Decizia nr. 1318/2008

Articolul 22

din Legea nr. 143/2000 : "(1) Polițiștii din formațiunile de specialitate, care acționează ca investigatori acoperiți, precum și colaboratorii acestora pot procura droguri, substanțe chimice, esențiale și precursori, cu autorizarea prealabilă a procurorului, în vederea descoperirii activităților infracționale și a identificării persoanelor implicate în astfel de activități.

(2) Actele încheiate de polițiștii și colaboratorii acestora, prevăzuți la alin. (1), pot constitui mijloace de probă.";

- Art. 86^1 din Codul de procedură penală: "Dacă există probe sau indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședință ar fi periclitată viața, integritatea corporală sau libertatea lui ori a altei persoane, martorului i se poate încuviința să nu declare aceste date, atribuindu-i-se o altă identitate sub care urmează să apară în fața organului judiciar.

Această măsură poate fi dispusă de către procuror în cursul urmăririi penale, iar în cursul judecății de instanță, la cererea motivată a procurorului, a martorului sau a oricărei alte persoane îndreptățite.

Datele despre identitatea reală a martorului se consemnează într-un proces-verbal, care va fi păstrat, la sediul parchetului care a efectuat sau a supravegheat efectuarea urmăririi penale ori, după caz, la sediul instanței, într-un loc special, în plic sigilat, în condiții de maximă siguranță. Procesul-verbal va fi semnat de cel care a înaintat cererea, precum și de cei care au dispus măsura.

Documentele privind identitatea reală a martorului vor fi prezentate procurorului sau, după caz, completului de judecată, în condiții de strictă confidențialitate.

În toate cazurile, documentele privind identitatea reală a martorului vor fi introduse în dosarul penal numai după ce procurorul, prin ordonanță sau, după caz, instanța, prin încheiere, a constatat că a dispărut pericolul care a determinat luarea măsurilor de protecție a martorului.

Declarațiile martorilor cărora li s-a atribuit o altă identitate, redate în procesul-verbal al procurorului potrivit art. 86^2 alin. 5, precum și declarația martorului, consemnată în cursul judecății și semnată de procurorul care a fost prezent la ascultarea martorului și de președintele completului de judecată, potrivit art. 86^2 alin. 6 teza I, pot servi la aflarea adevărului numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.

Pot fi audiați ca martori cărora li s-a atribuit o altă identitate și investigatorii sub acoperire.

Dispozițiile prevăzute în alin. 1-6 se aplică și experților."

În susținerea neconstituționalității textelor de lege criticate sunt invocate următoarele dispoziții constituționale: art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la prioritatea reglementărilor internaționale privind drepturile omului în cazul în care există neconcordanțe între acestea și reglementările interne, art. 21 privind accesul liber la justiție, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 referitor la viața intimă, familială și privată și art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau al unor libertăți.

De asemenea, în susținerea excepției sunt invocate și dispozițiile art. 6, 8, 13 și 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului instanței de contencios constituțional prin raportare la aceleași dispoziții constituționale ca și cele invocate în prezenta cauză. Astfel, prin

Decizia nr. 193 din 27 aprilie 2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 24 mai 2004,

Decizia nr. 11 din 9 ianuarie 2007 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 89 din 5 februarie 2007, și

Decizia nr. 1.068 din 14 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 769 din 17 noiembrie 2008, Curtea a respins excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 86^1 din Codul de procedură penală și ale

art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 , reținând în esență că prevederile de lege supuse criticii de neconstituționalitate reprezintă o concretizare a dispozițiilor constituționale, deoarece necesitatea asigurării protecției datelor de identificare a martorului determină restrângerea prin lege a dreptului la apărare al persoanei supuse acuzării. Această măsură este impusă de necesitatea asigurării, pentru martor, precum și pentru ceilalți cetățeni care ar fi expuși prin declararea identității reale a martorului, a dreptului la viață, la integritate fizică și libertate individuală, valori supreme și garantate în statul român de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Constituție. Restrângerea dreptului la apărare este proporțională cu situația care a determinat-o, realizându-se numai dacă sunt probe sau indicii temeinice că prin declararea identității reale a martorului sau a localității acestuia de domiciliu ori de reședință ar fi periclitate drepturile și libertățile menționate, și nu încalcă acest drept, contrar celor susținute de autorii excepției. Totodată, Curtea a mai reținut că această problemă a fost examinată și de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care, în jurisprudența sa, a statuat că se admit excepții de la principiul potrivit căruia elementele de probă trebuie produse în fața acuzatului în ședință publică, în vederea unei dezbateri în contradictoriu. Aceasta însă, sub rezerva respectării drepturilor apărării, care impun, ca regulă generală, să se asigure acuzatului, la unul sau la altul dintre stadiile procedurii, o ocazie adecvată și suficientă de a contesta o mărturie în acuzare și de a interoga autorul mărturiei, și cu respectarea condiției ca, în ipoteza în care de-a lungul întregii proceduri acuzatului nu i s-a acordat posibilitatea de a chestiona martorul și de a combate mărturia acestuia, hotărârea de condamnare să nu se întemeieze în totalitate sau în mod determinant pe această mărturie (Cauza Kostovski contra Olandei, 1989).

În ceea ce privește dispozițiile

art. 22 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 , Curtea a constatat că autorul excepției de neconstituționalitate nu arată în ce mod aceste prevederi încalcă dispozițiile constituționale, principala sa critică referindu-se la lipsa posibilității inculpaților de a cunoaște identitatea martorilor sub acoperire.

Aceste considerente, cât și soluția deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe.

Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 22 din Legea nr. 143/2000

privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri și ale art. 86^1 din Codul de procedură penală, excepție ridicată de Constantin Cristescu în Dosarul nr. 5.724/1/2008 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 2 decembrie 2008.