Decizia nr. 121/2012

Augustin Zegrean - președinte

Aspazia Cojocaru - judecător

Acsinte Gaspar - judecător

Ion Predescu - judecător

Puskas Valentin Zoltan - judecător

Tudorel Toader - judecător

Patricia Marilena Ionea - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.

Pe rol se află soluționarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) și

art. 215 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Andreea Ramona Ladanyi Horgoș în Dosarul nr. 2.732/30/2010 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ și care constituie obiectul Dosarului Curții Constituționale nr. 205D/2011.

La apelul nominal lipsesc părțile, față de care procedura de citare este legal îndeplinită.

Cauza fiind în stare de judecată, președintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepției de neconstituționalitate ca neîntemeiată. În acest sens, invocă jurisprudența Curții Constituționale prin

Decizia nr. 1.362/2011 .

CURTEA,

având în vedere actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Încheierea din 11 noiembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 2.732/30/2010, Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituțională cu excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) și

art. 215 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății.

Excepția a fost ridicată de Andreea Ramona Ladanyi Horgoș cu prilejul soluționării unei acțiuni în contencios administrativ având ca obiect anularea unui act normativ de impunere a obligației de plată la FNUASS.

În motivarea excepției de neconstituționalitate autorul acesteia susține, în esență, că prevederile de lege criticate, care instituie obligația plății contribuției pentru asigurările sociale de sănătate, aduc atingere dispozițiilor Constituției care consacră dreptul la viață și integritate fizică și psihică, precum și celor care reglementează libertatea individuală și dreptul la conștiință. În acest sens, arată că dispozițiile Legii fundamentale nu constituie o obligație a cetățeanului român în sensul asigurării, ci doar consacră dreptul la ocrotirea sănătății. De asemenea, arată că opinia sa personală și credința religioasă îi interzic tratarea sănătății. În sfârșit, arată că obligația impusă de lege nu reprezintă un impozit sau o taxă, astfel că, potrivit dispozițiilor art. 56 din Constituție, orice altă obligație financiară în sarcina cetățeanului este neconstituțională.

Tribunalul Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ consideră că excepția de neconstituționalitate nu este întemeiată.

În conformitate cu dispozițiile

art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicată președinților celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum și Avocatului Poporului, pentru a-și formula punctele de vedere cu privire la excepția de neconstituționalitate.

Președinții celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul și Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate.

CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispozițiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituției, precum și

Legea nr. 47/1992 , reține următoarele:

Curtea Constituțională a fost legal sesizată și este competentă, potrivit dispozițiilor art. 146 lit. d) din Constituție, precum și ale art. 1 alin. (2), ale

art. 2, 3, 10 și 29 din Legea nr. 47/1992 , să soluționeze excepția de neconstituționalitate.

Obiectul excepției de neconstituționalitate îl constituie dispozițiile art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) și

art. 215 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 372 din 28 aprilie 2006.

Curtea constată că, ulterior sesizării sale, dispozițiile

art. 215 din Legea nr. 95/2006

au fost supuse unor modificări succesive, prin prevederile

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 117/2010

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal și reglementarea unor măsuri financiar-fiscale, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 891 din 30 decembrie 2010, respectiv cele ale

Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 125/2011

pentru modificarea și completarea

Legii nr. 571/2003

privind Codul fiscal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 938 din 30 decembrie 2011, păstrându-se, însă, soluția legislativă criticată.

Astfel, în prezent, textele de lege criticate au următoarea redactare:

- Art. 208 alin. (3): "Asigurările sociale de sănătate sunt obligatorii și funcționează ca un sistem unitar, iar obiectivele menționate la alin. (2) se realizează pe baza următoarelor principii:

a) alegerea liberă de către asigurați a casei de asigurări;

b) solidaritate și subsidiaritate în constituirea și utilizarea fondurilor;

c) alegerea liberă de către asigurați a furnizorilor de servicii medicale, de medicamente și de dispozitive medicale, în condițiile prezentei legi și ale contractului-cadru;

d) descentralizarea și autonomia în conducere și administrare;

e) participarea obligatorie la plata contribuției de asigurări sociale de sănătate pentru formarea Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

f) participarea persoanelor asigurate, a statului și a angajatorilor la managementul Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate;

g) acordarea unui pachet de servicii medicale de bază, în mod echitabil și nediscriminatoriu, oricărui asigurat;

h) transparența activității sistemului de asigurări sociale de sănătate;

i) libera concurență între furnizorii care încheie contracte cu casele de asigurări de sănătate.";

- Art. 213 alin. (4): "Categoriile de persoane care nu sunt prevăzute la alin. (1) și (2) au obligația să se asigure în condițiile art. 211 și să plătească contribuția la asigurările sociale de sănătate în condițiile prezentei legi.";

- Art. 215: "(1) Obligația virării contribuției pentru asigurările sociale de sănătate revine persoanelor juridice sau fizice care au calitatea de angajator, persoanelor juridice ori fizice asimilate angajatorului, precum și persoanelor fizice, după caz.

(2) Persoanele juridice sau fizice care au calitatea de angajator, precum și persoanele asimilate angajatorilor sunt obligate să depună declarația privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, la termenele prevăzute în

Legea nr. 571/2003

privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Persoanele fizice care realizează venituri din activități independente, venituri din agricultură și silvicultură, venituri din cedarea folosinței bunurilor, din dividende și dobânzi, din drepturi de proprietate intelectuală sau alte venituri care se supun impozitului pe venit sunt obligate să depună la casele de asigurări de sănătate cu care au încheiat contractul de asigurare declarații privind obligațiile față de fond."

Autorul excepției consideră că aceste texte de lege contravin următoarelor dispoziții din Constituție: art. 23 privind libertatea individuală, art. 26 privind viața intimă, familială și privată, art. 29 referitor la libertatea conștiinței, art. 34 care consacră dreptul la ocrotirea sănătății și art. 56 referitor la contribuțiile financiare.

Examinând motivarea excepției de neconstituționalitate, Curtea constată că textele de lege criticate au mai fost supuse analizei de constituționalitate în raport cu aceleași texte din Legea fundamentală și critici asemănătoare celor invocate în prezenta cauză.

Astfel, prin

Decizia nr. 838 din 24 iunie 2010 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 566 din 11 august 2010, Curtea a reținut că "sistemul asigurărilor sociale de sănătate își poate realiza obiectivul principal datorită solidarității celor care contribuie, astfel că

art. 208 alin. (1), alin. (3) lit. e) și alin. (6) din Legea nr. 95/2006

reprezintă de fapt o expresie a prevederilor constituționale care reglementează ocrotirea sănătății și a celor care consacră obligația statului de a asigura protecția socială a cetățenilor".

În ceea ce privește conformitatea textelor de lege criticate cu dispozițiile art. 23 alin. (1) din Constituție, Curtea a statuat că "respectarea obligațiilor ce revin cetățenilor potrivit legislației în vigoare nu poate fi privită ca o violare a libertății individuale și a siguranței persoanei".

În ceea ce privește susținerea potrivit căreia convingeri personale ar împiedica o persoană să se trateze în cazul îmbolnăvirii, Curtea, prin

Decizia nr. 1.362 din 18 octombrie 2011 , publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 17 ianuarie 2012, a reținut că "dispozițiile de lege criticate nu stabilesc nicio obligație în sarcina individului de a adopta o anumită conduită cu privire la starea sănătății sale, care ar contraveni convingerilor sale religioase, ci instituie o îndatorire generală și neutră de a contribui la fondul de asigurări sociale de sănătate în vederea îndeplinirii obligației de rang constituțional a statului de a lua măsuri pentru asigurarea igienei și a sănătății publice, dar și ca o manifestare a caracterului de stat social al României, a cărui expresie este, între altele, participarea tuturor cetățenilor la asigurarea exercițiului drepturilor și a bunăstării tuturor celorlalți cetățeni."

Întrucât nu au intervenit elemente noi, de natură să justifice reconsiderarea jurisprudenței în materie a Curții Constituționale, soluția și considerentele deciziilor amintite își păstrează valabilitatea și în prezenta cauză.

Cât privește critica de neconstituționalitate raportată la art. 56 din Constituție, se constată că autorul excepției pornește de la premisa că singurele obligații financiare la care cetățenii pot fi supuși sunt impozitele și taxele, orice alte contribuții având caracter neconstituțional. Această motivare omite însă dispozițiile art. 139 din Constituție, din al cărui cuprins reiese posibilitatea statului de a institui obligația contribuției la constituirea unor fonduri, așa cum sunt fondurile de asigurări sociale.

De altfel, cu privire la conformitatea textului de lege criticat cu dispozițiile art. 56 din Constituție, Curtea s-a pronunțat prin numeroase decizii, așa cum este și Decizia nr. 343 din 10 martie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 2 iunie 2011.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) și al art. 147 alin. (4) din Constituție, precum și al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) și al

art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUȚIONALĂ

În numele legii

DECIDE:

Respinge, ca neîntemeiată, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 208 alin. (3), art. 213 alin. (4) și

art. 215 din Legea nr. 95/2006

privind reforma în domeniul sănătății, excepție ridicată de Andreea Ramona Ladanyi Horgoș în Dosarul nr. 2.732/30/2010 al Tribunalului Timiș - Secția comercială și de contencios administrativ.

Definitivă și general obligatorie.

Pronunțată în ședința publică din data de 16 februarie 2012.