Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 113/1999

referitoare la constituționalitatea unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 1 iulie 1999

prezumat în vigoare

Data actului
20 iulie 1999
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 362 din 29 iulie 1999
Citat de
3 acte
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 52.362 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce i s-a întâmplat acestui act

Decizii de neconstituționalitate 2

  • Decizia nr. 1/2017 12 ianuarie 2017 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind abilitarea …
  • Decizia nr. 353/2025 8 iulie 2025 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a Legii privind abilitarea Guvernului de …

Ce face acest act

Ratifică 1

  • Decizia nr. 105/1998 13 iulie 1998 referitoare la neconstituționalitatea Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordon…

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

Are ca temei 2

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Curtea Constituțională a fost sesizată la data de 2 iulie 1999 de către 26 de senatori - Trita Fanita, Constantin Dan Vasiliu, Ioan Crețu, Ioan Mircea Prahase, Ioan Sabin Pop, Cristian Sorin Dumitrescu, Viorel Marian Până, Sorin Adrian Vornicu, Emil Tocaci, Costel Gheorghiu, Aristotel Adrian Cancescu, Alexandru Radu Feldman, Corneliu Dorin Gavaliugov, Nicolae Alexandru, Gheorghe Dumitrascu, Costica Ciurtin, Ion Bold, Marin Predila, Virgil Popa, Sersea Nicolae, Ionel Aichimoaie, Dan Mircea Popescu, Vasile Vacaru, Doru Ioan Taracila, Ion Predescu și Doru Gaita - asupra neconstitutionalitatii unor prevederi ale Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 1 iulie 1999.
Obiecția de neconstituționalitate a fost trimisa Curții Constituționale prin Adresa nr. L.1999 din 2 iulie 1999 a secretarului general al Senatului.
Sesizarea constituie obiectul Dosarului nr. 136A/1999.
Prin sesizare se solicită să se constate ca dispozițiile art. 1 lit. F pct. 2 și 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe sunt neconstituționale, fiind incalcate prevederile art. 114 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice".
Se susține ca prevederile art. 1 lit. F pct. 2, prin care se abiliteaza Guvernul sa emita ordonanțe în scopul organizării și funcționarii cooperației rurale, sunt neconstituționale, deoarece Guvernul nu poate primi abilitare într-un asemenea domeniu, "întrucât antameaza regimul general al proprietății, domeniu care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, face parte din categoria legilor organice". Or, acest domeniu de reglementare a fost exclus atât prin raportul Comisiei juridice, de numiri, disciplina și imunități a Senatului, cat și de plenul Senatului, în ședința din 30 iunie 1999.
───────
privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 346 din 22 iulie 1999.
În ceea ce privește dispozițiile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea de abilitare a Guvernului de a reglementa prin ordonanța înființarea Agenției Domeniilor Statului și a Fondului de dezvoltare a agriculturii, se apreciază ca sunt incalcate dispozițiile art. 114 alin. (1) din Constituție, "întrucât o asemenea agenție nu poate fi înființată fără a se reglementa regimul domeniului vizat prin instituirea sa", domeniu care, și în acest caz, se considera ca este rezervat legilor organice. Prin sesizare se mai menționează că aceasta instituție este reglementată într-un proiect de lege initiat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, proiect care "vizează problemele legate de întreprinderile agricole de stat și care se afla în faza de dezbatere parlamentară"; o propunere legislativă cu obiect de reglementare asemănător a fost adoptată de Senat. Aceste inițiative legislative fac parte din categoria legilor organice, potrivit dispozițiilor art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție. Deosebit de cele arătate, se apreciază ca dispozițiile art. 1 lit. F pct. 8 sunt în contradictie și cu prevederile art. 3 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, potrivit cărora "În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate și depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanțelor".
În final se apreciază ca, potrivit legii de abilitare, "Guvernul este obligat să aibă în vedere la emiterea ordonanței privind înființarea Agenției Domeniilor Statului și a Fondului de dezvoltare a agriculturii cele doua proiecte de lege menționate", ceea ce, considera autorii obiectiei, nu se înscrie în dispozițiile art. 114 alin. (1) din Constituție, iar emiterea unor astfel de ordonanțe "înseamnă, practic, infrangerea de către Guvern a prevederilor constituționale privind delegarea legislativă".
Printr-o alta sesizare, înregistrată la 6 iulie 1999, formulată de un grup de 61 de deputați - Adrian Nastase, Miron Tudor Mitrea, Viorica Afrasinei, Traian Dobre, Mihai Ioan Popa, Nicolae Gradinaru, Dumitru Paslaru, Marina Ionescu, Petru Bejinariu, Mihail Sireteanu, Eugenia Moldoveanu, Marin Cristea, Petre Naidin, Marțian Dan, Adrian Gheorghiu, Leonard Cazan, Romulus Ion Moucha, Gheorghe Oana, George Dragu, Mihai Hlinschi, Victor Traian Mihu, Dan Nica, Ion-Florentin Sandu, Dumitru Buzatu, Radu Liviu Bara, Vasile Stan, Ovidiu Cameliu Petrescu, Marian Ianculescu, Gheorghe Ana, Ecaterina Andronescu, Petru Godja, Ionel Marineci, Marian Sarbu, Ion Munteanu, Mihai Nicolescu, Dumitru Popescu, Victor Neagu, Gheorghe Ionescu, Constantin Teculescu, Gheorghe Ana, Neculai Grigoras, Gheorghe Vâlceanu, Ion Pargaru, Alexandru Lapusan, Daniela Bartos, Acsinte Gaspar, Florin Georgescu, Dorel Constantin Onaca, Viorel Hrebenciuc, Mihai Vitcu, Ion Giurescu, Vasile Candea, Ioan Mircea Pascu, Petru Șerban Mihailescu, Traian Sabau, Dan Ioan Popescu, Alexandru Stanescu, Vasile Panteliuc, Simion Darie, Florian Serac și Alexandru Albu -, Curtea Constituțională a fost sesizată cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 1 lit. C pct. 16 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, dispoziții referitoare la ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare.
Aceasta obiectie de neconstituționalitate a fost trimisa Curții Constituționale prin Adresa nr. XIV/551 din 6 iulie 1999 a secretarului general al Camerei Deputaților.
Sesizarea formează obiectul Dosarului nr. 141A/1999.
În susținerea sesizării, se arata următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 11 din Constituție, tratatele internaționale ratificate de Parlament fac parte din dreptul intern, iar statului român îi incumba "obligația sa îndeplinească întocmai și cu buna-credința obligațiile ce îi revin ca urmare a ratificării lor". Mai mult decât atât, în temeiul art. 20 alin. (2) din Constituție, atunci când "exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale". Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare are ca scop sa dea posibilitatea minorităților naționale ca limbile regionale sau limbile proprii lor să fie utilizate fără opreliste în administrație, în justiție și în învățământul creat pe criterii etnice, ceea ce "depășește cadrul stabilit pentru dreptul la identitate recunoscut în art. 6 alin. (1) din Constituție", pentru "păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității etnice, culturale, lingvistice și religioase". În opinia deputaților semnatari ai sesizării, Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare ignora conceptul de "stat unitar și național" propriu unor state europene, ca și faptul ca în aceste state este o singura "limba oficială". Carta menționată vizează valorile supreme înscrise în Constituție, și anume: în art. 1, care cuprinde conceptul de "stat național, unitar și indivizibil"; în art. 6 alin. (2), potrivit căruia "măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români"; în art. 13, care prevede că "În România, limba oficială este limba română", precum și în art. 148 alin. (1), potrivit căruia dispozițiile constituționale referitoare la caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român, independenta justiției, limba oficială și altele nu pot constitui obiect al revizuirii Constituției. Autorii sesizării apreciază ca ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare "nu poate fi inclusă în nici un chip în categoria legilor ordinare, pentru care a fost prevăzută instituția delegării legislative, menționată la art. 114 alin. (1) din Constituție. Mai mult, reglementările Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare depășesc cu mult însuși domeniul legilor organice, înscriindu-se în categoria legilor constituționale, potrivit art. 72 din Constituție".
În sprijinul acestor sustineri este evocata și o recenta decizie a Consiliului Constituțional al Frantei, plecandu-se de la considerentul ca reglementările cuprinse în art. 1, 6, 13, 114 și 148 din Constituția României sunt de inspiratie europeană, în special franceza. Se arata ca Președintele Republicii Franceze a sesizat Consiliul Constituțional al Frantei pentru a decide dacă ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, semnată la Budapesta la 7 mai 1999, trebuie precedată de o revizuire a Constituției, ținând seama de declarația interpretativa facuta de Franța și de angajamentele la care urma sa consimtă în partea a III-a a acestei convenții. Prin Decizia nr. 99-412DC din 15 iunie 1999 a Consiliului Constituțional s-a constatat ca actul internațional examinat cuprinde clauze contrare Constituției Frantei.
În concluzie, autorii sesizării solicita să se constate următoarele:
a) ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare este de competența exclusiva a Parlamentului;
b) Carta ignora valorile constituționale, "respectiv caracterul de stat unitar, național, independent al statului român, independenta justiției, autonomia administrativă a autorităților publice din unitățile administrației teritoriale și principiile de nediscriminare a majorității cetățenilor în raport cu cetățenii minoritari", deoarece instituie pentru minoritari un regim peste cadrul constituțional, pe care l-a limitat doar la "păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase";
c) unele dintre dispozițiile Cartei, prin conținutul lor, impun revizuirea Constituției, întrucât se referă la limba oficială a statului român și la limbile regionale sau minoritare, folosirea în administrația publică și în justiție a limbilor materne, fără obligativitatea utilizării și a limbii oficiale; de asemenea, se mai referă la recunoașterea de elemente proprii statelor federative, precum și la organizarea, în cadrul statului român, a populației pe criterii etnice, fără a se tine seama de raportul dintre minoritate și majoritate;
d) actul internațional menționat "intră în conflict cu dispozițiile Tratatului româno-ungar de înțelegere, cooperare și buna vecinătate, în care cele doua părți precizează în mod expres acordul lor asupra faptului ca Recomandarea 1201 a Consiliului Europei nu obliga părțile sa acorde persoanelor care fac parte din minorități dreptul la un statut special de autonomie teritorială pe criterii etnice".
În susținerea argumentelor enumerate autorii sesizării au anexat Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare și Decizia nr. 99-412DC din 15 iunie 1999 a Consiliului Constituțional al Frantei.
În temeiul
art. 19 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, au fost solicitate punctele de vedere ale președinților celor două Camere ale Parlamentului și Guvernului.
În punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților, cu privire la sesizarea formulată de grupul de senatori, se arata următoarele:
a) Organizarea și funcționarea cooperației rurale, prevăzută la art. 1 lit. F pct. 2 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, nu presupune reglementări menite sa stabilească regimul juridic general al proprietății. În acest sens se susține ca atât "cooperatia rurală", cat și cooperatia mestesugareasca sunt sectoare "de activitate în care dreptul de proprietate se discuta în măsura în care titularul dispune de el, asa cum acesta a fost reglementat în cadrul regimului juridic general al proprietății". Dacă obiectul dreptului de proprietate îl constituie bunuri proprietate publică, potrivit prevederilor art. 135 alin. (3) și (5) din Constituție, atunci "în sectorul cooperației rurale se poate discuta de concesionare, dare în administrare sau închiriere". În susținerea acestui punct de vedere se evoca Decizia Curții Constituționale nr. 2/1995, potrivit căreia "caracterul de lege organică rezultă din conținutul reglementărilor... Timpul, spațiul și persoanele la care se referă sunt o problemă de aplicare a legii".
b) Critica referitoare la prevederile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe nu este intemeiata, deoarece înființarea Agenției Domeniilor Statului și a Fondului de dezvoltare a agriculturii nu se înscrie în prevederile art. 116 alin. (3) din Constituție, pentru care este necesară adoptarea unor legi organice. Se susține ca "nici una dintre aceste structuri nu este prevăzută a funcționa ca <<autoritate administrativă autonomă>>, ci ca organ de specialitate, după cum reclama însăși denumirea lor. În consecința, acestora le este aplicabilă dispoziția cuprinsă în art. 116 alin. (2) din Constituție, potrivit căreia <<Guvernul și ministerele, cu avizul Curții de Conturi, pot înființa organe de specialitate>>..."
Cu privire la sesizarea grupului de deputați, în punctul de vedere al președintelui Camerei Deputaților se arata ca, întrucât "Autorii sesizării considera ca sunt neconstituționale unele prevederi ale Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare și nu ale legii prin care se abiliteaza Guvernul sa ratifice aceasta Carta [...], nu se pune problema neconstitutionalitatii legii de abilitare, ci a ordonanței prin care se ratifica acest tratat internațional". De aceea, verificarea constituționalității Cartei urmează să se realizeze atunci când ordonanța de ratificare va fi aprobată prin lege. Cu ocazia dezbaterii acestei legi se va putea verifica dacă ordonanța de ratificare sau legea de aprobare "nu vor cuprinde rezerve care să elimine eventualele obiecții de neconstituționalitate a unor prevederi ale Cartei, rezerve care sunt permise de către tratatul ce urmează a fi ratificat". De altfel, potrivit punctului de vedere formulat, "în materia legilor de abilitare, Curtea Constituțională s-a pronunțat, în mod constant, ca dispozițiile unei asemenea legi nu pot fi declarate neconstituționale în temeiul unei presupuneri ca viitoarele ordonanțe vor cuprinde dispoziții potrivnice Constituției României".
În punctul de vedere al președintelui Senatului, referitor la sesizarea formulată de grupul de senatori, se susțin, în esenta, următoarele:
a) Unele dintre domeniile pentru care Guvernul este abilitat sa emita ordonanțe sunt determinate într-o maniera foarte generală, însă acest fapt "nu poate fi interpretat automat ca făcând posibila intrarea într-un domeniu rezervat legii organice". Guvernul a avut în vedere "luarea unor măsuri specific legislative în domeniile respective, însă cu respectarea stricta a dispozițiilor constituționale". Prin abilitarea Guvernului de a reglementa prin ordonanțe organizarea și funcționarea cooperației rurale, precum și înființarea Agenției Domeniilor Statului și a Fondului de dezvoltare a agriculturii nu se încalcă dispozițiile art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție. Se arata ca în același sens sunt și considerentele
Deciziei Curții Constituționale nr. 2 din 5 ianuarie 1995 , potrivit cărora "aspectele parțiale, particulare, eventual mai marunte, pot fi reglementate și prin legi ordinare sau chiar prin acte normative inferioare acestora, în conformitate însă cu acest regim general".
b) De asemenea, se susține ca este neîntemeiată și critica referitoare la prevederile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, care ar fi în contradictie cu dispozițiile art. 3 din aceeași lege, potrivit cărora: "În domeniile de abilitare prevăzute în prezenta lege, dacă au fost adoptate proiecte de lege sau propuneri legislative de către una dintre Camerele Parlamentului ori au fost elaborate și depuse rapoarte ale comisiilor permanente sesizate în fond, acestea vor fi avute în vedere de Guvern la emiterea ordonanțelor". Se considera ca "acesta a fost spiritul legii de abilitare și ratiunea pentru care a fost introdus art. 3 ca articol final al legii" și ca proiectul de lege initiat de Guvern a avut în vedere celeritatea reglementării domeniilor vizate.
Cu privire la sesizarea grupului de deputați, în punctul de vedere al președintelui Senatului se arata următoarele:
a) Susținerea ca reglementările Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare exced chiar și categoriei legilor organice, înscriindu-se în categoria legilor constituționale, este neîntemeiată. În acest sens sunt invocate prevederile art. 72 din Constituție, potrivit cărora legile adoptate de Parlament pot fi legi constituționale, legi organice și legi ordinare. Legile constituționale sunt numai cele de revizuire a Constituției. Prevederile constituționale nu precizează din ce categorie fac parte legile de ratificare, "iar pe bază de interpretare, practica parlamentară a fost uniforma considerând ca e vorba de legi cu caracter ordinar, de vreme ce tratatele internaționale nu sunt menționate la art. 72 alin. (2) și nici într-o alta prevedere a Constituției". În mod constant, Parlamentul a abilitat Guvernul, în temeiul dispozițiilor art. 114 alin. (1), sa emita ordonanțe în domeniul ratificării unor acorduri internaționale. De altfel, ordonanța ce urmează să fie admisă în baza delegării legislative va fi supusă spre aprobare Parlamentului.
b) De asemenea, se apreciază ca fiind neîntemeiată și critica potrivit căreia prevederile Cartei aduc atingere dispozițiilor art. 13 din Constituție care statornicesc ca "În România, limba oficială este limba română", deoarece, conform art. 8 din Carta, "Părțile se angajează, în ceea ce privește zonele în care sunt folosite astfel de limbi, în funcție de situația fiecăreia dintre aceste limbi și fără a aduce atingere limbii oficiale a statului".
Obiecția de neconstituționalitate este neîntemeiată și pentru considerentul ca, o dată cu ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, potrivit prevederilor Convenției de la Viena din 1969 cu privire la dreptul tratatelor, precum și prevederilor art. 21 paragraful 1 din Carta, pot fi făcute rezerve la paragrafele 2-5 ale art. 7 din Carta.
În final se arata ca prevederile Cartei nu intră în conflict cu dispozițiile art. 1 din Constituție, deoarece, potrivit art. 5 din Carta, nici o prevedere a sa "nu va putea fi interpretată ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acțiune ce contravine scopurilor Cartei Națiunilor Unite sau altor obligații de drept internațional, inclusiv principiului suveranității și integrității teritoriale a statelor".
În punctul de vedere al Guvernului, cu privire la sesizarea formulată de grupul de senatori, se arata următoarele:
Critica referitoare la neconstituționalitatea art. 1 lit. F pct. 2 și 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe este nefondata, întrucât organizarea și funcționarea cooperației rurale și "a unor organisme din domeniul agriculturii" nu sunt de domeniul legii organice. Potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, aparțin domeniului legii organice numai acele norme care reglementează "regimul general al proprietății". Se susține ca nici o dispoziție a textelor criticate "nu privește o lege organică și nu afectează regimul general al dreptului de proprietate". În cazul în care o ordonanța ar cuprinde norme ce reglementează aspecte ce țin de domeniul legii organice, cum ar fi regimul general al proprietății, ca și, în general, în ceea ce privește eventualitatea elaborării unor ordonanțe cu încălcarea limitelor delegării legislative prin legea de abilitare și a limitelor impuse de Constituție, exista posibilitatea "eliminării acestora în Parlament, cu ocazia dezbaterii legilor de aprobare, precum și declanșarea procedurii jurisdicționale în fața Curții Constituționale pentru asemenea ordonanțe". Aceasta sustinere se întemeiază și prin trimiterea la practica jurisdicțională a Curții Constituționale, care a statuat în mod constant ca, inclusiv în situațiile în care domeniile de abilitare nu sunt riguros precizate, Guvernul este obligat, când emite ordonanțe în baza delegării legislative, "să respecte cu strictețe domeniile rezervate legii organice, deși o asemenea circumstantiere nu rezultă în mod expres din legea de abilitare".
În ceea ce privește critica dispozițiilor art. 3 din lege, care prevăd obligația Guvernului de a avea în vedere la elaborarea ordonanțelor initiativele legislative adoptate de una dintre Camerele Parlamentului sau asupra cărora s-au elaborat rapoarte ale comisiilor permanente, se susține ca "textul conține o norma de recomandare ce nu poate fi invocată ca motiv de neconstituționalitate a altor dispoziții din lege".
În punctul de vedere al Guvernului, cu privire la sesizarea grupului de deputați, se arata următoarele:
"Potrivit dispozițiilor art. 114 din Constituția României, Guvernul nu este abilitat sa emita ordonanțe în domenii care fac obiectul de reglementare al legilor organice.
Pentru a fi considerată drept un act normativ cu caracter organic, ordonanța ar fi trebuit sa cuprindă norme prin care este reglementat unul dintre domeniile care, conform dispozițiilor art. 72 alin. (3) din Constituție, intra sub incidența legii calificate drept organică. Or, Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare nu prevede dispoziții de natura a duce la modificarea, în mod direct, a sistemului instituțional existent. Ea consacra o serie de principii de natura a garanta și ocroti limbile regionale sau minoritare, nici măcar în totalitate obligatorii față de statul semnatar." Totodată se semnaleaza faptul ca "din totalitatea reglementărilor cu caracter de principiu din Carta, fiecare parte se angajează să aplice un minimum de 35 de paragrafe sau alineate selecționate dintre prevederile Părții III, dintre care cel puțin trei selecționate din fiecare din art. 8 și 12 și unul din fiecare din art. 9, 10, 11 și 13". Se arata în continuare ca unele prevederi ale Cartei se regăsesc în sistemul de drept românesc și ca, de aceea, acest act juridic internațional "nu poate aduce modificări legislației actuale și aceasta cu atât mai mult cu cat nu se cunosc prevederile ce vor fi selectate de Guvern în momentul ratificării".
În opinia Guvernului, statul român, o dată cu ratificarea Cartei, își asuma doar obligația să respecte principiile la care a aderat, în activitatea ulterioară de reglementare. Nu poate avea caracter de norma organică actul de ratificare a unor acorduri internaționale care au ca obiect de reglementare, la nivel de principiu, anumite drepturi ale omului. Se conchide ca "doar o eventuala ordonanța prin care s-ar pune efectiv în practica principiile consacrate în Carta poate avea caracterul unei dispoziții organice".
Având în vedere ca ambele obiecții de neconstituționalitate se referă la aceeași lege, Curtea a dispus, prin Încheierea din data de 8 iulie 1999, conexarea celor două dosare, pentru ca textele criticate pentru neconstituționalitate să fie examinate împreună și pentru a se pronunța o singura decizie.
Ca urmare, Dosarul nr. 141A/1999 privind obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul de deputați a fost conexat la dosarul anterior, care poarta numărul 136A/1999 și care privește obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul de senatori.
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ,
având în vedere obiecțiile de neconstituționalitate cu care a fost sesizată, punctele de vedere comunicate de președinții celor două Camere ale Parlamentului și de Guvern,raportul judecătorului-raportor, dispozițiile Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, raportate la prevederile Constituției, precum și
Legea nr. 47/1992 , retine
următoarele:
Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competența să soluționeze atât (I) obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul celor 26 de senatori, cat și (II) obiecția de neconstituționalitate formulată de grupul celor 61 de deputați, potrivit prevederilor art. 144 lit. a) din Constituție și ale
art. 17 și următoarele din Legea nr. 47/1992 , republicată.
I. Critica formulată în obiecția de neconstituționalitate adresată Curții Constituționale de grupul celor 26 de senatori se referă la dispozițiile art. 1 lit. F pct. 2 și 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților și de Senat în ședința comuna din 1 iulie 1999, texte în virtutea cărora Guvernul a fost abilitat sa emita ordonanțe cu privire la "organizarea și funcționarea cooperației rurale" și, respectiv, la "înființarea Agenției Domeniilor Statului și a Fondului de dezvoltare a agriculturii".
Critica de ordin general adusă celor două texte de către autorii obiectiei de neconstituționalitate consta în încălcarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Constituție, care prevede că "Parlamentul poate adopta o lege specială de abilitare a Guvernului pentru a emite ordonanțe în domenii care nu fac obiectul legilor organice". În mod special, în legătură cu abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe cu privire la "organizarea și funcționarea cooperației rurale", în sesizare se apreciază ca acest domeniu "antameaza regimul general al proprietății", domeniu care, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție, este rezervat legii organice.
Examinând prevederile art. 1 lit. F pct. 2 și 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată de Camera Deputaților și Senat în ședința comuna din data de 1 iulie 1999, Curtea Constituțională constata ca aceasta critica formulată de autorii obiectiei de neconstituționalitate nu este intemeiata. Într-adevăr, din formularea textelor menționate nu se poate constata existenta unei intentii de reglementare a regimului juridic general al proprietății și al moștenirii, domeniu care, într-adevăr, este rezervat legii organice, astfel cum prevede art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție. Iar anticiparea unui ipotetic conținut al viitoarelor reglementări cuprinse în ordonanțe, anticipare pe care se bazează, de fapt, argumentarea obiectiei de neconstituționalitate, reprezintă un procedeu care, în mod evident, nu poate fi folosit în cadrul controlului de constituționalitate a unei legi de abilitare.
De altfel, Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 2 din 5 ianuarie 1995, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 13 ianuarie 1995, a statuat, în legătură cu stabilirea caracterului de lege organică, în sensul că acesta "rezultă din conținutul reglementărilor, precum și din procedurile de adoptare sau, eventual, din calificarea constituțională", ceea ce exclude posibilitatea unei astfel de aprecieri pe baza unor simple presupuneri.
În legătură cu susținerea grupului de senatori ca atât Comisia de numiri, disciplina și imunități a Senatului, prin raportul întocmit, cat și plenul Senatului, în ședința din 30 iunie 1999, se pronuntasera pentru excluderea pct. 2 de la lit. F din art. 1 al Legii privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, Curtea retine ca aceasta împrejurare, prin ea însăși, nu are relevanta juridică, întrucât textul definitiv al legii de abilitare a fost adoptat în ședința comuna a celor două Camere, cu respectarea procedurii prevăzute de art. 76 alin. (2) din Constituție, tocmai datorită faptului ca au existat texte în divergenta după efectuarea procedurii de mediere.
Referitor la prevederile art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, s-a mai susținut, de autorii sesizării, ca exista un proiect de lege initiat de Ministerul Agriculturii și Alimentației, "care vizează problemele legate de întreprinderile agricole de stat", precum și "o propunere legislativă cu un obiect de reglementare similar", care a fost adoptată de Senat, ambele proiecte înscriindu-se "în categoria legilor organice, potrivit art. 72 alin. (3) lit. k) din Constituție".
Curtea Constituțională observa însă ca aceasta împrejurare nu poate avea consecințe asupra constituționalității textului art. 1 lit. F pct. 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, întrucât Parlamentul, în calitate de unica autoritate legiuitoare, este liber sa aprecieze asupra domeniilor delegării legislative, cu respectarea dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Constituție, chiar în cazul în care a început dezbaterea unor proiecte de legi sau propuneri legislative având același obiect sau un obiect asemănător. Iar faptul ca, potrivit intentiei initiatorilor proiectului de lege și ai propunerii legislative, aceste inițiative ar fi trebuit adoptate conform procedurii legilor organice, astfel cum se susține în sesizare, nu constituie un impediment constituțional pentru delegarea legislativă dispusă de Parlament, prin legea specială de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe [de buna seama, în condițiile respectării dispozițiilor art. 114 alin. (1) din Constituție, care sunt obligatorii atât pentru Parlament, cat și pentru Guvern].
În sfârșit, invocarea de către autorii sesizării a existenței unor anumite contradictii între prevederile art. 1 lit. F pct. 8 și art. 3 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, prin care s-a dispus ca Guvernul, în domeniile pentru care a fost abilitat, sa țină seama de proiectele de lege sau de propunerile legislative adoptate de către una dintre Camerele Parlamentului, precum și de rapoartele elaborate și depuse de comisiile permanente sesizate în fond, nu poate fi reținută de Curte, întrucât eventualele necorelari din cuprinsul unei legi nu pot forma obiectul controlului de constituționalitate.
II. Obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 lit. C pct. 16 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, formulată de un grup de 61 de deputați, se întemeiază, în esenta, pe susținerea ca ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, prevăzută în textul criticat spre a se efectua prin ordonanța, "nu face parte din categoria reglementărilor a carei delegare legislativă se poate realiza potrivit procedurii art. 114 alin. (1) din Constituția României", ratificarea acestei Convenții fiind de competența exclusiva a Parlamentului. Se mai susține, în sesizarea grupului de deputați, ca prin Carta se ignora valori intangibile consacrate prin Constituția României, "respectiv caracterul de stat unitar, național, independent al statului român, independenta justiției, autonomia administrativă și principiile de nediscriminare a majorității cetățenilor români în raport cu cetățenii minoritari, deoarece instituie pentru minoritari un regim peste cadrul constituțional", pe care l-a limitat doar la "păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase". De asemenea, se considera de către autorii obiectiei de neconstituționalitate ca unele dispoziții ale Cartei impun revizuirea Constituției României, deoarece "prevăd, pe lângă limba oficială a statului român, și limbile regionale sau minoritare, recunoașterea de elemente proprii statelor federative, precum organizarea populației în cadrul statului român pe criterii etnice, cu ignorarea raportului dintre majoritate/minoritate; folosirea în administrație și justiție a limbilor materne fără obligativitatea folosirii și a limbii oficiale". În sfârșit, un alt argument invocat de autorii obiectiei de neconstituționalitate se referă la conflictul dintre Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare și dispozițiile Tratatului româno-ungar de înțelegere, cooperare și buna vecinătate, "în care cele doua părți precizează în mod expres acordul lor asupra faptului ca Recomandarea 1201 a Consiliului Europei nu obliga părțile sa acorde persoanelor care fac parte din minorități dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice". Autorii excepției de neconstituționalitate își întemeiază critica de neconstituționalitate a prevederilor art.1 lit. C pct. 16 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe pe susținerea ca prevederile Cartei sunt incompatibile cu următoarele dispoziții ale Constituției: art. 1, care consacra conceptul de "stat unitar și indivizibil"; art. 6 alin. (2), potrivit căruia "măsurile de protecție luate de stat pentru păstrarea, dezvoltarea și exprimarea identității persoanelor aparținând minorităților naționale trebuie să fie conforme cu principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români"; art. 13, care statorniceste ca "În România, limba oficială este limba română"; art. 148 alin. (1), potrivit căruia dispozițiile Constituției privind "caracterul național, independent, unitar și indivizibil al statului român..., independenta justiției, ... și limba oficială nu pot forma obiectul revizuirii". În raport cu aceste texte, în sesizarea adresată Curții Constituționale se susține ca reglementările cuprinse în Carta Europeană "depășesc cu mult însuși domeniul legilor organice, înscriindu-se în categoria legilor constituționale, potrivit art. 72 din Constituție, astfel ca ratificarea ei nu poate fi inclusă în categoria legilor ordinare pentru care a fost prevăzută instituția delegării legislative".
Analizând aceste sustineri, Curtea constata ca, potrivit Constituției, legilor în vigoare și practicii parlamentare, tratatele internaționale semnate în numele României sunt supuse Parlamentului, pentru ratificare prin lege, ceea ce este deci compatibil cu instituția delegării legislative, reglementată de art. 114 din Constituție, text care nu exclude legile de ratificare.
De asemenea, Curtea observa ca dispozițiile art. 72 alin. (3), precum și celelalte texte ale Constituției care prevăd obligativitatea adoptării de legi organice nu includ în această categorie și legile de ratificare. De aceea Curtea Constituțională, sesizată și în trecut, în mai multe randuri, cu obiecții de neconstituționalitate prin care se criticau legi de abilitare a Guvernului de a emite ordonanțe cu privire la ratificarea unor acorduri, convenții, convenții-cadru, protocoale etc., a statuat ca "legile de încuviințare a ratificării nu intră în categoria celor ce fac parte din domeniul legilor organice", stabilind ca, în principiu, ratificarea poate forma obiect al delegării legislative prin lege specială de abilitare, adoptată de Parlament (Decizia nr. 105 din 13 iulie 1998, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 263 din 15 iulie 1998). În același sens sunt și deciziile nr. 43 din 8 iulie 1993 și nr. 718 din 29 decembrie 1997, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 175 din 23 iulie 1993 și, respectiv, nr. 396 din 31 decembrie 1997.
Referitor la afirmatia ca prevederile Cartei Europene vizează, în mod direct, valori consacrate prin texte ale Constituției și ca, prin urmare, ratificarea Cartei nu s-ar putea realiza pe calea ordonanței, întrucât ar presupune, în prealabil, revizuirea Constituției, sustinere care reprezintă esenta motivarii obiectiei de neconstituționalitate formulate de grupul de deputați, Curtea Constituțională observa ca în aceasta argumentare nu sunt avute în vedere unele prevederi exprese ale Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare și care sunt esențiale pentru clarificarea implicatiilor ratificării Cartei asupra legislației interne. Astfel, în legătură cu susținerea autorilor sesizării ca ratificarea Cartei ar aduce atingere conceptului de "stat național, independent, unitar și indivizibil", consacrat de art. 1 din Constituție, este de remarcat ca în preambulul convenției (alin. 7) se precizează ca "protecția și promovarea limbilor regionale sau minoritare în diferite tari și regiuni ale Europei reprezintă o contribuție importanța la construirea unei Europe bazate pe principiile democrației și ale diversitatii culturale, în cadrul suveranității naționale și al integrității teritoriale". În același timp Carta prevede expres în art. 5, intitulat "Obligații existente", ca "Nici o prevedere a prezentei Carte nu va putea fi interpretată ca implicând dreptul de a angaja o activitate sau de a realiza o acțiune ce contravine scopurilor Cartei Națiunilor Unite sau altor obligații de drept internațional, inclusiv principiului suveranității și integrității teritoriale a statelor".
În legătură cu afirmatia cuprinsă în sesizarea grupului de deputați, conform căreia ratificarea Cartei ar impune revizuirea Constituției în ceea ce privește limba oficială (art. 13), Curtea remarca prevederile alin. 6 din preambulul convenției, text conform căruia "protecția și încurajarea limbilor regionale sau minoritare nu trebuie să se facă în detrimentul limbilor oficiale și al necesității de a le însuși". Totodată, art. 8 alin. 1 consacra în mod expres, în materie de învățământ, posibilitatea luării unor măsuri în zonele în care sunt folosite limbi regionale sau minoritare, "fără a aduce atingere limbii oficiale a statului".
Referitor la argumentul invocat în obiecția de neconstituționalitate în sensul că prin ratificarea Cartei s-ar infrange principiile de egalitate și de nediscriminare în raport cu ceilalți cetățeni români, consacrate de art. 6 alin. (2) din Constituție, Curtea observa ca în art. 7 al Cartei, la paragraful 2 teza a doua, se face precizarea ca "Adoptarea de măsuri speciale în favoarea limbilor regionale sau minoritare, destinate sa promoveze egalitatea între vorbitorii acestor limbi și restul populației sau urmărind sa țină seama de situațiile lor specifice, nu este considerată ca un act de discriminare față de vorbitorii limbilor mai răspândite". Aceasta prevedere trebuie corelata și cu posibilitatea larga, oferită prin mai multe dispoziții ale Cartei, de a se opta de către fiecare stat-parte pentru măsurile cele mai potrivite dintr-o gama diversa și graduala de măsuri.
De altfel, Curtea retine, din analiza conținutului Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, ca o mare parte din măsurile prevăzute se regăsesc în legislația tarii noastre, iar, conform prevederilor art. 2 al Cartei, părțile nu sunt obligate să aplice toate textele acesteia, ci numai "un minimum de treizeci și cinci de paragrafe sau alineate selecționate din prevederile Părții III, dintre care cel puțin trei selecționate din fiecare din art. 8 și 12 și unul din fiecare din art. 9, 10, 11 și 13". În plus, măsurile prevăzute în Carta au, în mare parte, un caracter gradual și alternativ, existând o larga posibilitate de opțiune. În același timp, art. 21 din Carta, prevede că părțile pot sa formuleze una sau mai multe rezerve la paragrafele 2-5 ale art. 7 din Carta, intitulat "Obiective și principii".
Considerentele expuse mai sus determina concluzia ca ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare nu implica revizuirea Constituției. Într-adevăr, prin utilizarea posibilității de a alege, din cele 98 de măsuri în favoarea folosirii limbilor regionale sau minoritare, prevăzute în Partea a III-a a Cartei, un număr de minim treizeci și cinci de paragrafe sau alineate, precum și prin utilizarea posibilității de a formula una sau mai multe rezerve la paragrafele 2-5 ale art. 7 din Carta, aceasta poate fi ratificată cu respectarea deplina a cadrului constituțional existent.
În consecința, Curtea constata că nu se pune problema incidentei în cauza a prevederilor art. 148 din Constituție, privind limitele revizuirii Constituției, text invocat de autorii obiectiei de neconstituționalitate.
Aceasta presupune, desigur, obligația Guvernului ca la elaborarea și adoptarea ordonanței de ratificare a Cartei să asigure, prin posibilitățile pe care aceasta le lasă statelor părți, alegerea, dintre măsurile alternative prevăzute, a acelora care sunt compatibile cu Constituția și de a face rezervele necesare în cadrul permis de Carta, asigurând, în același timp, și respectarea limitelor abilitarii prevăzute de art. 114 alin. (1) din Constituție. De altminteri, ordonanța de ratificare va fi supusă controlului parlamentar, ea trebuind, conform art. 2 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, să fie depusa la Camera Deputaților și la Senat spre aprobare, potrivit procedurii legislative, până la reluarea lucrărilor Parlamentului. Totodată, ea va putea fi supusă și controlului concret, posterior, de constituționalitate, pe calea excepției prevăzute la art. 144 lit. c) din Constituție, cat și, indirect, controlului abstract, a priori, exercitat asupra legii de aprobare a ordonanței, în ipoteza formulării unei obiecții de neconstituționalitate, potrivit art. 144 lit. a) din Constituție.
În cadrul prezentului control de constituționalitate asupra prevederilor legii de abilitare, Curtea Constituțională nu își poate întemeia soluția pe aprecieri asupra unui conținut ipotetic al ordonanțelor ce vor fi emise de Guvern în baza legii de abilitare. De altfel, în acest sens, Curtea s-a mai pronunțat prin Decizia nr. 718 din 29 decembrie 1997, menționată anterior, prin care s-a stabilit, între altele, ca "domeniile rezervate legilor organice își găsesc enumerarea limitativa și expresă în textul Constituției, iar intervenția Curții Constituționale în cercetarea constituționalității legilor de abilitare este de natura să asigure ca delegarea legislativă sa nu aducă atingere limitei instituite de prevederile art. 144 alin. (1) din legea fundamentală. În același timp, controlul de constituționalitate nu dispune, între componentele sale, și de posibilitatea de a extinde limitele lui dincolo de stricta observare a textelor constituționale, asa cum sunt ele formulate în legea fundamentală, nefiind în măsura a-și întemeia cenzura pe simple eventualitati".
Curtea retine ca invocarea de către autorii sesizării a unei recente decizii prin care Consiliul Constituțional al Frantei a stabilit ca în conținutul Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare exista clauze contrare Constituției Frantei nu are relevanta în cauza, data fiind reglementarea cu totul diferita - la nivel constituțional -, existenta în țara noastră cu privire la minoritățile naționale.
Constituția României consacra în art. 4 egalitatea între cetățeni, fără deosebire de "[...] naționalitate, de origine etnică, de limba [...]", în art. 6 recunoaște și garantează persoanelor aparținând minorităților naționale "dreptul la păstrarea, la dezvoltarea și la exprimarea identității lor etnice, culturale, lingvistice și religioase", în art. 32 alin. (3) este garantat "dreptul persoanelor aparținând minorităților naționale de a învață în limba lor maternă și dreptul de a fi instruite în această limbă", iar prin art. 127 se acordă dreptul cetățenilor aparținând minorităților naționale de a lua cunoștința de actele și lucrările dosarului judiciar, de a vorbi în instanța și de a pune concluzii prin interpret. Acest cadru constituțional face posibila receptarea corespunzătoare a măsurilor prevăzute în Carta.
În fine, susținerea autorilor obiectiei de neconstituționalitate ca, în cazul ratificării Cartei Europene a Limbilor Regionale sau Minoritare, s-ar încalcă unele prevederi ale Tratatului de înțelegere, cooperare și buna vecinătate dintre România și Republica Ungara, prin care cele doua părți au precizat "în mod expres acordul lor asupra faptului ca Recomandarea 1201 a Consiliului Europei nu obliga părțile sa acorde persoanelor care fac parte din minorități dreptul la un statut special de autonomie teritorială bazată pe criterii etnice", nu poate fi primită de Curte, întrucât Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare nu cuprinde referiri la autonomia teritorială, iar, pe de altă parte, eventuala neconcordanta dintre cele doua documente nu intra sub incidența controlului de constituționalitate.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul prevederilor art. 144 lit. a) și ale art. 145 alin. (2) din Constituție, precum și ale art. 13 alin. (1) lit. A.a) și ale
art. 17 din Legea nr. 47/1992 , republicată, cu unanimitate de voturi în ceea ce privește dispozițiile art. 1 lit. F pct. 2, și cu majoritate de voturi cat privește dispozițiile art. 1 lit. C pct. 16 și lit. F pct. 8,
CURTEA
În numele legii
DECIDE:
Constata ca dispozițiile art. 1 lit. C pct. 16 și lit. F pct. 2 și 8 din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe, adoptată în ședința comuna a Camerei Deputaților și Senatului din 1 iulie 1999, sunt constituționale.
Decizia se comunică Președintelui României și se publică în Monitorul Oficial al României.
Definitivă.
Dezbaterea a avut loc la data de 20 iulie 1999 și la ea au participat: Lucian Mihai, președinte, Costica Bulai, Constantin Doldur, Kozsokar Gabor, Ioan Muraru, Nicolae Popa, Lucian Stangu, Florin-Bucur Vasilescu, Romul Petru Vonica, judecători.
PREȘEDINTELE
CURȚII CONSTITUȚIONALE
LUCIAN MIHAI
Magistrat-asistent șef,
Claudia Miu
OPINIE SEPARATĂ
Consideram ca dispozițiile art. 1 lit. c) pct. 16 privind "Ratificarea Cartei Europene a Limbilor Regionale și Minoritare" din Legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanțe contravine dispozițiilor constituționale, motiv pentru care nu putem subscrie la opinia majorității judecătorilor. Ca atare, obiecția de neconstituționalitate formulată de către cei 61 de deputați este intemeiata.
Opinia separată pe care o formulam se fundamentează, în principal, pe următoarele argumente:
1. Potrivit Constituției României, tratatele internaționale care angajează statul român, spre deosebire de alte convenții sau acorduri internaționale trebuie ratificate de Parlamentul României. Aceasta regula constituțională rezultă din art. 91 alin. (1) din Constituție potrivit căruia "Președintele încheie tratate internaționale în numele României, negociate de Guvern, și le supune spre ratificare Parlamentului, în termen de 60 de zile", din art. 11 alin. (2) din Constituție potrivit căruia "Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern", din art. 20 alin. (2) din Constituție potrivit căruia "Dacă exista neconcordante între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale". Iata de ce, într-o interpretare riguroasă a dispozițiilor constituționale, ratificarea unor asemenea tratate revine în exclusivitate Parlamentului, iar o asemenea atribuție nu poate fi delegată nimănui.
2. Dacă este adevărat ca ratificarea acestor tratate se face prin lege, prilej cu care se pot formula rezerve sau se pot face declarații, nu este mai puțin adevărat ca aici legea apare ca mijlocul, procedeul tehnic prin care se exercită aceasta atribuție. Trebuie să se facă o clara distincție între atributia de ratificare și atributia de legiferare. Dacă legiferarea poate fi delegată în condițiile expres prevăzute de art. 114 din Constituție, delegarea altor atribuții este contrară dispozițiilor constituționale. În afară ratificării, și alte atribuții care se finalizează tot prin adoptarea de legi, precum aprobarea bugetului de stat și a bugetului asigurărilor sociale de stat sau declararea stării de război [vezi art. 62 alin. (2) lit. b) și lit. d) din Constituție], rămân atribuții exclusive ale Parlamentului. De aceea nici nu se poate pune problema delegării lor. Aceasta, deoarece Parlamentul, ca organ reprezentativ suprem al poporului român, conform art. 58 alin. (1) din Constituție, este investit cu unele împuterniciri, pe care trebuie să le exercite numai el, asumându-și astfel întreaga responsabilitate constituțională.
3. Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare este un tratat supus rigorilor stabilite prin dispozițiile constituționale mai înainte identificate. Acest lucru rezultă din chiar formularile din conținutul sau precum cele de "Statele membre ale Consiliului Europei", "stat contractant" etc.
Este în afară oricărei îndoieli ca exigențele integrării în instituțiile și structurile europene răspund unor cerințe imperioase, salutare și ca unor asemenea scopuri și eforturi Carta oferă soluții valoroase. Dar introducerea în dreptul intern a unor asemenea norme trebuie facuta prin procedeele și tehnicile prevăzute de Constituția României.
4. În jurisprudenta Curții Constituționale este prima confruntare directa și concretă cu o asemenea obiectie de neconstituționalitate. Curtea a soluționat mai multe obiecții privind legi de abilitare, iar uneori s-au ridicat și probleme de ratificare, dar nu privitoare la tratatele din categoria celor nominalizate în art. 91 alin. (1) din Constituție. Manifestand exigenta profesională, dar și prudenta, Curtea Constituțională, în cazurile concrete, a stabilit ca: "...delegarea ratificării unor tratate internaționale, invocandu-se art. 91 alin. (1) din Constituție..." se referă numai la "situația în ceea ce privește tratatele încheiate de șeful statului, dar în enumerarea cuprinsă în legea de abilitare nu sunt menționate acorduri de aceasta natura, reglementarea criticata privind, în marea lor majoritate, ratificarea unor documente internaționale cu caracter financiar, iar celelalte referindu-se la aspecte de ordin tehnic, cum ar fi controlul autovehiculelor, transportul de mărfuri perisabile, ...între care chiar un acord semnat de Guvernul României" (vezi Decizia nr. 105/1998 precum și deciziile nr. 43/1993, nr. 718/1997 acolo invocate).
Recunoscând subtilitatea exprimarii Curții, este evidenta poziția sa privind delegarea ratificării unor asemenea tratate.
5. Examinarea conținutului normativ al Cartei invedereaza existenta unor măsuri de domeniul legilor constituționale sau care pun în discuție valori garantate de Constituție. De aceea în aprecierea acestui conținut normativ trebuie avute în vedere categoriile de legi stabilite de art. 72 alin. (1) din Constituție, și anume legi constituționale, legi organice și legi ordinare.
Tot Constituția stabilește clar deosebirile de conținut și de forma (procedura) între aceste trei categorii de legi. Domeniile rezervate acestor categorii de legi obliga ca normele privind trăsăturile statului român, justiția, administrația, limba oficială să fie cuprinse, desigur, la nivelul marilor principii, numai în Constituție sau în legi constituționale, în sensul art. 72.
Datorită acestui fapt, ratificarea Cartei, care va insemna fără indoiala un câștig în eforturile de realizare a unui stat de drept și democratic, revine numai în sarcina Parlamentului, care va trebui să facă și un examen riguros al concordanței dispozițiilor sale cu cele ale Constituției și astfel să poată iniția o eventuala revizuire a acesteia. Iar unele dispoziții din Carta trebuie supuse acestui regim juridic.
6. Dacă art. 114 din Constituție interzice o lege specială de abilitare a Guvernului pentru domenii care fac obiectul legii organice, cu atât mai mult este contrară Constituției abilitarea pentru domenii care fac obiectul legilor constituționale. Art. 72 din Constituție realizează de fapt o ierarhie a legilor, art. 114 respecta aceasta ierarhie, Parlamentului fiindu-i interzis sa o rastoarne.
7. Carta Europeană a Limbilor Regionale sau Minoritare este o problemă comuna a statelor membre ale Consiliului Europei. De aceea, poate mai puțin ca un argument pur juridic pentru Curtea noastră Constituțională, este pertinenta menționarea unor documente din alte tari. În acest sens consideram ca poate fi invocată Decizia Consiliului Constituțional din Franța (nr. 99-412 D.C. din 15 iunie 1999). Consiliul Constituțional a fost sesizat de Președintele Republicii Franceze cu privire la problema de a ști dacă ratificarea Cartei trebuie precedată de o revizuire a Constituției. Consiliul Constituțional a decis ca aceasta cuprinde clauze contrare Constituției.
prof.univ.dr.Ioan Muraru

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.