Lege · Parlamentul

Legea nr. 502/2006

privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe

prezumat în vigoare

Data actului
28 decembrie 2006
Emitent
Parlamentul
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 1051 din 29 decembrie 2006
Citat de
60 de acte
Citează
28 de acte
Structură
2 articole · 9.841 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articolul 1

În temeiul art. 115 alin. (1) din Constituția României, republicată, Guvernul este abilitat ca, de la data intrării în vigoare a prezentei legi, dar nu înainte de încheierea celei de a doua sesiuni ordinare a anului 2006, și până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2007, să emită ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice, după cum urmează:

I. Finanțe publice și economie:

1. reglementarea unor măsuri financiar-fiscale;

2. reglementări privind modul și condițiile de valorificare a bunurilor intrate, potrivit legii, în proprietatea privată a statului;

3. reglementări privind aprobarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale unităților din subordinea, coordonarea sau sub autoritatea ministerelor, celorlalte organe de specialitate ale administrației publice centrale, precum și a autorităților publice centrale;

4. aprobarea plafonului de îndatorare publică a României pentru anul 2007;

5. reglementări privind modul de alocare și utilizare a instrumentelor structurale, precum și a sumelor alocate de la bugetul de stat, pentru cofinanțarea și prefinanțarea acestora, în bugetele instituțiilor implicate în gestionarea acestora;

6. abrogarea unor prevederi din

Ordonanța Guvernului nr. 94/2004

privind reglementarea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 507/2004 , cu modificările și completările ulterioare;

7. modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 71/2001

privind organizarea și exercitarea activității de consultanță fiscală, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 198/2002 , cu modificările ulterioare;

8. modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 65/1994

privind organizarea activității de expertiză contabilă și a contabililor autorizați, aprobată cu completări prin

Legea nr. 42/1995 , cu modificările și completările ulterioare;

9. modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 79/2003

privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, precum și a fondurilor de cofinanțare aferente utilizate necorespunzător, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 529/2003 , cu modificările și completările ulterioare;

10. modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 24/1992

privind stabilirea serviciilor consulare și a taxelor percepute pentru prestarea acestora, aprobată cu modificări prin

Legea nr. 89/1993 , cu modificările și completările ulterioare;

11. măsuri privind aprobarea scoaterii din rezerva de stat a unor cantități de combustibili;

12. modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 54/2002

privind constituirea și menținerea stocurilor minime de siguranță pentru țiței și produse petroliere, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 677/2002 ;

13. stabilirea unor măsuri de garantare a aprovizionării cu gaze naturale;

14. reglementări privind activitatea de metrologie;

15. modificarea și completarea

art. 6 din Ordonanța Guvernului nr. 126/2000

privind continuarea realizării Unității 2 din cadrul obiectivului de investiții "Centrala Nuclearoelectrică Cernavodă - 5x700 MW", aprobată cu modificări prin

Legea nr. 335/2001 , cu modificările și completările ulterioare;

16. măsuri de sprijin financiar pentru Societatea Comercială de Producere a Energiei Termice "Termoelectrica" - S.A.;

17. rambursarea ratelor de capital pentru o cotă-parte a creditului acordat de Guvernul Statelor Unite ale Americii în baza Programului CCC - Legea publică nr. 480/1992, precum și a altor costuri externe aferente acestei cote-părți;

18. măsuri privind reglementarea datoriilor aferente minelor închise către bugetul statului, bugetul asigurărilor sociale de stat, alte bugete speciale, bugetele locale și către societățile comerciale furnizoare de energie electrică și alte utilități;

19. măsuri privind scoaterea din funcțiune a unor mijloace fixe, inclusiv a construcțiilor aferente acestora, uzate fizic sau moral, neamortizate integral, din cadrul unor capacități de producție ale operatorilor economici din portofoliul Ministerului Economiei și Comerțului;

20. măsuri prealabile lucrărilor de extracție a cărbunelui;

21. măsuri privind stimularea procesului de restructurare, reorganizare și privatizare a unor societăți naționale, companii naționale și societăți comerciale cu capital majoritar de stat din domeniul resurselor minerale;

22. măsuri privind accelerarea privatizării societăților comerciale.

II. Transporturi, amenajarea teritoriului și construcții:

1. reglementarea unor aspecte legate de lucrările de modernizare a sectoarelor de cale ferată aflate pe Coridorul IV paneuropean, supuse modernizării;

2. modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 17/2002

privind stabilirea perioadelor de conducere și a perioadelor de odihnă ale conducătorilor vehiculelor care efectuează transporturi rutiere și organizarea timpului de muncă al lucrătorilor mobili în transportul rutier de mărfuri și persoane, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 466/2003 , cu modificările și completările ulterioare;

3. modificarea alin. (3) al

art. 51 din Legea nr. 350/2001

privind amenajarea teritoriului și urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;

4. măsuri pentru dezvoltarea activității în domeniul construcțiilor de locuințe destinate tinerilor pentru închiriere;

5. modificarea

Ordonanței Guvernului nr. 43/2000

privind protecția patrimoniului arheologic și declararea unor situri arheologice ca zone de interes național, republicată, în vederea accelerării obținerii avizelor în cazul proiectelor de infrastructură de interes național.

III. Muncă, protecție socială și salarizare:

1. reglementări privind migrația forței de muncă;

2. modificarea și completarea

Legii nr. 326/2003

privind drepturile de care beneficiază copiii și tinerii ocrotiți de serviciile publice specializate pentru protecția copilului, mamele protejate în centre maternale, precum și copiii încredințați sau dați în plasament la asistenți maternali profesioniști, cu modificările ulterioare;

3. reglementări privind sistemul unitar de salarizare a funcționarilor publici;

4. reglementări privind creșterile salariale în sectorul bugetar pentru anul 2007;

5. modificarea și completarea

Legii nr. 138/1999

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului militar din instituțiile publice de apărare națională, ordine publică și siguranță națională, precum și acordarea unor drepturi salariale personalului civil din aceste instituții, cu modificările și completările ulterioare;

6. modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 115/2004

privind salarizarea și alte drepturi ale personalului contractual din unitățile sanitare publice din sectorul sanitar, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 125/2005 , cu modificările și completările ulterioare;

7. salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanțelor judecătorești și al parchetelor de pe lângă acestea, precum și din cadrul altor unități din sistemul justiției.

IV. Administrație publică:

1. organizarea și funcționarea Comisiei Naționale de Prognoză;

2. perfecționarea cadrului legislativ, instituțional și administrativ în domeniul dezvoltării regionale, în vederea întăririi capacității administrative pentru asigurarea absorbției fondurilor comunitare și de la bugetul de stat;

3. modificarea și completarea

Ordonanței Guvernului nr. 19/2002

privind unele măsuri pentru constituirea și utilizarea fondului locativ de protocol, proprietate publică a statului, și pentru vânzarea unor imobile, proprietate privată a statului, aflate în administrarea Regiei Autonome "Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat", aprobată cu modificări prin

Legea nr. 640/2002 ;

4. măsuri privind transferul unor acțiuni și activități din domeniul sanitar în competența autorităților administrației publice locale;

5. modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 13/2006

privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin reorganizarea Agenției SAPARD, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 198/2006 .

V. Cultură:

1. reglementări privind instituțiile și companiile de spectacole și/sau concerte, precum și desfășurarea activității de impresariat;

2. reglementări privind regimul juridic al patrimoniului tehnic și industrial;

3. reglementări privind protejarea patrimoniului imaterial;

4. modificarea și completarea

Legii nr. 292/2003

privind organizarea și funcționarea așezămintelor culturale.

VI. Comunicații:

- introducerea unor măsuri sancționatorii contravenționale în domeniul echipamentelor radio și al echipamentelor terminale de telecomunicații și recunoașterea mutuală a conformității acestora.

VII. Prorogarea unor termene prevăzute în acte normative care nu fac obiectul unor legi cu caracter organic

Articolul 2

În conformitate cu dispozițiile art. 115 alin. (3) din Constituția României, republicată, ordonanțele emise de Guvern în temeiul art. 1 vor fi înaintate spre aprobare Parlamentului, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului în prima sesiune ordinară a anului 2007. Nerespectarea termenului atrage încetarea efectelor ordonanței.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 și ale art. 76 alin. (2) din Constituția României, republicată.

PREȘEDINTELE CAMEREI DEPUTAȚILOR
BOGDAN OLTEANU
PREȘEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
București, 28 decembrie 2006.
Nr. 502.

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.