Decizia nr. 988/2008

Prin Cererea cu nr. 5/3.354 din 13 iunie 2008, domnul Călin Popescu-Tăriceanu a solicitat Curții Constituționale soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre puterea legiuitoare și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte.

Sesizarea se întemeiază pe prevederile art. 146 lit. e) din Constituție și ale

art. 34 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, a fost înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 6.776 din 16 iunie 2008 și formează obiectul Dosarului nr. 1.497E/2008.

Prin cerere se solicită Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea legislativă și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte, conflict produs ca urmare a unor hotărâri judecătorești, și anume: Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Decizia civilă nr. 769 din 22 mai 2006 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.348/2/2006; Decizia civilă nr. 1.160 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 25.769/3/2007; Sentința civilă nr. 1.097 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului București - Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.422/3/2008, hotărâri pronunțate cu încălcarea competențelor stabilite prin Constituție, precum și faptul că hotărârile menționate sunt lipsite de efecte juridice.

În motivarea cererii se arată, în esență, următoarele: prin Scrisoarea nr. 51 din 13 iulie 2005, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România a solicitat Guvernului României, prin secretarul său general, în temeiul

Legii nr. 544/2001

privind liberul acces la informațiile de interes public, comunicarea unor copii de pe stenogramele ședințelor de Guvern în care s-au dezbătut și adoptat, în perioada 2001-2004, acte normative cu privire la situația RAFO - S.A. Onești, inclusiv stenograma ședinței în care a fost dezbătută și adoptată

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 101/2004

privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a unor creanțe fiscale asupra societăților comerciale RAFO - S.A. Onești și CAROM - S.A. Onești. Ca răspuns la această solicitare, cu Adresa nr. 16/80/r.p. din 26 iulie 2005, Secretariatul General al Guvernului a comunicat Asociației că, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate, informațiile cuprinse în stenogramele ședințelor Guvernului și transcrierile lor au nivelul de clasificare "strict secret". În consecință, Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului din România s-a adresat justiției, în temeiul

Legii nr. 544/2001 , pentru obligarea Guvernului la comunicarea informațiilor respective. Prin Sentința nr. 3.763 din 30 septembrie 2005, pronunțată în Dosarul nr. 6.897/CA/2005, Tribunalul București - Secția a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ și fiscal a respins ca inadmisibilă acțiunea asociației. Prin Decizia nr. 278 din 23 februarie 2006, irevocabilă, Curtea de Apel București - Secția a VIII-a a admis recursul Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului din România și a obligat Guvernul României să-i comunice acesteia informațiile de interes public solicitate. S-a ajuns, astfel, "la un conflict juridic constituțional între autoritățile legislativă și executivă, pe de o parte, și o instanță judecătorească, parte a autorității judecătorești, pe de altă parte, întrucât aceasta din urmă a apreciat că o persoană privată are acces la informații clasificate, dispunând autorității executive, împotriva prevederilor legale în vigoare, comunicarea acestora". În continuare, se arată că, "prin pronunțarea altor hotărâri judecătorești accesorii față de Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006", pe care le nominalizează, conflictul a perpetuat în timp, în sensul că "autoritatea judecătorească a obligat Secretariatul General al Guvernului să comunice informații de pe stenograma ședinței de Guvern, document ce aparține și este generat de activitatea Guvernului, entitate distinctă, organ colegial format din miniștri", precum și că "Guvernul se află în imposibilitatea executării acestor sentințe, în caz contrar putând fi acuzat de încălcarea dispozițiilor

Hotărârii Guvernului nr. 1.198/2004

care clasifică la nivel SECRET acest tip de document, pe care îl deține doar în păstrare."

În sensul admisibilității cererii se invocă jurisprudența Curții Constituționale în materie, de exemplu,

deciziile nr. 53/2005

și nr. 270/2008, precum și faptul că aceasta "nu este de natură să se constituie într-o cale de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, având în vedere că instanța constituțională nu face parte din sistemul instanțelor judecătorești". Dacă s-ar considera că numai puterile executivă și legislativă își pot aroga competențe sau atribuții care, potrivit Constituției, aparțin altor autorități publice și care ar genera conflicte juridice de natură constituțională, s-ar încălca art. 146 lit. e) din Constituție.

De asemenea, se solicită Curții să constate că hotărârea judecătorească prin care Guvernul a fost obligat să comunice Asociației pentru Apărarea Drepturilor Omului din România informațiile de interes public menționate "a fost pronunțată ultra vires".

Sub aspectul părților implicate în conflictul de natură constituțională, se arată că puterea judecătorească, reprezentată prin instanțele de judecată, și-a depășit competența și a uzurpat atribute ale puterii legislative, iar puterea executivă, reprezentată de Guvern, este parte în conflict și are calitate procesuală pasivă, deoarece cererea de chemare în judecată este formulată împotriva acestuia.

Pe fond, se apreciază că prin hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea de Apel București, precum și prin celelalte hotărâri judecătorești subsecvente se încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 31 alin. (3) și

art. 53 din Constituție și deciziile Curții Constituționale nr. 1.175/2007

și nr. 568/2006.

În acest sens, se arată că, în aplicarea prevederilor constituționale ale art. 31 alin. (1), regimul juridic al informațiilor de interes public este reglementat prin

Legea nr. 544/2001 , care definește la art. 2 lit. b) informația de interes public ca fiind "orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației". Or, art. 12 alin. (1) lit. b) din lege stabilește că în sfera informațiilor de interes public care se comunică persoanei nu intră "[...] informațiile privind deliberările autorităților, precum și cele care privesc interesele economice și politice ale României, dacă fac parte din categoria informațiilor clasificate, potrivit

legii;". Legea nr. 182/2002

privind protecția informațiilor clasificate stabilește că "informațiile, datele, documentele de interes pentru securitatea națională, care, datorită nivelurilor de importanță și consecințelor care s-ar produce ca urmare a dezvăluirii sau diseminării neautorizate, trebuie să fie protejate", precum și că împotriva clasificării informațiilor, duratei pentru care acestea au fost clasificate, precum și împotriva modului în care s-a atribuit un nivel sau altul de secretizare se poate face contestație în contencios administrativ.

Față de acestea, se consideră că restrângerea dreptului persoanei de acces la informațiile de interes public este în perfectă concordanță cu art. 31 alin. (3) și

art. 53 din Constituție, precum și cu deciziile Curții Constituționale nr. 1.175/2007

și nr. 568/2006, iar "stenogramele ședințelor de Guvern, aflate în gestiunea și protecția Secretariatului General al Guvernului ori a Cancelariei Primului-Ministru, conținând informații privind deliberarea autorității executive în executarea propriilor atribuții, sunt exceptate de la accesul liber al cetățenilor". "Numai în condițiile în care se admite o contestație îndreptată împotriva clasificării informației, în temeiul

art. 20 din Legea nr. 182/2002 , și se dispune declasificarea, urmează a se aplică regimul

Legii nr. 544/2001 ." În continuare, se arată că, întrucât în cauză nu s-a dispus o asemenea măsură, instanța de judecată trebuie să aplice dispozițiile legale menționate, în caz contrar putându-se ajunge ca "o hotărâre judecătorească să contravină unei legi în vigoare, dar și art. 31 alin. (3) coroborat cu art. 53 din Constituție".

În sistemul separației puterilor în stat, fiecare organ sau instituție a puterii legislative, executive sau judecătorești "trebuie să acționeze în limitele strict stabilite de Constituție". Potrivit art. 126 alin. (1)-(3) din Legea fundamentală, instanțele de judecată aplică legea, iar competența acestora și procedura de judecată sunt prevăzute de lege, astfel că "nicio instanță judecătorească nu își poate aroga printr-o hotărâre pe care o pronunță un drept de legiferare, competență ce aparține puterii legiuitoare". Or, în cauză, "instanța de judecată reglementează, în materia informațiilor clasificate, o nouă procedură prin care acestea pot fi aduse la cunoștința publică, abrogând în fapt prevederile

Legii nr. 182/2002

și legiferând o altă procedură, similară celei prevăzute de

Legea nr. 544/2001 ". Se încalcă astfel în mod grav dreptul Parlamentului de a legifera, deși în sistemul nostru de drept voința acestuia materializată într-o lege poate fi înfrântă doar printr-o decizie de admitere a obiecției sau excepției de neconstituționalitate pronunțată de Curtea Constituțională.

Așadar, se consideră că în cauză "suntem în fața unui exces de putere, constând în depășirea de către instanța judecătorească a atribuțiilor sale constituționale și substituirea în competențele altor puteri constituite, în dauna ordinii constituționale și a interesului public", ajungându-se "la încălcarea flagrantă a principiului separației puterilor în stat", consacrat de art. 1 alin. (4) din Constituție.

În sfârșit, cu referire la prevederile

art. 35 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, autorul sesizării consideră că soluționarea prezentului conflict juridic de natură constituțională se poate face "prin respectarea de către instanțele judecătorești a dispozițiilor constituționale de referință invocate", precum și prin "lipsirea de efecte juridice a hotărârii judecătorești care legiferează, deci pronunțată cu depășirea competențelor instanțelor judecătorești, și care a fost constatată ca atare de către Curtea Constituțională".

Prin sesizare se invocă încălcarea prevederilor constituționale ale: art. 1 alin. (4), potrivit căruia "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale", art. 31 alin. (3) care stabilește că "(3) Dreptul la informație nu trebuie să prejudicieze măsurile de protecție a tinerilor sau securitatea națională" și art. 53 privind "Restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți".

În conformitate cu dispozițiile

art. 35 alin. (1) și (2) din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost comunicată părților aflate în conflict, solicitîndu-li-se să își exprime, în scris, punctul de vedere asupra conținutului conflictului și a eventualelor căi de soluționare a acestuia.

Președintele Camerei Deputaților a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 51/210CP din 24 iunie 2008, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 7.246 din 24 iunie 2008, prin care arată că solicitarea primului-ministru este pe deplin îndreptățită, precum și că, prin decizia sa, Curtea Constituțională trebuie să constate existența unui conflict juridic între puterea judecătorească, pe de o parte, și puterea legislativă, pe de altă parte. Aceasta deoarece, "așa cum rezultă cu limpezime din cererea adresată Curții Constituționale de către primul-ministru, printr-o serie de sentințe pronunțate de Curtea de Apel - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, Guvernul este împiedicat să-și respecte o hotărâre proprie, pe care a adoptat-o în aplicarea prerogativelor constituționale înscrise în art. 102 alin. (1) din Legea fundamentală a țării. Nu este vorba de un conflict instituțional între două autorități publice, de un conflict de competență, ci de un conflict juridic determinat de o sentință a unei instanțe judecătorești care, în loc să respecte Constituția și să-și întemeieze întreaga activitate judiciară pe prevederile legale, creează indirect noi norme de drept". Acest conflict "poartă chiar asupra unora dintre principiile fundamentale ale actului de judecată și, în primul rând, asupra principiului legalității. Este adevărat că normele procedurale instituie caracterul irevocabil al sentințelor definitive pronunțate de instanțele judecătorești", însă Curtea Constituțională este "competentă în calitatea ei de garant al supremației Constituției să constate că o anumită decizie pronunțată de o instanță sfidează Constituția" "prin încălcarea principiului separației puterilor consfințit în art. 1 alin. (4)" din aceasta. Instanța de judecată stabilește "un alt regim juridic al clasificării unui anumit tip de informații produs de Guvern (stenogramele ședințelor acestuia)" și "se substituie în drepturile suverane ale Parlamentului, ca unică autoritate legiuitoare a statului român, instituind pe cale pretoriană dispoziții general obligatorii pentru Guvern, în afara voinței Parlamentului, singurul în măsură să adopte astfel de norme". În continuare, se arată că "este voința suverană a Parlamentului ca regimul juridic al informațiilor clasificate, precum și cel al informațiilor de interes public să fie reglementat prin lege, și nu prin hotărâre judecătorească, care produce efecte numai pentru părțile aflate în litigiul dedus soluționării unei instanțe judecătorești". Se mai susține că "prin conduita Curții de Apel București se încalcă, de asemenea, art. 31 alin. (3) și art. 53 din Constituție, precum și două decizii pronunțate de Curtea Constituțională, care, potrivit art. 147 alin. (4) din Constituție, sunt obligatorii". Cu referire la caracterul confidențial al stenogramelor ședințelor Guvernului, se arată că, în conformitate cu art. 102 alin. (1) din Constituție, acesta asigură realizarea politicii interne și externe a țării "ori discutarea [...] situației unei societăți comerciale a cărei activitate interesează siguranța națională" și care "este prin natura sa confidențială". De altfel, printr-o hotărâre proprie, Guvernul a stabilit că "stenogramele ședințelor de Guvern sunt clasificate SECRET DE STAT, nivel SECRET". Consideră că "această dispoziție normativă a fost ignorată de instanța de judecată, care are obligația constituțională să înfăptuiască justiția în numele legii și în temeiul acesteia. Refuzând să aplice o dispoziție clară cuprinsă într-un act normativ, puterea judecătorească, printr-o Curte de Apel, a dat naștere unui grav conflict juridic de natură constituțională ce opune aceasta, puterii legislative celei executive." Se mai arată că "Guvernul României este acuzat printr-o sentință judecătorească că respectă o lege adoptată de Parlament și o hotărâre proprie. Această concluzie bizară rezultă implicit din conținutul unor decizii ale unei instanțe de apel care se transformă voluntar în legiuitor", precum și că, "prin acest demers, instanța de apel și-a depășit condiția constituțională, instituindu-și cu de la sine putere o competență care aparține de drept Parlamentului și în secundar Guvernului".

În concluzie, președintele Camerei Deputaților "consideră că cererea adresată Curții Constituționale este pe deplin întemeiată și solicită acesteia să soluționeze conflictul juridic care face obiectul dosarului aflat pe rolul Curții și să repună în deplină legalitate constituțională raporturile instituționale dintre cele trei puteri ale statului".

Președintele Senatului a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. I/334, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 7.297 din 25 iunie 2008. În esență, cu privire la imposibilitatea executării hotărârilor judecătorești menționate în sesizare arătă că, "în conformitate cu prevederile art. 372 din Codul de procedură civilă, "executarea silită se va efectua numai în temeiul unei hotărâri judecătorești ori al unui alt înscris care, potrivit legii, constituie titlu executoriu."". Or, din materialul prezentat "nu rezultă dacă s-a procedat la punerea în executare silită a Deciziei civile nr. 278 din 23 februarie 2006, pronunțată de Curtea de Apel București în Dosarul nr. 82/2/2006, singura hotărâre judecătorească dintre toate celelalte la care se face referire și care ar putea constitui titlu executoriu", întrucât "nu este suficient să se poată porni executarea silită", ci "aceasta trebuie cerută într-un anumit termen de prescripție, stabilit de lege". De asemenea, mai arată că, potrivit "art. 399 și următoarele din Codul de procedură civilă, împotriva executării silite înseși, precum și împotriva oricărui act de executare se poate face contestație de către cei interesați, contestație ce se introduce la instanța de executare. Contestația la executare este un mijloc procedural special prin care se poate obține, uneori, chiar și anihilarea efectului executoriu al unui titlu executoriu", iar "Guvernul României, prin Secretariatul General al Guvernului, poate invoca excepții și în această fază procesuală". Se invocă jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului prin care s-a statuat în mod constant că etapa executării silite trebuie considerată ca făcând parte din procedurile judiciare de soluționare a unui litigiu, și anume ca a doua parte a acestor proceduri.

Guvernul a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/3.354/CPT din 23 iunie 2008, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 7.188 din 24 iunie 2008, prin care consideră că "hotărârea judecătorească pronunțată de Curtea de Apel București", precum și "hotărârile judecătorești subsecvente" încalcă prevederile art. 1 alin. (4), art. 31 alin. (3) și

art. 53 din Constituție și deciziile Curții Constituționale nr. 1.175/2007

și nr. 568/2006. În consecință, susține "integral punctul de vedere exprimat în sesizarea cu numărul 5/3.354/CPT din data de 13.06.2008, formulată de domnul prim-ministru Călin Popescu Tăriceanu și înregistrată la Curtea Constituțională sub numărul 3.776/16.06.2008".

Apreciază că, "având în vedere gravitatea consecințelor", "eventualele căi de soluționare a acestui blocaj instituțional [...], precum și un posibil remediu ar fi lipsirea de efecte juridice a hotărârii judecătorești care legiferează", fiind "deci pronunțată cu depășirea competențelor instanțelor judecătorești, și care să fie constatată ca atare de către Curtea Constituțională".

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat punctul său de vedere cu Adresa nr. 19.755/1.154/2008, înregistrată la Curtea Constituțională sub nr. 7.251 din 25 iunie 2008. Consiliul Superior al Magistraturii consideră că, în fapt, prin sesizare, Curtea Constituțională este chemată să se pronunțe cu privire la depășirea atribuțiilor puterii judecătorești, astfel că sesizarea "tinde să se constituie într-o cale de atac extraordinară împotriva unor hotărâri judecătorești definitive și irevocabile". Or, potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, conflictul juridic de natură constituțională presupune acțiuni sau acte concrete prin care o autoritate dintre cele prevăzute în titlul III din Constituție își arogă puteri, atribuții sau competențe, care, potrivit Legii fundamentale, aparțin altei autorități publice, ori omisiunea unor autorități publice, constând în declinarea competenței sau în refuzul de a îndeplini anumite acte care intră în obligația lor. Invocă în acest sens

Decizia Curții Constituționale nr. 53 din 28 ianuarie 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 17 februarie 2005. De asemenea, mai arată că, așa cum a statuat Curtea Constituțională, de exemplu, prin

Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003 , soluționarea conflictelor juridice de natură constituțională urmărește înlăturarea unor posibile blocaje instituționale între diferite autorități publice constituționale, determinate de conflicte pozitive sau negative de competență.

Or, "în motivarea sesizării sunt menționate elemente ale fondului cauzelor deduse judecății în fața instanțelor judecătorești competente, ceea ce nu poate conduce decât la concluzia că nu sunt întrunite cerințele de admisibilitate ale prezentei cereri", iar "hotărârile al căror caracter definitiv, irevocabil și executoriu se tinde a fi desființat au fost pronunțate interpretând și aplicând prevederile legale în vigoare, astfel că nu se poate susține că instanțele și-au încălcat competența sau și-au arogat atribuții ale puterii legislative".

În concluzie, apreciază că "nu ne aflăm în fața unui conflict juridic de natură constituțională, întrucât punerea în executare a unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile nu este de natură să creeze un blocaj instituțional între diferite autorități publice constituționale, în speță între autoritatea executivă reprezentată de Guvernul României și autoritatea judecătorească".

Cererea privind soluționarea conflictului juridic de natură constituțională dintre puterea legiuitoare și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte, a fost dezbătută în ședința din data de 1 octombrie 2008, cu participarea reprezentanților Guvernului României, domnul Niculae Teodorescu, director în cadrul Secretariatului General al Guvernului, însoțit de domnul Cătălin Cernat, consilier juridic în cadrul Secretariatului General al Guvernului.

Având cuvântul, reprezentantul Guvernului României, domnul Niculae Teodorescu, solicită Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea legiuitoare și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte. Conflictul este determinat de hotărârea judecătorească prin care stenogramele ședințelor Guvernului României sunt considerate informații de interes public, ceea ce reprezintă o imixtiune din partea autorității judecătorești în atribuțiile autorității legislative și ale autorității executive. Se susține că astfel se încalcă prevederile constituționale ale art. 1 alin. (4) privind principiul separației puterilor în stat și ale art. 31, potrivit cărora dreptul la informație privește numai informațiile de interes public.

CURTEA,

examinând cererea de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre puterea legislativă și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte, punctele de vedere ale celor două Camere ale Parlamentului, al Guvernului și al Consiliului Superior al Magistraturii, susținerile reprezentantului Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Constituției și ale

Legii nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, reține următoarele:

Curtea a fost legal sesizată și este competentă, potrivit art. 146 lit. e) din Constituție, precum și al

art. 1, 10, 34 și 35 din Legea nr. 47/1992 , să se pronunțe asupra conflictului juridic de natură constituțională dintre autoritățile publice.

În esență, prin cererea formulată, se solicită Curții Constituționale să constate existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterile statului, conflict declanșat ca urmare a unor hotărâri judecătorești, și anume, în ordinea invocării lor, Decizia civilă nr. 278 din 23 februarie 2006 a Curții de apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal; Decizia civilă nr. 769 din 22 mai 2006 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 3.348/2/2006; Decizia civilă nr. 1.160 din 24 aprilie 2008 a Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 25.769/3/2007; Sentința civilă nr. 1.097 din 2 aprilie 2008 a Tribunalului București Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în Dosarul nr. 1.422/3/2008. În opinia autorului cererii, aceste hotărâri au fost pronunțate cu încălcarea competențelor stabilite prin Constituție, astfel că solicită Curții Constituționale să constate că ele sunt lipsite de efecte juridice.

În susținerea cererii s-a invocat, în cadrul ședinței de dezbateri din data de 1 octombrie 2008, încălcarea dispozițiilor constituționale ale art. 1 alin. (4), conform cărora "(4) Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor legislativă, executivă și judecătorească - în cadrul democrației constituționale", și ale art. 31 privind "Dreptul la informație".

Examinând cererea formulată, Curtea constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, Curtea Constituțională "soluționează conflictele juridice de natură constituțională dintre autoritățile publice, la cererea Președintelui României, a unuia dintre președinții celor două Camere, a primului-ministru sau a președintelui Consiliului Superior al Magistraturii". În acest sens, autorități publice care ar putea fi implicate într-un conflict juridic de natură constituțională sunt numai cele cuprinse în titlul III din Constituție, și anume: Parlamentul, alcătuit din Camera Deputaților și Senat, Președintele României, ca autoritate publică unipersonală, Guvernul, organele administrației publice centrale și ale administrației publice locale, precum și organele autorității judecătorești - Înalta Curte de Casație și Justiție, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii.

Or, în această cauză, potrivit cererii formulate, părțile implicate în conflict sunt "puterea legislativă și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte", iar nu vreuna dintre autoritățile publice menționate. Curtea reține că, într-adevăr, statul își exercită puterea prin cele trei funcții funcția legislativă, funcția executivă și funcția judecătorească -, care, însă, sunt aduse la îndeplinire de autoritățile arătate anterior. Așadar, prezenta sesizare nu îndeplinește cerințele art. 146 lit. e) din Constituție.

De altfel, Curtea reține că, în esență, prin cererea formulată se solicită constatarea existenței unui conflict juridic de natură constituțională care "s-a produs ca urmare a pronunțării unor hotărâri judecătorești", cu încălcarea competențelor stabilite prin Constituție, precum și că hotărârile menționate "sunt lipsite de efecte juridice".

Curtea constată că și sub acest aspect cererea este inadmisibilă. Potrivit atribuțiilor sale, care sunt limitativ și expres prevăzute de

art. 146 din Constituție și de Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, aceasta asigură, pe calea controlului de constituționalitate, supremația Constituției în sistemul juridic normativ. Curtea Constituțională nu este competentă să cenzureze legalitatea unor hotărâri judecătorești sau să constate că acestea "sunt lipsite de efecte juridice".

Având în vedere considerentele expuse în prezenta decizie, dispozițiile art. 146 lit. e) din Constituție, precum și prevederile art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale

art. 34, 35 și 36 din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constată că cererea domnului Călin Popescu-Tăriceanu, prim-ministru al Guvernului, privind existența unui conflict juridic de natură constituțională între puterea legiuitoare și cea executivă, pe de o parte, și puterea judecătorească, pe de altă parte, este inadmisibilă.

Definitivă.

Decizia se comunică Guvernului României, Consiliului Superior al Magistraturii, președinților celor două Camere ale Parlamentului și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Dezbaterea a avut loc la data de 1 octombrie 2008 și la aceasta au participat: Ioan Vida, președinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Lăzăroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan și Augustin Zegrean, judecători.