarea acestuia rezultă că a avut în vedere exclusiv dispozițiile art. II al acestei legi. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a acestor dispoziții, autorul excepției susține că sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul la apărare, "dreptul privind interzicerea discriminării", dreptul la un proces echitabil, principiul universalității, principiul statului de drept și dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională. Consideră că dreptul la apărare nu este respectat și garantat în tot cursul procesului, întrucât justițiabilul nu se poate apăra în fața instanței, în mod nemijlocit sau prin intermediul unui avocat, în situația în care recursul se scoate de pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și se trimite pe cale administrativă unei instanțe inferioare în grad sau în situația în care se declină competența printr-o încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților. În aceste două situații justițiabilul nu poate exercita nici o cale de atac împotriva dispozițiilor înaltei Curți de Casație și Justiție, consecința fiind încălcarea dreptului la un proces echitabil și instituirea unei discriminări, întrucât justițiabilul nu poate fi prezent în toate fazele activității instanței de judecată.
Autorul excepției invocă jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 194 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 523 din 10 iunie 2004.
Tribunalul Galați - Secția civilă apreciază că excepția este neîntemeiată, întrucât dispozițiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu contravin prevederilor art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 și 126 din Constituție și nici celor ale art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Arată că accesul liber la justiție este asigurat prin exercitarea căii de atac a recursului la instanța imediat superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Potrivit opiniei instanței, legiuitorul a reglementat prin acest text de lege dreptul justițiabilului de a exercita recursul la o instanță mai apropiată de domiciliul său, iar nu la înalta Curte de Casație și Justiție, tocmai pentru a respecta accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, soluționat într-un termen rezonabil.
Potrivit prevederilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul apreciază că, în fapt, nemulțumirea autorului excepției privește posibilitatea trimiterii recursurilor, pe cale administrativă ori prin declinarea competenței, de la înalta Curte de Casație și Justiție la instanțele devenite competente să le judece, în conformitate cu dispozițiile
art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004 .
În ceea ce privește prevederile
Legii nr. 92/1992 , Guvernul arată că acestea au fost abrogate prin
privind organizarea judiciară.
Potrivit punctului de vedere prezentat, dispozițiile de lege criticate nu aduc atingere principiilor statului de drept, accesului liber la justiție, dreptului la apărare, dreptului la soluționarea echitabilă a cauzei într-un termen rezonabil ori dreptului la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, ci, dimpotrivă, reprezintă o expresie a aplicării principiilor invocate, alături de celelalte dispoziții ale Legii fundamentale. Astfel, procedura de judecată în ansamblul său, competența, precum și folosirea căilor de atac se întemeiază pe dispozițiile art. 126 alin. (2) și ale art. 129 din Constituție, care au lăsat la latitudinea legiuitorului reglementarea acestora.
Guvernul consideră că textele deduse controlului, care oferă un real acces la justiție, mai rapid și mai facil, asigură cadrul legal pentru desfășurarea judecății recursului, cu respectarea tuturor drepturilor și garanțiilor procesuale ale părților. Or, aceste drepturi și garanții nu fac obiectul procedurii prin care înalta Curte de Casație și Justiție își declină competența, pronunțând o încheiere irevocabilă, fără citarea părților, în camera de consiliu, unde nu au loc, oricum, dezbateri contradictorii legate de realizarea unor interese ale părților. De aceea, legiuitorul nu a prevăzut nici o cale de atac împotriva încheierii prevăzute de
art. II alin. (3) din Legea nr. 195/2004 .
De altfel, în jurisprudența Curții Constituționale, arată Guvernul, s-a statuat în mod constant că accesul liber la justiție nu presupune în mod necesar accesul la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac prevăzute de lege, legiuitorul putând institui reglementări specifice în considerarea unor situații particulare. În acest sens, este invocată jurisprudența Curții Constituționale, respectiv
Decizia nr. 129 din 6 decembrie 1995 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 105 din 23 mai 1996, și
Decizia nr. 38 din 26 februarie 1998 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 177 din 13 mai 1998.
În concluzie, Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum și a celor ale
este neîntemeiată.
Avocatul Poporului apreciază că dispozițiile art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă nu aduc atingere sub nici un aspect accesului liber la justiție, dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil. Acestea constituie norme de procedură, a căror stabilire este de competența legiuitorului, potrivit art. 126 din Constituție.
În punctul de vedere prezentat se arată că art. 1, 15 și 124 din Constituție nu au incidență în cauză, astfel încât critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă este nefondată.
Referitor la critica de neconstituționalitate a
în ansamblu, Avocatul Poporului arată că dispozițiile acesteia, cu excepția art. 17 alin. 1 și 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 și
art. 135, au fost abrogate expres prin Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară,
privind statutul magistraților și
privind Consiliul Superior al Magistraturii. Susține, de asemenea, că din încheierea de sesizare a Curții Constituționale nu rezultă textele constituționale pretins a fi încălcate de prevederile
și ale art. 17 alin. 1 și 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 și
art. 135 din Legea nr. 92/1992 . Așa fiind, numai Curtea Constituțională poate decide asupra cadrului constituțional în care urmează a fi examinată excepția de neconstituționalitate.
În concluzie, Avocatul Poporului consideră că, în ceea ce privește dispozițiile art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, precum și cele ale
și ale art. 17 alin. 1 și 2, art. 66, art. 131, art. 131^1, art. 133 alin. 2 și
art. 135 din Legea nr. 92/1992 , excepția este neîntemeiată, iar cu referire la celelalte prevederi din
Legea nr. 92/1992 , este inadmisibilă.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , republicată, reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum a fost formulată, îl constituie următoarele dispoziții legale:
- Art. 3 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost modificat prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 460 din 28 iunie 2003, și prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 65/2004
pentru modificarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 840 din 14 septembrie 2004, dispoziții care au următorul cuprins: "Curțile de apel judecă: 1. În primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel;
2^1. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competența lor.";
- Art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, introdus prin art I pct. 5 din
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au următorul cuprins: "În situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute de lege.";
-
Articolul II
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, care au următorul cuprins: "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.
(2) Recursurile aflate pe rolul înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.
(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților.";
-
pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997, cu modificările și completările ulterioare.
Autorul excepției susține, într-o formulare generală, că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile art. 1, 11, 15, 20, 21, 24, 124 și 126 din Constituție, care au următorul cuprins:
- Art. 1: "(1) România este stat național, suveran și independent, unitar și indivizibil.
(2) Forma de guvernământ a statului român este republica.
(3) România este stat de drept, democratic și social, în care demnitatea omului, drepturile și libertățile cetățenilor, libera dezvoltare a personalității umane, dreptatea și pluralismul politic reprezintă valori supreme, în spiritul tradițiilor democratice ale poporului român și idealurilor Revoluției din decembrie 1989, și sunt garantate.
(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor - legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale.
(5) În România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie.";
- Art. 11: "Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte.
(2) Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
(3) În cazul în care un tratat la care România urmează să devină parte cuprinde dispoziții contrare Constituției, ratificarea lui poate avea loc numai după revizuirea Constituției.";
- Art. 15: "(1) Cetățenii beneficiază de drepturile și de libertățile consacrate prin Constituție și prin alte legi și au obligațiile prevăzute de acestea.
(2) Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";
- Art. 20: "(1) Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
(2) Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";
- Art. 21: "(1) Orice persoană se poate adresa justiției pentru apărarea drepturilor, a libertăților și a intereselor sale legitime.
(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept.
(3) Părțile au dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil.
(4) Jurisdicțiile speciale administrative sunt facultative și gratuite.";
- Art. 24: "(1) Dreptul la apărare este garantat.
(2) în tot cursul procesului, părțile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu.";
- Art. 124: "(1) Justiția se înfăptuiește în numele legii.
(2) Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți.
(3) Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii.";
- Art. 126: "(1) Justiția se realizează prin înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.
(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege.
(3) înalta Curte de Casație și Justiție asigură interpretarea și aplicarea unitară a legii de către celelalte instanțe judecătorești, potrivit competenței sale.
(4) Compunerea înaltei Curți de Casație și Justiție și regulile de funcționare a acesteia se stabilesc prin lege organică.
(5) Este interzisă înființarea de instanțe extraordinare. Prin lege organică pot fi înființate instanțe specializate în anumite materii, cu posibilitatea participării, după caz, a unor persoane din afara magistraturii.
(6) Controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităților publice, pe calea contenciosului administrativ, este garantat, cu excepția celor care privesc raporturile cu Parlamentul, precum și a actelor de comandament cu caracter militar. Instanțele de contencios administrativ sunt competente să soluționeze cererile persoanelor vătămate prin ordonanțe sau, după caz, prin dispoziții din ordonanțe declarate neconstituționale."
De asemenea, autorul excepției consideră că sunt încălcate principiul nediscriminării, dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv, menționându-se prevederile art. 6, 13, 14 și 17 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care au următorul cuprins:
- Art. 6: "1. Orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzei sale, de către o instanță independentă și imparțială, instituită de lege, care va hotărî fie asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptate împotriva sa. Hotărârea trebuie să fie pronunțată în mod public, dar accesul în sala de ședință poate fi interzis presei și publicului pe întreaga durată a procesului sau a unei părți a acestuia, în interesul moralității, al ordinii publice ori al securității naționale într-o societate democratică, atunci când interesele minorilor sau protecția vieții private a părților la proces o impun, sau în măsura considerată absolut necesară de către instanță, atunci când, în împrejurări speciale, publicitatea ar fi de natură să aducă atingere intereselor justiției.
2. Orice persoană acuzată de o infracțiune este prezumată nevinovată până ce vinovăția sa va fi legal stabilită.
3. Orice acuzat are, în special, dreptul:
a) să fie informat, în termenul cel mai scurt, într-o limbă pe care o înțelege și în mod amănunțit, asupra naturii și cauzei acuzației aduse împotriva sa;
b) să dispună de timpul și de înlesnirile necesare pregătirii apărării sale;
c) să se apere el însuși sau să fie asistat de un apărător ales de el și, dacă nu dispune de mijloacele necesare pentru a plăti un apărător, să poată fi asistat în mod gratuit de un avocat din oficiu, atunci când interesele justiției o cer;
d) să întrebe sau să solicite audierea martorilor acuzării și să obțină citarea sau audierea martorilor apărării în aceleași condiții ca și martorii acuzării;
e) să fie asistat în mod gratuit de un interpret, dacă nu înțelege sau nu vorbește limba folosită la audiere;";
- Art. 13: "Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale, chiar și atunci când încălcarea s-ar datora unor persoane care au acționat în exercitarea atribuțiilor lor oficiale.";
- Art. 14: "Exercitarea drepturilor și libertăților recunoscute de prezenta convenție trebuie să fie asigurată fără nici o deosebire bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine națională sau socială, apartenență la o minoritate națională, avere, naștere sau orice altă situație.";
- Art. 17: "Nici o dispoziție din prezenta convenție nu poate fi interpretată ca implicând, pentru un stat, un grup, sau un individ, un drept oarecare de a desfășura o activitate sau de a îndeplini un act ce urmărește distrugerea drepturilor sau a libertăților recunoscute de prezenta convenție sau de a aduce limitări mai ample acestor drepturi și libertăți decât acelea prevăzute de această convenție."
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea Constituțională constată că aceasta urmează a fi respinsă pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că între aceste prevederi și dispozițiile din Constituție invocate de autorul excepției nu există nici o incompatibilitate. De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat cu privire la constituționalitatea prevederilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, cu referire la dispozițiile art. 21 și
art. 126 din Constituție, prin Decizia nr. 436 din 26 octombrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.263 din 28 decembrie 2004, respingând excepția de neconstituționalitate ridicată. Cu acel prilej, Curtea a arătat că, "potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, legiuitorul are libertatea de a stabili competența instanțelor de judecată și normele de procedură judiciară, cu condiția implicită de a nu contraveni altor norme și principii constituționale. Or, dispozițiile legale atacate, prin care s-a stabilit competența instanțelor în judecarea căilor de atac, nu contravin normelor și principiilor consacrate prin Constituția României". De asemenea, prin
Decizia Plenului nr. 1 din 8 februarie 1994 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că semnificația art. 21 alin. (2) din Constituție este aceea că nici o categorie sau grup social nu poate fi exclus de la exercițiul drepturilor procesuale. Însă legiuitorul poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac. Cu privire la exercitarea căilor de atac și la concordanța legii procesuale românești cu art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care consacră dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea Constituțională s-a pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuând că, "în sensul practicii europene, conceptul de «proces echitabil» nu implică în mod necesar existența mai multor grade de jurisdicție, a unor căi de atac al hotărârilor judecătorești, inclusiv exercitarea acestor căi de atac de către toate părțile din proces". Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Referitor la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. II din Legea nr. 195/2004 , Curtea constată că acestea sunt norme de procedură, a căror stabilire este atributul exclusiv al legiuitorului, potrivit dispozițiilor art. 126 alin. (2) din Constituție. Aceste dispoziții legale nu încalcă prevederile constituționale invocate.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a prevederilor
pentru organizarea judecătorească, în întregul său, trebuie menționat faptul că, anterior sesizării Curții cu excepția de neconstituționalitate, majoritatea dispozițiilor acestei legi au fost abrogate expres, prin
privind statutul magistraților, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, prin
privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 29 iunie 2004, precum și prin
privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 din 2 iulie 2004, intrate în vigoare la 90 de zile de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României. De asemenea, pe data de 1 ianuarie 2005 au fost abrogate dispozițiile
art. 66, prin Legea nr. 303/2004 , și prevederile
art. 135, prin Legea nr. 304/2004
și prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.168 din 9 decembrie 2004. Așa fiind, excepția de neconstituționalitate a
Legii nr. 92/1992 , cu referire la textele abrogate anterior sesizării Curții Constituționale, este inadmisibilă, întrucât, așa cum prevede alin. (1) al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , numai legea în vigoare poate fi supusă controlului de constituționalitate. În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 și art. 135, aceasta urmează a fi respinsă ca devenită inadmisibilă, întrucât textele în discuție au fost abrogate începând cu data de 1 ianuarie, ulterior sesizării Curții cu excepția de neconstituționalitate. Cu privire la dispozițiile art. 17 alin. (1) și (2), acestea, deși au fost abrogate expres prin
Legea nr. 304/2004 , au fost preluate în art. 57 alin. (1) și (2) al acestei legi, având însă un cuprins diferit de cel inițial. Ulterior sesizării Curții cu excepția de neconstituționalitate,
a fost modificată prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004 , astfel încât dispozițiile art. 57 alin. (1) și alin. (2) teza întâi au preluat redactarea anterioară a
art. 17 alin. (1) și (2) din Legea nr. 92/1992 . În consecință, Curtea, conform practicii sale constante, urmează să se pronunțe cu privire la dispozițiile
art. 57 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004 , astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004 , prevederi ce au următorul cuprins: "(1) Cauzele date, potrivit legii, în competența de primă instanță a judecătoriei, tribunalului și curții de apel se judecă de un singur judecător.
(2) Apelurile se judecă în complet format din 2 judecători."
În ceea ce privește dispozițiile
art. 133 alin. (2) din Legea nr. 92/1992 , Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluționarea cauzei, întrucât se referă la directorii economici ai tribunalelor și parchetelor de pe lângă acestea. Astfel, în conformitate cu dispozițiile
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992
care prevăd că instanța de contencios constituțional decide asupra excepțiilor "privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare, care are legătură cu soluționarea cauzei [...]", excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 133 alin. (2) urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.
Cu privire la constituționalitatea dispozițiilor
art. 17 alin. (1) din Legea nr. 92/1992 , Curtea Constituțională s-a mai pronunțat, de exemplu, prin
Decizia nr. 58 din 6 februarie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 194 din 26 martie 2003. Cu acel prilej, Curtea a statuat că "dispozițiile art. 6 § 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, invocat de autorul excepției, nu cuprind cerința ca instanța care judecă litigiile în primă instanță să aibă în compunere un anumit număr de judecători, ci lasă libertate autorității legiuitoare naționale să instituie acea instanță independentă și imparțială, care să asigure judecarea în mod echitabil, în mod public și într-un termen rezonabil a cauzelor. Sub aspectul imparțialității, atât Legea fundamentală, cât și
prevăd dreptul și obligația judecătorilor de a se supune numai legii, activitatea de judecată desfășurându-se, potrivit legii, strict în limitele cadrului legal". De asemenea, în
Decizia nr. 292 din 8 iulie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 629 din 3 septembrie 2003, Curtea a statuat că "judecarea cauzelor în complet colegial sau în complet format dintr-un singur judecător nu este de natură, prin ea însăși, să încalce drepturile cetățenilor sau accesul acestora la justiție, deoarece hotărârile pronunțate au aceeași putere juridică pentru toate părțile în proces, indiferent de numărul judecătorilor care le-au pronunțat". Deoarece nu au intervenit elemente noi de natură să justifice schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, cele statuate în deciziile menționate își mențin valabilitatea și în prezenta cauză, fiind aplicabile în speță în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor
art. 57 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 , astfel cum au fost modificate prin
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 124/2004 . Pentru identitate de rațiune, motivarea cuprinsă în deciziile amintite este aplicabilă și în ceea ce privește constituționalitatea dispozițiilor alin. (2) teza întâi al
art. 57 din Legea nr. 304/2004 , referitor la numărul de judecători ce alcătuiesc completul de judecată care judecă apelurile, astfel încât excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 57 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004
urmează să fie respinsă ca neîntemeiată.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 , republicată,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
în numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă și ale
art. 57 alin. (1) și alin. (2) teza întâi din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 1.257/C/2004 al Tribunalului Galați - Secția civilă.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
pentru organizarea judecătorească, cu excepția prevederilor art. 17 alin. (1) și (2), art. 66 și art. 135, ridicată de același autor în același dosar al Tribunalului Galați - Secția civilă.
3. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 66 și
art. 135 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, ridicată de același autor în același dosar al Tribunalului Galați - Secția civilă.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 1 martie 2005.
PREȘEDINTE, CONSTANTIN DOLDUR Magistrat-asistent, Cristina Toma
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.