Decizia nr. 1587/2010

Articolul 26

din Legea nr. 78/2000 : "Secretul bancar și cel profesional, cu excepția secretului profesional al avocatului exercitat în condițiile legii, nu sunt opozabile procurorului, după începerea urmăririi penale, și nici instanței de judecată. Datele și informațiile solicitate de procuror sau de instanța de judecată se comunică la cererea scrisă a procurorului, în cursul urmăririi penale, sau a instanței, în cursul judecății.";

-

Articolul 27

din Legea nr. 78/2000 : "(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile prevăzute în prezenta lege, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, procurorul poate să autorizeze motivat, pe o durată de cel mult 30 de zile:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicațiilor;

c) accesul la sisteme informaționale;

d) comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile.

(2) Pentru motive temeinice autorizarea prevăzută la alin. (1) poate fi prelungită, în aceleași condiții, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maximă a măsurilor prevăzute la alin. (1) lit. a)-c) autorizate este de 4 luni.

(3) În cursul judecății, instanța poate dispune prelungirea măsurilor prevăzute la alin. (1), prin încheiere motivată.

(4) Dispozițiile art. 911-915 din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător."

Articolul 28

din Legea nr. 78/2000

a fost abrogat prin

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție.

În sfârșit, obiect al excepției de neconstituționalitate îl constituie și dispozițiile

art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 244 din 11 aprilie 2002, modificat prin

art. IV pct. 12 al titlului II din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 24/2004 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365 din 27 aprilie 2004, și prin

art. II lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 899 din 7 octombrie 2005, așa cum a fost modificat prin articolul unic pct. 4 din

Legea nr. 54/2006

privind aprobarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 226 din 13 martie 2006, care au următorul conținut:

-

Articolul 16

din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 :

"(1) Când sunt indicii temeinice cu privire la săvârșirea uneia dintre infracțiunile atribuite prin prezenta ordonanță de urgență în competența Direcției Naționale Anticorupție, în scopul strângerii de probe sau al identificării făptuitorului, pot fi dispuse următoarele măsuri:

a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

b) punerea sub supraveghere, interceptarea sau înregistrarea comunicațiilor;

c) accesul la sisteme informaționale.

(2) Măsurile prevăzute la alin. (1) lit. a) și c) pot fi dispuse de procurorii Direcției Naționale Anticorupție, pe o durată de cel mult 30 de zile. Pentru motive temeinice aceste măsuri pot fi prelungite de procuror prin ordonanță motivată, fiecare prelungire neputând depăși 30 de zile. Durata maximă a măsurilor dispuse este de 4 luni.

(3) Măsura prevăzută la alin. (1) lit. b) poate fi dispusă de judecător, potrivit dispozițiilor art. 911-916 din Codul de procedură penală care se aplică în mod corespunzător.

(4) Procurorii Direcției Naționale Anticorupție pot dispune să li se comunice înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile, în condițiile prevăzute la alin. (1)."

Autorul excepției de neconstituționalitate susține că prin dispozițiile legale criticate sunt încălcate prevederile constituționale ale art. 20, art. 26, art. 27, art. 28, art. 21 alin. (3), art. 53, art. 148, art. 73 alin. (3) lit. l), art. 74, art. 108, art. 116, precum și ale art. 6, art. 7, art. 8, art. 14 și art. 18 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată că dispozițiile art. 91^1-91^3 din Codul de procedură penală, ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 , precum și ale

art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

au mai fost supuse controlului său din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunțării

Deciziei nr. 316 din 23 martie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 328 din 18 mai 2010, și

Deciziei nr. 560 din 6 iulie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 686 din 10 august 2006, Curtea Constituțională a statuat că transformarea fostului Parchet Național Anticorupție în noua Direcție Națională Anticorupție, ca structură specializată în cadrul Ministerului Public, s-a impus ca un imperativ desprins, pe de o parte, din rațiuni de conformitate cu Legea fundamentală, impuse la rândul lor de

Decizia Curții Constituționale nr. 235 din 5 mai 2005 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 31 mai 2005, definitivă și general obligatorie, și, pe de altă parte, din necesitatea îmbunătățirii activității acestei structuri.

Totodată, Curtea a mai statuat că "interceptările și înregistrările audio sau video prevăd suficiente garanții, prin reglementarea în detaliu a justificării emiterii autorizației, a condițiilor și a modalităților de efectuare a înregistrărilor, a instituirii unor limite cu privire la durata măsurii, a consemnării și certificării autenticității convorbirilor înregistrate, a redării integrale a acestora, a definirii persoanelor care sunt supuse interceptării, iar eventuala nerespectare a acestor reglementări nu constituie o problemă de constituționalitate, ci una de aplicare, ceea ce însă excedează competenței Curții Constituționale, întrucât, potrivit alin. (3) al

art. 2 din Legea nr. 47/1992 , "Curtea Constituțională se pronunță numai asupra constituționalității actelor cu privire la care a fost sesizată [...]".

De asemenea, "nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia dispozițiile legale criticate contravin prevederilor constituționale ale art. 28 și 53, deoarece înseși textele invocate oferă legiuitorului libertatea unei astfel de reglementări, secretul corespondenței nefiind un drept absolut, ci susceptibil de anumite restrângeri, justificate la rândul lor de necesitatea instrucției penale. Astfel, societățile democratice sunt amenințate de un fenomen infracțional din ce în ce mai complex, motiv pentru care statele trebuie să fie capabile de a combate în mod eficace asemenea amenințări și de a supraveghea elementele subversive ce acționează pe teritoriul lor. Așa fiind, asemenea dispoziții legislative devin necesare într-o societate democratică, în vederea asigurării securității naționale, apărării ordinii publice ori prevenirii săvârșirii de infracțiuni".

Totodată, Curtea a arătat că anumite aspecte invocate într-o cauză ori alta referitoare la modul de aplicare a dispozițiilor legale criticate nu constituie o problemă de constituționalitate, sens în care a reținut că "nu se poate admite însă ideea înfrângerii prezumției de constituționalitate ca urmare a aplicării unor dispoziții legale în contradicție cu legea ori cu principiile fundamentale".

De asemenea, Curtea Constituțională, respingând excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002 , a statuat că acestea "se constituie în norme de procedură, care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituție, sunt stabilite prin lege. Prevederile legale contestate, fără a avea semnificația unei încălcări a secretului corespondenței, corespund cerințelor constituționale prevăzute la alin. (1) al art. 53, potrivit cărora exercitarea dreptului poate fi restrânsă dacă se impune pentru desfășurarea instrucției penale și apărarea ordinii publice, cu respectarea alin. (2) al aceluiași articol."

Deoarece până în prezent nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea acestei jurisprudențe, considerentele deciziilor mai sus menționate își păstrează valabilitatea și în ceea ce privește excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 228 din Codul de procedură penală și ale art. 26 și

art. 27 din Legea nr. 78/2000 .

În ceea ce privește celelalte prevederi constituționale și internaționale invocate în susținerea excepției, Curtea constată că autorul excepției nu a arătat în concret în ce constă contrarietatea prevederilor legale criticate cu acestea. Așa fiind, instanța de contencios constituțional nu se poate substitui autorului pentru a face, în consecință, o analiză de conformitate.

În sfârșit, Curtea constată că dispozițiile

art. 28 din Legea nr. 78/2000

nu mai sunt în vigoare, fiind, potrivit

art. 34 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, abrogate începând cu data de 1 septembrie 2002. Așa fiind, în acord cu prevederile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, această excepție urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi în ce privește dispozițiile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 91^1-91^3 din Codul de procedură penală cu referire la art. 228 din același cod, a dispozițiilor art. 26 și

art. 27 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, a dispozițiilor

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 134/2005

pentru modificarea și completarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție și a dispozițiilor

art. 16 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 43/2002

privind Direcția Națională Anticorupție, excepție ridicată de Alexandru Crișan în Dosarul nr. 5.135/3/2006 al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția penală.

2. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 28 din Legea nr. 78/2000

pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 9 decembrie 2010.