Decizia nr. 223/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- OG nr. 15/1996 23 ianuarie 1996 (prevederi anume) privind întărirea disciplinei financiar-valutare
Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.
Ioan Muraru - președinte
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Lucian Stangu - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Raul Petrescu - procuror
Constantin Burada - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Societatea Comercială "Agromarket" - S.R.L. Cluj-Napoca împotriva
deciziei Curții Constituționale nr. 38 din 26 februarie 1997 .
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 4 iunie 1997, în lipsa părților cu care procedura de citare a fost legal îndeplinită, concluziile reprezentantului Ministerului Public fiind consemnate în încheierea din aceeași dată. Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 11 iunie 1997 și apoi, datorită imposibilității întrunirii completului de judecată, pentru data de 17 iunie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Decizia Curții Constituționale nr. 38 din 26 februarie 1997 s-a respins ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a prevederilor
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996
privind întărirea disciplinei financiar-valutare, aprobată și modificată prin Legea nr. 131 din 28 octombrie 1996, invocată de Societatea Comercială "Agromarket" - S.R.L. Cluj-Napoca în Dosarul nr. 8.789 al Judecătoriei Cluj-Napoca.
În motivarea soluției s-a reținut, în esenta, ca art. 6 alin. 1 din ordonanța prevede că efectuarea de plati sau de încasări în numerar între persoane juridice peste plafonul stabilit în art. 5 lit. c) constituie contravenție și se sancționează cu confiscarea sumei care depășește plafonul și cu amendă, dispoziții ce sunt în concordanta cu prevederile art. 41 alin. (8) din Constituție, potrivit cărora bunurile folosite sau rezultate din contravenții pot fi confiscate în condițiile legii. S-a mai reținut ca prevederile ordonanței constituie o aplicare legală a dispozițiilor constituționale, întrucât se referă la confiscarea sumelor folosite peste plafonul legal, fapta calificată de legiuitor drept contravenție, și ca ele nu încalcă prevederile art. 41 alin. (1) și (2) din Constituție.
Împotriva acestei decizii Societatea Comercială "Agromarket" - S.R.L. Cluj-Napoca a declarat recurs, invocand următoarele motive:
- considerentele deciziei completului de fond nu răspund motivelor de neconstituționalitate invocate prin excepție. Se susține că nu s-a contestat săvârșirea contravenției și nici constituționalitatea art. 5 lit. c) din ordonanța, ci dispozițiile referitoare la sancțiune, deoarece suma nu poate fi confiscată de la cel care face plata, ci eventual, de la cel care a încasat-o;
- aprecierea Curții în legătură cu art. 41 alin. (7) din Constituție este eronată, deoarece patrimoniul plătitorului, fiind dobândit licit, nu poate fi diminuat cu suma plătită.
CURTEA,
având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul judecătorului-raportor, prevederile
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:
Potrivit
art. 5 lit. c) din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996 , persoanele juridice pot efectua plati în numerar numai în limita unui plafon zilnic de cel mult 5.000.000 lei. Art. 6 alin. 1 din aceeași ordonanța prevede că efectuarea de plati sau de încasări în numerar între persoane juridice peste plafonul prevăzut la art. 5 lit. c) constituie contravenție și se sancționează cu confiscarea sumei care depășește plafonul și cu amendă.
Prin primul motiv de recurs nu se contesta constituționalitatea art. 5 lit. c) din ordonanța și nici săvârșirea contravenției, prevăzută în art. 6 alin. 1, prin depășirea plafonului, dar se susține ca pentru săvârșirea contravenției sancțiunea ar fi trebuit aplicată numai celui care a primit plata și nu celui care a efectuat-o. Critica nu este intemeiata, deoarece constituie contravenție atât efectuarea plății cu depășirea plafonului, cat și primirea plății, de asemenea cu depășirea plafonului. O plata, chiar dacă se încadrează în plafon la primitor, s-ar putea sa-l depășească la plătitor, și, invers, să se încadreze în plafon la plătitor, dar nu și la primitor. Fiind contravenții diferite, sancțiunea nu poate fi aplicată decât celui care a săvârșit contravenția. În orice caz, aplicarea sancțiunii nu este o problemă de constituționalitate, ci una de interpretare și aplicare a legii, care deci nu poate fi decât de competența exclusiva a instanțelor judecătorești.
Nici cel de-al doilea motiv de recurs, prin care se susține ca sancțiunea aplicată ar fi contrară prezumției de dobândire licita a bunurilor din proprietatea sa, prevăzută de art. 41 alin. (7) din Constituție, precum și garanției dreptului de proprietate, consfintit de alin. (1) al aceluiași articol, nu este întemeiat. Prevederile art. 6 alin. 1 din ordonanța, care se referă la sancțiunea contravențională aplicată, asa cum întemeiat s-a reținut și în decizia recurată, nu încalcă dispozițiile art. 41 alin. (1) și (7) din Constituție, deoarece au în vedere folosirea unor bunuri în mod ilicit, ceea ce constituie conținutul contravenției, nu dobândirea lor.
De altfel, asa cum s-a reținut prin decizia atacată cu recurs, dispozițiile
art. 6 alin. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 15/1996
au mai făcut obiectul controlului Curții Constituționale, care, prin Decizia nr 6 din 16 ianuarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 14 martie 1997, a constatat ca sunt constituționale. În același sens, Curtea s-a pronunțat și prin Decizia nr. 59 din 26 martie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 185 din 5 august 1997.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit c) din Constituție, al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art 25 și al art. 26 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de Societatea Comercială "Agromarket" - S.R.L. Cluj-Napoca împotriva
Deciziei Curții Constituționale nr. 38 din 26 februarie 1997 .
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17 iunie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Constantin Burada
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.