Decizia nr. 157/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Lucian Stangu - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Raul Petrescu - procuror

Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Nanul Gabriela împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 27 mai 1997, recurenta fiind reprezentată prin avocatul Aurel Sitaru, și în lipsa celorlalte părți cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, și au fost consemnate în încheierea din aceeași dată, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 3 iunie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997 s-a respins ca vadit nefondata excepția invocată de Nanul Gabriela, reținându-se ca asupra constituționalității art. 330, a art. 330^2 alin. 2, a art. 330^3 și a art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, statuand ca ele sunt constituționale. Cu privire la dispozițiile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă, prin aceeași decizie, nr. 73/1996, Curtea a constatat ca acestea sunt neconstituționale. Referitor la dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă s-a reținut ca, prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, Curtea a statuat ca aceste prevederi sunt neconstituționale, în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a Legii nr. 59/1993.

Împotriva acestei decizii Nanul Gabriela a declarat recurs, sustinand, în esenta, ca hotărârea completului de fond s-a întemeiat pe o decizie anterioară a Curții, fără a analiza și a răspunde care dintre cele trei puteri statale soluționează cauzele generale de încălcarea art. II din Decretul nr. 92/1950, deoarece art. 21 din Constituție prevede că puterea judecătorească are competența exclusiva de a soluționa litigiile privind drepturile, libertățile și interesele legitime ale cetățenilor.

Întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, potrivit art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Comisia juridică de numiri, disciplina, imunități și validari a Senatului "constata ca excepția ridicată este nefondata".

Guvernul, în punctul sau de vedere, apreciază ca recursul este neîntemeiat, deoarece Decizia nr. 20 din 30 ianuarie 1997 se întemeiază pe deciziile Curții Constituționale nr. 73 din 4 iunie 1996 și nr. 96 din 24 septembrie 1996, care, potrivit prevederilor art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, sunt obligatorii.

Camera Deputaților nu a comunicat punctul sau de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctele de vedere ale Senatului și Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Motivul de recurs privind întemeierea soluției pe decizii anterioare ale Curții este nefondat. Adoptarea acestei soluții se bazează pe prevederile art. 145 alin. (2) din Constituție și ale art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii și au putere numai pentru viitor. De asemenea, art. 29 din Regulamentul de organizare și funcționare a Curții Constituționale prevede că aceasta statuează numai asupra problemelor de drept, asa încât o prevedere legală nu poate fi apreciată constituțională într-o cauza și neconstitutionala în alta, cat timp legitimitatea sa constituțională se determina prin raportarea acestei prevederi la dispozițiile sau principiile constituționale, astfel cum dispune art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.

Întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii Curții, în mod întemeiat, la judecata în fond, excepția de neconstituționalitate invocată a fost respinsă ca vadit nefondata.

Nici susținerea facuta în sensul că prin decizia atacată nu se analizează și nu se stabilește care dintre cele trei puteri ale statului sunt competente să soluționeze litigiile privind încălcarea Decretului nr. 92/1950 nu este intemeiata. Se constata ca aceasta problema nu are relevanta în contenciosul constituțional, ea fiind strict de domeniul interpretării și aplicării legii, care, potrivit practicii constatate a Curții, este de competența exclusiva a instanțelor judecătorești. Situația de fapt, prezentată de reprezentantul recurentei la ședința de dezbateri din 27 mai 1997, în sensul că imobilul în litigiu nu a intrat niciodată în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 92/1950, ci a făcut obiectul unui schimb fortat de proprietăți pe baza unui act în care consimțământul proprietarului a fost viciat, nu intră în competența de soluționare a Curții Constituționale. Cu privire la acest aspect, competența să se pronunțe este instanța de judecată.

Fața de considerentele expuse, în temeiul art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Nanul Gabriela împotriva Deciziei Curții Constituționale nr. 20 din 30 ianuarie 1997.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 3 iunie 1997.