Decizia nr. 551/2005
referitoare la excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale art. II din Legea nr. 195/2004 pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și a dispozițiilor art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 195/2004 25 mai 2004 (prevederi anume) pentru aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003 privind modificarea și com…
Ioan Vida - președinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Șerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă - procuror
Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 104/2005 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.
La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a prevederilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 , ca fiind inadmisibilă, întrucât acestea au fost abrogate prin
Legea nr. 304/2004 . Referitor la dispozițiile
art. II din Legea nr. 195/2004 , consideră că acestea nu au legătură cu cauza și, ca atare, excepția este inadmisibilă. Cu privire la celelalte dispoziții legale criticate pune concluzii de respingere a excepției ca fiind neîntemeiată, întrucât acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 19 aprilie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 104/2005, Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, ale
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, precum și a dispozițiilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească. Excepția a fost ridicată de Marin Frunză în cauza având ca obiect recursul declarat de acesta împotriva unei hotărâri pronunțate de Tribunalul Galați.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, considerând că recursul declarat de el împotriva hotărârii Tribunalului Galați ar trebui să fie judecat de Înalta Curte de Casație și Justiție, iar nu de Curtea de Apel Galați, autorul susține că dispozițiile legale atacate "sunt discriminatorii, totalitare, dictatoriale, inchizitoriale", deoarece încalcă dreptul la un recurs efectiv la o instanță națională, dreptul la un proces echitabil, principiul universalității, principiul statului de drept și dreptul la apărare. De asemenea, apreciază că prevederile
art. II din Legea nr. 195/2004
și ale
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
sunt neconstituționale, deoarece încalcă dreptul la apărare, acesta nemaifiind garantat în situația în care se scot recursurile de pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și se trimit pe cale administrativă unei instanțe inferioare în grad sau se trimit prin încheiere irevocabilă de declinare a competenței, dată în sala de consiliu, fără citarea părților. De asemenea, susține că, în aceste cazuri, justițiabilul este supus unei discriminări, acesta neputând exercita nici o cale de atac împotriva hotărârilor judecătorești, consecința fiind încălcarea dreptului la un proces echitabil.
Curtea de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal și-a exprimat opinia în sensul că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, întrucât competența de judecată este stabilită prin lege, astfel încât nimic nu se opune ca, în anumite situații, recursul să fie dat și în competența altor instanțe în afară de instanța supremă.
Potrivit dispozițiilor
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, "competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege". Prin
a fost introdus la art. 299 din Codul de procedură civilă textul alin. 3, potrivit căruia, în situațiile în care hotărârile judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei ce a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute de lege, asupra constituționalității acestei reglementări Curtea pronunțându-se prin
Decizia nr. 137/2005 . Însă, prin
Legea nr. 219/2005 , s-a reconsiderat competența privind judecarea recursului și totodată a fost abrogat alin. 3 al art. 299 din Codul de procedură civilă, critica de neconstituționalitate rămânând astfel fără obiect.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 și ale art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă față de prevederile art. 16 alin. (1) din Constituție, apreciază că dispozițiile legale criticate nu conțin norme contrare principiului egalității cetățenilor în fața legii, deoarece se aplică tuturor celor aflați în situația prevăzută de ipoteza normei legale.
Referitor la criticile de neconstituționalitate raportate la prevederile art. 21, 24, 124 și 126 din Constituție și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, arată că acestea nu pot fi reținute, deoarece instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești este de competența exclusivă a legiuitorului. Astfel, stabilirea unor reguli privind competența materială a instanțelor nu contravine dreptului părților la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece nu se interzice părților de a apela la toate instanțele judecătorești sau de a se prevala de toate garanțiile procesuale care condiționează, într-o societate democratică, dreptul la un proces echitabil. În acest sens sunt și deciziile Curții Constituționale nr. 130/2005, nr. 137/2005 și nr. 436/2004.
Cu privire la art. 53 din Constituție, apreciază că dispozițiile legale criticate nu pun în discuție restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți fundamentale.
Pe de altă parte, apreciază că art. 1, 4, 15 și 31 din Constituție nu au incidență în cauza de față.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992 , arată că aceasta este inadmisibilă, întrucât aceste dispoziții au fost abrogate prin
Legea nr. 304/2004 , iar potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională se pronunță numai cu privire la dispozițiile dintr-o lege sau dintr-o ordonanță în vigoare.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat Curții Constituționale punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile
Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și celor ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, dispozițiile
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 470 din 26 mai 2004, precum și dispozițiile
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din 30 septembrie 1997.
La data formulării excepției de neconstituționalitate, dispozițiile cuprinse în art. 3 și art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă aveau următorul conținut:
- Art. 3: "Curțile de apel judecă:
1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și tribunale în primă instanță, dacă prin lege nu se prevede altfel;
2^1. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
3. în orice alte materii date prin lege în competența lor.";
- Art. 299 alin. 3: "În situațiile în care, potrivit dispozițiilor prezentului cod sau ale legii speciale, încheierile sau alte hotărâri pronunțate de instanțele judecătorești sunt supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză sau, după caz, de competența instanței expres prevăzute de lege."
Ulterior sesizării Curții Constituționale, prin
art. I pct. 3 din Legea nr. 219/2005
privind aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 138/2000
pentru modificarea și completarea Codului de procedură civilă, art. 3 din Codul de procedură civilă a fost modificat, păstrându-se soluția legislativă, iar prin art. I pct. 45 din aceeași lege, alin. 3 al art. 299 a fost abrogat.
Astfel, dispozițiile legale criticate au, în prezent, următorul conținut:
- Art 3 din Codul de procedură civilă: "Curțile de apel judecă:
1. în primă instanță, procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind actele autorităților și instituțiilor centrale;
2. ca instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în primă instanță;
3. ca instanțe de recurs, recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel sau împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de tribunale, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului, precum și în orice alte cazuri expres prevăzute de lege;
4. în orice alte materii date prin lege în competența lor.";
-
Articolul II
din Legea nr. 195/2004 : "(1) Recursurile împotriva hotărârilor date fără drept de apel potrivit legii în vigoare la data pronunțării lor și aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție se trimit spre judecată instanțelor imediat superioare celor care au pronunțat hotărârea în primă instanță.
(2) Recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție și care au ca obiect hotărâri prin care tribunalele au judecat apeluri se trimit spre judecată curților de apel.
(3) Recursurile prevăzute la alin. (1) și (2), a căror admisibilitate în principiu nu a fost examinată până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se scot de pe rol și se trimit, pe cale administrativă, instanțelor devenite competente să le judece, iar în cazul în care admisibilitatea în principiu a fost examinată, se trimit prin declinarea competenței, prin încheiere irevocabilă, dată în camera de consiliu, fără citarea părților."
În ceea ce privește dispozițiile
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, potrivit cărora, "Ca instanțe de recurs, curțile de apel judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de tribunale în apel, precum și în alte cauze prevăzute de lege", acestea au fost abrogate expres prin
art. 144 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 304/2004
privind organizarea judiciară, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005, nefiind preluate în noua reglementare.
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate sunt contrare prevederilor constituționale ale art. 4 referitoare la unitatea poporului și egalitatea între cetățeni, ale art. 11 privind dreptul internațional și dreptul intern, ale art. 15 privind universalitatea, ale art. 16 referitoare la egalitatea cetățenilor în fața legii, ale art. 20 relative la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 21 privind accesul liber la justiție, ale art. 31 privind dreptul la informație, ale art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, ale art. 124 privind înfăptuirea justiției și ale art. 126 privind instanțele judecătorești.
De asemenea, autorul excepției consideră că se încalcă și prevederile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv, ale art. 14 privind interzicerea discriminării și ale art. 17 privind interzicerea abuzului de drept, din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și ale art. 1, 2 și 7 privind egalitatea în drepturi, ale art. 6 referitoare la dreptul fiecărui om de a-i fi recunoscută calitatea de subiect de drept, ale art. 8 privind dreptul de a sesiza instanțele judecătorești, ale art. 10 privind dreptul persoanei de a fi audiată în mod echitabil și public de un tribunal independent și imparțial, ale art. 11 referitoare la prezumția de nevinovăție și ale art. 30 privind interpretarea Declarației, din Declarația Universală a Drepturilor Omului.
Analizând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea constată următoarele:
I. În ceea ce privește dispozițiile
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin
Legea nr. 304/2004 , înaintea sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 19 aprilie 2005, dispozițiile sale nefiind preluate în noua reglementare.
Potrivit
art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , Curtea Constituțională decide asupra excepțiilor privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare.
Ca atare, excepția de neconstituționalitate a
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească este inadmisibilă.
II. Referitor la dispozițiile art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acestea au fost abrogate prin
art. I pct. 45 din Legea nr. 219/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 609 din 14 iulie 2005, deci ulterior sesizării Curții Constituționale prin Încheierea din 19 aprilie 2005.
Prin urmare, având în vedere că abrogarea acestor dispoziții legale, care constituie obiectul excepției de neconstituționalitate, a intervenit ulterior sesizării Curții Constituționale, excepția de neconstituționalitate a acestora a devenit inadmisibilă.
III. Cu privire la dispozițiile art. 3 din Codul de procedură civilă și ale
art. II din Legea nr. 195/2004 , Curtea constată că acestea nu contravin prevederilor constituționale invocate de autorul excepției, pentru următoarele considerente:
Conform prevederilor art. 126 alin. (2) și art. 129 din Constituție, competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar căile de atac pot fi exercitate numai în condițiile legii și, ca atare, legiuitorul este suveran în adoptarea regulilor de procedură, însă, evident, respectând și celelalte principii și dispoziții constituționale.
Prin modificarea dispozițiilor legale care reglementează competența curților de apel ca instanțe de recurs s-a urmărit de către legiuitor deblocarea activității de soluționare a recursurilor de către Înalta Curte de Casație și Justiție și, prin urmare, o mai bună administrare a justiției, asigurându-se totodată părților dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzelor într-un termen rezonabil, așa cum a statuat și Curtea Constituțională prin numeroase decizii recente, de exemplu prin
Decizia nr. 333/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 766 din 23 august 2005. Cu această ocazie Curtea a mai reținut că noua soluție legislativă nu instituie nici o discriminare de natură a contraveni principiului egalității de tratament între subiectele de drept, iar consacrarea posibilității de a exercita o cale de atac împotriva soluției de trimitere a dosarului, pe cale administrativă sau prin încheiere de declinare de competență, la instanța devenită competentă potrivit noii reglementări ar fi fost nu doar neproductivă, ducând la tergiversarea soluționării cauzei, ci, totodată, inutilă față de caracterul imperativ al normelor în materie de competență.
Nu se poate primi nici susținerea autorului excepției în sensul că prevederile legale criticate contravin liberului acces la justiție, prevăzut de art. 21 din Constituție, precum și dreptului la un recurs efectiv, prevăzut de art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât, pe de o parte, autorul excepției are dreptul la o cale de atac, iar pe de altă parte, recursul avut în vedere de acesta se judecă de către o instanță judecătorească.
Ca atare, Curtea observă că prevederile și principiile constituționale și cele din actele internaționale invocate de autorul excepției nu sunt încălcate de dispozițiile legale criticate, iar cu privire la pretinsa încălcare a prevederilor art. 31 din Constituție referitoare la dreptul la informație, Curtea reține că acestea nu au pertinență în cauza de față.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 299 alin. 3 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Marin Frunză în Dosarul nr. 104/2005 al Curții de Apel Galați - Secția contencios administrativ și fiscal.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 25 alin. 3 din Legea nr. 92/1992
pentru organizarea judecătorească, excepție ridicată de același autor în același dosar.
3. Respinge, ca fiind neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 3 din Codul de procedură civilă și ale
art. II din Legea nr. 195/2004
pentru aprobarea
Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 58/2003
privind modificarea și completarea Codului de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 18 octombrie 2005.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Ioana Marilena Chiorean
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.