Decizia nr. 127/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Iulia Antoanella Motoc - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă și ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) și

art. 61 alin. (3^1) și (3^5) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Angela Elisabeta Ciurea în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009) al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

La apelul nominal se constată lipsa părților, față de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele Curții acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca inadmisibilă, a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , întrucât aceasta nu are legătură cu soluționarea cauzei, din încheierea de sesizare reieșind faptul că a fost invocată o excepție de neconstituționalitate în fața comisiei de disciplină, însă aceasta a fost respinsă. Cu privire la celelalte excepții de neconstituționalitate, apreciază că acestea sunt neîntemeiate, deoarece întreaga procedură disciplinară prevăzută de dispozițiile de lege criticate reprezintă o transpunere a art. 134 alin. (2) din Constituție.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 17 mai 2010, pronunțată în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009), Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă și ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) și

art. 61 alin. (3^1) și (3^5) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepția de neconstituționalitate a fost ridicată de Angela Elisabeta Ciurea într-o cauză având ca obiect soluționarea recursului declarat împotriva Hotărârii nr. 10/P din 16 septembrie 2009 a Consiliului Superior al Magistraturii - Secția pentru procurori, prin care i s-a aplicat sancțiunea "excluderea din magistratură" pentru săvârșirea abaterilor disciplinare prevăzute de

art. 99 lit. a) și b) din Legea nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține că prevederile criticate din Codul de procedură civilă și din

Legea nr. 47/1992

sunt neconstituționale. În acest sens arată că, întrucât în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii s-au stabilit prin lege atribuții de instanță de disciplină, iar procedura de judecată desfășurată în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, ca instanțe disciplinare, este cea contencioasă, prevăzută de Codul de procedură civilă, prin interpretarea și aplicarea prevederilor

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

și ale

art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 , în sensul că sesizarea Curții Constituționale nu se poate face de către instanța disciplinară, s-a încălcat Constituția.

Referitor la prevederile criticate din

Legea nr. 317/2004 , susține că acestea sunt neconstituționale, deoarece permit unei structuri jurisdicționale din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii să judece sesizări de natura abaterii disciplinare, substituindu-se rolului unei instanțe de judecată, contravenind principiului accesului liber la justiție prin garantarea unui proces echitabil. Astfel, verificarea preliminară a informațiilor sau reclamațiilor despre magistrați se face de inspectorii Consiliului Superior al Magistraturii, urmărirea se face de o comisie de disciplină alcătuită în prezent doar din inspectori din același corp cu inspectorii care fac verificările, iar judecata se face de către magistrații din secții care sunt aceiași cu cei care au numit inspectorii (a se vedea în acest sens și Raportul pe anul 2008 al SoJUST). Or, atât inspectorii, cât și membrii secțiilor își desfășoară activitatea în aceeași instituție și, mai mult, inspectorii nu sunt angajați nici permanenți ai Consiliului Superior al Magistraturii, nici în urma unui concurs obiectiv, ci sunt numiți în baza unui interviu chiar de către membrii Consiliului Superior al Magistraturii și pe o durată nesigură (de exemplu, numire în urma detașării, astfel încât membrii Consiliului Superior al Magistraturii pot oricând și nemotivat să dispună încetarea detașării). Prin urmare, cariera inspectorilor din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii depinde exclusiv de voința arbitrară a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii.

În consecință, magistratul care este subiect pasiv al unei acțiuni disciplinare nu se bucură de garanțiile unei "judecăți" imparțiale, astfel cum prevede art. 6 paragraful 1 din Convenția privind apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, de exemplu, Cauza Engel contra Olandei, 1976.

De asemenea, reliefând confuzia dintre activitatea de urmărire și cea de judecată, întrunite la același for, pentru identitate de rațiune, invocă

Decizia Curții Constituționale nr. 51/2008 , pronunțată în cazul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători consideră că prevederile de lege criticate nu contravin dispozițiilor constituționale.

Potrivit prevederilor

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Avocatului Poporului, pentru a-și exprima punctele de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

Avocatul Poporului consideră că dispozițiile de lege criticate sunt constituționale, deoarece acestea constituie expresia dispozițiilor art. 134 alin. (2) din Constituție și, în plus, hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Atribuția Consiliului Superior al Magistraturii de instanță de disciplină nu interzice accesul liber la justiție al persoanei judecate și se aplică în mod egal tuturor persoanelor vizate de ipoteza normei juridice. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură. Reglementările internaționale nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de lege, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție. Invocă în acest sens,

deciziile Curții Constituționale nr. 788/2007 , nr. 148/2003 și nr. 165/2010.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului și Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepției de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile legale criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate, astfel cum este menționat în încheierea de sesizare, îl constituie

art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 643 din 16 iulie 2004, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă și ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) și

art. 61 alin. (3^1) și (3^5) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 827 din 13 septembrie 2005.

Ulterior sesizării Curții Constituționale,

Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale a fost republicată în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, iar art. 29 alin. (6) a devenit art. 29 alin. (5), cu următorul cuprins: "Dacă excepția este inadmisibilă, fiind contrară prevederilor alin. (1), (2) sau (3), instanța respinge printr-o încheiere motivată cererea de sesizare a Curții Constituționale. Încheierea poate fi atacată numai cu recurs la instanța imediat superioară, în termen de 48 de ore de la pronunțare. Recursul se judecă în termen de 3 zile."

Dispozițiile art. 299-316 din Codul de procedură civilă formează capitolul I - Recursul al Titlului V - Căile extraordinare de atac.

Prevederile art. 45, art. 45^1, art. 46 și art. 61 alin. (3^1) și

art. 61 alin. (3^5) din Legea nr. 317/2004

au fost modificate și completate prin art. II pct. 1, 2, 3 și, respectiv, pct. 9 din

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009

pentru modificarea

Legii nr. 303/2004

privind statutul judecătorilor și procurorilor și pentru modificarea și completarea

Legii nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, ordonanță publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 439 din 26 iunie 2009.

Potrivit

art. XXV alin. (2) din Legea nr. 202/2010

privind unele măsuri pentru accelerarea soluționării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010: "Referirile la completul de 9 judecători cuprinse în actele normative în vigoare se consideră a fi făcute la completele de 5 judecători."

În prezent, textele criticate din

Legea nr. 317/2004

au următorul conținut:

- Art. 45: "(1) Acțiunea disciplinară se exercită de comisiile de disciplină ale Consiliului Superior al Magistraturii.

(2) Comisiile de disciplină pot fi sesizate de Inspecția judiciară sau se pot sesiza din oficiu în legătură cu abaterile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor.

(3) Comisiile de disciplină sunt formate din 3 inspectori ai Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători și, respectiv, 3 inspectori ai Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.

(4) Membrii comisiilor de disciplină nu pot desfășura pe perioada mandatului decât activitate specifică acestei calități și sunt înlocuiți de membri supleanți în situațiile în care, din motive întemeiate, nu pot participa la soluționarea lucrărilor.

(5) Membrii comisiilor de disciplină și membrii supleanți sunt numiți de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de un an, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.";

- Art. 45^1: "(1) Orice persoană interesată, inclusiv conducătorii instanțelor sau ai parchetelor, poate semnala Inspecției judiciare aspecte în legătură cu activitatea ori conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, cu încălcarea obligațiilor profesionale în raporturile cu justițiabilii ori cu săvârșirea de către aceștia a unor abateri disciplinare.

(2) Orice semnalare privind activitatea necorespunzătoare a judecătorilor și procurorilor, greșit îndreptată la instanțe sau parchete, va fi înaintată Inspecției judiciare în termen de 5 zile de la înregistrare.

(3) Aspectele semnalate sunt supuse unor verificări prealabile efectuate de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv ai Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, în cadrul cărora se stabilește dacă există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare.

(4) Dacă în urma efectuării verificărilor prealabile se constată că nu există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, rezultatul se comunică direct persoanei care a formulat sesizarea și persoanei vizate de sesizare.

(5) În cazul în care se constată că există indiciile săvârșirii unei abateri disciplinare, Serviciul de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv Serviciul de inspecție judiciară pentru procurori sesizează comisia de disciplină corespunzătoare.";

- Art. 46: "(1) În vederea exercitării acțiunii disciplinare este obligatorie efectuarea cercetării disciplinare, care se dispune potrivit art. 45 alin. (2), în termen de maximum 10 zile de la data sesizării.

(2) Cercetarea disciplinară se efectuează de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori.

(3) În cadrul cercetării disciplinare se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției. Ascultarea celui în cauză și verificarea apărărilor judecătorului sau procurorului cercetat sunt obligatorii. Refuzul judecătorului sau procurorului cercetat de a face declarații sau de a se prezenta la cercetări se constată prin proces-verbal și nu împiedică încheierea cercetării. Judecătorul sau procurorul cercetat are dreptul să cunoască toate actele cercetării și să solicite probe în apărare.

(4) Cercetarea disciplinară se desfășoară cu respectarea dispozițiilor legale referitoare la informațiile clasificate și la protecția datelor cu caracter personal.

(5) Cercetarea disciplinară se suspendă atunci când împotriva judecătorului sau procurorului cercetat s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale pentru aceeași faptă.

(6) Organul de urmărire penală este obligat să comunice Consiliului Superior al Magistraturii într-un termen rezonabil actul prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale.

(7) Suspendarea se dispune de comisia de disciplină, prin rezoluție.

(8) Suspendarea operează până când soluția pronunțată în cauza care a motivat suspendarea a devenit definitivă. Dispozițiile alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

(9) Cercetarea prealabilă se efectuează în termen de 30 de zile de la data dispunerii acesteia, cu excepția situației în care intervine suspendarea. Comisia de disciplină poate dispune prelungirea termenului, cu cel mult 30 de zile, dacă există motive întemeiate care justifică această măsură.

(10) În cazul în care, înainte de sesizarea secției, comisia de disciplină constată că sunt necesare verificări suplimentare, solicită completarea cercetării disciplinare. Rezultatul verificărilor suplimentare este înaintat comisiei de disciplină în cel mult 30 de zile de la data la care s-a dispus completarea verificărilor.

(11) În termen de 20 de zile de la primirea rezultatului cercetării disciplinare sau, după caz, a rezultatului verificărilor suplimentare, comisia de disciplină, în cazul în care consideră că se justifică, sesizează secția corespunzătoare în vederea soluționării acțiunii disciplinare.

(12) În cazul în care comisia de disciplină consideră că exercitarea acțiunii disciplinare nu se justifică, dispune clasarea. Rezoluția se comunică persoanelor indicate la art. 45^1 alin. (4) și inspectorului judiciar care a efectuat cercetarea.

(13) Împotriva soluției de clasare poate fi formulată contestație de persoana indicată la art. 45^1 alin. (1), de persoana vizată sau de inspectorul judiciar care a efectuat cercetarea la secția corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la comunicarea rezoluției.

(14) Acțiunea disciplinară poate fi exercitată în termenul de prescripție de cel mult un an de la data la care fapta a fost cunoscută.";

- Art. 49 alin. (2): "Împotriva hotărârilor prevăzute la alin. (1) se poate exercita recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Competența soluționării recursului aparține Completului de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție. Din Completul de 9 judecători nu pot face parte membrii cu drept de vot ai Consiliului Superior al Magistraturii și judecătorul sancționat disciplinar.";

- Art. 61 alin. (3^1) și (3^5): "Pe durata exercitării mandatului de inspector, judecătorii și procurorii sunt suspendați de drept din funcțiile pe care le ocupă la instanțe și parchete. Judecătorii și procurorii cu funcții de conducere sunt obligați să opteze între funcția de conducere și cea de inspector judiciar, în termen de 30 de zile de la data dobândirii dreptului de a ocupa în continuare funcția de inspector judiciar. După cele 30 de zile, postul de conducere sau de inspector judiciar pentru care nu s-a făcut opțiunea devine vacant de drept. [...]

(3^5) Perioada în care judecătorul sau procurorul este inspector judiciar în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii constituie vechime în funcția de judecător sau procuror."

Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea constată următoarele:

1. Cu privire la dispozițiile

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 , sub aspectul invocării excepției de neconstituționalitate în fața unei secții a Consiliului Superior al Magistraturii, în calitate de instanță disciplinară, Curtea s-a pronunțat prin Decizia nr. 514/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 464 din 10 iulie 2007, statuând că Legea fundamentală stabilește în art. 146 lit. d) atribuția Curții Constituționale de a hotărî asupra excepțiilor de neconstitu ționalitate privind legile și ordonanțele ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial, iar, în aplicarea acestei prevederi constituționale,

art. 29 din Legea nr. 47/1992

se referă în mod expres la excepțiile ridicate în fața instanțelor judecătorești sau de arbitraj comercial privind neconstitu ționalitatea unei legi sau ordonanțe, stabilind condițiile în care Curtea poate fi sesizată.

Potrivit prevederilor constituționale ale art. 126 alin. (1), "Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege", iar, în aplicarea acestui text constituțional, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, prevede în art. 2 alin. (2) că instanțe judecătorești sunt: a) Înalta Curte de Casație și Justiție; b) curți de apel; c) tribunale; d) tribunale specializate; e) instanțe militare; f) judecătorii.

În concluzie, prin aceeași decizie, instanța de contencios constituțional a constatat că sesizarea Curții Constituționale cu o excepție de neconstituționalitate nu poate fi făcută în mod legal decât de una dintre instanțele judecătorești enumerate de lege.

Având în vedere aceste argumente, Curtea a constatat că excepția de neconstituționalitate ridicată în fața uneia dintre secțiile Consiliului Superior al Magistraturii este inadmisibilă, deoarece nu a fost legal sesizată, așa cum prevăd dispozițiile art. 146 lit. d) din Constituție și dispozițiile

art. 29 din Legea nr. 47/1992 , de o instanță judecătorească.

2. Cu privire la dispozițiile criticate din

Legea nr. 317/2004 , prin

Decizia nr. 165/2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 237 din 14 aprilie 2010, Curtea a statuat că dispozițiile de lege potrivit cărora hotărârile secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară se pot ataca cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare, la Completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reprezintă o reiterare a prevederilor constituționale ale art. 134 alin. (3), potrivit cărora hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție. Totodată, potrivit dispozițiilor alin. (2) al aceleiași norme constituționale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Prin urmare, legea sa organică -

Legea nr. 317/2004

- stabilește procedura de soluționare a acțiunii disciplinare în secțiunea a 4-a "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii în domeniul răspunderii disciplinare a magistraților" din cap. IV "Atribuțiile Consiliului Superior al Magistraturii", în conformitate cu dispozițiile constituționale menționate. Așadar, ținând cont că dispozițiile de lege criticate prevăd o cale de atac împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, nu se poate susține că acestea încalcă accesul liber la justiție, consacrat prin art. 21 din Constituție. Potrivit jurisprudenței constante a Curții Constituționale, accesul la justiție nu presupune și accesul la toate mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește justiția, iar instituirea regulilor de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, deci și reglementarea căilor de atac, sunt de competența exclusivă a legiuitorului, care poate institui, în considerarea unor situații deosebite, reguli speciale de procedură.

Cu același prilej Curtea a observat că reglementările internaționale în materie nu impun accesul la totalitatea gradelor de jurisdicție sau la toate căile de atac prevăzute de legislațiile naționale, art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale consacrând numai dreptul persoanei la un recurs efectiv în fața unei instanțe naționale, deci posibilitatea de a accede la un grad de jurisdicție.

Prin

Decizia nr. 1.449 din 4 noiembrie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 6 din 5 ianuarie 2011, Curtea a reținut că, avându-se în vedere, pe de o parte, rolul constituțional al Consiliului Superior al Magistraturii de "instanță de judecată [...] în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor", iar, pe de altă parte, dispozițiile

Legii nr. 317/2004

care prevăd o cale de atac la instanța de judecată împotriva hotărârilor secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a soluționat acțiunea disciplinară, nu se poate susține că prevederile de lege criticate încalcă accesul liber la justiție sau dreptul la un proces echitabil, consacrate prin art. 21 din Constituție și prin art. 10 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Întrucât criticile de neconstituționalitate din prezenta cauză privesc parțial aceleași aspecte și având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură a determina schimbarea jurisprudenței Curții Constituționale, considerentele și soluțiile deciziilor menționate își păstrează valabilitatea și în cauza de față.

Cu privire la câmpul de aplicare a dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, prin Hotărârea din 23 iunie 1981, pronunțată în Cauza Le Compte, Van Leuven et De Meyere contra Belgiei, a statuat că procedurile disciplinare intră sub incidența art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil și la soluționarea cauzei într-un termen rezonabil de către o instanță independentă și imparțială. Astfel, garanțiile dreptului la un proces echitabil implică dreptul părților de a lua cunoștință de toate aspectele litigiului (Hotărârea din 20 februarie 1996, pronunțată în Cauza Lobo Machado contra Portugaliei) și presupune respectarea principiului contradictorialității (Hotărârea din 18 februarie 2010, pronunțată în Cauza Baccichetti contra Franței).

Referitor la competența unor organisme profesionale de a judeca acțiuni disciplinare, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competența acestor structuri, iar o asemenea atribuire de competență nu este contrară dispozițiilor Convenției, care impune totuși unul dintre următoarele sisteme: sau jurisdicțiile organismelor profesionale îndeplinesc exigențele art. 6 paragraful 1 din Convenție, sau ele nu le îndeplinesc și atunci legea națională trebuie să permită accesul la o instanță judecătorească care prezintă toate garanțiile dreptului la un proces echitabil și la soluționarea cauzei de către o instanță independentă și imparțială. În acest sens s-a pronunțat, în mod constant, Curtea de la Strasbourg, prin Hotărârea din 10 februarie 1983, pronunțată în Cauza Albert et Le Compte contra Belgiei, prin Hotărârea din 22 noiembrie 1995, pronunțată în Cauza Bryan contra Marii Britanii, prin Hotărârea din 20 mai 1998, pronunțată în Cauza Gautrin și alții contra Franței, prin Hotărârea din 16 decembrie 2008, pronunțată în Cauza Frankowicz contra Poloniei, și prin Hotărârea din 29 octombrie 2009, pronunțată în Cauza Chaudet contra Franței.

Potrivit art. 134 alin. (2) din Constituția României, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor. Similar, în alte state europene, acțiunile disciplinare ale judecătorilor și procurorilor sunt de competența organismelor naționale echivalente Consiliului Superior al Magistraturii. Astfel, în Franța, Consiliul Superior al Magistraturii este instanță disciplinară a magistraților, iar deciziile pronunțate în cadrul acestei atribuții pot fi atacate la Consiliul de Stat. În Spania, instanța disciplinară este diferită în funcție de gravitatea faptelor săvârșite. Pentru faptele foarte grave, este competent Plenul Consiliului General al Puterii Judiciare. Pentru fapte grave, este competentă Comisia de disciplină a Consiliului General al Puterii Judiciare, iar pentru fapte mai puțin grave este competent președintele sau organul de conducere al instanței respective, iar, în acest din urmă caz, sancțiunea constă în avertisment sau amendă. În Italia, potrivit art. 105 din Constituție, măsurile disciplinare relative la magistrați sunt de competența Consiliului Superior al Magistraturii, ministrul justiției (care poate fi titularul acțiunii disciplinare), procurorul general de pe lângă Curtea de Casație și magistratul sancționat pot exercita recurs împotriva deciziilor Secției disciplinare a Consiliului Superior al Magistraturii în fața Secțiilor Unite ale Curții de Casație, iar instanța de control judiciar are competența de a examina atât respectarea regularității procedurii disciplinare, cât și calificarea faptelor acuzate și temeinicia luării sancțiunii.

Prin urmare, Curtea observă că, în materia răspunderii disciplinare a magistraților, legiuitorul român a adoptat o reglementare similară cu cea a altor țări din Europa, prevăzând - referitor la procedura disciplinară - o fază administrativă, cercetarea disciplinară efectuându-se de inspectorii din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru judecători, respectiv din cadrul Serviciului de inspecție judiciară pentru procurori, și o fază jurisdicțională, care se desfășoară în fața secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 317/2004

și celor ale Codului de procedură civilă, cu respectarea principiului contradictorialității, magistratul în cauză fiind citat, putând fi reprezentat de un alt judecător sau procuror ori asistat sau reprezentat de avocat, având dreptul să ia cunoștință de toate actele dosarului și să solicite administrarea de probe în apărare.

Împotriva hotărârii de sancționare a secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii există o cale de atac, și anume recursul în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători, prevăzut de

art. 49 alin. (2) din Legea nr. 317/2004 . Curtea reține că acest "recurs" nu trebuie calificat ca fiind acea cale extraordinară de atac prevăzută de Codul de procedură civilă, ci ca o veritabilă cale de atac devolutivă împotriva hotărârii organului disciplinar (Consiliul Superior al Magistraturii, prin secțiile sale, având doar rolul unei instanțe de judecată), cale de atac soluționată de către o instanță judecătorească, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin luarea în considerare a tuturor aspectelor și prin verificarea atât a legalității procedurii, cât și a temeiniciei hotărârii instanței disciplinare. Acesta este și sensul art. 134 alin. (3) din Constituție, potrivit căruia "Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii în materie disciplinară pot fi atacate la Înalta Curte de Casație și Justiție". Prin

Decizia nr. 148/2003

privind constituționalitatea propunerii legislative de revizuire a Constituției României, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 12 mai 2003, referindu-se la atribuția Consiliului Superior al Magistraturii, așa cum este stabilită în art. 134 alin. (2) din Constituție, potrivit căruia acesta îndeplinește rolul de instanță de judecată, prin secțiile sale, în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și a procurorilor, potrivit procedurii stabilite prin legea sa organică, Curtea a statuat că această dispoziție constituțională nu poate interzice accesul liber la justiție al persoanei judecate de această "instanță extrajudiciară".

Prin urmare, îndeplinind exigențele dreptului la un proces echitabil, prin asigurarea unei căi efective de atac la o instanță judecătorească, consacrată prin art. 21 alin. (3) din Constituție și prin art. 6 paragraful 1 și art. 13 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, "recursul" din materia disciplinară a magistraților este o veritabilă și efectivă cale de atac împotriva hotărârii secțiilor Consiliului Superior al Magistraturii, cale de atac prin care instanța de judecată, ținând seama și de rolul activ pe care trebuie să îl aibă, poate soluționa cauza sub toate aspectele, atât asupra legalității procedurii disciplinare, cât și asupra temeiniciei hotărârii.

Referitor la celelalte critici de neconstituționalitate, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, deoarece, pe de o parte, însăși Constituția prevede în art. 134 alin. (2) că, prin secțiile sale, Consiliul Superior al Magistraturii îndeplinește rolul de instanță de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor și procurorilor, iar, pe de altă parte,

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 59/2009 , prin care s-au modificat dispozițiile din

Legea nr. 317/2004

referitoare la Inspecția judiciară, a avut ca scop asigurarea independenței inspectorilor judiciari și a eficientizării activității acestora.

Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a prevederilor

art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992

privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, ale art. 299-316 din Codul de procedură civilă și ale art. 45, art. 45^1, art. 46, art. 49 alin. (2) și

art. 61 alin. (3^1) și (3^5) din Legea nr. 317/2004

privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepție ridicată de Angela Elisabeta Ciurea în Dosarul nr. 8.847/1/2009 (nr. vechi 22/2009) al Înaltei Curți de Casație și Justiție - Completul de 9 judecători.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 1 februarie 2011.