Decizia nr. 343/2011

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Petre Lăzăroiu - judecător

Mircea Ștefan Minea - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) și (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) și (4) și

art. 259 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua și

art. 51 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Cristina Iovițoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor

art. 51 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

ca devenită inadmisibilă, întrucât acest act normativ nu mai este în vigoare. Cât privește critica adusă dispozițiilor

Legii nr. 95/2006 , arată că aceasta este neîntemeiată, sens în care invocă jurisprudența în materie a Curții Constituționale.

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 9 februarie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 5.023/30/2009, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) și (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) și (4) și

art. 259 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății și ale art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua și

art. 51 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate. Excepția a fost ridicată de Cristina Iovițoni cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că textele de lege criticate sunt contrare dispozițiilor art. 53, art. 56, art. 135 și art. 15 din Constituție. În acest sens, arată că decizia de impunere contestată a fost emisă în baza

Legii nr. 95/2006 , retroactiv, deși privea raporturi juridice născute anterior intrării în vigoare a acestei legi, sub imperiul

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002 . De asemenea, arată că nu are calitatea de asigurat, potrivit dispozițiilor

Legii nr. 95/2006 , astfel că nu poate fi reținută obligația de contribuție în baza acestei legi. În plus, contestă obligația de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate, atât timp cât

art. 7 din Legea nr. 95/2006

instituie principiul descentralizării asistenței de sănătate publică.

Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată. În acest sens, arată că instituirea unei obligații de plată a contribuției către fondul național unic de asigurări sociale de sănătate nu limitează dreptul de a încheia și o asigurare privată suplimentară. De asemenea, arată că, în condițiile în care contribuția este necesară pentru asigurarea sănătății publice și este plătită de către toți cetățenii, justețea acestei sarcini fiscale nu poate fi contestată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepția de neconstituționalitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) și (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) și (4) și

art. 259 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale cu excepția de neconstituționalitate, textele de lege criticate au fost modificate ori parțial abrogate prin

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 107/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 830 din 10 decembrie 2010, și

Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010. Modificările aduse nu au schimbat, însă, soluția legislativă criticată, textele de lege având în prezent următoarea redactare:

- Art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6): "(3) Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii: [...]

e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate; [...]

(6) Asigurarea voluntară de sănătate nu exclude obligația de a plăti contribuția pentru asigurarea socială de sănătate.";

- Art. 211 alin. (1) teza întâi: "(1) Sunt asigurați, potrivit prezentei legi, toți cetățenii români cu domiciliul în țară, precum și cetățenii străini și apatrizii care au solicitat și obținut prelungirea dreptului de ședere temporară sau au domiciliul în România și fac dovada plății contribuției la fond, în condițiile prezentei legi. În această calitate, persoana în cauză încheie un contract de asigurare cu casele de asigurări de sănătate, direct sau prin angajator, al cărui model se stabilește prin ordin al președintelui CNAS cu avizul consiliului de administrație.";

- Art. 213 alin. (2) și (4): "(2) Sunt asigurate persoanele aflate în una dintre următoarele situații, pe durata acesteia, cu plata contribuției din alte surse, în condițiile prezentei legi: [...]

b) se află în concediu pentru incapacitate temporară de muncă, acordat în urma unui accident de muncă sau a unei boli profesionale;

c) se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 2 ani și în cazul copilului cu handicap, până la împlinirea de către copil a vârstei de 3 ani, sau se află în concediu și indemnizație pentru creșterea copilului cu handicap cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani;

d) execută o pedeapsă privativă de libertate sau se află în arest preventiv, precum și cele care se află în executarea măsurilor prevăzute la art. 105, 113 și 114 din Codul penal, respectiv cele care se află în perioada de amânare sau întrerupere a executării pedepsei privative de libertate, dacă nu au venituri;

e) persoanele care beneficiază de indemnizație de șomaj;

f) străinii aflați în centrele de cazare în vederea returnării ori expulzării, precum și cei care sunt victime ale traficului de persoane, care se află în timpul procedurilor necesare stabilirii identității și sunt cazați în centrele special amenajate potrivit legii;

g) persoanele care fac parte dintr-o familie care are dreptul la ajutor social, potrivit

Legii nr. 416/2001 , cu modificările și completările ulterioare;

h) pensionarii cu venituri din pensii mai mici de 740 lei;

i) persoanele cetățeni români, care sunt victime ale traficului de persoane, pentru o perioadă de cel mult 12 luni, dacă nu au venituri;

j) personalul monahal al cultelor recunoscute, aflat în evidența Secretariatului de Stat pentru Culte, dacă nu realizează venituri din muncă, pensie sau din alte surse.[...]

(4) Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.";

- Art. 257 alin. (1): "(1) Persoana asigurată are obligația plății unei contribuții bănești lunare pentru asigurările de sănătate, cu excepția persoanelor prevăzute la art. 213 alin. (1)."

Prin modificările aduse

Legii nr. 95/2006

de

art. VIII pct. 6 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2010 , soluția legislativă a art. 258 alin. (4) se regăsește în alin. (3) al aceluiași articol;

- Art. 258 alin. (1) și (3): "(1) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator au obligația să calculeze și să vireze la fond contribuția stabilită de lege datorată pentru asigurarea sănătății personalului din unitatea respectivă.[...]

(3) Pentru perioada în care angajatorii suportă indemnizația pentru incapacitate temporară de muncă, aceștia au obligația de a plăti contribuția stabilită de lege, pentru salariații aflați în această situație.";

- Art. 259 alin. (1) și (2): "(1) Pentru beneficiarii indemnizației de șomaj contribuția se calculează și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi.

(2) Contribuția datorată de pensionarii ale căror venituri din pensii depășesc 740 de lei este de 5,5% aplicată asupra acestor venituri și se virează odată cu plata drepturilor bănești asupra cărora se calculează de către cei care efectuează plata acestor drepturi. Prin aplicarea acestei cote nu poate rezultă o pensie netă mai mică de 740 de lei."

De asemenea, autorul excepției critică dispozițiile art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua și

art. 51 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 838 din 20 noiembrie 2002. Acest act normativ a fost abrogat însă anterior sesizării cu excepția de neconstituționalitate, prin dispozițiile

art. 317 alin. (3) din Legea nr. 95/2006 , soluțiile legislative criticate, referitoare la obligația contribuției la fondul de asigurări sociale de sănătate, fiind preluate de actul abrogator în însuși conținutul articolelor arătate mai sus, criticate de asemenea ca fiind neconstituționale.

Autorul excepției consideră că toate aceste texte de lege sunt contrare următoarelor dispoziții din Constituție: art. 15 alin. (2) referitor la neretroactivitatea legii, art. 53 privind restrângerea exercițiului unor drepturi sau libertăți, art. 56 privind contribuțiile financiare și art. 135 referitor la economie.

Examinând excepția de neconstituționalitate sub aspectul criticilor referitoare la încălcarea principiului constituțional al neretroactivității legii, Curtea constată că argumentele formulate se referă exclusiv la probleme de aplicare a legii în timp, aspecte ce revin competenței instanței de judecată, iar nu instanței de contencios constituțional.

În ceea ce privește critica referitoare la încălcarea dispozițiilor art. 53, art. 56 și art. 135 din Constituție, Curtea constată că argumentele autorului excepției vizează obligația de asigurare în sistemul de asigurări sociale de sănătate. Or, cu privire la aceste aspecte, Curtea s-a pronunțat în mai multe rânduri în jurisprudența sa, arătând, în esență, că obligația asigurării în sistemul de asigurări sociale de sănătate este expresia principiului solidarității sistemului asigurărilor sociale de sănătate, principiu consacrat în

art. 208 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 95/2006 . Astfel, datorită solidarității celor care contribuie, acest sistem își poate realiza obiectivul principal, respectiv cel de a asigura un minimum de asistență medicală pentru populație, inclusiv pentru acele categorii de persoane care se află în imposibilitatea de a contribui la constituirea fondurilor de asigurări de sănătate.

În același timp, Curtea reține că dispozițiile art. 56 prevăd obligația cetățenilor de a contribui prin impozite și prin taxe la cheltuielile publice. În cazul sistemului public de sănătate, aceste cheltuieli publice vizează însăși îndeplinirea obligației constituționale a statului de a asigura ocrotirea sănătății și protecția socială a cetățenilor. Implicarea deopotrivă a statului și a cetățenilor în realizarea acestui obiectiv este reflectată în chiar dispozițiile

art. 2 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 , în care se arată că "Asistența de sănătate publică reprezintă efortul organizat al societății în vederea protejării și promovării sănătății populației. Asistența de sănătate publică se realizează prin ansamblul măsurilor politico-legislative, al programelor și strategiilor adresate determinanților stării de sănătate, precum și prin organizarea instituțiilor pentru furnizarea tuturor serviciilor necesare".

De altfel, argumente asemănătoare au fost reținute de instanța de contencios constituțional și prin

Decizia nr. 934 din 14 decembrie 2006 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 53 din 23 ianuarie 2007, și

Decizia nr. 775 din 12 mai 2009 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 459 din 2 iulie 2009.

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluțiile și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

În sfârșit, având în vedere cele arătate mai sus, referitor la abrogarea

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 150/2002 , Curtea constată că dispozițiile

art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992

impun respingerea ca inadmisibilă a excepției de neconstituționalitate privind dispozițiile acestei ordonanțe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

1. Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 1 alin. (2) lit. d), art. 4 alin. (1) teza a doua și

art. 51 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 150/2002

privind organizarea și funcționarea sistemului de asigurări sociale de sănătate, excepție ridicată de Cristina Iovițoni în Dosarul nr. 5.023/30/2009 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

2. Respinge ca neîntemeiată excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3) lit. e) și alin. (6), art. 211 alin. (1) teza întâi, art. 213 alin. (2) și (4), art. 257 alin. (1), art. 258 alin. (1) și (3) și

art. 259 alin. (1) și (2) din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de același autor în același dosar al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 10 martie 2011.