Decizia nr. 589/2005

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Constantin Doldur - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Florentina Baltă - procuror

Daniela Ramona Marițiu - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VI alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată, cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în dosarele nr. 15.243/2004, nr. 15.217/2004, nr. 15.254/2004 și nr. 14.533/2004 ale Judecătoriei Cluj-Napoca.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare este legal îndeplinită. Magistratul-asistent arată că la Dosarul nr. 497D/2005, Parohia Româno-Catolică Sf. Mihai din Cluj-Napoca a depus note scrise prin care solicită respingerea excepției de neconstituționalitate.

Curtea, având în vedere că excepțiile de neconstituționalitate ridicate în dosarele nr. 494D/2005, nr. 495D/2005, nr. 496D/2005 și nr. 497D/2005 au conținut identic, pune în discuție, din oficiu, problema conexării cauzelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , dispune conexarea dosarelor nr. 497D/2005, nr. 496D/2005, nr. 495D/2005 la Dosarul nr. 494D/2005, care este primul înregistrat.

Cauza fiind în stare de judecată, reprezentantul Ministerului Public arată că, ulterior sesizării Curții Constituționale,

art. VI alin. (1)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

a fost abrogat expres prin

art. VI din titlul II al Legii nr. 247/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, aceste dispoziții fiind preluate, cu un conținut identic, în

art. 4^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , potrivit

art. I pct. 16 din titlul II al Legii nr. 247/2005 .

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

a fost ulterior republicată, în temeiul

art. V din titlul II al Legii nr. 247/2005 , în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, iar ca urmare a renumerotării textelor, art. 4^1 alin. (2) a devenit art. 6 alin. (2).

În continuare, pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , arătând că instanța de contencios constituțional s-a pronunțat prin

Decizia nr. 467 din 20 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 12 octombrie 2005, și prin

Decizia nr. 284 din 7 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005, statuând că aceste dispoziții sunt constituționale.

Arată că soluția adoptată este valabilă și în prezenta cauză, întrucât nu au apărut elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenței Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 4 martie 2005, pronunțate în Dosarul nr. 15.243/2004, în Dosarul nr. 15.217/2004 și în Dosarul nr. 15.254/2004, și prin Încheierea din 16 mai 2005, pronunțată în Dosarul nr. 14.533/2004, Judecătoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România. Excepția a fost ridicată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în cauze ce au ca obiect constatarea nulității absolute a unor contracte de vânzare-cumpărare.

În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile de lege criticate contravin prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1) și art. 44 din Constituție, precum și prevederilor art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Se arată că dispozițiile de lege criticate încalcă principiul neretroactivității legii, deoarece vânzarea-cumpărarea unor imobile dintre cele care intră sub incidența

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , vânzare-cumpărare ce era inițial valabilă în baza

Legii nr. 112/1995 , este declarată retroactiv nevalabilă, ceea ce înseamnă că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

se aplică și unor situații legal constituite pe baza unei legi anterioare. Astfel, efectele retroactive ale dispozițiilor legale criticate aduc atingere validității unor acte juridice încheiate anterior intrării lor în vigoare. De asemenea, se arată că este încălcat și principiul egalității în drepturi consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituție, prin aceea că textul de lege criticat introduce o discriminare "nejustificată, nelegală și imorală", înlăturându-se, astfel, "beneficiul bunei-credințe în privința vânzării-cumpărării unei categorii de imobile preluate de stat în mod abuziv, instituind astfel un tratament juridic discriminatoriu pentru unii cetățeni care, de fapt, se află într-o situație identică cu cea a altor cumpărători, ale căror acte de cumpărare își păstrează valabilitatea". În continuare se susține că textul de lege criticat contravine și art. 44 din Constituție, deoarece "proprietatea privată nu mai este garantată și ocrotită în mod egal de lege, creându-se, în acest fel, o situație discriminatorie", încălcându-se, astfel, și art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în raport cu art. 20 alin. (2) din Legea fundamentală.

Judecătoria Cluj-Napoca apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată și, ca atare, urmează a fi respinsă, deoarece

art. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

nu vine în contradicție cu prevederile art. 15 alin. (2), ale art. 16 alin. (1) și ale art. 44 din Constituție. Astfel, se arată că nulitatea este sancțiunea care intervine în cazul în care nu se respectă, în momentul încheierii actului juridic civil, condițiile de validitate. Existența cauzei de nulitate se apreciază în raport cu legea în vigoare la momentul încheierii actului civil. Principiul retroactivității efectelor nulității este consecința principiului legalității și determină repunerea în situația anterioară, ajungându-se la situația în care părțile nu ar fi încheiat actul juridic.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziția de lege criticată nu vine în contradicție cu prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, ci reprezintă o consacrare a principiului neretroactivității legii, în sensul că încheierea actelor juridice și regimul juridic al nulității acestora sunt reglementate de legea în vigoare la momentul încheierii lor. Dispozițiile

art. VI alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

nu face decât să constate nulitatea absolută a unor acte, ca urmare a nerespectării unor dispoziții imperative ale legilor în vigoare la momentul încheierii lor. În ceea ce privește invocarea dispozițiilor art. 16 din Legea fundamentală, se arată că nu pot fi reținute nici susținerile potrivit cărora dispozițiile de lege menționate "introduc o discriminare nejustificată, nelegală sau imorală". Aceasta deoarece, pe de o parte, Curtea Constituțională nu are în vedere, la examinarea constituționalității unui text de lege, compatibilitatea acestuia cu alte prevederi legale, ci doar cu principiile și prevederile fundamentale, iar pe de altă parte, dispozițiile de lege în cauză se referă distinct la două categorii de persoane aflate în situații juridice diferite, respectiv dobânditorii de bună-credință ai unor imobile preluate de stat fără titlu valabil și dobânditorii unor imobile ce au aparținut cultelor religioase. Or, principiul egalității în drepturi nu interzice, ci, dimpotrivă, presupune tratament juridic diferit pentru persoane aflate în situații deosebite.

De asemenea, se arată că nu poate fi reținută nici critica potrivit căreia dispozițiile de lege criticate încalcă prevederile art. 44 din Constituție. În acest sens se arată că scopul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

a fost acela de a restitui foștilor proprietari imobile ce au aparținut cultelor religioase din România, iar nu o expropriere, fără dreaptă și prealabilă despăgubire. Legiuitorul nu a făcut altceva decât să aplice dispozițiile constituționale ale art. 44 din Constituție, respectând, totodată, și prevederile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, prin care, potrivit jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, statele sunt îndrituite să reglementeze exercitarea dreptului de proprietate în concordanță cu interesul general, adoptând în acest sens legile necesare.

Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată este neîntemeiată. În ceea ce privește critica de neconstituționalitate față de art. 15 alin. (2) din Constituție, se arată că textul de lege atacat, instituind sancțiunea nulității absolute pentru actele juridice de înstrăinare încheiate cu încălcarea prevederilor legale în vigoare la data înstrăinării, reprezintă tocmai consacrarea principiului tempus regit actum, cauza de nulitate existând încă de la data încheierii actului. De asemenea, se arată că nu poate fi reținută nici critica de neconstituționalitate față de art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece textul de lege criticat se aplică tuturor persoanelor prevăzute în ipoteza normei legale, respectiv celor ce au dobândit imobile prin acte juridice încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la acea dată, fără nici o discriminare pe criterii arbitrare.

În continuare, se arată că dispozițiile

art. VI alin. (3) al titlului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

sunt în deplină concordanță cu prevederile art. 44 din Constituție, potrivit cărora conținutul și limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege, iar garantarea și ocrotirea proprietății operează în condițiile dobândirii dreptului de proprietate cu respectarea prevederilor legale, și nu prin contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la epoca respectivă.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și dispozițiile

Legii nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate ridicată.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare și notelor scrise ale autorului excepției, dispozițiile " art. 6 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 10/2001

privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru accelerarea aplicării acesteia și a

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 ".

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 929 din 18 decembrie 2002, a fost aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 48/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 262 din 25 martie 2004.

La data sesizării Curții Constituționale, textul de lege criticat avea următorul conținut:

- Art. VI alin. (3): "Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 501/2002 , sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării."

Ulterior sesizării Curții Constituționale,

art. VI alin. (1)-(4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 184/2002

a fost abrogat expres prin

art. VI din titlul II al Legii nr. 247/2005

privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Dispozițiile art. VI alin. (3), prevăzute la titlul II al

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , au fost preluate, cu un conținut identic, în

art. 4^1 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , potrivit

art. I pct. 16 din titlul II al Legii nr. 247/2005

intitulat "Modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România".

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

a fost ulterior republicată, în temeiul

art. V din titlul II al Legii nr. 247/2005 , în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 797 din 1 septembrie 2005, iar ca urmare a renumerotării textelor, art. 4^1 alin. (2) a devenit art. 6 alin. (2). Așadar, Curtea Constituțională urmează să se pronunțe asupra acestui din urmă text de lege, care are următorul conținut:

- Art. 6 alin. (2): "Actele juridice de înstrăinare a imobilelor care fac obiectul prezentei ordonanțe de urgență sunt lovite de nulitate absolută dacă au fost încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării."

În susținerea neconstituționalității acestor dispoziții legale, autorul excepției invocă încălcarea prevederilor art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) și ale art. 44 din Constituție, care au următorul conținut:

- Art. 15 alin. (2): "Legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.";

- Art. 16 alin. (1): "Cetățenii sunt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări.";

- Art. 20 alin. (2): "Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.";

- Art. 44: "(1) Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.

(2) Proprietatea privată este garantată și ocrotită în mod egal de lege, indiferent de titular. Cetățenii străini și apatrizii pot dobândi dreptul de proprietate privată asupra terenurilor numai în condițiile rezultate din aderarea României la Uniunea Europeană și din alte tratate internaționale la care România este parte, pe bază de reciprocitate, în condițiile prevăzute prin lege organică, precum și prin moștenire legală.

(3) Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă și prealabilă despăgubire.

(4) Sunt interzise naționalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenței sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.

(5) Pentru lucrări de interes general, autoritatea publică poate folosi subsolul oricărei proprietăți imobiliare, cu obligația de a despăgubi proprietarul pentru daunele aduse solului, plantațiilor sau construcțiilor, precum și pentru alte daune imputabile autorității.

(6) Despăgubirile prevăzute în alineatele (3) și (5) se stabilesc de comun acord cu proprietarul sau, în caz de divergență, prin justiție.

(7) Dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecția mediului și asigurarea bunei vecinătăți, precum și la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

(8) Averea dobândită licit nu poate fi confiscată. Caracterul licit al dobândirii se prezumă.

(9) Bunurile destinate, folosite sau rezultate din infracțiuni ori contravenții pot fi confiscate numai în condițiile legii."

De asemenea, autorul excepției invocă și încălcarea prevederilor art. 1 din primul Protocol la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, cu următorul conținut: "Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.

Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții, sau a amenzilor."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile de lege criticate au mai fost supuse examenului de constituționalitate prin raportare la aceleași texte din Constituție și din documentele internaționale invocate, cu prilejul soluționării excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002 , dispoziții ale căror conținut și soluție legislativă au fost preluate de

art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, republicată. Astfel, prin

Decizia nr. 284 din 7 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 743 din 16 august 2005,

Decizia nr. 374 din 5 iulie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 782 din 29 august 2005, și

Decizia nr. 467 din 20 septembrie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 913 din 12 octombrie 2005, Curtea a constatat conformitatea dispozițiilor

art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

față de prevederile și principiile fundamentale cuprinse în art. 15 alin. (2), art. 16 alin. (1), art. 20 alin. (2) și art. 44 alin. (2) teza întâi din Constituție, precum și față de dispozițiile art. 1 din primul Protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, referitor la protecția proprietății, reținând în esență următoarele: sancționând cu nulitate absolută actele de înstrăinare a unor bunuri imobile prevăzute de

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , încheiate cu încălcarea dispozițiilor imperative ale legilor în vigoare la data înstrăinării, textul de lege criticat nu reprezintă decât consacrarea legală a aplicării sancțiunii nulității actului juridic civil, fără a i se putea imputa așadar nesocotirea principiului neretroactivității legii civile; foștii proprietari ai imobilelor preluate de către stat de la cultele religioase și cumpărătorii unor asemenea imobile se află în situații juridice diferite, astfel că un tratament juridic diferențiat este pe deplin justificat, în lumina exigențelor principiului egalității, care nu este sinonim cu uniformitatea, ci impune aplicarea unor soluții diferite pentru situații diferite; în sfârșit, principiul constituțional al garantării și ocrotirii proprietății private operează în condițiile dobândirii legale a dreptului de proprietate, nu și în cazul în care dreptul este dobândit prin încălcarea normelor imperative ale legilor în vigoare la data încheierii actelor juridice de înstrăinare, soluția judicioasă pentru această situație fiind cea a aplicării sancțiunii nulității actului juridic civil. Dată fiind identitatea de conținut juridic dintre dispozițiile

art. VI alin. (3) din titlul II al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 184/2002

și prevederile

art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000 , republicată, și observând totodată că temeiurile constituționale invocate atât în deciziile menționate mai sus, cât și în prezenta cauză sunt aceleași, Curtea constată că soluțiile adoptate și argumentele ce au stat la baza acestora se mențin și în cauza de față, întrucât nu au intervenit elemente noi de natură să determine reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 6 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 94/2000

privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, excepție ridicată de Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca în dosarele nr. 15.243/2004, nr. 15.217/2004, nr. 15.254/2004 și nr. 14.533/2004 ale Judecătoriei Cluj-Napoca.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 8 noiembrie 2005.