Decizia nr. 345/2007

Ioan Vida - președinte

Nicolae Cochinescu - judecător

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Kozsokar Gabor - judecător

Petre Ninosu - judecător

Ion Predescu - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ion Tiucă - procuror

Marieta Safta - magistrat-asistent

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Perami Com" - S.R.L. în Dosarul nr. 7.767/271/2006 al Judecătoriei Oradea.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent referă Curții că autoarea excepției a depus la dosar concluzii scrise, solicitând judecarea cauzei în lipsă.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 14 decembrie 2006, pronunțată în Dosarul nr. 7.767/271/2006, Judecătoria Oradea a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Perami Com" - S.R.L. în dosarul menționat.

În motivarea excepției de neconstituționalitate se susține, în esență, că, prin textul de lege criticat, legiuitorul acordă statului și unităților administrativ-teritoriale o poziție privilegiată față de cea a celorlalte persoane de drept privat, particularizând situația când clădirile supuse impozitării aparțin statului sau unităților teritoriale, care, în calitate de proprietari, nu mai sunt obligate să plătească impozitul pe clădiri, întrucât acesta cade în sarcina titularilor dreptului de concesiune, folosință, administrare, după caz.

Judecătoria Oradea consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autoarea excepției.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Guvernul apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, referindu-se și la jurisprudența Curții Constituționale într-o materie similară.

Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, arătând că textul de lege criticat nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorii excepției.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curții, dispozițiile

art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, modificată prin

Legea nr. 494 din 12 noiembrie 2004

privind aprobarea

Ordonanței Guvernului nr. 83/2004

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.092 din 24 noiembrie 2004, potrivit cărora "pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, impozitul pe clădiri reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz".

Curtea constată că, ulterior sesizării sale prin încheierea din 14 decembrie 2006, a intrat în vigoare, de la 1 ianuarie 2007,

Legea nr. 343/2006

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006, care a modificat dispozițiile legale criticate, acestea având în prezent următoarea redactare:

- Art. 249 alin. (3): "Pentru clădirile proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosință, după caz, persoanelor juridice, se stabilește taxa pe clădiri, care reprezintă sarcina fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință, după caz, în condiții similare impozitului pe clădiri."

Întrucât, urmare modificării

art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, subzistă soluția legislativă criticată de autorul excepției, în sensul reglementării unei sarcini fiscale stabilite similar impozitului pe clădiri, în sarcina persoanelor juridice prevăzute în ipoteza normei, Curtea urmează să se pronunțe asupra

art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, în noua redactare.

Prevederile constituționale invocate în motivarea excepției sunt cele ale art. 44 alin. (2) și alin. (7) referitoare la egala ocrotire a proprietății private indiferent de titular, respectiv la sarcinile care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului.

Examinând excepția de neconstituționalitate astfel cum a fost formulată, Curtea constată că aceasta este neîntemeiată, pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Astfel, contrar susținerilor autoarei excepției, stabilirea, în condiții similare impozitului pe clădiri, a taxei pe clădiri, ca sarcină fiscală a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință al clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale, nu conferă statului și unităților administrativ-teritoriale o poziție privilegiată față de celelalte persoane de drept privat, în contradicție cu art. 44 alin. (2) și (7) din Legea fundamentală.

Aceasta întrucât, așa cum a statuat în mod constant Curtea Constituțională în jurisprudența sa, de exemplu, prin

Decizia nr. 252 din 28 noiembrie 2000 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 702 din 28 decembrie 2000, din dispozițiile constituționale ale art. 56 alin. (2) și ale art. 139 alin. (1) "rezultă dreptul exclusiv al legiuitorului de a stabili impozite datorate bugetului de stat, precum și cuantumul acestora. De aceea, numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili și în anumite perioade de timp, în funcție de situațiile conjuncturale, dar, evident, și în raport cu situația economico-financiară a țării în perioadele respective". Așa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale și bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite și taxe, în măsura în care acestea sunt proporționale, rezonabile și echitabile, condiție îndeplinită în cazul de față, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca și darea în administrare și în folosință a clădirilor proprietate publică sau privată a statului ori a unităților administrativ-teritoriale se fac în general pe termen foarte lung, prin convenții/acte intervenite între părțile interesate.

Tot astfel, Curtea a stabilit, de principiu, că autoritățile publice - creditori bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, întrucât pentru a putea funcționa sunt finanțate de la bugetul de stat, "iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel că ar fi absurd ca autoritățile în cauză să fie obligate (formal) să plătească din buget o taxă care revine aceluiași buget". În acest sens a statuat Curtea, de exemplu, prin

Decizia nr. 373 din 2 octombrie 2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 13 noiembrie 2003.

De altfel, Curtea Constituțională s-a mai pronunțat în jurisprudența sa asupra unei excepții de neconstituționalitate cu o motivare similară, invocată însă cu privire la dispozițiile

art. 256 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, care stabileau, înaintea modificării acestora prin

Legea nr. 343/2006 , că impozitul pe terenurile proprietate publică sau privată a statului și unităților administrativ-teritoriale este în sarcina concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosință. Cu acel prilej, respingând excepția de neconstituționalitate ca neîntemeiată, Curtea a reținut, în legătură cu pretinsa încălcare, prin textul de lege criticat, a principiului egalei ocrotiri a proprietății private, indiferent de titular, că "ocrotirea proprietății private nu se realizează prin regimul de impozitare, ci prin alte instrumente juridice" ( Decizia nr. 299 din 6 aprilie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 8 mai 2006).

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței Curții, cele statuate în deciziile mai sus menționate sunt valabile și în prezenta cauză

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, excepție ridicată de Societatea Comercială "Perami Com" - SRL în Dosarul nr. 7.767/271/2006 al Judecătoriei Oradea.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 3 aprilie 2007.