Decizia nr. 783/2006

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Șerban Viorel Stănoiu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Marinela Mincă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elisabeta Miu în Dosarul nr. 2.563/1/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Curtea dispune a se face apelul și în Dosarul nr. 1.714 D/2006, având ca obiect aceeași excepție de neconstituționalitate, ridicată de aceeași autoare în Dosarul nr. 30.225/1/2005 (număr în format vechi: 7.805/2005) al aceleiași instanțe.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că autoarea excepției a depus, în ambele dosare, concluzii scrise, prin care solicită admiterea excepției de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată.

Curtea, având în vedere că obiectul excepțiilor de neconstituționalitate invocate în dosarele nr. 1.713 D/2006 și nr. 1714 D/2006 este identic, pune în discuție, din oficiu, conexarea dosarelor.

Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor.

Curtea, în temeiul

art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.714 D/2006 la Dosarul nr. 1.713 D/2006, care a fost primul înregistrat.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției ca neîntemeiată, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale în materie.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarelor, reține următoarele:

Prin încheierile din 22 mai 2006, pronunțate în dosarele nr. 2.563/1/2006 și nr. 30.225/1/2005 (număr în format vechi: 7.805/2005), Înalta Curte de Casație și Justiție Secția penală a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elisabeta Miu în dosarele menționate.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, de vreme ce în cauza dedusă judecății în baza art. 278^1 din Codul de procedură penală, s-a menținut soluția de netrimitere în judecată pronunțată de procuror, motivată de împrejurarea că fapta nu există și că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, nu s-a lămurit cauza sub toate aspectele și deci nu s-a înfăptuit justiția. Se arată, totodată, că textele de lege criticate sunt neconstituționale, întrucât este supusă controlului judecătoresc doar soluția de neîncepere a urmăririi penale, precum și pentru că "neparcurgerea procedurii prevăzute de art. 278 din Codul de procedură penală constituie un fine de neprimire a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza". Referitor la dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală se susține că încalcă normele constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate, deoarece "dau dreptul instanței de judecată [...] să nu administreze nemijlocit probe", ceea ce are drept consecință încălcarea principiului egalității și imparțialității justiției. Se mai arată că "restrângerea căii de atac apelul este neconstituțională și permite instanțelor judecătorești să nu judece fondul cauzei [...], de asemenea permite să restrângă și calea de atac a revizuirii [...]".

Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția penală consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că "întreaga procedură de soluționare a plângerii împotriva rezoluției și ordonanței procurorului de netrimitere în judecată, prevăzută de art. 278^1 din Codul de procedură penală, se desfășoară în limitele stabilite de dispozițiile constituționale [...]".

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierile de sesizare au fost comunicate președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.

Guvernul, referindu-se la bogata jurisprudență a Curții Constituționale în materie, apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie prevederile art. 278 și ale art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală. Ulterior sesizării Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată în cauză, dispozițiile art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală au fost modificate prin

Legea nr. 356/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, păstrându-se însă soluția legislativă criticată. Așa fiind, Curtea urmează să se pronunțe asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, în actuala redactare.

Textele de lege criticate au următorul cuprins:

- Art. 278 (Plângerea contra actelor procurorului) "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.

În cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 și art. 249 alin. 2.

Rezoluțiile sau ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.

Dispozițiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător."

- Art. 278^1 (Plângerea în fața judecătorului împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată) alin. 8 lit. a):

"Judecătorul pronunță una dintre următoarele soluții:

a) respinge plângerea, prin sentință, ca tardivă sau inadmisibilă ori, după caz, ca nefondată, menținând rezoluția sau ordonanța atacată;".

Dispozițiile constituționale pretins încălcate sunt cuprinse în art. 16 privind egalitatea în drepturi, în art. 21 privind accesul liber la justiție și dreptul la un proces echitabil, în art. 24 privind dreptul la apărare, în art. 53 referitoare la restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți, în art. 124 privind înfăptuirea justiției, în art. 129 privind folosirea căilor de atac, în art. 131 privind rolul Ministerului Public, cu raportare la art. 6, 13 și 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un proces echitabil, dreptul la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, respectiv interzicerea discriminării.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată.

Contrar susținerilor autoarei excepției, prevederile legale ce fac obiectul excepției sunt expresia unor dispoziții cuprinse în Legea fundamentală. Astfel, art. 278 din Codul de procedură penală, care reglementează plângerea împotriva actelor procurorului, constituie concretizarea dispozițiilor constituționale privind rolul Ministerului Public și dă expresie principiului controlului ierarhic ce guvernează activitatea procurorilor, prevăzut de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală. Art. 278^1 din Codul de procedură penală, care reglementează posibilitatea formulării plângerii la instanța de judecată împotriva acelor acte prin care procurorul soluționează cauza penală fără ca aceasta să mai ajungă în fața instanței, reprezintă concretizarea prevederilor constituționale ce stabilesc liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

Aceste texte de lege nu cuprind privilegii sau discriminări în raport cu criteriile egalității în drepturi prevăzute de art. 4 din Legea fundamentală, orice persoană vătămată în drepturile sale prin măsuri sau acte ale procurorului având posibilitatea să promoveze împotriva acestora căile de atac prevăzute de lege, iar, în acest cadru, să beneficieze de toate garanțiile specifice dreptului la apărare. Așa fiind, criticile formulate în raport cu dispozițiile art. 16 din Legea fundamentală privind egalitatea în drepturi, ale art. 14 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale privind interzicerea discriminării și ale art. 24 din Constituție privind dreptul la apărare sunt neîntemeiate.

Întrucât textele de lege criticate nu pun în discuție restrângeri ale exercițiului unor drepturi sau libertăți constituționale, art. 53 din Legea fundamentală nu are incidență în cauză.

De altfel, în jurisprudența sa, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin numeroase decizii asupra constituționalității art. 278 și art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, în raport cu dispoziții constituționale și din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate și în prezenta cauză.

Astfel, de exemplu, prin

Decizia nr. 301 din 9 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1 august 2005, și prin

Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 din Codul de procedură penală, statuând, pentru considerentele acolo reținute, că acest text de lege nu încalcă prevederile art. 21 din Legea fundamentală și nici pe cele ale art. 6 și 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, privind liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil.

De asemenea, prin

Decizia nr. 228 din 7 martie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 13 aprilie 2006, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, reținând că acest text de lege nu încalcă dispozițiile constituționale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, și nici pe cele ale art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparțialitatea și egalitatea justiției. În cuprinsul deciziei menționate, Curtea a reținut următoarele: "Faptul că, potrivit art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, după judecarea plângerii împotriva soluției procurorului, instanța pronunță la rândul ei o hotărâre prin care menține această soluție, nu poate fi caracterizat ca o împiedicare a accesului la justiție, respectiv o încălcare a dreptului la un proces echitabil, dat fiind că hotărârea aparține în acest caz înseși justiției, iar partea nemulțumită are deschise, tot în justiție, căile de atac prevăzute de lege."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate în deciziile mai sus menționate își păstrează valabilitatea.

În plus, așa cum se poate constata, criticile autoarei excepției vizează, în esență, modul de soluționare a cauzei de către instanța de fond, ceea ce excedează competenței Curții Constituționale, care, potrivit

art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , "se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată".

Pentru cele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278 și art. 278^1 alin. 8 lit. a) din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Elisabeta Miu în dosarele nr. 2.563/1/2006 și nr. 30.225/1/2005 (număr în format vechi: 7.805/2005) ale Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 7 noiembrie 2006.