Decizia nr. 105/1998

În legătură cu abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților și de Senat la 30 iunie 1998, Curtea Constituțională a fost sesizată, la data de 2 iulie 1998, cu obiecții de neconstituționalitate atât din partea unui grup de senatori, cat și din partea unui grup de deputați.

Sesizarea formulată de grupul de 40 de senatori, respectiv de: Ion Iliescu, Mihai Matetovici, Liviu Maior, Mihaela-Rodica Stanoiu, Nicolae Sersea, Dan Stelian Marin, Ion Bold, Doru Laurian Badulescu, Octavian Opris, Doru Ioan Taracila, Ion Predescu, Octav Cozmanca, Gheorghe Avram, Emil Dima, Virgil Popa, Ioan Avarvarei, Alexandru-Radu Timofte, Constantin Sava, Vasile Vacaru, Mihai Petrescu, Ilie Aurel Constantin, Virgil Popescu, Nicolae Vacaroiu, Doru Gaita, Dan Mircea Popescu, Vasile Ion, Oliviu Gherman, Gheorghe Dumitrascu, Ilie Platica-Vidovici, Victor Apostolache, Ion Solcanu, Ghiorghi Prisacaru, Marcu Burtea, Victor Fuior, Nelu Badea, Nicolae Patru, Haralambie Cotarcea, Costica Ciurtin, Gheorghe Bunduc și Ion Minzina, constituie obiectul Dosarului nr. 112A/1998.

1. În consideratiile generale ale sesizării se susține ca:

- abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe "în 18 domenii de activitate și pentru 102 materii de reglementat" presupune "un volum mare de acte normative", ceea ce echivaleaza cu o transferare de competența de la Parlament la Guvern, incalcandu-se astfel atât dispozițiile art. 58 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii", cat și cele ale art. 114 din legea fundamentală, care prevăd ca delegarea legislativă "are caracter limitativ, temporal și determinat";

- se arata ca, în conformitate cu prevederile art. 114 alin. (2) din Constituție, legea de abilitare "trebuie să stabilească obligatoriu și sa determine precis domeniul pentru care deleagă competența de legiferare prin ordonanțe", însă prin legea atacată determinarea domeniilor "este confuza, la modul general și total imprecisa, ceea ce poate duce la depășirea delegării" și, implicit, la încălcarea competentei de reglementare "prin intrarea în domeniul legii organice";

- legea de abilitare conține referiri la acte normative anterioare, insuficient determinate, astfel încât trimiterea, fiind confuza, poate "crea substituirea temeiurilor legale de referința";

- legea nu este constituțională și pentru ca "foarte puține dintre materiile de reglementat se justifica pe urgenta, pentru perioada celor două luni de vara", nu au legătură directa cu reforma economică, "nu sunt de domeniul aplicativ al ordonanțelor de abilitare" și pentru ca exista în vigoare acte normative care conțin reglementări corespunzătoare.

Se mai susține ca prin delegarea excesiva de legiferare în "domenii și materii pentru care numai legea și numai Parlamentul au competența de adoptare" se încalcă angajamentul guvernamental prezentat "de primul-ministru de a renunța la mecanismul ordonanțelor și de a recunoaște funcția de legiferare a Parlamentului". În acest mod, se considera ca "Bazele constituționale ale statului de drept sunt incalcate";

- sunt formulate doua obiecțiuni: în prima se critica faptul ca la art. 1 pct. 1 sunt enumerate 17 acorduri internaționale, ratificări sau aderari, "care trebuia sa constituie preocuparea Guvernului, până la această dată", iar în cea de-a doua, privind art. 1 pct. 4 lit. j), referitoare la Garda financiară, se respinge necesitatea organizării și funcționarii acestei instituții prin ordonanța, deoarece instituția este deja reglementată prin lege. Se susține ca "legea este contradictorie și confuza", pentru ca la lit. k) a aceluiași punct se deleagă competența de legiferare pentru modificarea și completarea unor prevederi privind Garda financiară.

2. Aspectele de constituționalitate sesizate sunt:

- dispozițiile art. 1 pct. 1 lit. m), prin care se abiliteaza Guvernul se reglementeze prin ordonanța modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine, sunt criticate, întrucât legea investițiilor străine este lege organică, care privește, printre altele, "vânzarea-cumpărarea de terenuri, de construcții, alte drepturi reale, de către români sau străini", iar în domeniile care fac obiectul legii organice Parlamentul nu poate emite o lege specială de abilitare;

- prevederile art. 1 pct. 2 lit. f), referitoare la acordarea de prime la exportul de grâu, precum și cele cuprinse la art. 1 pct. 1 lit. j), referitoare la asigurarea unor facilități furnizorilor de îngrășăminte, sunt contrare spiritului dispozițiilor art. 134 și 137 din Constituție, întrucât primele din bugetul de stat trebuie acordate producătorilor și nu comercianților;

- și dispozițiile art. 1 pct. 3 lit. a), referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanța regimul silvic și administrarea fondului forestier, sunt neconstituționale, deoarece atât regimul silvic, cat și administrarea fondului forestier sunt reglementate în capitole distincte ale Codului silvic, care are natura juridică a unei legi organice, și, în consecința, cele doua capitole nu pot fi modificate prin ordonanța, ci prin lege organică. Astfel sunt incalcate prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție.

Neconstituționale sunt considerate și prevederile cuprinse la lit. b) a aceluiași punct, care reglementează impadurirea terenurilor degradate, întrucât "actele de ameliorare prin împăduriri aduc atingere dreptului de proprietate", care poate fi reglementat numai prin lege organică, ținând seama de prevederile art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție;

- dispozițiile art. 1 pct. 4 lit. j) și k), referitoare la organizarea și funcționarea Gărzii financiare și la modificarea și completarea unor prevederi legale care privesc activitatea acesteia, sunt neconstituționale, pentru ca "aceasta este o instituție de stat, guvernamentală, cu statut special de funcționari publici, cu regulament special de funcționare", iar obiectul de reglementare aparține domeniului legii organice și nicidecum domeniului de reglementare prin lege ordinară;

- reglementările art. 1 pct. 6 lit. a) și b), care "privesc acte de dispoziție privind proprietatea ce aparține F.P.S. și fostelor F.P.P. devenite societăți de investiții financiare (S.I.F.)", angajează proprietatea în raporturile dintre cele două categorii de unități, care poate fi reglementată numai prin lege organică;

- sunt, la rândul lor, neconstituționale și prevederile art. 1 pct. 7 lit. b), c) și d), prin care Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanțe în domeniul salarizarii persoanelor alese sau numite în funcții de demnitate publică din administrația publică locală, în domeniul salarizarii diplomaților și în domeniul plății colaboratorilor externi, folosiți de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri și a altor acte normative. Se arata ca domeniile de abilitare au fost stabilite cu superficialitate, întrucât prin legea salarizarii în domeniul bugetar, adoptată recent de Parlament, sunt reglementate "cele trei materii menționate la lit. b), c) și d)";

- din prevederile art. 1 pct. 9 lit. b), privind organizarea și funcționarea Fondului Cultural Național, nu rezultă la ce se referă abilitarea. Dacă Fondul Cultural Național înlocuiește ca regim și reglementare "patrimoniul cultural național", reglementarea prin ordonanța va aduce "inestimabile pagube poporului român, datorită specificului ordonanței de abilitare";

- delegarea legislativă prevăzută la art. 1 pct. 10 lit. d), e) și g) privește domeniul învățământului și educației naționale și astfel se poate "înțelege ca se intenționează să se modifice legea învățământului". Întrucât legea menționată este una organică, abilitarea data este inadmisibila și nici nu se justifica, pentru ca problematica vizata este, deja reglementată;

- abilitarea pentru planificarea apărării României, prevăzută la art. 1 pct. 15 lit. a), este data cu nerespectarea prevederilor art. 117 din Constituție, potrivit cărora "problemele apărării naționale sunt de competența exclusiva a Parlamentului" și se reglementează prin lege organică;

- prevederile referitoare la reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și valorificarea acestora, în condițiile procedurale și de transmitere fără plata a unor bunuri confiscate, prevăzute la art. 1 pct. 15 lit. d), privesc acte de dispoziție asupra dreptului de proprietate și, prin urmare, domeniul de legiferare aparține legii organice. Prin abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanța acest domeniu, dreptul de proprietate "prevăzut la art. 41 din Constituție își pierde garanția constituțională";

- prevederile art. 1 pct. 16, referitoare la zona de interes național, sunt neconstituționale, întrucât, în sensul art. 72 alin. (3) lit. k) și p) din Constituție, declararea oricărei zone este de domeniul legii organice;

- reglementarea restituirii unor imobile care au aparținut comunităților minorităților naționale, prevăzută la art. 1 pct. 17, se poate realiza numai printr-o lege organică. Se susține ca aceasta dispoziție este discriminatorie, în favoarea unor categorii de minorități naționale, și creează acestei categorii de cetățeni un statut privilegiat față de cetățenii majoritari;

- în final, se solicită să se constate neconstituționalitatea legii în integralitatea sa, având în vedere ca, în exercitarea controlului de constituționalitate, Curtea poate să examineze și "alte aspecte de neconstituționalitate, conexe cu cele sesizate".

Sesizarea formulată de un grup de 52 de deputați, respectiv de: Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Ioan Bivolaru, Viorica Afrasinei, Mircea Adrian Croitoru, Vasile Stan, Marin Cristea, Traian Sabau, Dumitru Popescu, Florin Georgescu, Mitzura Domnica Arghezi, Romulus Ion Moucha, Ioan Dan Popescu, Dan Nica, Petre Naidin, Ecaterina Andronescu, Niculae Napoleon Antonescu, Gheorghe Vilceanu, Petru Bejinariu, Gheorghe Secara, Gheorghe Marin, Florian Serac, Victor Traian Mihu, Ionel Marineci, Mihai Vitcu, Constantin-Eremia Cotrutz, Gheorghe Ana, Hildegard Puwak, Marian Sarbu, Gheorghe Romeo Leonard Cazan, Ioan Iuliu Furo, Luca Stefanoiu, Ilie Neacsu, Constantin Babalau, Ovidiu Sincai, Virgil Popa, Vasile Matei, Eugenia Moldoveanu, Darie Simion, Dumitru Paslaru, Lazar Ladariu, Alexandru Albu, Ioan Mircea Pascu, Leonida Lari Iorga, Gheorghe Ana, Mihail Sireteanu, Iulian Costel Tocu, Ion Honcescu, Gheorghe Oana, Acsinte Gaspar, Dan Ghibernea și Viorel Hrebenciuc, formează obiectul Dosarului nr. 113A/1998.

În consideratiile generale este criticata legea ca fiind neconstitutionala, pentru ca abilitarea vizează un număr însemnat de reglementări, "ceea ce va conduce la adoptarea unui număr exagerat de ordonanțe" și, implicit, la transferul, în favoarea Guvernului, a competentei de legiferare, atribuție conferita Parlamentului prin Constituție.

Critici care vizează în mod concret aspecte de neconstituționalitate:

- dispozițiile art. 1 pct. 1 lit. e), i), l) teza întâi și lit. o), prin care Guvernul este abilitat sa emita "ordonanțe referitoare la ratificarea, aderarea sau acceptarea de către România a unor acorduri, convenții sau amendamente internaționale", contravin prevederilor art. 91 alin. (1) din Constituție, care prevăd ca președintele încheie tratate în numele României și ca "tratatele internaționale care implica un angajament financiar" sunt supuse Parlamentului pentru ratificare. Atribuțiile președintelui, reglementate prin Constituție, nu pot fi delegate Guvernului;

- sunt atacate ca neconstituționale și prevederile art. 1 pct. 3 lit. a), referitoare la reglementarea regimului silvic și la administrarea Fondului forestier național, întrucât enunțarea generală a domeniului delegării legislative nu permite delimitarea "reglementărilor organice de cele ordinare cu privire la regimul juridic al proprietății publice și al sancțiunilor care vor fi aplicate în caz de încălcare a acestora";

- dispozițiile art. 1 pct. 15 lit. a), referitoare la abilitarea de a emite ordonanțe în domeniul planificarii apărării României, care este o componenta în cadrul sistemului național de apărare, sunt în contradictie cu art. 117 alin. (2) din Constituție și, ca atare, regimul acestuia trebuie reglementat prin lege organică;

- reglementarea de la art. 1 pct. 17, referitoare la restituirea unor bunuri imobile ce au aparținut comunităților minorităților naționale, este neconstitutionala, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, "regimul general al proprietății și al moștenirii se reglementează prin lege organică".

În temeiul art. 19 din Legea nr. 47/1992, republicată, s-au cerut puncte de vedere președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.

Președintele Camerei Deputaților apreciază, în punctul sau de vedere, ca obiecțiile de neconstituționalitate formulate sunt neintemeiate, arătând, în esenta, următoarele:

I. Cu privire la consideratiile generale ale sesizarilor, se susține ca stabilirea numărului materiilor în care Guvernul este abilitat sa emita ordonanțe "reprezintă o putere exclusiva a Parlamentului", iar aceasta modalitate de exercitare a puterii sale "nu reprezintă un transfer al competentei de legiferare de la Parlament la Guvern".

Referitor la critica potrivit căreia textele sunt redactate într-o maniera "prea generală, confuza și nedeterminată", se afirma ca modul de redactare a unei legi "nu poate privi constituționalitatea acesteia, ci eventualele probleme de tehnica legislativă".

În ceea ce privește constatarea autorilor sesizării ca foarte puține dintre materiile de reglementare delegate se justifica prin urgenta, se afirma ca "oportunitatea delegării legislative nu poate face obiectul justiției constituționale".

Nu sunt întemeiate nici susținerile ca prin ordonanțe nu se pot reglementa "regimul juridic, statutele, instituțiile, segmentele generale ale societății", pentru ca materiile respective nu sunt cuprinse în domeniul rezervat legilor organice.

Cu privire la obiecțiile exprimate la pct. 1 lit. e) din sesizarea grupului de senatori, se opineaza ca atât ratificarea acordurilor internaționale, cat și modificarea unor prevederi privind regimul investițiilor străine în România intră în categoria legilor ordinare și, deci, "orice impediment privitor la delegarea legislativă în aceasta materie este înlăturat".

Relativ la cea de-a doua obiectie de la pct. 1 lit. e) din sesizarea grupului de senatori, referitoare la Garda financiară, se afirma ideea ca "ordonanțele pot interveni și în materii ce sunt deja reglementate prin lege ordinară" și, prin urmare, Guvernul poate fi abilitat "pentru a reanaliza reglementarea existenta".

II. Președintele Camerei Deputaților a grupat răspunsurile la obiecțiile exprimate la pct. 2, intitulat "Aspecte esențiale de neconstituționalitate", în două categorii:

A. Referitor la prima categorie de critici, care invoca ideea reglementării prin ordonanțe a unor domenii care fac obiectul legilor organice, se retine:

- critica referitoare la dispozițiile cuprinse la art. 1 pct. 1 lit. m) din lege nu este intemeiata, pentru ca s-a delegat modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, care nu a fost încă aprobată prin lege, iar nu modificarea Legii investițiilor străine, care este o lege organică;

- obiecțiile formulate la art. 1 pct. 3 lit. a) nu pot fi reținute, deoarece art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, referitor la regimul general al proprietății, nu este afectat, pentru ca regimul silvic și administrarea fondului forestier nu reprezintă "elemente definitorii ale regimului general al proprietății, ci numai modalități de apărare a dreptului de proprietate";

- nici obiecția ce vizează art. 1 pct. 6 lit. a) și b) nu poate fi reținută, deoarece, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, se reglementează prin lege organică regimul juridic general al proprietății și al moștenirii, și "nicidecum reglementarea transferului de acțiuni, ca urmare a reorganizării regiilor autonome, regularizarea cotelor de capital social, alocate potrivit Legii nr. 58/1991, ori măsurile pentru oprirea subcapitalizarii băncilor", asa cum expres se menționează la art. 1 pct. 6 lit. a), b) și c) din lege;

- critica formulată la art. 1 pct. 10, lit. d), e) și g) nu poate fi acceptată, pentru ca nici una dintre materiile menționate la aceste litere nu a fost reglementată prin legea învățământului și nu tine de domeniul legilor organice;

- susținerile autorilor sesizării cu privire la neconstituționalitatea art. 1 pct. 15 lit. a), referitoare la planificarea apărării României, nu sunt întemeiate, deoarece, potrivit art. 117 alin. (2) din legea fundamentală, "numai structura sistemului de apărare, organizarea armatei, pregătirea populației pentru apărare și statutul cadrelor militare se stabilesc prin lege organică, planificarea apărării României fiind exclusa din materiile rezervate legii organice";

- nu este fondată nici critica referitoare la art. 1 pct. 16, referitoare la zona de interes național, având în vedere ca dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituție se referă la stabilirea zonei economice exclusive, care împreună cu zona contigua, zona intermediara și platoul continental alcătuiesc zone maritime cu regim special, instituție juridică apartinatoare dreptului internațional. Zonele de interes național, creație a dreptului intern, sunt apartinatoare domeniului legii ordinare;

- obiecția de necostitutionalitate ce vizează art. 1 pct. 17 din legea de abilitare nu poate fi primită, pentru ca delegarea legislativă relativă la "reglementarea restituirii unor imobile ce au aparținut comunităților minorităților naționale poate privi numai aspecte exterioare regimului general al proprietății, care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, se reglementează numai prin lege organică". Or, prin reglementarea restituirii unor bunuri imobile în cadrul unei ordonanțe nu se aduce atingere regimului general al proprietății, ci se are în vedere modalitatea de realizare a dreptului de proprietate.

B. Referitor la categoria de critici care exprima ideea de neconstituționalitate prin aceea ca demonstreaza o gresita reglementare sau impovareaza Guvernul cu soluționarea unor probleme deosebit de grave, se susține:

- critica privind art. 1 pct. 2 lit. j) este neîntemeiată, deoarece "acordarea unor prime la export este o chestiune de politica economică, iar nu una de constituționalitate";

- nu este fondată nici critica adusă prevederilor art. 1 pct. 2 lit. j), referitoare la "asigurarea unor facilități furnizorilor de îngrășăminte chimice de uz fitosanitar în anul 1998", întrucât este tot o chestiune de politica economică a Guvernului, "care nu afectează constituționalitatea legii de abilitare";

- nici critica privind dispozițiile art. 1 pct. 7 lit. b), c) și d) nu este intemeiata, deoarece nici o prevedere constituțională nu interzice Parlamentului sa abiliteze Guvernul de a emite "ordonanțe în domenii care sunt deja reglementate, cu excepția legilor organice";

- nu poate fi primită nici critica îndreptată împotriva art. 1 pct. 9 lit. b), cu atât mai mult cu cat se știe ca în materia protecției patrimoniului cultural național s-a legiferat foarte puțin. Reglementarea organizării și funcționarii, prin ordonanța, a Fondului Cultural Național "reprezintă o reglementare juridică utila", care nu este exceptată în materia delegării legislative și nici nu este contrară Constituției;

- nici critica îndreptată împotriva art. 1 pct. 15 lit. d) nu este intemeiata, întrucât abilitarea privește numai "bunurile supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân", deci care presupun o intervenție de urgenta pentru a nu se distruge sau devaloriza, sau să fie păgubitoare pentru mediu.

În punctul de vedere al președintelui Senatului se apreciază ca sesizările grupului de deputați și ale grupului de senatori sunt neintemeiate, pentru următoarele motive:

A. Asupra consideratiilor generale ale sesizarilor se arata ca acestea apar ca neintemeiate, deoarece art. 114 din Constituție "nu impune o limitare a numărului de domenii de activitate, de materii sau ordonanțe", iar domeniile în care se pot emite ordonanțe "sunt enunțate în mod deosebit de precis".

Critica referitoare la posibilitatea ca reglementările prin ordonanțe sa alunece în domeniul legilor organice este neîntemeiată, potrivit opiniei exprimate, utilizându-se ca argument prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție, conform cărora "ordonanțele nu pot legifera în domenii care fac obiectul legilor organice, și afirmatia ca "este firesc ca Guvernul să respecte aceasta prevedere". Mai mult, se susține ca "atâta timp însă cat o ordonanța nu a fost emisă, nu se poate pune în discuție dacă ea reglementează un domeniu care face obiectul unei legi ordinare sau al unei legi organice".

Președintele Senatului, în finalul consideratiilor generale, a menționat ca prin acestea s-a răspuns implicit și criticilor concrete ale sesizarilor ce vizează următoarele prevederi ale legii de abilitare: art. 1 pct. 1 lit. m și j), pct. 2 lit. f), pct. 3 lit. a) și b), pct. 4 lit. j) și k), pct. 6 lit. a) și b), pct. 10 lit. d), e) și g), pct. 15 lit. a) și pct. 17.

B. Punctul de vedere exprimat cu privire la obiectiunile de neconstituționalitate asupra unor dispoziții ale Legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe:

- cu referire la critica ce vizează ratificarea unor acorduri internaționale, prevăzute la art. 1, se arata ca se impune a fi respinsă pentru că nu conține un motiv de neconstituționalitate;

- apare ca nefondata și critica formulată asupra constituționalității art. 1 pct. 1 lit. c), lit. i), lit. l) teza întâi și lit. o), deoarece ordonanțele de ratificare, încheiere de acorduri etc. vor fi supuse spre aprobare Parlamentului și deci "cerințele constituționale sunt respectate de legea de abilitare";

- este neîntemeiată și critica privitoare la stabilirea coeficienților de salarizare pentru persoanele alese sau numite în funcții de demnitate publică din administrația publică locală, pentru ca, deși este adevărat ca "Legea de salarizare în domeniul bugetar" a fost votată de ambele Camere, acest fapt nu releva un aspect de neconstituționalitate, însă produce consecința ca "acest punct din lege rămâne fără obiect";

- în pofida criticilor aduse abilitarii de a reglementa prin ordonanța salarizarea diplomaților și plata colaboratorilor externi folosiți de ministere la elaborarea unor proiecte de coduri și a altor acte normative, se apreciază ca delegarea în acest domeniu este constituțională, pentru ca vor fi reglementate "domenii precise cu privire la salarizarea unei categorii de funcționari de stat, respectiv la reglementarea plății unei categorii strict delimitate de colaboratori externi";

- prin critica îndreptată împotriva art. 1 pct. 9 lit. b) privind organizarea și funcționarea Fondului Cultural Național, "nu se invoca împrejurarea ca emiterea unei ordonanțe în acest domeniu ar avea un caracter neconstitutional și astfel ea apare ca fiind nefondata";

- se solicită să se constate ca abilitarea de a se reglementa prin ordonanța planificarea apărării României este constituțională, deoarece aceasta materie nu este enumerata la art. 117 alin. (2) din Constituție printre domeniile care se reglementează prin lege organică;

- cu privire la art. 1 pct. 15 lit. d) din legea examinata, privind reglementarea bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și valorificarea lor în condițiile și cu procedurile de transmitere fără plata a unor bunuri confiscate, se arata ca este "netemeinica susținerea din contestație ca se aduce atingere dreptului de proprietate, deoarece prin legea de abilitare se urmărește ca Guvernul să poată reglementa prin ordonanța modul de valorificare a bunurilor care aparțin statului, ca urmare a situațiilor enumerate de lege";

- se solicită să se constate ca este neîntemeiată și critica de neconstituționalitate îndreptată împotriva art. 1 pct. 16 din lege, întrucât, "invocandu-se art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituție, contestarii confunda zona de interes național, care urmează a fi stabilită prin ordonanța, cu zona economică exclusiva", care este apartinatoare domeniului legilor organice.

În punctul de vedere al Guvernului se apreciază ca sesizarea formulată de grupul senatorilor cu privire la neconstituționalitatea legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe este nefondata, în esenta, pentru următoarele motive:

- critica referitoare la transferarea competentei de legiferare de la Parlament la Guvern, cu încălcarea prevederilor art. 58 alin. (1) din Constituție, și la delegarea legislativă, care s-a produs cu încălcarea dispozițiilor art. 114 din legea fundamentală, se apreciază ca este neîntemeiată, "având în vedere ca delegarea legislativă a fost data în temeiul art. 114 din Constituție, fără a se încalcă dispozițiile art. 58 alin. (1) din legea fundamentală";

- se arata ca domeniile de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe nu sunt imprecis și confuz determinate, ci, dimpotriva, "ele sunt clar exprimate și, chiar dacă pentru unele domenii exprimarea este mai generală, se are în vedere respectarea stricta a Constituției în domeniul adoptării ordonanțelor";

- susținerea potrivit căreia prin Legea de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe se fac "referiri la acte normative și, îndeosebi, la ordonanțe anterioare, insuficient determinate", nu poate fi acceptată, pentru că nu a fost invocată încălcarea vreunei dispoziții constituționale și pentru ca "nu se poate baza pe simple eventualitati";

- nu este intemeiata critica potrivit căreia prin delegarea de legiferare în "domeniile multiple ce urmează a fi reglementate prin ordonanțe se încalcă angajamentul guvernamental de a renunța la mecanismul ordonanțelor de urgenta și ca materiile de reglementare nu au legătură directa și imediata cu reforma economică", deoarece actele normative ce urmează a fi emise nu sunt ordonanțe de urgență, "având domenii restrânse de reglementare doar la domeniile care nu fac obiectul legilor organice", iar legătură cu reforma economică rezultă chiar din critica potrivit căreia "abilitarea reprezintă de fapt o reluare în mare parte a programului de guvernare";

- în legătură cu faptul ca ratificarile și aderarile la cele 17 acorduri internaționale trebuia "sa constituie preocuparea Guvernului în alta perioada" și cu susținerile referitoare la abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanța organizarea și funcționarea Gărzii financiare, se apreciază ca sunt nefondate criticile, întrucât ele nu sunt dezvoltate în considerarea unor norme constituționale incalcate;

- referitor la afirmatia ca modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România este de domeniul legii organice și, în consecința, abilitarea în aceasta materie este neconstitutionala, se susține ca "investițiile străine realizate prin cumpărarea de titluri de stat" aparțin unui "domeniu care nu are nici o legătură cu regimul general al proprietății și al legii organice";

- în legătură cu pretinsa neconstituționalitate a delegării de legiferare în materia acordării de prime la exportul de grâu și asigurării unor înlesniri furnizorilor de îngrășăminte chimice și de produse de uz fitosanitar în anul 1998, se apreciază ca nefondata critica, având în vedere ca din textul art. 1 pct. 2 lit. j) nu rezultă ca vor fi incurajati "exportatorii și nu producătorii";

- susținerile cu privire la neconstituționalitatea art. 1 pct. 3 lit. a) și d) apar ca neintemeiate, pentru ca "nu au în vedere faptul ca textul nu se referă la schimbarea regimului juridic, ci la măsuri ce trebuie luate pentru asigurarea protecției Fondului forestier național, cu respectarea întocmai a principiilor și dispozițiilor constituționale privind regimul general al fondului forestier și al proprietății";

- cu privire la neconstituționalitatea reglementării prin ordonanțe a transferului de proprietate către Fondul Proprietății de Stat a unor acțiuni, se afirma ca este neîntemeiată susținerea, pentru ca "domeniul rezervat legii organice se referă exclusiv la regimul general al proprietății și nu la aspecte de ordin particular";

- în legătură cu salarizarea categoriilor de salariați, prevăzută la art. 1 pct. 7 lit. b), c) și d), care a mai fost reglementată printr-o lege recent adoptată de Camerele Parlamentului, se apreciază ca abilitarea acordată Guvernului este constituțională, cu atât mai mult cu cat autorii obiectiunii nu au invocat "textele constituționale la care se contravine";

- se solicită să fie respinsă și sesizarea de neconstituționalitate privind dispozițiile art. 1 pct. 9 lit. b), prin care Guvernul este abilitat sa emita ordonanțe pentru organizarea și funcționarea Fondului Cultural Național, întrucât obiecțiunea nu este motivată pe infrangerea unor prevederi constituționale;

- prevederile art. 1 pct. 10 lit. d), e) și g), cu privire la reglementări ce se referă la unele activități de învățământ, sunt constituționale, "având în vedere ca din redactarea textelor... rezultă clar ca prin ordonanțe se vor reglementa unele măsuri ce nu vizează <<organizarea generală a învățământului>>", care tine de domeniul legii organice;

- delegarea legislativă privind planificarea apărării României este constituțională, întrucât art. 117 alin. (2) din Constituție stabilește materiile care se reglementează prin lege organică, nefiind enumerata printre aceste materii și planificarea apărării României;

- nici prevederile art. 1 pct. 15 lit. d), referitoare la reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării și rămase fără stăpân, nu contravin vreunei prevederi constituționale, întrucât, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, face obiectul legii organice numai "regimul general al proprietății și al moștenirii";

- se susține ca declararea zonei de interes național este de domeniul legii ordinare și, în consecința, delegarea de legiferare este constituțională, întrucât art. 72 alin. (3) lit. p) din Constituție se referă la "zone economice exclusive", care se reglementează prin lege organică;

- în opinia Guvernului, reglementarea restituirii unor bunuri imobile, prin delegare legislativă, este constituțională, "întrucât rezultă clar ca ordonanța ar urma sa stabilească unele modalități și proceduri de restituire".

Dispoziția legală analizata, se susține în continuare, nu poate fi considerată neconstitutionala "atâta timp cat nu se precizează ca restituirea se referă și la alte categorii de imobile decât cele preluate de stat fără titlu", iar în cazul unor asemenea imobile, "restituirea nu are caracter constitutiv de drepturi", deci nu presupune "desființarea dreptului de proprietate a unuia și înființarea dreptului de proprietate în favoarea altuia".

Se conchide ca "aceste dispoziții nu sunt de domeniul legii organice, întrucât nu privesc regimul general al proprietății ci, dimpotriva, sunt în spiritul art. 41 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia statul garantează și ocrotește proprietatea".

Întrucât ambele obiecții privesc aceeași lege și, în esenta, au un conținut asemănător, Curtea dispune conexarea celor două dosare.

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,

având în vedere obiecțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și al Guvernului, prevederile legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, raportate la dispozițiile Constituției și ale Legii nr. 47/1992, republicată, retine următoarele:

Curtea Constituțională este competența să soluționeze obiecțiile de neconstituționalitate care au fost formulate, cu respectarea art. 144 lit. a) din Constituție și a art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992.

Obiecțiile formulate în cele doua sesizări pot fi grupate în trei categorii: cele cu caracter general, cele privind aspecte care nu vizează încălcarea unor dispoziții constitutionale și cele care se întemeiază, în principal, pe încălcarea prevederilor art. 114 alin. (1) din Constituție, referitoare la interdicția abilitarii Guvernului de a emite ordonanțe în domeniul legilor organice.

I. Cat privește pe cele dintâi, în sesizarea înaintată de cei 40 de senatori se solicita constatarea "neconstitutionalitatii legii în întregimea ei, în temeiul art. 58 și 114 din Constituție, sau declararea ca neconstitutionala a abilitarii date pentru materiile enunțate la pct. 2", care se referă la "aspecte esențiale de neconstituționalitate". Este de presupus ca aspectele de neconstituționalitate, care conduc, în opinia semnatarilor sesizării, la neconstituționalitatea în întregime a legii supuse controlului, sunt cuprinse la pct. 1 al aceleiași sesizări.

În cadrul ambelor sesizări se arata ca, prin marele număr al materiilor delegate prin legea de abilitare, are loc "...o transferare de competența de la Parlament la Guvern", incalcandu-se astfel art. 58 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a tarii. Aceeași critica este cuprinsă și în partea inițială a sesizării semnate de cei 52 de deputați.

Este de reținut însă, asa cum se arata și în punctul de vedere al Senatului, ca textul art. 114 alin. (1) din Constituție nu impune o limita anume întinderii delegării, fiind de resortul exclusiv al puterii legiuitoare de a aprecia care sunt materiile ce urmează a fi reglementate prin ordonanțe. Pe de altă parte, nu poate fi vorba de un transfer de competența de la Parlament la Guvern, atâta timp cat, potrivit art. 114 alin. (3) din Constituție, ordonanțele se supun aprobării Parlamentului prin lege, într-un termen stabilit prin însuși conținutul legii de abilitare, asa cum s-a și procedat în speta. Libera apreciere a Parlamentului cu privire la obiectul legii de abilitare este tocmai expresia oferirii posibilității pentru executiv de a emite reglementări prin ordonanțe pe timpul vacantei parlamentare, în domenii pe care Parlamentul însuși, deși le apreciază ca prioritare în perioada respectiva, nu le poate reglementa prin lege. În această perioadă, asupra acestei aprecieri, câtă vreme prevederile art. 114 din Constituție sunt respectate, Curtea Constituțională nu are calitatea de a se pronunța, asa cum s-a reținut în mod constant în practica acesteia.

În sesizarea grupului de senatori se mai susține ca "...determinarea materiilor pentru care s-a dat abilitare este confuza, la modul general, și total imprecisa", ceea ce ar conduce la "...depășirea delegării, substituirea de reglementare și încălcarea competentei prin intrarea în domeniul legii organice".

Dar acestea nu sunt critici de constituționalitate, pentru a se situa în câmpul de analiza al contenciosului constituțional, fiind cel mult, după cu se arata în punctul de vedere al Camerei Deputaților, de resortul unei critici a modului de redactare a legii, evidentiind eventuale neajunsuri de domeniul tehnicii legislative.

În aceeași sesizare se mai arata ca "...foarte puține dintre materiile de reglementare se justifica pe urgenta", omitandu-se faptul ca în cauza nu este în discuție emiterea unor ordonanțe de urgență, prevăzute la art. 114 alin. (4) din Constituție, care, fără indoiala, ar fi îndreptățit critica formulată, ci de ordonanțe ce nu reclama o astfel de justificare, fiind doar expresia unei delegari legislative în delimitarea căreia Parlamentul este suveran.

În fine, critica intemeiata pe faptul ca legea supusă controlului, prin dimensiunile delegării, ar încalcă angajamentul primului-ministru de a se renunța la legiferarea prin ordonanțe prezintă, neîndoielnic, un caracter politic, care nu poate avea contingente, prin însăși natura ei, cu contenciosul constituțional.

Fața de cele de mai sus, este de reținut, în condițiile în care nu se formulează alte obiecții referitoare la constituționalitatea legii în integralitatea ei, ca obiecțiile respective nu sunt de natura a conduce la considerarea întregii legi ca neconstitutionala, urmând a se analiza celelalte critici, cu caracter concret, formulate de grupul de senatori la pct. 2 din sesizare, precum și de grupul de deputați la pct. II din actul înaintat Curții.

II. În legătură cu o altă parte a sesizarilor, se retine ca unele dintre criticile formulate nu vizează, în realitate, încălcări ale legii fundamentale.

Astfel, la art. 1 pct. 1 lit. m) din sesizarea primită de la Senat se arata ca modificarea Ordonanței Guvernului nr. 66/1997 privind regimul investițiilor străine în România, realizate prin cumpărarea de titluri de stat, ar fi neconstitutionala, pentru ca ar fi de domeniul legii organice, care nu poate fi delegat, omitandu-se ca delegarea a avut loc și ca ordonanța, fiind în vigoare, este și firesc ca organul care a adoptat-o (Guvernul) sa o poată modifica. Faptul ca aceste modificări ar putea sa priveasca aspecte de domeniul legii organice reprezintă o simpla ipoteza a autorilor sesizării. Dacă astfel de modificări s-ar produce, ele ar fi cenzurabile în cadrul contenciosului constituțional, în virtutea dispozițiilor legii fundamentale.

La pct. 2 lit. b) și c) din sesizarea primită de la Senat [vizând art. 1 pct. 2 lit. f) și art. 1 pct. 1 lit. j) din lege] se critica faptul ca, în mod eronat, primele pentru export la grâu se dau exportatorilor și nu producătorilor ori ca facilitățile referitoare la producția de îngrășăminte se acordă furnizorilor și nu producătorilor.

Considerarea ca neconstituționale a acestor dispoziții se întemeiază pe prevederile art. 134 și 137 din Constituție, care nu au nici o relevanta în susținerea liberei aprecieri a legiuitorului în legătură cu destinatarii acestor înlesniri.

Se obiecteaza, în aceeași sesizare provenind de la Senat, ca dispozițiile art. 1 pct. 4 lit. j) și k) din lege, referitoare la organizarea și funcționarea Gărzii financiare, reprezintă o formulare "contradictorie și confuza", urmărindu-se "interese și scopuri nedeclarate în lege", întrucât aceasta autoritate a statului dispune de o lege de organizare și funcționare. Este evident ca în cauza sunt avute în vedere dispoziții modificatoare ale acestei legi, numai ca neconstituționalitatea viitoarelor norme reprezintă doar o probabilitate care nu este de natura a conduce la considerarea textului criticat ca neconstitutional, rămânând doar la stadiul de simpla ipoteza, în cazul confirmării căreia normele respective sunt cenzurabile pe aceeași cale de contencios constituțional.

La același punct se considera ca textul contravine legii fundamentale, pentru ca Garda financiară "este o instituție de stat, cu statut special de funcționari publici", care, în virtutea Constituției, "ca și statutul funcționarilor publici, inclusiv cel al Gărzii financiare", este de domeniul legii organice. Critica se întemeiază pe același tip de supozitie, anticipandu-se nu numai conținutul viitoarei reglementări, dar chiar și faptul ca el ar urma să fie de domeniul legii organice, deci concluzia nu poate fi decât cea arătată mai sus.

În sesizarea primită de la Senat se critica și art. 1 pct. 7 lit. b), c) și d) din lege, relativ la aspecte ale salarizarii în domeniul bugetar, omitandu-se faptul ca proiectul adoptat de Parlament reglementează salarizarea la toate categoriile menționate în text.

În prezent, această lege nu este în vigoare, iar pe de altă parte, domeniul salarizarii nu face parte, potrivit Constituției, din categoria celor rezervate legii organice, pentru a se putea susține ca dispoziția criticata ar fi neconstitutionala.

În sfârșit, faptul ca la art. 1 pct. 9 lit. b) se deleagă Guvernului posibilitatea de a reglementa prin ordonanțe organizarea și funcționarea Fondului Cultural Național, problema neîndoielnic importanța, nu înseamnă ca în acest fel s-ar ajunge la încălcarea Constituției și, mai mult decât atât, ca astfel s-ar ajunge la producerea "...unor inestimabile pagube poporului român", ca și cum delegarea legislativă, prin ea însăși, ar fi de natura a atrage astfel de grave, dar ipotetice efecte negative pentru patrimoniul cultural al națiunii, iar Parlamentul nu ar fi în măsura, la dezbaterea aprobării acestor ordonanțe, sa analizeze și sa refuze, eventual, măsurile neadecvate luate de Guvern în temeiul abilitarii. Dar acestea nu sunt aspecte de domeniul controlului de constituționalitate, în care sens Curtea Constituțională s-a mai pronunțat și anterior, spre exemplu prin Decizia nr. 75 din 13 iulie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 25 iulie 1994, în cuprinsul căreia s-a reținut ca nici salarizarea personalului din domeniul bugetar, nici stabilirea unor reglementări privind protejarea patrimoniului cultural național nu sunt de domeniul legii organice.

Tot în sesizarea grupului de senatori se susține ca prevederile art. 1 pct. 10 lit. d), e) și g) - referitoare la înființarea Comisiei de Evaluare și Acreditare a Învățământului Preuniversitar, organizarea examenului de capacitate și a bacalaureatului în anul școlar 1998/1999 și la formarea profesională continua prin sistemul educațional - nu sunt constituționale, abilitarea fiind ori inadmisibila, deoarece este de domeniul legii organice (a învățământului), ori nu se justifica, "...deoarece exista reglementare în legea învățământului".

Faptul ca astfel de reglementări ar fi sau nu justificate nu reprezintă o problemă care să între sub incidența controlului de constituționalitate, iar cat privește împrejurarea ca s-ar afecta prevederile unei legi organice, aceasta sustinere este neîntemeiată. Astfel, însăși enunțarea materiilor menționate mai sus evidențiază faptul ca delegarea privește aspecte mai degraba de natura administrativă (înființarea unei comisii, organizarea unui examen anual ori formarea profesională), care nu aveau cum să-și găsească locul în legea învățământului, fiind, asa cum se subliniaza în punctul de vedere al Camerei Deputaților, de resortul legii ordinare. Nu orice act normativ de aplicare a unei legi organice devine, datorită specificului acesteia, o lege organică.

III. În cea de-a treia categorie de critici figurează, în ambele sesizări, delegarea ratificării unor tratate internaționale, invocandu-se art. 91 alin. (1) din Constituție, potrivit căruia președintele încheie tratate internaționale în numele României și le supune ratificării Parlamentului în termen de 60 de zile. Desigur ca aceasta este situația în ceea ce privește tratatele încheiate de șeful statului, dar în enumerarea cuprinsă în legea de abilitare nu sunt menționate acorduri de aceasta natura, reglementarea criticata privind, în marea lor majoritate, ratificarea unor documente internaționale cu caracter financiar, iar celelalte referindu-se la aspecte de ordin tehnic, cum ar fi controlul autovehiculelor, transportul de mărfuri perisabile, crearea Biroului Internațional de Telecomunicații, afilierea Ministerului Apărării Naționale la Consiliul Internațional al Sportului etc., între care chiar un acord semnat de Guvernul României. Este de reținut ca toate ordonanțele prin care aceste acorduri se vor ratifica trebuie supuse Parlamentului spre aprobare, devenind după aceea legi; asadar nu poate fi vorba de evitarea Parlamentului sau de o operațiune de ratificare neconstitutionala, câtă vreme, în final, tot Parlamentului îi revine dreptul de a decide, prin lege, asupra ratificării efectuate, cu titlu provizoriu, prin ordonanțe. Pe de altă parte, legile de încuviințare a ratificării nu intră în categoria celor ce fac parte din domeniul legilor organice, deci și sub acest aspect critica este lipsită de temei.

De altfel și anterior (în acest sens a se vedea deciziile nr. 43 din 8 iulie 1993 și nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993 și, respectiv, nr. 396 din 31 decembrie 1997) Curtea Constituțională s-a pronunțat în sensul constituționalității abilitarii Guvernului în domeniul ratificării unor astfel de tratate.

În ambele sesizări se mai arata ca și art. 1 pct. 15 lit. a) din lege, privind planificarea apărării României, este neconstitutional, pentru că nu este suficient circumstantiat, fiind și contrar art. 117 alin. (2) din Constituție.

Textul constituțional citat prevede că sunt de domeniul legii organice structura sistemului național de apărare, organizarea armatei, pregătirea populației, a economiei și a teritoriului pentru apărare, precum și statutul cadrelor militare. Asadar în enumerarea de mai sus nu figurează și planificarea apărării naționale, care, asa cum se arata în punctul de vedere al Camerei Deputaților, nu este o componenta a structurii sistemului național de apărare, ci un element specific managementului în domeniul apărării naționale, care pune în mișcare structurile existente pentru realizarea unor scopuri legate de apărarea tarii.

În sesizarea grupului de senatori se mai susține și faptul ca art. 1 pct. 16 din lege - relativ la declararea unei zone de interes național a unui ansamblu din zona centrala a municipiului București, incluzând noul centru civic și centrul istoric - ar fi neconstitutional, întrucât se referă la o zona a carei reglementare este de domeniul legii organice, intrand sub incidența art. 72 alin. 72 alin. (3) lit. p) din Constituție. Sesizarea este neîntemeiată, deoarece textul constituțional are în vedere zona economică exclusiva, concept de drept internațional public, cu totul străin notiunii de zona de interes istoric național, specifică dreptului intern.

În aceeași sesizare se critica art. 1 pct. 6 lit. a) și b) din lege, care prevede reglementarea transferului către Fondul Proprietății de Stat al acțiunilor societăților comerciale rezultate ca urmare a reorganizării regiilor autonome, precum și regularizarea cotelor de capital social alocate societăților comerciale, potrivit Legii nr. 58/1991, pe motiv ca "...acestea sunt acte de dispoziție care angajează proprietatea (...) și nu se poate interveni cu reglementări prin ordonanțe, deoarece raporturile de proprietate se reglementează numai prin lege organică".

Critica este neîntemeiată, deoarece, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, sunt de domeniul legii organice numai normele prin care se reglementează regimul general al proprietății și nicidecum probleme de domeniul celor enunțate la art. 1 pct. 6 lit. a) și b) din lege.

În ambele sesizări sunt considerate ca neconstituționale și prevederile art. 1 pct. 3 lit. a) și b), referitoare la protecția apelor, pădurilor și mediului, concretizata în reglementarea regimului silvic, administrarea Fondului forestier național și impadurirea terenurilor degradate, pe motiv ca și aceste materii sunt de domeniul legii organice, fiind incalcate aceleași dispoziții ale art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție. Și în acest caz este de observat ca nici una dintre materiile cuprinse în textul criticat nu privește o lege organică și nu afectează regimul general al dreptului de proprietate; se retine, pe de altă parte, ca delegarea legislativă în aceasta materie privește în mod direct protecția exercitării dreptului de proprietate, legat de protecția mediului înconjurător, și în ceea ce privește pădurile și apele, fiind constituțională și în spiritul dispozițiilor art. 41 alin. (6) din Constituție, referitoare la obligația respectării sarcinilor privind protecția mediului înconjurător, precum și ale art. 134 alin. (2) lit. e) din Constituție, care se referă la obligația statului de a asigura ocrotirea mediului înconjurător.

O alta critica adusă legii de grupul de senatori se referă la prevederile art. 1 pct. 15 lit. d), potrivit cărora Guvernul este abilitat sa emita ordonanțe pentru reglementarea situației bunurilor supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și valorificarea acestora, cu argumentarea ca prin acest text este afectat dreptul de proprietate, asa cum este el reglementat prin art. 41 din Constituție. Critica este neîntemeiată pentru aceleași motive ca mai sus, referitoare la regimul general al dreptului de proprietate, sensul delegării fiind acela ca obiectul acesteia este legat direct de necesitatea intervenției Guvernului pentru a se evita degradarea, distrugerea sau pierderea acestor bunuri, tocmai datorită situației lor juridice speciale.

În sfârșit, în ambele sesizări este considerat neconstitutional textul art. 1 pct. 17, care privește reglementarea restituirii unor bunuri imobile care au aparținut unor comunități ale minorităților naționale, cu motivarea ca un astfel de transfer de proprietate este posibil numai prin lege organică, reprezentând o modalitate de "...deposedare a unui proprietar în favoarea altei persoane".

Se retine ca și în aceasta situație este exprimat un punct de vedere întemeiat pe un ipotetic conținut neconstitutional al viitoarei reglementări a problemei contestate. De fapt în abilitarea data prin lege Guvernului nu este vorba despre o chestiune privind regimul general al proprietății, ci numai despre restituirea unor bunuri.

Desigur ca, în cazul în care o astfel de reglementare ar avea incidența asupra regimului general al proprietății și deci ar conduce la neconstituționalitatea ordonanței sau a ordonanțelor respective, nu exista nici un motiv să se excludă posibilitatea ca fie Parlamentul, cu prilejul dezbaterilor legilor de aprobare a acestora, fie Curtea Constituțională, pe calea contenciosului constituțional, sa înlăture orice eventuala afectare a regimului juridic general al proprietății, în conformitate cu prevederile Constituției.

Având în vedere considerentele expuse, prevederile art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) și ale art. 17 din Legea nr. 47/1992, republicată,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Constata ca Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința din 30 iunie 1998, este constituțională.

Decizia se comunică Președintelui României.

Dezbaterea a avut loc la data de 13 iulie 1998 și la ea au participat: Ioan Muraru, președinte, Costica Bulai, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin Bucur Vasilescu și Romul Petru Vonica, judecători.