Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 331/1997

privind excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă

prezumat în vigoare

Data actului
14 iulie 1997
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 134 din 2 aprilie 1998
Citat de
1 act
Citează
6 acte
Structură
1 articol · 7.676 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Are ca temei 1

  • Legea nr. 47/1992 18 mai 1992 (prevederi anume) privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale

-------------

Romul Petru Vonica - judecător

Victor Dan Zlatescu - judecător

Florentina Geangu - magistrat-asistent

Completul de judecată, convocat potrivit prevederilor art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, constata următoarele:

Curtea Suprema de Justiție, completul de 9 judecători, prin Încheierea din 7 aprilie 1997, pronunțată în Dosarul nr. 8/1996, a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, invocată de intimatul-reclamant Amzuta Constantin.

În motivarea excepției se susține ca:

- dispozițiile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, care îngăduie procurorului general sa promoveze oricând recurs în anulare, sunt neconstituționale, deoarece încalcă principiul disponibilității procesuale, specific și propriu statului de drept;

- acțiunea procurorului general, "care este un instrument al puterii executive", constituie o evidenta și grava ingerinta a puterii executive în domeniul de activitate al puterii judecătorești;

- art. 330 din Codul de procedură civilă încalcă flagrant dispozițiile art. 11, 20 și ale art. 21 din Constituție, precum și ale art. 6 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale din 4 noiembrie 1950, întrucât se contesta dreptul persoanei de a se adresa instanței de judecată în scopul apărării unui drept civil;

- prin recursul în anulare se urmărește înlocuirea principiului separației puterilor în stat cu dreptul puterii administrative de a comite acte de ingerinta în domeniul puterii judecătorești, contrar dispozițiilor art. 51 din Constituție.

Exprimandu-și opinia, Curtea Suprema de Justiție a apreciat ca excepția nu este intemeiata.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, raportul judecătorului-raportor, prevederile art. 330-330^4 din Codul de procedură civilă, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, retine următoarele:

În temeiul art. 144 lit. c) din Constituție și al art. 23 din Legea nr. 47/1992, Curtea este competența să soluționeze excepția invocată.

Asupra constituționalității art. 330, art. 330^2, art. 330^3 și art. 330^4 din Codul de procedură civilă, Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 73 din 4 iunie 1996, rămasă definitivă prin Decizia nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996 și, respectiv, nr. 255 din 22 octombrie 1996, prin care, pe de o parte, s-a constatat ca prevederile art. 330, art. 330^2 alin. 2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă sunt constituționale, iar pe de altă parte, s-a admis excepția de neconstituționalitate a art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedură civilă.

Având în vedere ca un text declarat neconstitutional nu mai poate face obiectul unei noi excepții de neconstituționalitate, deoarece, potrivit art. 145 alin. (2) din Constituție și art. 26 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, deciziile definitive ale Curții Constituționale sunt obligatorii, rezultă ca excepția privind art. 330^2 alin. 2 din Codul de procedură civilă este lipsită de obiect, urmând să fie respinsă ca vadit nefondata.

Potrivit art. 125 din Constituție, legea este cea care stabilește căile de atac, acestea fiind incluse în procedura de judecată, iar art. 128 din Constituție prevede că, împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac în condițiile legii.

Ca urmare, prevederile art. 330, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, referitoare la recursul în anulare, nu pot fi considerate neconstituționale.

Dispozițiile art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă, care îl indrituiesc pe procurorul general sa declare recurs în anulare, nu încalcă principiul disponibilității, deoarece titularul dreptului poate renunța oricând la judecata sau la dreptul dedus judecații (art. 246 și următoarele din Codul de procedură civilă) ori poate încheia o tranzacției pentru a obține o hotărâre de expedient (art. 271 din Codul de procedură civilă). Procurorul general, care are facultatea de a declara recursul în anulare, în condițiile legii, chiar dacă nu a participat la proces, acționează în temeiul prerogativelor sale judiciare, prevăzute la art. 130 din Constituție, ca reprezentant al intereselor generale ale societății și apărător al ordinii de drept, al drepturilor și intereselor cetățenilor, și nu în calitate de instrument al puterii executive. În consecința, dreptul procurorului general de a declara recurs împotriva unei hotărâri judecătorești civile constituie o exercitare a prerogativelor constituționale ale Ministerului Public și nicidecum o ingerinta a puterii executive în domeniul de activitate al puterii judecătorești.

Prin Legea nr. 17 din 17 februarie 1997, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 26 din 18 februarie 1997, dispozițiile art. 330^1 din Codul de procedură civilă au fost modificate în sensul că recursul în anulare nu mai poate fi declarat de procurorul general oricând, ci numai în termen de 6 luni de la data când hotărârea a rămas irevocabilă, pentru motivul prevăzut la art. 330 pct. 1 din Codul de procedură civilă. Astfel, motivul de neconstituționalitate nu mai poate fi reținut, excepția privind textul de lege atacat fiind în prezent lipsită de obiect.

În acest sens Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 37 din 25 februarie 1997, definitivă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 64 din 15 aprilie 1997.

*) A se vedea și Decizia Curții Constituționale nr. 33 din 10 februarie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 134 din 2 aprilie 1998.

Lucian Stangu - președinte

Articolul 330

și următoarele din Codul de procedură civilă nu contravin dispozițiilor art. 21 din Constituție, de vreme ce împotriva deciziei date de Consiliul Casei de Asigurări a Avocaților intimatul-reclamant are dreptul să se adreseze instanței de contencios, dacă actul constituie un act administrativ în sensul art. 1 din Legea nr. 29/1990, și instanței de drept comun, dacă constituie un act de plată a unui debit, calificarea juridică fiind atributul instanței judecătorești.

De asemenea, art. 330 și următoarele din Codul de procedură civilă nu contravin nici dispozițiilor art. 11 și 20 din Constituție și nici textelor menționate din actele internaționale la care România este parte, întrucât, asa cum s-a arătat, intimatul-reclamant are dreptul de a se adresa instanțelor judecătorești pentru apărarea drepturilor sale și deci nu ne gasim în fața unei încălcări a drepturilor omului.

Pentru motivele arătate, în temeiul dispozițiilor art. 144 lit. c) din Constituție, precum și al art. 13 alin. (1) lit. A.c) și al art. 24 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, în unanimitate,

CURTEA

În numele legii

DECIDE:

Respinge ca vadit nefondata excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 330, art. 330^1, art. 330^2, art. 330^3 și ale art. 330^4 din Codul de procedură civilă, invocată de Amzuta Constantin în Dosarul nr. 8/1996 al Curții Supreme de Justiție - Secția civilă.

Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunțată la data de 14 iulie 1997.

PREȘEDINTE,
prof.univ.dr. Lucian Stangu
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.