Decizia nr. 890/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ale art. 220 și art. 278 din Codul de procedură penală și ale art. 249 din Codul penal
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 2
- Legea nr. 15/1968 21 iunie 1968 (prevederi anume) privind adoptarea Codului penal al României
- Legea nr. 218/2002 23 aprilie 2002 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Poliției Române
Ioan Vida - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Iuliana Nedelcu - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002 , ale art. 220 și 278 din Codul de procedură penală și ale art. 249 din Codul penal, excepție ridicată de Ilie Chiș în Dosarul nr. 954/64/2006 al Curții de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori.
La apelul nominal lipsește autorul excepției, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată, apreciind că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 23 aprilie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 954/64/2006, Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ale art. 220 și 278 din Codul de procedură penală și ale art. 249 din Codul penal, excepție ridicată de Ilie Chiș cu prilejul soluționării unei cauze penale.
În motivarea excepției de neconstituționalitate se susțin, în esență, următoarele:
-
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române este neconstituțional, deoarece "creează o diferență de tratament între polițiștii acuzați de comiterea unor infracțiuni, în raport de atribuirea competenței de a judeca fapta în primă instanță, potrivit competenței după calitatea persoanei", ceea ce contravine prevederilor art. 16 și 20 din Constituție, precum și art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale;
- art. 220 și 278 din Codul de procedură penală "aduc atingere dreptului la apărare și la un proces echitabil, garantat prin prevederile art. 24 și 20 din Constituție, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât permit infirmarea unei ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, iar inculpatul nu beneficiază de un drept corespondent de a ataca în fața judecătorului un act de începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mișcare a acțiunii penale";
- art. 249 din Codul penal "aduce atingere principiului legalității incriminării, garantat de prevederile art. 23 alin. (12) și art. 20 din Constituție, raportat la dispozițiile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, deoarece nu sunt enunțate cu claritate, fiind imposibil de determinat obiectiv la ce se referă condiția de existență a infracțiunii ce vizează provocarea unei vătămări importante a intereselor legale ale unei persoane".
Curtea de Apel Brașov - Secția penală și pentru cauze cu minori apreciază că excepția de neconstituționalitate invocată "pare întemeiată și necesită controlul instanței de contencios".
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate ridicate.
Guvernul consideră că dispozițiile legale criticate nu contravin prevederilor constituționale, așa cum a statuat și Curtea Constituțională în jurisprudența sa.
Avocatul Poporului consideră că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată. Arată că prevederile legale criticate nu încalcă dispozițiile constituționale invocate de autorul excepției.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, astfel cum a fost modificat prin
art. IV din Legea nr. 281/2003 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, ale art. 220 și 278 din Codul de procedură penală, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale art. 249 din Codul penal.
Textele de lege criticate prevăd:
-
Articolul 27
alin. (3) din Legea nr. 218/2002 : "Infracțiunile săvârșite de polițiștii care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare se judecă în primă instanță de către:
a) tribunal, în cazul polițiștilor prevăzuți în
art. 14 alin. (2) pct. II din Legea nr. 360/2002
privind Statutul polițistului;
b) curtea de apel, în cazul polițiștilor prevăzuți în
art. 14 alin. (2) pct. I lit. e)-j) din Legea nr. 360/2002 ;
c) Înalta Curte de Casație și Justiție, în cazul polițiștilor prevăzuți în
art. 14 alin. (2) pct. I lit. a)-d) din Legea nr. 360/2002 ";
- Art. 220 din Codul de procedură penală: "Când procurorul constată că un act sau o măsură procesuală a organului de urmărire penală nu este dată cu respectarea dispozițiilor legale, o infirmă prin ordonanță.";
- Art. 278: "Plângerea împotriva măsurilor luate sau a actelor efectuate de procuror ori efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta se rezolvă de prim-procurorul parchetului sau, după caz, de procurorul general al parchetului de pe lângă curtea de apel ori de procurorul șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În cazul când măsurile și actele sunt ale prim-procurorului ori ale procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel sau ale procurorului șef de secție al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție ori au fost luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către aceștia, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior.
În cazul rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau al ordonanței ori, după caz, al rezoluției de clasare, de scoatere de sub urmărire penală sau de încetare a urmăririi penale, plângerea se face în termen de 20 de zile de la comunicarea copiei de pe ordonanță sau rezoluție, persoanelor interesate, potrivit art. 228 alin. 6, art. 246 alin. 1 și art. 249 alin. 2.
Rezoluțiile sau ordonanțele prin care se soluționează plângerile împotriva rezoluțiilor sau ordonanțelor de neîncepere a urmăririi penale, de clasare, de scoatere de sub urmărire penală ori de încetare a urmăririi penale, se comunică persoanei care a făcut plângerea și celorlalte persoane interesate.
Dispozițiile art. 275-277 se aplică în mod corespunzător.";
- Art. 249 din Codul penal: "Încălcarea din culpă, de către un funcționar public, a unei îndatoriri de serviciu, prin neîndeplinirea acesteia sau prin îndeplinirea ei defectuoasă, dacă s-a cauzat o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituții de stat ori al unei alte unități din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia ori o vătămare importantă intereselor legale ale unei persoane, se pedepsește cu închisoare de la o lună la 2 ani sau cu amendă.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a avut consecințe deosebit de grave, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 10 ani."
Dispozițiile constituționale invocate ca fiind încălcate sunt cele ale art. 16 referitoare la egalitatea în fața legii, ale art. 20 referitoare la tratatele internaționale privind drepturile omului, ale art. 24 care consacră dreptul la apărare, precum și ale art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei.
De asemenea, se invocă și încălcarea art. 6 privind "Dreptul la un proces echitabil" și art. 7 cu denumirea marginală "Nicio pedeapsă fără lege" din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și a art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenție privind "Interzicerea generală a discriminării".
Examinând excepția de neconstituționalitate ridicată, Curtea reține următoarele:
I.
Articolul 27
alin. (3) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, care, în opinia autorului excepției, este neconstituțional, deoarece "creează o diferență de tratament între polițiștii acuzați de comiterea unor infracțiuni, în raport de atribuirea competenței de a judeca fapta în primă instanță, potrivit competenței după calitatea persoanei", nu încalcă prevederile art. 16 și 20 din Constituție și ale art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale. Astfel, este constituțională instituirea prin dispozițiile de lege criticate a unor reguli distincte privind competența de a judeca în primă instanță infracțiunile săvârșite, în funcție de diferitele categorii de polițiști care au calitatea de organe de cercetare ale poliției judiciare prevăzute de lege. De altfel, principiul egalității nu înseamnă uniformitate, așa încât, dacă la situații egale trebuie să corespundă un tratament egal, la situații diferite, tratamentul juridic nu poate fi decât diferit.
II. În legătură cu art. 220 și 278 din Codul de procedură penală se susține că încalcă prevederile art. 20 și 24 din Constituție, raportat la art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, întrucât "permit infirmarea unei ordonanțe de neîncepere a urmăririi penale sau de scoatere de sub urmărire penală de către prim-procurorul parchetului din care face parte procurorul care a emis ordonanța, iar inculpatul nu beneficiază de un drept corespondent de a ataca în fața judecătorului un act de începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mișcare a acțiunii penale".
Examinând această susținere, Curtea constată că asupra prevederilor
art. 278 din Codul de procedură penală s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 540 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 15 din 5 ianuarie 2005, și prin
Decizia nr. 301 din 9 iunie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 689 din 1 august 2005, în sensul respingerii acesteia. Cu acel prilej, Curtea a observat că nu pot fi reținute susținerile privind contrarietatea dispozițiilor art. 278 din Codul de procedură penală cu cele ale Legii fundamentale și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, pe motiv că acestea nu reglementează posibilitatea persoanei interesate de a ataca în fața instanței măsura luată ori actul efectuat de procuror ori în baza dispozițiilor acestuia, altul decât soluția de netrimitere în judecată.
Sub acest aspect, se observă că autorul excepției solicită, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanțele judecătorești nu doar a rezoluțiilor și ordonanțelor procurorului de netrimitere în judecată, ci și a "actelor de începere a urmăririi penale, de redeschidere a urmăririi penale ori de punere în mișcare a acțiunii penale", ceea ce este contrar atât dispozițiilor
art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , în conformitate cu care, în exercitarea controlului, "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", cât și prevederilor constituționale cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cărora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român și unica autoritate legiuitoare a țării".
Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele deciziilor mai sus amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.
III. Cât privește critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 249 din Codul penal, față de art. 23 alin. (12) și art. 20 din Constituție, raportat la dispozițiile art. 7 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea constată că acestea sunt în deplină concordanță cu regula potrivit căreia nicio pedeapsă nu poate fi stabilită sau aplicată decât în condițiile și în temeiul legii.
Față de cele arătate, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 alin. (1) și (6) din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 218/2002
privind organizarea și funcționarea Poliției Române, ale art. 220 și art. 278 din Codul de procedură penală și ale art. 249 din Codul penal.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 16 octombrie 2007.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN VIDA Magistrat-asistent, Florentina Geangu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.