Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 100/1997

privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
6 mai 1997
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 183 din 5 august 1997
Citează
6 acte
Structură
0 articole · 6.860 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Ioan Muraru - președinte

Costica Bulai - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Romul Petru Vonica - judecător

Raul Petrescu - procuror

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Oppler Nicola Fernanda și Davidescu Renata Marta împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 *).

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 29 aprilie 1997, în prezenta părților și a reprezentantului Ministerului Public, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 6 mai 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Prin Decizia nr. 110 din 8 octombrie 1996 Curtea Constituțională a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă, invocată de Oppler Nicola Fernanda și Davidescu Renata Marta. Soluția s-a fundamentat pe Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă sunt neconstituționale în măsura în care se aplică hotărârilor pronunțate înainte de 26 iulie 1993, data intrării în vigoare a

Legii nr. 59/1993 .

Autoarele excepției au declarat recurs împotriva acestei decizii, motivul de casare fiind acela ca decizia atacată încalcă prevederile art. 15 alin. (2) din Constituție, pentru ca "... un recurs în anulare promovat împotriva unei hotărâri judecătorești pronunțate anterior datei de 26 iulie 1993 va fi respins nu pe motiv de neconstituționalitate, ci ca inadmisibil, deoarece infrange principiul neretroactivitatii legii civile".

Potrivit

art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , întrucât excepția a fost respinsă ca vadit nefondata, s-au solicitat punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului.

În punctul sau de vedere, Guvernul considera ca prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă au în vedere promovarea recursului în anulare numai pentru motive strict determinate, în scopul apărării anumitor valori generale, ce exced interesului părților, cum este respectarea principiului constituțional al separarii puterilor în stat.

Dispozițiile speciale privind recursul în anulare, precum și regulile de desfășurare a activității de judecată, în general, își au temeiul în prevederile de principiu ale art. 125 și 128 din Constituție, potrivit cărora atât competența și procedura de judecată, cat și căile de atac exercitate de părțile interesate ori de Ministerul Public sunt stabilite de lege. Ca urmare, prevederile referitoare la recursul în anulare nu pot fi considerate neconstituționale. În consecința, se apreciază ca recursul introdus împotriva

Deciziei nr. 110/1996

este neîntemeiat.

Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile art. 330^1 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale

legii nr. 47/1992 , retine următoarele:

Recursul în anulare a fost introdus în Codul de procedură civilă prin

Legea nr. 59/1993 , fiind reglementat în art. 330 - 330^4 sub titlul "Căile extraordinare de atac".

Hotărârile judecătorești definitive, pronunțate anterior datei de 26 iulie 1993, când a intrat în vigoare

Legea nr. 59/1993 , au putut fi atacate de procurorul general pe calea recursului extraordinar, care putea fi soluționat și după intrarea în vigoare a

Legii nr. 59/1993 , în condițiile stabilite la art. V alin. 5 din această lege, iar prin

art. V alin. 6, astfel cum a fost completat prin Legea nr. 65/1993 , părților li s-a dat posibilitatea sa atace ele, cu recursul prevăzut în

Legea nr. 59/1993 , în termen de 60 de zile de la data intrării în vigoare a acesteia, hotărârile rămase definitive în perioada 30 iunie 1992 - 26 iulie 1993.

Tot acest ansamblu de reglementare, cu caracter tranzitoriu, are semnificatia imposibilității aplicării dispozițiilor procesuale relative la recursul în anulare hotărârilor pronunțate anterior datei la care

Legea nr. 59/1993

a intrat în vigoare, adică 26 iulie 1993.

În aceste condiții, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 96/1996, ca dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă ar fi neconstituționale, doar dacă s-ar aplica hotărârilor pronunțate anterior datei de 26 iulie 1993, pentru ca s-ar încalcă principiul neretroactivitatii legii prevăzut la art. 15 alin. (2) din Constituție.

Aceasta soluție nu este contrară principiilor stabilite prin Decizia nr. 9/1994, asa după cum susține recurentul, deoarece și în cuprinsul considerentelor acesteia s-a reținut ca dispozițiile procesuale sunt, în principiu, de imediata aplicare și deci dreptul relativ la exercitarea căilor de atac este fixat de legea în vigoare în momentul pronunțării.

Prin decizia recurată se face trimitere la Decizia nr. 96/1996, care are caracter obligatoriu potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și în care s-a reținut ca textul art. 330^1 din Codul de procedură civilă își conserva constituționalitatea în sensul arătat, evitandu-se astfel orice alte interpretări care ar avea drept rezultat aplicarea lui retroactivă, contrar prevederilor art. 15 alin. (2) din Constituție. Ca urmare, nu poate fi primită susținerea recurentului relativă la respingerea recursului în anulare ca inadmisibil, pentru ca inadmisibilitatea nu este o problemă de constituționalitate, singurul aspect care interesează contenciosul constituțional fiind raportarea prevederilor art. 330^1 din Codul de procedură civilă la dispozițiile art. 15 alin. (2) din Constituție.

În temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), și ale art. 25 și ale

art. 26 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA,

în numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Oppler Nicola Fernanda și Davidescu Renata Marta împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 6 mai 1997.

----------------

prof. univ. dr. IOAN MURARU

Magistrat-asistent,

Florentina Geangu

*) Decizia Curții Constituționale nr. 110 din 8 octombrie 1996 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 6 martie 1997.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.