Decizie · Curtea Constituțională

Decizia nr. 1097/2010

referitoare la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 283 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii

prezumat în vigoare

Data actului
21 septembrie 2010
Emitent
Curtea Constituțională
Publicat în
Monitorul Oficial nr. 715 din 27 octombrie 2010
Citează
7 acte
Structură
0 articole · 9.695 caractere
Sursă
legislatie.just.ro

Legături cu alte acte

Ce face acest act

Constată neconstituționalitatea unor prevederi din 1

  • OUG nr. 34/2006 19 aprilie 2006 (prevederi anume) privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucr…

Textul nu are o structură pe articole recunoscută și este afișat ca atare.

Augustin Zegrean - președinte

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 283 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Marrati Construcții" - S.R.L. din Giarmata în Dosarul nr. 1.040/59/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza este în stare de judecată.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin Încheierea din 19 ianuarie 2009, pronunțată în Dosarul nr. 1.040/59/2009, Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 283 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Marrati Construcții" - S.R.L. din Giarmata.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că dispozițiile legale criticate încalcă principiul liberului acces la justiție sub două aspecte: prin limitarea posibilității de administrare a probelor (conform procedurii din recurs) și prin restrângerea gradelor de jurisdicție, hotărârea pronunțată de curtea de apel având caracter irevocabil.

Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal învederează faptul că prevederile legale criticate au legătură cu soluționarea cauzei, motiv pentru care, deși reține că petenta nu și-a motivat îndestulător solicitarea, neprecizând modul cum sunt încălcate dispozițiile constituționale și cele ale Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale invocate, apreciază ca fiind necesară sesizarea Curții Constituționale.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile

art. 283 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, aprobată cu modificări și completări prin

Legea nr. 337/2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006, cu modificările și completările ulterioare.

Textele de lege criticate au următorul conținut: "(2) Plângerea va fi soluționată în complet de 3 judecători.

(3) Plângerea se soluționează potrivit dispozițiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă. Prevederile secțiunii a 9-a se aplică în mod corespunzător."

Autorul excepției susține că dispozițiile legale criticate încalcă prevederile constituționale ale art. 21 alin. (1) și (3) care consacră liberul acces la justiție și dreptul la un proces echitabil, precum și dispozițiile art. 6 privitoare la dreptul la un proces echitabil și art. 13 care consacră dreptul la un recurs efectiv din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea observă că asupra dispozițiilor criticate s-a pronunțat în repetate rânduri, constatând conformitatea acestora cu prevederile Constituției. În acest sens sunt Decizia nr. 318 din 13 martie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 320 din 23 aprilie 2008,

Decizia nr. 230 din 4 martie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 300 din 17 aprilie 2008, și

Decizia nr. 1.098 din 15 octombrie 2008 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 791 din 26 noiembrie 2008.

Prin deciziile menționate, Curtea a reținut că

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

prevede în mod expres, prin art. 255 alin. (1), că "(1) Persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act al autorității contractante, cu încălcarea dispozițiilor legale în materia achizițiilor publice, are dreptul de a contesta actul respectiv pe cale administrativ-jurisdicțională, în condițiile prezentei ordonanțe de urgență, sau în justiție, în condițiile

Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004 , cu modificările ulterioare". În aceste condiții, instituirea unor reguli speciale privind exercitarea căilor de atac nu contravine, așa cum susține autorul excepției de neconstituționalitate, prevederilor constituționale cuprinse în art. 21 privind accesul liber la justiție, atât timp cât, potrivit celor prevăzute de

art. 283 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006 , părților interesate le este asigurată posibilitatea de a formula plângere împotriva deciziei pronunțate de Consiliu la curtea de apel - secția de contencios-administrativ și fiscal pe raza căreia se află sediul autorității contractante. În plus, art. 126 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia "(2) Competența instanțelor judecătorești și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege", precum și art. 129, care prevede că, "Împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii", atribuie exclusiv legiuitorului prerogativa stabilirii competenței și procedurii de judecată, inclusiv a condițiilor de exercitare a căilor de atac. Prin urmare, stabilirea procedurii de soluționare a plângerii împotriva deciziei pronunțate de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, potrivit dispozițiilor art. 304^1 din Codul de procedură civilă, reprezintă expresia aplicării dispozițiilor constituționale invocate mai sus.

Curtea constată că dispozițiile

art. 283 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

sunt în concordanță cu prevederile constituționale ale art. 21 alin. (3), precum și cu reglementările internaționale cuprinse în art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care reglementează dreptul la un recurs efectiv, legiuitorul putând institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură, precum și modalități particulare de exercitare a drepturilor procedurale, întrucât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în toate cazurile la toate structurile judecătorești și la toate căile de atac.

Pentru considerentele prezentate mai sus, Curtea apreciază că în prezenta cauză nu sunt relevate aspecte noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenței în materie a Curții, soluția pronunțată prin deciziile menționate și argumentele care le-au fundamentat păstrându-și valabilitatea.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 283 alin. (2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2006

privind atribuirea contractelor de achiziție publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice și a contractelor de concesiune de servicii, excepție ridicată de Societatea Comercială "Marrati Construcții" - S.R.L. din Giarmata în Dosarul nr. 1.040/59/2009 al Curții de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ și fiscal.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 21 septembrie 2010.

PREȘEDINTELE CURȚII CONSTITUȚIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu

Textul este prelucrat automat din sursa indicată; numerotarea și legăturile pot conține erori. Referințele subliniate duc la actele citate, așa cum au fost identificate de noi.