Ordin · Ministerul Internelor și Reformei Administrative / Ministerul Economiei și Finanțelor

Ordinul nr. 398/2008

privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestionarea, implementarea și auditarea utilizării fondurilor acordate României prin Programul general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii"

abrogat 2 acte modificatoare

Data actului
5 februarie 2008
Emitent
Ministerul Internelor și Reformei Administrative / Ministerul Economiei și Finanțelor
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 170 din 5 martie 2008
Abrogat
prin Ordinul nr. 277/2011, 8 decembrie 2011
Modificări
2 acte modificatoare, prima la 2 aprilie 2010, ultima la 13 aprilie 2010; 1 abrogări parțiale
Citat de
7 acte
Citează
9 acte
Structură
17 articole · 24.690 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Abrogat prin 2

  • Ordinul nr. 277/2011 8 decembrie 2011 privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestiona…
  • Ordinul nr. 3009/2011 20 decembrie 2011 privind stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestiona…

Modificat prin 2

  • Ordinul nr. 86/2010 2 aprilie 2010 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…
  • Ordinul nr. 957/2010 13 aprilie 2010 pentru modificarea și completarea Ordinului ministrului internelor și reformei administrat…

Ce face acest act

Are ca temei 2

  • Decizia nr. 573/2007 7 iunie 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 26 din Legea nr. 122…
  • Decizia nr. 574/2007 7 iunie 2007 (prevederi anume) referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 278^1 alin. 8 lit. a…

Având în vedere dispozițiile:

-

Deciziei nr. 435/2007/CE

a Consiliului din 25 iunie 2007 de instituire a Fondului european de integrare a resortisanților țărilor terțe pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii"( 2007/435/CE

), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 168 din 28 iunie 2007;

-

Deciziei nr. 573/2007/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, ca parte a Programului general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii", precum și de abrogare a Deciziei 2004/904/CE a Consiliului ( 2007/573/CE

), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 144 din 6 iunie 2007;

-

Deciziei nr. 574/2007/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului pentru frontierele externe pentru perioada 2007-2013, ca parte a Programului general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii" ( 2007/574/CE

), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 144 din 6 iunie 2007;

-

Deciziei nr. 575/2007/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului european de returnare pentru perioada 2008-2013, ca parte a Programului general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii"( 2007/575/CE

), publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L 144 din 6 iunie 2007,

în temeiul

art. 7 alin. (4) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative, al

art. 11 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 386/2007

privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei și Finanțelor, cu modificările și completările ulterioare, precum și al

art. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 1.506/2007

privind abilitarea Ministerului Internelor și Reformei Administrative de a gestiona fondurile acordate României prin Programul general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii",

ministrul internelor și reformei administrative și ministrul economiei și finanțelor emit următorul ordin:

Articolul 1

(1)

Obiectul prezentului ordin îl constituie stabilirea cadrului general pentru planificarea strategică și financiară, gestionarea, implementarea și auditarea utilizării asistenței financiare comunitare acordate României prin intermediul Programului general "Solidaritatea și gestionarea fluxurilor migratorii", denumit în continuare Program general.

(2)

Asistența financiară comunitară acordată României prin Programul general cuprinde următoarele fonduri:

a) Fondul european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013;

b) Fondul european pentru returnare pentru perioada 2008-2013;

c) Fondul european pentru integrarea resortisanților statelor terțe pentru perioada 2007-2013;

d) Fondul pentru frontierele externe pentru perioada 2007-2013, acordat României începând cu anul 2010.

Articolul 2

În sensul prezentului ordin, termenii și expresiile de mai jos au următoarele înțelesuri:

a) program anual și program multianual - documentele de planificare strategică și programare financiară, elaborate pentru fiecare fond, care au drept scop orientarea și stimularea activității de atingere a obiectivelor elaborate în baza documentelor strategice sectoriale și a liniilor directoare aprobate de Comisia Europeană;

b) autoritate responsabilă - organismul abilitat să gestioneze asistența financiară acordată României prin Programul general, să planifice și să coordoneze activitățile de evaluare a proiectelor finanțate în cadrul Programului general;

c) autoritate delegată - organismul desemnat de către autoritatea responsabilă de a efectua procedurile de contractare și plată pentru proiectele stabilite prin programul anual și programul multianual;

d) autoritate de certificare - organismul desemnat să certifice declarațiile de cheltuieli efectuate în cadrul proiectelor finanțate prin programul general;

e) autoritate de audit - organismul care efectuează auditarea utilizării asistenței financiare comunitare acordate României prin Programul general, în conformitate cu procedurile proprii și cu standardele internaționale de audit acceptate;

f) cofinanțare publică națională - sumele prevăzute în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, respectiv în bugetele organismelor prestatoare de servicii publice și de utilitate publică de interes local sau județean, după caz, pentru finanțarea cheltuielilor eligibile aferente proiectelor finanțate în cadrul Programului general;

g) cofinanțare privată - orice contribuție la finanțarea cheltuielilor eligibile, alta decât cea prevăzută la lit. f), aferentă fondurilor alocate României prin Programul general;

h) parteneri - orice persoană juridică de drept privat sau public, care participă la dezvoltarea unui program multianual, definit pentru Fondul european pentru refugiați la art. 11 din

Decizia nr. 573/2007/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, pentru Fondul european de returnare la art. 12 din

Decizia nr. 575/2007/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului european de returnare pentru perioada 2008-2013, pentru Fondul european de integrare a naționalilor țărilor terțe pentru perioada 2007-2013, la art. 10 din Decizia nr. 435 a Consiliului din 25 iunie 2007 de instituire a Fondului european de integrare a naționalilor țărilor terțe pentru perioada 2007-2013 și pentru Fondul pentru frontierele externe la art. 12 din

Decizia nr. 574/2007/CE

a Parlamentului European și a Consiliului din 23 mai 2007 de instituire a Fondului pentru frontierele externe pentru perioada 2007-2013;

i) contribuția financiară a Uniunii Europene - sumele alocate României de către Uniunea Europeană pentru finanțarea proiectelor în cadrul Programului general;

j) debite față de bugetul Uniunii Europene - astfel cum sunt definite la

art. 1 lit. s) din Ordonanța Guvernului nr. 29/2007

privind modul de alocare a instrumentelor structurale, a prefinanțării și a cofinanțării alocate de la bugetul de stat, inclusiv din Fondul național de dezvoltare, în bugetul instituțiilor implicate în gestionarea instrumentelor structurale și utilizarea acestora pentru obiectivul convergență, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 249/2007 , inclusiv majorările de întârziere;

k) cheltuieli eligibile - cheltuielile aferente proiectelor din cadrul Programului general, care respectă toate criteriile de eligibilitate stabilite de Comisia Europeană și care pot fi finanțate atât din Fondul european pentru refugiați, Fondul european pentru returnare, Fondul european pentru integrarea resortisanților statelor terțe, Fondul frontierelor externe, cât și din cofinanțarea publică națională sau privată;

l) cheltuieli neeligibile - cheltuielile inerente realizării proiectelor finanțate din Fondul european pentru refugiați, Fondul european pentru returnare, Fondul european pentru integrarea resortisanților statelor terțe, Fondul frontierelor externe în cadrul Programului general, care nu pot fi finanțate din aceste fonduri, conform reglementărilor naționale și comunitare.

Articolul 3

(1)

În scopul utilizării eficiente a fondurilor acordate României prin Programul general se instituie un sistem de monitorizare, coordonat de un comitet de monitorizare, cu următoarea componență: autoritatea responsabilă, autoritatea de certificare și autoritatea delegată.

(2)

Autoritatea de audit de pe lângă Curtea de Conturi participă în calitate de observator la reuniunile Comitetului de monitorizare.

(3)

Comitetul de monitorizare analizează stadiul proiectelor din cadrul Programului general pentru fazele de programare, contractare, implementare și evaluare, pe baza raportărilor semestriale elaborate de autoritatea responsabilă.

(4)

Comitetul de monitorizare stabilește măsurile necesare pentru implementarea corespunzătoare a proiectelor din cadrul Programului general.

(5)

Comitetul de monitorizare se reunește semestrial și este prezidat de conducătorul autorității responsabile.

(6)

Secretariatul Comitetului de monitorizare este asigurat de către Serviciul fonduri europene din cadrul Direcției generale afaceri europene și relații internaționale din Ministerul Internelor și Reformei Administrative.

Articolul 4

Programul anual și programul multianual pentru fiecare dintre fondurile care constituie Programul general sunt supuse aprobării conducerii Ministerului Internelor și Reformei Administrative anterior transmiterii acestora, spre aprobare, Comisiei Europene.

Articolul 5

Se desemnează Direcția generală afaceri europene și relații internaționale, denumită în continuare DGAERI, din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, ca autoritate responsabilă pentru coordonarea implementării asistenței comunitare acordate prin Programul general.

Articolul 6

Atribuțiile autorității responsabile sunt următoarele:

a) atribuțiile prevăzute la art. 27 din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 573/2007/CE

, la art. 29 din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 574/2007/CE

, la art. 27 din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 575/2007/CE

și la art. 25 din

Decizia Consiliului nr. 435/2007/CE

, cu excepția atribuțiilor delegate Oficiului Român pentru Imigrări și Inspectoratului General al Poliției de Frontieră, prevăzute la art. 8 din prezentul ordin;

b) înființează un punct unic de contact în cadrul Serviciului fonduri europene, răspunzător de:

(i) schimbul de informații cu unitățile angajate în folosirea mijloacelor fondului;

(îi) menținerea contactelor curente cu reprezentanții Comisiei Europene;

c) în conformitate cu prevederile art. 47 din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 573/2007/CE

, ale art. 49 din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 574/2007/CE

, ale art. 45 din

Decizia Consiliului nr. 435/2007/CE

și ale art. 47 din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 575/2007/CE

, plătește la bugetul general al Uniunii Europene sumele care trebuie restituite, prin intermediul autorităților delegate;

d) ia măsurile necesare pentru identificarea neregulilor și efectuarea corecțiilor financiare, în cadrul domeniului său de competență, precum și pentru recuperarea de către autoritățile delegate a sumelor reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene sau cofinanțarea publică, care s-au dovedit a fi plătite nejustificat ca urmare a neregulilor constatate;

e) efectuează în colaborare cu Direcția generală audit intern din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative acțiuni de verificare a stadiului proiectelor și a îndeplinirii măsurilor stabilite cu ocazia ședințelor Comitetului de monitorizare.

Articolul 7

(1)

Se desemnează Oficiul Român pentru Imigrări, denumit în continuare ORI, pentru îndeplinirea funcției de autoritate delegată pentru asistența acordată prin Fondul european pentru refugiați pentru perioada 2008-2013, Fondul european de returnare pentru perioada 2008-2013 și Fondul european de integrare a resortisanților țărilor terțe pentru perioada 2007-2013.

(2)

Se desemnează Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, denumit în continuare IGPF, pentru îndeplinirea funcției de autoritate delegată pentru asistența acordată prin Fondul pentru frontierele externe pentru perioada 2007-2013.

(3)

Modificarea contractelor este valabilă numai cu aprobarea ORI și IGPF. În lipsa aprobării ORI și, respectiv, IGPF, cheltuielile afectate de aceste modificări se consideră costuri neeligibile și se suportă de către cei care au operat modificările fără aprobarea ORI și/sau IGPF.

Articolul 8

Autoritatea delegată are următoarele atribuții principale:

a) organizează selecția de proiecte și procedurile de achiziții finanțate din fondurile alocate prin Programul general, este responsabilă pentru derularea acestora și evaluează ofertele din punct de vedere al corectitudinii documentației și a completitudinii în vederea desemnării câștigătorilor;

b) primește cereri de plată și efectuează plățile către contractor;

c) pentru aplicarea prevederilor art. 27 pct. 1 lit. m) din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 573/2007/CE

, ale art. 29 pct. 1 lit. m) din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 574/2007/CE

, ale art. 25 pct. 1 lit. n) din

Decizia Consiliului nr. 435/2007/CE

și ale art. 27 pct. 1 lit. m) din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 575/2007/CE

, furnizează autorității responsabile și autorității de certificare evidențe detaliate privind plățile efectuate în vederea transmiterii acestora către Comisia Europeană;

d) trimite anual către autoritatea responsabilă și autoritatea de certificare declarația referitoare la sumele rămase de recuperat la acea dată;

e) asigură menținerea evidențelor financiare și păstrarea tuturor documentelor justificative privind operațiunile pe care le derulează cu respectarea termenelor de păstrare legale;

f) informează autoritatea responsabilă, periodic, la termenele stabilite de comun acord cu aceasta, referitor la stadiul plăților efectuate;

g) verifică și solicită modificări ale acordurilor/contractelor, dacă este necesar, pentru asigurarea conformității cu reglementările Programului general;

h) constituie comisiile de evaluare a ofertelor, având în vedere asigurarea componenței acestora sub aspectul competenței membrilor acesteia, pregătirii și imparțialității față de ofertanți, componența comisiilor de evaluare fiind supusă aprobării autorității responsabile;

i) elaborează proiectele de contract, negociază contractele și pregătește semnarea contractelor;

j) încheie acordurile/contractele aferente proiectelor finanțate prin Programul general, în vederea asigurării respectării procedurilor administrative ale acestuia;

k) utilizează registre contabile și înregistrarea contabilă adecvată a tuturor operațiunilor la nivel de program, proiect și contract;

l) operează în conturile financiare, în condițiile efectuării tuturor verificărilor standard și a reconcilierilor bancare necesare;

m) solicită autorizarea de plată "citit și aprobat" din partea autorității responsabile sau, după caz, returnarea la contractor a cererii de plată, pentru modificări;

n) elaborează rapoartele privind situația financiară a fiecărui program;

o) furnizează autorității responsabile și autorității de certificare, periodic, informații la zi privind planificarea selecției de proiecte și procedurilor de achiziții, a evaluării ofertelor și a atribuirii contractelor;

p) este responsabilă pentru aplicarea măsurilor necesare asigurării eligibilității operațiunilor finanțate prin Programul general, aplicând un management financiar și tehnic riguros și transparent;

q) suportă orice cheltuieli considerate neeligibile în urma unei misiuni de audit a Comisiei Europene, a Direcției generale audit intern din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative și/sau a Autorității de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României;

r) supraveghează în permanență îndeplinirea tuturor obligațiilor asumate în conformitate cu acordurile/contractele încheiate;

s) transmite lunar către autoritatea de certificare, în copie conformă cu originalul, documentele contabile justificative și suport, documentele de plată sau alte documente cu valoare justificativă privind operațiunile care s-au derulat în luna anterioară;

t) întocmește documentele subsecvente aprobării programului anual și celui multianual în vederea organizării selecției de proiecte și a procedurilor de achiziții;

u) planifică și răspunde de organizarea în condiții optime a activităților aprobate prin program;

v) participă la controalele/auditul efectuate/efectuat de Comisia Europeană;

w) îndeplinește atribuțiile delegate de către autoritatea responsabilă, precum și alte atribuții ce derivă în mod firesc din statutul de autoritate delegată;

x) elaborează, în baza strategiilor sectoriale și a liniilor directoare transmise de către Comisia Europeană, programele anuale și programele multianuale, pe care le înaintează autorității responsabile;

y) elaborează și propune manualul de implementare și utilizare a fondurilor acordate României prin Programul general, în cooperare cu autoritățile implicate;

z) recuperează sumele reprezentând contribuția financiară a Uniunii Europene, cofinanțarea publică națională, care s-au dovedit a fi plătite nejustificat, ca urmare a neregulilor constatate;

aa) primește sumele corespunzătoare contribuției financiare a Uniunii Europene;

bb) plătește la bugetul general al Uniunii Europene sumele aferente debitelor față de bugetul Uniunii Europene.

Articolul 9

Se desemnează structura specializată a Direcției generale financiare din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative pentru îndeplinirea funcției de autoritate de certificare pentru asistența acordată prin Programul general.

Articolul 11

Auditarea utilizării fondurilor acordate României prin Programul general se realizează conform legislației naționale și comunitare în materie, de către Autoritatea de audit de pe lângă Curtea de Conturi a României, abilitată în condițiile legii.

Articolul 13

(1)

Creditele bugetare și de angajament aferente fondurilor externe nerambursabile alocate României în cadrul Programului general au caracter previzional și se reflectă, la poziții distincte pentru fiecare dintre fondurile prevăzute la art. 1 alin. (2), în anexa la bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative ca ordonator principal de credite

(2)

Creditele bugetare, altele decât cele aferente fondurilor externe nerambursabile, se cuprind în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, la pozițiile distincte denumite "Sume aferente Fondului european pentru refugiați", "Sume aferente Fondului european de returnare", "Sume aferente Fondului european de integrare a resortisanților țărilor terțe", respectiv "Sume aferente Fondului pentru frontierele externe", astfel:

a) sumele reprezentând cofinanțare publică națională;

b) sume aferente achitării debitelor față de bugetul Uniunii Europene, inclusiv a majorărilor de întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari a sumelor plătite nejustificat;

c) sumele necesare finanțării cheltuielilor aferente transferului de fonduri din conturile autorităților delegate în scopul efectuării plăților;

(3)

Sumele necesare finanțării cheltuielilor neeligibile se cuprind în bugetul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, potrivit clasificației bugetare.

Articolul 14

(1)

Autoritățile delegate din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative deschid conturi în euro pentru fiecare fond din cadrul Programului general, la Trezoreria Statului sau la instituții financiar-bancare, în care Comisia Europeană virează sumele corespunzătoare contribuției financiare a Uniunii Europene.

(2)

Echivalentul în lei al sumelor încasate în conturile prevăzute la alin. (1) se gestionează prin conturi distincte deschise pentru fiecare fond la Trezoreria Statului.

(3)

Ministerul Internelor și Reformei Administrative repartizează autorităților delegate creditele bugetare aprobate, aferente sumelor prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a)-c) și alin. (3), în conturile acestora deschise la Trezoreria Statului.

(4)

În limita creditelor bugetare repartizate, autoritatea delegată își transferă sumele necesare efectuării de plăți în conturi distincte de disponibilități aferente sumelor prevăzute la art. 13 alin. (2) lit. a)-c) și alin. (3), corespunzătoare fiecărui fond din cadrul Programului general.

Articolul 15

(1)

În vederea reflectării fondurilor acordate României prin Programul general în poziția netă a României în relația financiară cu Uniunea Europeană, Unitatea de coordonare a relațiilor bugetare cu Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor primește de la autoritatea responsabilă și prelucrează datele privind contribuția financiară a Uniunii Europene, conform procedurii și modelului elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor.

(2)

Autoritatea responsabilă transmite Unității de coordonare a relațiilor bugetare cu Uniunea Europeană din cadrul Ministerului Economiei și Finanțelor următoarele informații, conform procedurii elaborate de Ministerul Economiei și Finanțelor:

a) estimările alocărilor bugetare anuale pentru România, comunicate de Comisia Europeană pentru fiecare fond din cadrul Programului general, în conformitate cu art. 20 alin. (2) din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 573/2007/CE

, art. 23 alin. (2) din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 574/2007/CE

, art. 19 alin. (2) din

Decizia Consiliului nr. 435/2007/CE

și art. 21 alin. (2) din

Decizia Parlamentului European și a Consiliului nr. 575/2007/CE

;

b) situația sumelor necesare achitării debitelor față de bugetul Uniunii Europene, inclusiv a achitării acestora și a majorărilor de întârziere ca urmare a nerecuperării la timp de la beneficiari;

c) situația sumelor aferente contribuției financiare a Uniunii Europene, transferate de Comisia Europeană, pentru fiecare fond din cadrul Programului general.

Articolul 16

Dispozițiile prezentului ordin se aplică și pentru gestionarea proiectelor finanțate din fondurile acordate României prin Fondul european pentru refugiați pentru anul 2007, potrivit Deciziei nr. 2004/904/CE a Consiliului din 2 decembrie 2004 de instituire a Fondului european pentru refugiați pentru perioada 2005-2010, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. L381 din 28 decembrie 2004.

Articolul 17

Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, cu excepția art. 11 și 12, care intră în vigoare la data abilitării prin lege a Autorității de audit de pe lângă Curtea de Conturi de a efectua auditul fondurilor alocate României prin Programul general.

Ministrul internelor
și reformei administrative,
Cristian David
Ministrul economiei și finanțelor,
Varujan Vosganian

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.