Decizia nr. 1197/2007
referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul familiei, art. 29 alin. (6) și art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 614 și art. 616 din Codul de procedură civilă
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 4/1953 4 aprilie 1953 (prevederi anume) CODUL FAMILIEI
Acsinte Gaspar - președinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Augustin Zegrean - judecător
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) și
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 614 și 616 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gica Stroe în Dosarul nr. 18.990/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) și
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale ca fiind neîntemeiată. În ceea ce privește critica referitoare la prevederile art. 614 și 616 din Codul de procedură civilă, concluziile sunt de respingere a excepției ca inadmisibilă, întrucât autorul nu și-a motivat critica.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:
Prin Încheierea din 26 iunie 2007, pronunțată în Dosarul nr. 18.990/300/2006, Judecătoria Sectorului 2 București a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul familiei, art. 24 alin. (5) și
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, precum și ale art. 614 și art. 616 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de Gica Stroe.
În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia susține că dispozițiile art. 40 din Codul familiei aduc atingere principiului egalității în drepturi și reprezintă o ingerință în viața intimă, familială și privată a persoanei, în măsura în care, în urma divorțului, soțul care a dobândit numele de familie prin căsătorie nu are posibilitatea să opteze pentru păstrarea lui, fiind constrâns să respecte dorința celuilalt soț.
Dispozițiile
art. 24 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , care pretind părților reprezentarea în fața Curții Constituționale prin avocați cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casație și Justiție, contravin dreptului părților de a fi asistate de un avocat și, implicit, dreptului la apărare consacrat de art. 24 din Constituție. Dispozițiile criticate restrâng posibilitatea avocatului de a-și exercită profesia, în condițiile în care nu își poate reprezenta clientul în fața unei autorități care nu face parte din puterea judecătorească.
Referitor la prevederile
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
și cele ale art. 614 și art. 616 din Codul de procedură civilă, autorul le invocă neconstituționalitatea fără a motiva în ce constă contradicția lor cu prevederile Legii fundamentale.
Judecătoria Sectorului 2 București apreciază excepția de neconstituționalitate ca fiind neîntemeiată.
În conformitate cu dispozițiile
art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
Guvernul consideră că dispozițiile art. 40 din Codul familiei se aplică tuturor persoanelor aflate în aceeași situație juridică, fără privilegii și fără discriminări, legiuitorul lăsând posibilitatea ca soții să hotărască menținerea numelui de familie al soțului, pe care l-a dobândit prin căsătorie, și după desfacerea acesteia.
Cu privire la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992
și celor ale art. 614 și 616 din Codul de procedură civilă, Guvernul invocă jurisprudența constantă a Curții Constituționale în sensul respingerii criticilor, oferind ca exemplu
Decizia nr. 514/2006 , respectiv
În ceea ce privește dispozițiile
art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Guvernul apreciază că, în considerarea complexității cauzelor pe care le judecă instanța de contencios constituțional, legiuitorul a stabilit o condiție de experiență pentru avocații care pun concluzii la această instanță, în acord cu prevederile
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat și cu prevederile art. 24 din Constituție.
Avocatul Poporului apreciază că excepția de neconstituționalitate este neîntemeiată, textele de lege criticate fiind în deplină concordanță cu dispozițiile constituționale invocate.
Președinții celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului și Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale
art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.
Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile:
- Art. 40 din Codul familiei: "(1) La desfacerea căsătoriei prin divorț, soții se pot învoi ca soțul care, potrivit art. 27, a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț, să poarte acest nume și după desfacerea căsătoriei.
(2) Instanța judecătorească va lua act de această învoială prin hotărârea de divorț. Instanța, pentru motive temeinice, poate să încuviințeze acest drept, chiar în lipsa unei învoieli între soți.
(3) Dacă nu a intervenit o învoială sau dacă instanța nu a dat încuviințarea, fiecare dintre foștii soți va purta numele ce avea înainte de căsătorie.";
-
Articolul 24
alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , devenit în urma republicării legii în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, art. 30 alin. (5): "Părțile pot fi reprezentate prin avocați cu drept de a pleda la Înalta Curte de Casație și Justiție", respectiv art. 29 alin. (6) din aceeași lege, potrivit căruia: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."
- Art. 614 și art. 616 din Codul de procedură civilă: "În fața instanțelor de fond, părțile se vor înfățișa în persoană, afară numai dacă unul dintre soți execută o pedeapsă privativă de libertate, este împiedicat de o boală gravă, este pus sub interdicție sau are reședința în străinătate; în aceste cazuri, părțile se vor putea înfățișa prin mandatar", respectiv "Dacă la termenul de judecată, în primă instanță, reclamantul lipsește nejustificat și se înfățișează numai pârâtul, cererea va fi respinsă ca nesusținută."
Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale cuprinse în art. 16 alin. (1) care consacră egalitatea în drepturi, art. 24 referitoare la dreptul de apărare și art. 41 privind munca și protecția socială a muncii.
Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că susținerile autorului referitoare la critica dispozițiilor art. 40 din Codul familiei sunt neîntemeiate. Textul de lege criticat lasă posibilitatea soților să hotărască de comun acord, în caz de divorț, cu privire la menținerea sau nu a numelui de familie dobândit prin căsătorie de către unul dintre ei. Numai în cazul în care soții nu se înțeleg asupra acestui aspect și există motive temeinice care să justifice o astfel de hotărâre, instanța poate încuviința dreptul soțului care a purtat în timpul căsătoriei numele de familie al celuilalt soț să păstreze acest nume și după desfacerea căsătoriei. Dacă aceste condiții nu sunt întrunite, legea dispune că fiecare dintre foștii soți va purta numele pe care îl avea înainte de căsătorie. Or, Curtea observă că aceste prevederi se aplică tuturor persoanelor aflate în această situație juridică, fără privilegii și fără discriminări, astfel încât nu poate fi reținută critica referitoare la încălcarea principiului constituțional al egalității în drepturi a cetățenilor.
În ceea ce privește critica de neconstituționalitate a
art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 , Curtea s-a pronunțat în repetate rânduri, statuând, în esență, că aceste prevederi sunt constituționale, reprezentând norme de procedură pe care instanța care a fost sesizată cu excepția de neconstituționalitate este obligată să le aplice, în vederea selectării doar a acelor excepții care, potrivit legii, pot face obiectul controlului de constituționalitate exercitat de Curtea Constituțională, unica autoritate de jurisdicție constituțională. Această procedură nu face însă posibilă respingerea sau admiterea excepției de neconstituționalitate de către instanța judecătorească, ci doar pronunțarea, în situațiile date, asupra oportunității sesizării Curții Constituționale. Instanța de judecată are rol de filtru al excepției de neconstituționalitate ridicate de părți, având obligația de a le respinge ca inadmisibile pe cele care nu îndeplinesc cerințele legii.
Referitor la critica dispozițiilor
art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , Curtea constată că și aceasta este neîntemeiată. Condiția de vechime în exercitarea profesiei impusă avocatului prin textul criticat nu este de natură să încalce dreptul la apărare al părților, consacrat de art. 24 din Constituție. Potrivit prevederilor
art. 22 alin. (2) din Legea nr. 51/1995
pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, "Avocatul definitiv are dreptul să pună concluzii la toate instanțele, cu excepția Înaltei Curți de Casație și Justiție și Curții Constituționale, unde va putea pune concluzii dacă are o vechime neîntreruptă în profesie de cel puțin 5 ani de la definitivare". Impunerea unei condiții de vechime pentru avocații care asistă sau reprezintă părțile în diverse faze ale procesului și la diverse instanțe reprezintă o garanție în plus în vederea asigurării dreptului la apărare, justițiabilul fiind liber să-și aleagă orice persoană dintre avocații înregistrați în barou, care îndeplinește condițiile legale de a-l apăra sau reprezenta la o anumită instanță din ierarhia instanțelor judecătorești.
În ceea ce privește invocarea încălcării principiului constituțional al dreptului la muncă, Curtea constată că, în jurisprudența sa, a stabilit, de principiu, că instituirea prin lege a unor condiții pentru ocuparea unor funcții sau exercitarea unor profesii nu reprezintă o încălcare a dreptului la muncă și la alegerea profesiei, de exemplu,
Decizia nr. 545 din 7 decembrie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 85 din 25 ianuarie 2005. Raportând considerentul expus mai sus la cauza de față, Curtea reține că instituirea unei condiții de natura celei prevăzute de
art. 30 alin. (5) din Legea nr. 47/1992
nu este contrară art. 41 din Constituție.
Cu privire la critica de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 și 616 din Codul de procedură civilă, analizând susținerile autorului excepției, Curtea reține că acesta nu indică textele din Constituție pe care prevederile criticate le încalcă. Prin urmare, excepția nu este motivată, nefiind respectate dispozițiile
art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, potrivit cărora "Sesizările trebuie făcute în formă scrisă și motivate".
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art.1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al
art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 40 din Codul familiei, art. 29 alin. (6) și
art. 30 alin. (5) și din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, excepție ridicată de Gica Stroe în Dosarul nr. 18.990/300/2006 al Judecătoriei Sectorului 2 București.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 614 și art. 616 din Codul de procedură civilă, excepție ridicată de același autor în același dosar.
Definitivă și general obligatorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 13 decembrie 2007.
PREȘEDINTE, ACSINTE GASPAR Magistrat-asistent, Mihaela Senia Costinescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.