Decizia nr. 591/1997
referitoare la excepția de neconstituționalitate a art. 25 lit. d) și a art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993
prezumat în vigoare
Legături cu alte acte
Ce face acest act
Respinge 1
- Decizia nr. 528/1997 2 decembrie 1997 referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale ar…
Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1
- Legea nr. 56/1993 9 iulie 1993 (prevederi anume) privind organizarea, conducerea, funcționarea și competența Curții Supreme de Justiție
Are ca temei 1
- Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale
Ioan Muraru - președinte
Costica Bulai - judecător
Viorel Mihai Ciobanu - judecător
Mihai Constantinescu - judecător
Nicolae Popa - judecător
Lucian Stangu - judecător
Florin Bucur Vasilescu- judecător
Romul Petru Vonica - judecător
Victor Dan Zlatescu - judecător
Paula C. Pantea - procuror
Gabriela Dragomirescu - magistrat-asistent
Pe rol, pronunțarea asupra excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , ridicată de Barbu Corneliu și Barbu Iulian în Dosarul nr. 2.008/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 2 decembrie 1997, în prezenta reprezentantului Ministerului Public și în lipsa părților legal citate, fiind consemnate în încheierea de la acea data, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru data de 9 decembrie 1997.
CURTEA,
având în vedere actele și lucrările dosarului, constata următoarele:
Prin Încheierea din 14 ianuarie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 2.008/1996, Curtea Suprema de Justiție - Secția civilă a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , invocată de Barbu Corneliu și Barbu Iulian. În motivarea excepției se susține ca dispozițiile menționate contravin prevederilor art. 123 din Constituție, deoarece independenta și supunerea judecătorilor numai în fața legii se referă atât la autoritatea judecătorească în ansamblu, cat și a fiecărui judecător care face parte din completul de judecată. De asemenea, se mai susține ca, prin Hotărârea nr. 1 din 2 februarie 1995, Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție au schimbat jurisprudenta Secției civile cu privire la restituirea imobilelor naționalizate, prin Decretul nr. 92/1950, obligând astfel completele de judecată să respecte aceasta hotărâre, chiar dacă aveau alte convingeri.
Exprimandu-și opinia, potrivit art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanța apreciază ca excepția este neîntemeiată.
În vederea soluționării excepției, au fost solicitate, în baza art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, puncte de vedere celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul sau de vedere Guvernul apreciază ca excepția este neîntemeiată, întrucât, conform
art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993 , Curtea Suprema de Justiție urmărește aplicarea corecta și unitară a legilor de către toate instanțele și nu exista nici un impediment constituțional în reglementarea posibilității schimbării jurisprudenței instanței supreme. Dimpotriva, aceasta instituție este menita sa sigure justa interpretare a legii în vederea ocrotirii în mod egal a intereselor particulare și a celor generale, în scopul stabilitatii ordinii sociale în cadrul statului de drept.
Camera Deputaților și Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , raportate la prevederile constituționale și ale Legii nr. 47/1992, constata:
În temeiul art 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată, Curtea este competența să soluționeze excepția de neconstituționalitate invocată.
Se retine ca, potrivit
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , dacă o secție a Curții Supreme de Justiție considera ca este cazul sa revină asupra propriei jurisprudente, judecata va fi întreruptă și vor fi sesizate Secțiile Unite ale Curții Supreme de Justiție. După ce Secțiile Unite s-au pronunțat asupra sesizării privind schimbarea jurisprudenței, judecata va continua.
Articolul 25
lit. d) din Legea nr. 56/1993 , la care se referă, de asemenea, excepția de neconstituționalitate se consacra o dispoziție distinctă de aceea a art. 31, ci reprezintă o simpla evocare a acestui din urma text.
Cu privire la constituționalitatea acestor dispoziții legale, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 58 din 26 martie 1997, rămasă definitivă ca urmare a respingerii recursului, prin Decizia nr. 528 din 2 decembrie 1997, statuandu-se ca art. 25 lit. d) și
art. 31 din Legea nr. 56/1993
sunt constituționale. În esenta, considerentele pentru care a fost pronunțată aceasta soluție sunt următoarele:
- propunerea de schimbare a jurisprudenței Curții Supreme de Justiție se face de către secția competența să soluționeze cauza. Decizia de schimbare a practicii este luată, potrivit
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , de Secțiile Unite ale Curții, care nu soluționează cauza supusă judecații în secția care le-a sesizat, ci numai schimbarea jurisprudenței, urmând ca judecata în secție, care a fost întreruptă, să fie reluată. Prin aceste reglementări nu sunt incalcate principiile privind înfăptuirea justiției prevăzute la art. 123 din Constituție;
- soluția reglementată de
corespunde necesității de unificare a jurisprudenței, dând expresie rolului Curții Supreme de Justiție, înscris în
art. 1 alin. 2 din Legea nr. 56/1993 , de urmărire a aplicării corecte și unitare a legii. Aceasta obligație a Curții Supreme de Justiție nu contravine Constituției, ci, dimpotriva, asigura, printr-o practica judecătorească unitară, egalitatea constituțională a cetățenilor în fața legii și a justiției, fapt ce ar fi de neconceput în cazul în care instanțele ar adopta, în aplicarea aceleiași legi, soluții diferite. Unificarea jurisprudenței nu se realizează prin ordine sau alte instrucțiuni ori ingerințe din afară sistemului judecătoresc, ci, conform
Legii nr. 56/1993 , prin voința exclusiva a judecătorilor, care hotărăsc, în Secții Unite, cu majoritatea voturilor, asupra corectei aplicari a legii.
Prin Decizia nr. 58/1997 s-a arătat ca instituția schimbării jurisprudenței, la care se referă art. 25 și
art. 31 din Legea nr. 56/1993 , a existat și în trecut, cat privește Curtea de Casație și de Justiție, fără să se fi pus vreodata la indoiala compatibilitatea reglementării respective cu principiul independentei judecătorului.
Potrivit art. 145 alin. 2 din Constituție și art. 25 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, deciziile Curții Constituționale sunt definitive și obligatorii erga omnes, de la data publicării lor în Monitorul Oficial al României și, întrucât nu au intervenit elemente noi care să determine schimbarea practicii constante a Curții, excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea nr. 56/1993
urmează a fi respinsă.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 144 lit. c) și al art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, republicată,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 25 lit. d) și ale
art. 31 din Legea Curții Supreme de Justiție nr. 56/1993 , ridicată de Barbu Corneliu și Barbu Iulian în Dosarul nr. 2.008/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 9 decembrie 1997.
PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE, prof. univ. dr. IOAN MURARU Magistrat-asistent, Gabriela Dragomirescu
Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.