Decizia nr. 528/1997

Ioan Muraru - președinte

Viorel Mihai Ciobanu - judecător

Mihai Constantinescu - judecător

Nicolae Popa - judecător

Florin Bucur Vasilescu - judecător

Paula C. Pantea - procuror

Maria Bratu - magistrat-asistent

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria și Pastia Constantin Ion Dumitru împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 58 din 26 martie 1997 .

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 25 noiembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, și au fost consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 2 decembrie 1997.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă, prin Încheierea din 31 octombrie 1996, pronunțată în Dosarul nr. 1.259/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale

art. 31 din Legea nr. 56/1993 , invocată de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria și Pastia Constantin Ion Dumitru.

Potrivit dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale

art. 31 din Legea nr. 56/1993 , în situația în care o secție a Curții Supreme de Justiție considera ca este cazul sa revină asupra propriei sale jurisprudente, judecata se întrerupe și sunt sesizate Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție spre a se pronunța asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenței.

Prin decizia recurată excepția a fost respinsă, reținându-se ca prevederile sus-menționate din

Legea nr. 56/1993

corespund dispozițiilor art. 125 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Curtea Suprema de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege, dând expresie necesității de unificare a jurisprudenței, în scopul de a se asigura aplicarea unitară și corecta a legii, corespunzătoare principiului egalității cetățenilor în fața justiției și a legii, care este încălcat în cazul în care în aplicarea aceleiași legi instanțele judecătorești pronunța soluții diferite, adesea ireconciliabile.

Împotriva acestei decizii, prin prezentul recurs s-au invocat următoarele motive:

- numai legea este izvor de drept, nu și interpretarea data legii de către Secțiile Unite;

- judecătorii sunt independenți și se supun numai legii, principiu ce "se referă atât la autoritatea judecătorilor în ansamblu, a diferitelor instanțe judecătorești, cat și a fiecărui judecător care face parte din completele de judecată de la oricare instanța";

- practica judecătorească unitară se realizează prin intermediul căilor de atac.

În finalul motivelor de recurs se arata ca, indiferent de scopul urmărit prin invocarea excepției de neconstituționalitate, "exista interesul general al societății, al fiecărui justițiabil în parte în asigurarea independentei depline a judecătorilor, a supunerii acestora numai față de lege, potrivit conștiinței lor".

CURTEA,

având în vedere decizia atacată, motivele de recurs invocate, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile art. 25 lit. d) și ale

art. 31 din Legea nr. 56/1993 , raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine:

Potrivit art. 51 din Constituție, legea este izvor de drept. Aceasta nu înseamnă însă ca jurisprudenta nu are un rol important în aplicarea legii de către instanțele judecătorești. Principiul supunerii judecătorului numai față de lege, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, nu are și nici nu poate să aibă semnificatia aplicării diferite și chiar contradictorii a uneia și aceleiași dispoziții legale, în funcție exclusiv de subiectivitatea interpretării unor judecători diferiți. O asemenea conceptie nu ar putea duce decât la consacrarea, chiar pe temeiul independentei judecătorilor, a unor soluții ce ar putea reprezenta o încălcare a legii, ceea ce este inadmisibil, întrucât, legea fiind aceeași, aplicarea ei nu poate fi diferita, asa încât intima convingere a judecătorului nu poate justifica o asemenea consecința. De altfel, în cadrul dezbaterilor Adunării Constituante, s-a reținut numai obligația judecătorului de a se supune legii, neadoptandu-se propunerea formulată printr-un amendament de a se menționa, în plus, potrivit "intimei sale convingeri", pe argumentul ca, în esenta, consacrarea constituțională a intimei convingeri care, prin natura sa, este necontrolabila, ar insemna instituirea unui criteriu subiectiv, ce ar putea favoriza abuzurile în aplicarea legii. De aceea, numai o practica judecătorească unitară reflecta cerințele principiului constituțional al supunerii judecătorului numai față de lege.

Asigurarea caracterului unitar al practicii judiciare este impusa și de principiul constituțional al egalității cetățenilor în fața legii și a autorităților publice, deci inclusiv a autorităților judecătorești, deoarece acest principiu ar fi grav afectat dacă în aplicarea uneia și aceleiași legi soluțiile instanțelor judecătorești ar fi diferite și chiar contradictorii.

Asa cum se arata în excepția invocată, practica judecătorească unitară se realizează prin intermediul căilor de atac. Existenta căilor de atac nu inlatura însă necesitatea ca, la nivelul Curții Supreme de Justiție, dacă o secție dorește să se abata de la jurisprudenta sa, să se adreseze Secțiilor Unite ale Curții, deoarece altminteri ar insemna ca aceasta jurisprudenta, pentru secțiile Curții Supreme de Justiție cel puțin, să fie aleatorie, oricând o secție putând încalcă propria sa jurisprudenta. O asemenea consecința însă este contrară principiului supunerii judecătorilor numai față de lege și al egalității cetățenilor în fața autorităților judecătorești.

Pentru motivele arătate, în temeiul prevederilor art. 144 lit. c) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.c), ale art. 25 și ale art. 26 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge recursul declarat de Pastia Olga Sultana Ecaterina Maria și Pastia Constantin Ion Dumitru împotriva

Deciziei Curții Constituționale nr. 58 din 26 martie 1997 .

Definitivă.

Pronunțată în ședința din 2 decembrie 1997.