Decizia nr. 424/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Ion Tiucă - procuror

Mihai Paul Cotta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997

și ale

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Agroindustriala Rupea" - S.A. în Dosarul nr. 82/F/2004 al Tribunalului Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, care formează obiectul Dosarului nr. 279D/2005 al Curții Constituționale, precum și a excepției de neconstitu-ționalitate a dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997

și ale art. 127, art. 137 alin. (4) și

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , excepție ridicată de Societatea Comercială "Astoria" - S.R.L. Brașov în Dosarul nr. 557/F/2004 al aceleiași instanțe, care formează obiectul Dosarului nr. 307D/2005 al Curții Constituționale.

În ședința de judecată din data de 14 iulie 2005, Curtea Constituțională a dispus conexarea celor două dosare, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 .

La apelul nominal făcut în ședința de judecată de astăzi răspunde reprezentantul Societății Comerciale "Astoria" - S.R.L. Brașov, lipsind celelalte părți, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Reprezentantul autorului excepției de neconstituționalitate prezent la dezbateri solicită admiterea acesteia, considerând că textul

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , care prevede scutirea cererilor creditorilor bugetari de taxa judiciară de timbru, este discriminatoriu în comparație cu ceilalți creditori. De asemenea, textul de lege care prevede scutirea cererilor organelor fiscale de plată vreunei cauțiuni încalcă, în opinia autorului excepției, dispozițiile art. 16 alin. (2) și ale art. 21 din Constituție.

Referitor la

art. 127 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, se arată că acest text încalcă dispozițiile constituționale care reglementează dreptul de proprietate, deoarece prevede că termenul de prescripție de 5 ani privind dreptul de a cere executarea silită a creanțelor fiscale se naște de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care a luat naștere dreptul.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, arătând că dispozițiile legale criticate referitoare la termenul de prescripție, precum și modalitatea de calcul al acestuia nu sunt probleme de constituționalitate, ci de aplicare a legii.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, constată următoarele:

Prin Încheierea din 21 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 82/F/2004, Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997

și ale

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 . De asemenea, prin Încheierea din 22 martie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 557/F/2004, al aceleiași instanțe de judecată, Curtea Constituțională a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997

și ale art. 127, art. 137 alin. (4) și

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 . Excepțiile au fost ridicate de Societatea Comercială "Agroindustriala Rupea" - S.A. și de Societatea Comercială "Astoria" - S.R.L. Brașov în cadrul unor cauze având ca obiect cererile de deschidere a procedurii de reorganizare și lichidare judiciară formulate în baza

Legii nr. 64/1995

împotriva autorilor excepției.

În motivarea excepțiilor de neconstituționalitate, se susține, în esență, că prevederile

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , care reglementează scutirea cererilor și acțiunilor, inclusiv a căilor de atac introduse de autoritățile publice, de taxa judiciară de timbru, precum și cele ale

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , care prevăd scutirea organelor fiscale de la consemnarea unei cauțiuni, contravin dispozițiilor constituționale ale art. 16, 44, 45 și 136. În acest sens, se arată că este neconstituțională reglementarea criticată care prevede că "o cerere de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului făcută de un creditor bugetar [...] este scutită de plată taxelor judiciare de timbru, [întrucât] se creează, pe de o parte, o situație privilegiată a acestuia în raport cu alți creditori, iar pe de altă parte, se creează o situație privilegiată și față de debitorul bugetar care este obligat să plătească taxele judiciare de timbru pentru a putea să se apere față de cererile creditorilor bugetari".

În ceea ce privește criticile de neconstituționalitate aduse celorlalte prevederi legale, susținute în Dosarul Curții Constituționale nr. 307/2005, și anume celor ale art. 127 și

art. 137 alin. (4) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , autorul excepției consideră că sunt încălcate aceleași dispoziții constituționale, apreciind că, "astfel, pe de o parte, se produce un dezechilibru major între creditorii bugetari și ceilalți creditori ai unei societăți comerciale, iar, pe de altă parte, aduce comerciantul în imposibilitatea desdăunării în cazul în care se dovedește că cererea înaintată de creditorul bugetar este nefondată".

Tribunalul Brașov - Secția comercială și de contencios administrativ, formulându-și opinia asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997

și a celor ale

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, ridicate în Dosarul nr. 82/F/2004, conform dispozițiilor

art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 , apreciază, în esență, că aceasta este neîntemeiată, întrucât textele de lege criticate nu încalcă principiul constituțional al egalității în drepturi, prevăzut de art. 16. În acest sens, instanța menționează jurisprudența Curții Constituționale, cu referire la deciziile nr. 183 din 10 octombrie 2000, nr. 87 din 20 martie 2001 și nr. 29 din 30 ianuarie 2002, "în care s-a arătat, în mod constant, că egalitatea [...] nu pretinde uniformitate, ci presupune existența unui tratament egal pentru persoane aflate în situații similare, precum și reglementarea unor măsuri sau soluții diferite pentru situații diferite". De asemenea, instanța consideră că scutirea, prin lege, de plată taxei de timbru a acțiunilor judecătorești introduse de instituțiile publice este constituțională "și prin prisma analizei destinației acestor sume de bani [...]".

În ceea ce privește susținerea că dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 146/1997

și ale

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

ar încălca textul constituțional al art. 44 alin. (2) privind garantarea proprietății private, instanța, precizând că prin promovarea cererii Direcției Generale a Finanțelor Publice Brașov se urmărește recuperarea unor venituri ale statului, menționează că "aceste garanții constituționale privesc orice fel de proprietate privată care este garantată și ocrotită în mod egal indiferent de proprietar și nicidecum proprietatea publică al cărui regim este stabilit la art. 136 din Constituție". În acest sens, sunt menționate deciziile Curții Constituționale nr. 185/2000 și nr. 4/2003.

În legătură cu invocarea încălcării dispozițiilor art. 45 din Constituție, care prevăd accesul liber al persoanei la o activitate economică, instanța consideră că "acest drept nu i-a fost încălcat în nici un mod prin sesizarea instanței de către creditoare și nici prin scutirea Ministerului Finanțelor de plată unei taxe judiciare de timbru sau de plată unei cauțiuni". De asemenea, instanța mai arată, în legătură cu dispozițiile

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , că " art. 38 alin. (4) din Legea nr. 64/1995

(aplicabil în speță) nu instituie obligația creditorului de a depune o cauțiune, ci lasă cererea debitoarei la aprecierea judecătorului-sindic", iar, pe de altă parte, "debitoarea nu a indicat ce pagube i s-au produs, sau i s-ar putea produce prin înregistrarea cererii creditoarei".

Referitor la dispozițiile constituționale ale art. 136 alin. (5), invocate, de asemenea, în susținerea excepției, instanța consideră că și acestea se referă la proprietatea privată. Or, opinează instanța, "cererile avute în vedere [de textele criticate] au ca obiect venituri publice. Taxele de timbru judiciare și cauțiunea s-ar plăti din bugetul de stat. Plata de către Ministerul Finanțelor a acestor taxe ar determina scoaterea temporară și nejustificată a unor sume de bani din bugetul statului pentru a fi recuperate ulterior. [...] Plata taxelor de timbru este o obligație și nu un drept. Legiuitorul, în considerarea anumitor situații determinate, poate stabili anumite excepții de la plata acestor taxe."

Instanța de judecată, formulându-și opinia asupra excepției ridicate în Dosarul nr. 557/F/2004 cu privire la scutirea autorităților fiscale de plată taxelor judiciare de timbru și a cauțiunii, apreciază că dispozițiile criticate nu contravin prevederilor art. 16 alin. (2) din Constituție. Este menționată, în acest sens, de către instanță jurisprudența Curții Constituționale, "care a relevat constant că scutirea de la plata taxelor judiciare de timbru și a cauțiunii datorate în cazul formulării unei cereri de deschidere a procedurii prevăzute de

Legea nr. 64/1995

este justificată în mod obiectiv și rațional de faptul că autoritățile respective, creditori bugetari, sunt finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat".

În conformitate cu prevederile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, în punctul său de vedere, având un conținut asemănător, consideră, în esență, că excepțiile sunt neîntemeiate. În argumentarea acestei susțineri, Guvernul arată, referitor la scutirea organelor fiscale de la consemnarea cauțiunii prevăzute de

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 , că aceasta este "consecința faptului că în realizarea creanțelor fiscale și, de altfel, în întreaga activitate de administrare a creanțelor fiscale, organele fiscale reprezintă interesele generale ale societății". Astfel, arată Guvernul, cauțiunea a fost "instituită în vederea împiedicării introducerii abuzive a cererilor de deschidere a procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, însă în cazul organelor fiscale de executare acestea au chiar obligația de a solicita deschiderea procedurii, astfel încât obligarea la plata cauțiunii nu își mai găsește justificarea". Se apreciază, de asemenea, că "din interpretarea sistematică a dispozițiilor Legii fundamentale rezultă că reglementarea procedurii de judecată este de competența exclusivă a legiuitorului, [iar] soluția legislativă criticată corespunde celor statuate în mod constant în jurisprudența Curții Constituționale". În acest sens, este menționată

Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994 .

În legătură cu critica de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 17 din Legea nr. 146/1997 , Guvernul menționează

Decizia Curții Constituționale nr. 509/2004

prin care s-a statuat că "scutirea autorităților publice vizate de textele criticate de taxele judiciare de timbru este justificată, în mod obiectiv și rațional, de faptul că autoritățile respective - creditori bugetari - sunt finanțate de la bugetul de stat pentru a putea funcționa, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget".

Referitor la invocarea de către autorii excepției a încălcării prevederilor constituționale ale art. 44 alin. (2) și ale art. 136 alin. (5), Guvernul susține că acestea vizează protecția proprietății private și că, în consecință, nu sunt incidente în cauză. Totodată, Guvernul arată, referitor la invocarea încălcării prevederilor art. 45 din Constituție, că "din interpretarea dispozițiilor constituționale menționate reiese că exercitarea accesului liber al persoanei la o activitate economică, precum și a liberei inițiative este garantată în condițiile legii, impunându-se concluzia că debitoarea se bucură de această garanție constituțională, în condițiile respectării reglementărilor financiar-fiscale și contabile".

În punctul de vedere al Guvernului se mai arată că "instituirea unui termen de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor fiscale de 5 ani și a neperimării executării silite a acestor creanțe reprezintă prerogativa exclusivă a legiuitorului, care a consacrat [...] soluții derogatorii de la cele prevăzute de dreptul comun în considerarea interesului general urmărit în activitatea de colectare a creanțelor fiscale și în realizarea obligației statului de a asigura, potrivit prevederilor art. 135 alin. (2) lit. b) din Legea fundamentală, protejarea intereselor naționale în activitatea economică, financiară și valutară". Totodată, în acest sens se mai arată că, de altfel, potrivit "prevederilor

art. 22 din Decretul nr. 167/1958

privitor la prescripția extinctivă [...], impozitele și taxele datorate statului rămân supuse dispozițiilor privitoare la prescripție din legile speciale".

Avocatul Poporului, în punctul său de vedere cu privire la excepțiile de neconstituționalitate, având un conținut asemănător, consideră că excepția este neîntemeiată. Se apreciază, în esență, că prevederile criticate nu contravin principiului egalității în drepturi reglementat de art. 16 din Constituție, "întrucât prin acesta este garantată egalitatea în drepturi a cetățenilor, iar nu egalitatea persoanelor colective, a persoanelor juridice. În plus, scutirea instituțiilor publice de plată taxei judiciare de timbru și de consemnarea unei cauțiuni la începerea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului pentru cererile și acțiunile formulate, potrivit legii, are o justificare obiectivă și rațională, instituțiile publice respective fiind finanțate de la bugetul de stat [...]".

În legătură cu critica de neconstituționalitate formulată prin invocarea încălcării dispozițiilor art. 44 alin. (2) și ale art. 136 alin. (5) din Constituție, Avocatul Poporului consideră că aceste prevederi constituționale "reprezintă garanții ce privesc orice fel de proprietate privată, care este ocrotită în mod egal, indiferent de proprietar, și nicidecum proprietatea publică, al cărei regim este stabilit de art. 136 din Constituție. Rațiunea pentru care anumite autorități publice sunt scutite de plată taxei judiciare de timbru și de consemnarea unei cauțiuni la începerea procedurii reorganizării judiciare este aceea că acțiunile și cererile introduse de ele prezintă o strânsă legătură cu veniturile bugetului de stat, fiind vorba de realizarea unui interes public". Totodată, în punctul de vedere prezentat se precizează că stabilirea unor excepții de la plata taxelor de timbru, plată ce constituie o obligație, iar nu un drept, constituie un atribut exclusiv al legiuitorului.

Referitor la invocarea de către autorii excepției a încălcării art. 45 din Constituție, Avocatul Poporului apreciază că acest text nu are incidență în cauza de față.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile părții prezente și ale procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2) și ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepțiile de neconstituționalitate ridicate, ce formează obiectul celor două dosare conexate.

Obiectul criticii de neconstituționalitate, cu care Curtea este sesizată, astfel cum rezultă din motivarea celor două excepții și din încheierile de sesizare ale Curții Constituționale, îl constituie dispozițiile

art. 17 din Legea nr. 146/1997

privind taxele judiciare de timbru, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și cele ale art. 127, ale art. 137 alin. (4) și ale

art. 172 alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003

privind Codul de procedură fiscală, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 560 din 24 iunie 2004, cu modificările și completările ulterioare, texte care au următorul cuprins:

-